O promoție de studenți tocmai se pregătește să dea piept cu viața. Trecuți prin învățământul online, cu toate provocările lui, nevoiți să folosească internetul nu doar pentru divertisment, ci și pentru învățare, cu interacțiuni limitate de pandemie, sunt cei care vor ocupa profesiile pe care le cunoaștem azi, dar și pe cele pe care nu le cunoaștem încă, cele aduse de dezvoltarea tehnologiei. Oare ce le-am transmite la început de drum? Ce credem că e important să știe?
Mai întâi, le-am putea spune că ne dorim cu toată puterea să câștige pentru noi toți lupta cu pseudo-știința. Pandemia a scos la iveală ușurința cu care teoriile conspirației de toate felurile pot ajunge ușor de la un capăt al lumii la altul, în timp scurt, ajutate de social media și internet. Aceasta cred că e una din marile lupte pe care le vom avea de dus. Efortul va fi al tuturor, desigur! Dar în prima linie rămân, încet-încet, cei mai tineri.
Efectul Dunning-Kruger descrie eroarea de apreciere pe care oamenii o au cu privire la realitate, crezându-se mult mai competenți decât sunt în realitate în judecarea unei anumite situații. Cu alte cuvinte, suntem mult mai puțin competenți decât ne credem. Ni se pare că ne pricepem la medicină, de exemplu, doar pentru că am căutat pe internet informații despre o anumită simptomatologie și refuzăm să acceptăm că specialiștii nu pot fi combătuți în deciziile lor decât de către alți specialiști. Ilustrarea cea mai bună a acestui efect sunt grupurile de pe social media în care oameni fără pregătire contestă medicații și cer sfaturi de la persoanele din grup, la fel de incompetente pe subiect.
Tirania incompetenței poate fi noul flagel al societății noastre, un alt păcat capital al omenirii civilizate, aflată într-o conexiune rapidă și nemediată. Sfârșitul competenței, lucrarea lui Tom Nichols, este un avertisment extrem de atent argumentat cu privire la riscurile la care ne expunem atunci când respingem expertiza. Teoriile conspirației seduc pentru că oferă explicații rapide pentru chestiuni complexe care, altminteri, scapă minților mai rar angrenate în specularea greșelilor de logică, ori verificării faptelor. Dar mai seduc și pentru că, în acest fel, cei care cred și le explică celorlalți devin speciali. Au răspunsuri sigure la mai toate problemele serioase cu care se confruntă omenirea. Îmi amintesc că am asistat fără să vreau la o discuție între doi prieteni, într-un local cochet dintr-un burg medieval, în care războiul din Ucraina și consecințele sale au fost explicate atât de simplist (într-o cheie de teoria conspirației, desigur), cu fracturi de logică, cu amestecarea faptelor, încât am rămas uluit cât de ușor putem distorsiona realitatea pentru a o face să se potrivească cu îngustimea credințelor noastre. Am înțeles atunci nevoia de a fi speciali în ochii celorlalți (nevoia de validare, într-o exprimare mai aproape de limbajul dezvoltării personale de azi), când, cu o mână pe berea rece adusă de chelner, amicul care asculta cu privirea înecată în admirație, îl întreabă pe povestitor: „Și de unde știi toate astea?”. Răspunsul a venit prompt: „Ehe! Și încă câte mai știu! Am acces la esențial”.
De curând, în cartea lui Alexandru Stermin, Cum am devenit vrăjitor, este atât de frumos surprinsă diferența dintre știință și pseudo-știință sau, mai corect, între cunoașterea comună și cunoașterea științifică, încât merită să o punctăm aici. Sunt oameni care cred că bufnițele știu când moare cineva. Cântecul lor în apropierea unei case prevestește moartea sigură a unei persoane din apropiere. Așa cred oamenii, așa au transmis unii altora de-a lungul timpului. Acum, partea de știință. Ființe nocturne, bufnițele își făceau cuiburile în apropierea comunităților umane. Într-adevăr, la căpătâiul bolnavilor, familiile aprindeau noaptea lumânări pentru a-i putea îngriji mai bine. Bufnițele erau atrase de insecte, atrase la rândul lor de lumină (în trecut comunitățile umane nu beneficiau de iluminat electric și ne putem da seama lesne că astfel, lumina generată de lumânări era și mai puternică în noapte). Bufnițele semnalau locul unde se găsea hrana, iar astfel două fapte fără nicio cauzalitate erau alăturate de cunoașterea comună. De multe ori, cei suferinzi nu mai vedeau lumina zilei, iar cântecul cucuvelei a devenit semn prevestitor de rău. Dar știința ne liniștește pe dată. Nimic rău nu e adus de cântecul unei păsări nocturne. Doar superstițiile intră, în acest fel, în viețile noastre, dacă nu știm să separăm faptele și să le înțelegem. Lumea stă să se schimbe, iar dacă nu câștigăm lupta cu pseudo-știința, un ev, mai întunecat decât cel de după năvălirile barbare, ne poate sta în față.
Apoi, le-am putea spune tinerilor proaspăt ieșiți de pe băncile facultăților că am dat nume lucrurilor, fenomenelor, ființelor, pentru a fi cât mai clari și cât mai exacți. Din farfurii mâncăm, cu paharul bem apă, cu furculița servim felul al doilea, lingura este destinată supei sau ciorbei, la teatru mergem pentru a vedea piese de teatru, în magazine cumpărăm produse. Războaiele sunt războaie, pandemiile sunt pandemii. Să spunem răspicat ceea ce este, pentru că este. Să spunem lucrurilor pe nume. Nu pot exista mai multe adevăruri sub soare. Da, în artă un tablou ar putea să placă cuiva mai mult, altcuiva mai puțin, unora deloc. E acceptabil. O poezie ar putea să stârnească unora o emoție puternică, iar pe alții să nu-i atingă. Dar nu putem accepta, dacă vrem să ne mai înțelegem unii cu alții, coexistența mai multor păreri, concurente, în privința unui lucru demonstrat. De exemplu, dacă ai apendicită trebuie să mergi la spital pentru o operație relativ ușoară. Nu poți să ai pretenția, fără a avea cunoștințe de specialitate, că se poate trata cu frunze de varză. Să ai, vasăzică, adevărul tău. Nu mă refer aici la probleme de sănătate care pot fi tratate, desigur, în acești termeni. Dar nu într-o fază acută sau cronică a unei infecții care riscă să ne pună viața în pericol. De altfel, tot știința ne spune că varza este bogată în vitaminele A, C, E, K, B6, în acid folic, mangan sau glucozinolați, fier, calciu, potasiu, fosfor sau magneziu. Și o putem folosi ca atare în diferite afecțiuni. Dar nu atunci când infecția amenință să ne omoare.
Atunci e timpul pentru alte tipuri de intervenții, rezervate specialiștilor. De la vechii greci avem „doxa” și avem și „episteme”. Avem cu toții dreptul la o opinie (doxa), dar nu trebuie să uităm că rămâne ceea ce este, o opinie. Cunoașterea (episteme) este rezervată acelora care au experiența și informațiile. Și fiecare dintre noi suntem experți doar în domeniul pe care îl stăpânim, pentru care ne-am pregătit. Un economist nu poate fi expert și în fotbal, dacă nu a făcut vreun curs sau dacă nu a studiat domeniul respectiv, eventual într-o facultate dedicată. La fel, un fotbalist nu poate fi expert în economie. Lumea stă să se schimbe, iar a spune lucrurilor pe nume e necesar pentru a ști cu toții despre ce vorbim.
La final, le-am mai putea spune să nu fie încrâncenați. Să își găsească mereu puterea de a se reinventa, mai ales că totul în jurul nostru se va schimba. Profesii despre care nu știm azi că vor exista, ne vor contura viitorul. Darwin a constatat bine, adaptabilitatea a fost cheia care a deschis oamenilor noi perspective. În ciuda greutăților, am mers mai departe. Dar, pentru a fi adaptabil, trebuie mai întâi să nu fii încrâncenat. Modelele în care am trăit, oricât de bune, nu pot răspunde tuturor provocărilor pe care le va aduce viitorul. E nevoie de luptă pentru a statornici lucrurile importante, dar și de curajul de a schimba ceea ce nu mai corespunde momentului. Încrâncenarea este o încremenire într-o perspectivă de ieri, o neadaptare la azi. Vecină cu imobilitatea, ne aduce aminte de moarte. Să nu murim, ci să trăim, adaptându-ne mereu la ceea ce e în fața noastră. Lumea stă să se schimbe, iar adaptabilitatea este șansa noastră de a supraviețui.
Să nu ne temem! Să acceptăm cu blândețe și să luptăm curajos! Lumea stă să se schimbe, iar noi suntem pregătiți să îi facem față. Așa cum am făcut întotdeauna.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
duce însă în final la un rezultat coerent.
--Am vazut genii fara multa scoala
--Dar am vazut si idioti cu Diploma de doctorate ,,
Cred ca este de mare actualitate si la politicienii nostri .
Dar sa va povestesc un fapt real .
Eram pe santier ,aproape de pensionare cu echipa de electricieni ,
S-a intamplat ,vara , cand s-a facut organizarea de santier si trebuia facuta instlatia de apa rece si calda, Eu am venit cu ideia sa montam sus pe acoperisul containerului -vestiar-birou , o serpentina din teava de ppr cu diametru int de 23 mm si L=50ml , prin care apa se incalzea foarte bine de la soare ; Ei acum este , mieszul povestirii !
--Stimabilul si tanarul inginer constructor proaspat absolvent , care se ocupa de lucrarile de constructii NU a stiut sa calculeze ,cata apa intra in acea teava ! Adica cam ce volum de apa calda ,rezulta !
Se punea problema calcularii vol unui cilindru cu diam =23 mm si L=50ml !!! Am meditat mult ,si acum nu pot sa uit , ce o fi invatat acel tanar in Facultate ??? Am dedus ca . el nu realiza ca , acea teava era de fapt un cilindru ,, Dar in schimb cunostea Biblia foarte bine , insa NU l-a avantajat de loc in rezolvarea problemei !