Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Am fost la Cerbul de Aur și am coborât în timp. Românii s-au înghesuit unde a fost cel mai scump și cel mai ieftin. La mijloc bate vântul

Cerbul de Aur

1968, primăvara, într-un sat din Bucovina.

La televizor stă să înceapă transmisiunea primei ediții a Cerbului de Aur.

La 34 de ani, chit că e încercată de munca de la țară, Akulina e o țărancă chipeșă și subțirică. Tocmai a terminat treburile gospodărești. Toate găinile dorm duse, cocoşul cât un curcan e extenuat.

Își pune hainele cu care merge la biserică și strigă la fetița ei de 9 ani, care ascultă aparatul de radio în odaia din mijloc a casei vagon.

- Lasă-l pe Dânsul să meargă cu voce tare. Hai să ne pornim! Ei dacă or veni, le las ușa deschisă. 

Puștoaica blondă cu ochii senini își ține mama de mână și ies împreună pe poarta de lemn acoperită de liliacul încă neînflorit. Chiar atunci, pe ulița noroioasă, apare Feodora cu bărbatul ei. Se grăbesc, aproape că aleargă.

- Akulina credeam că ai zbughit-o deja! Am întârziat...

- V-am lăsat aparatul mergând. Aveți niște lapte cald pe lada de lemn. L-am acoperit să nu umble mâțul la el. Haideți fuga, mergeți că îndată începe Cerbul!

- Mulțumim, Akulina.

Sătenii mai schimbă două vorbe în ucrainiană apoi se despart plini de entuziasm.

În timp ce Akulina a pus o odaie și radioul la dispoziţia Feodorei să asculte transmisiunea în direct a Cerbului de Aur, ea e invitată la Oltica să urmărească festivalul. Oltica e singura din sat care are televizor. În fața casei sunt parcate trei căruțe. Camera de la uliță, cea cu televizorul, e plină ochi de invitați. 

***

Mai e o zi până începe festivalul „The Gooolden Stag!” vorba lui Ricky Dandel și curioșii s-au strâns la repetiții în jurul scenei grandioase din Piața Sfatului. Oamenii privesc sau filmează cu telefoanele peste gardurile acoperite cu o prelată de șantier, în contrast cu pitorescul zonei. „Unde or fi porumbeii pieței de care se bucură copiii?", mă trece un gând. Niște turiști străini curioși îl întreabă pe un paznic, proptit între două garduri, ce se întâmplă. Omul de ordine habar nu are de engleză, așa că își ridică cozorocul de la şapcă și se scarpină la ceafă. La repetiții vine rândul Corinei Chiriac care după câteva cântece se adresează dirijorului:

- Oare să spun două vorbe între piese, până te pregătești? Mă gândesc să nu fie timpi morți dacă lumea nu aplaudă.

Dirijorul zice ceva, iar doamna Corina insistă, cumva îngrijorată:

- Da știu..., dar dacă nu o să aplaude?!

- Or să aplaude!, zice dirijorul sigur pe el.

Începe o ploaie torențială. Asta ar mai lipsi mâine.

Și vine ora spectacolului când bătrânul Temișan citește prompterul anunțând-o pe marea noastră artistă în fața unor scaune ocupate pe trei sferturi la vip și cam la fel la peluze. La mijloc bate vântul, sunt multe poienițe cu locuri goale. Nu știu cum se vede la televizor, probabil se evită zonele golașe. Românii s-au înghesuit unde a fost cel mai scump și cel mai ieftin. Fix cum vor conducătorii de azi să arate România în viitor, cu o clasă de mijloc neînsemnată. 

Corina Chiriac s-a îngrijorat degeaba. Publicul aplaudă între piesele ei și au întâmpinat-o cu ovații. Parcă lipsește însă o implicare a spectatorilor. Doamna de lângă mine bate din picior pe ritm, dar nu aplaudă. Stă întinsă pe trei locuri goale. De la peluza din spate se încearcă un ritm cu bătai din palme, dar e abandonat rapid. Cel mai important e că nu plouă.

Ministrul Tineretului și Sportului iese la pauza de publicitate în zona de buticuri. Se strecoară din zona ei Vip însoțită de consilierii care o flanchează. Când trec pe lângă mine adulmec în ochii lor un servilism palpabil. Poate mi se pare, o fi de la lumini sau poate e doar cavalersim. Cea mai ieftină apă costă 10 lei, dar nu urmăresc ce consumă ministrul și dacă mai are bani, măcar de un suc, din diurna de 25 de lei alocați pe zi pe care a propus-o sportivilor de performanță.

Specatorii de la peluză fac un du-te vino în căutarea unui loc mai bun în față. Locurile goale care rămân, oricum s-ar amesteca mulțimile, reduc decibelii aplauzelor și așa destul de firave.

Andra aruncă baloane colorate în public. Vocea ei se aude peste orașul cu hotelurile și cele 200 se camere în care sunt cazați peste 700 de oameni pe banii autorităţilor locale. Vocea traversează noaptea răcoroasă și ajunge până pe vârful Postăvarul acolo unde încă se aude zburând peste văi o altă voce de marcă a muzicii noastre, cea a Monicăi Anghel care a cântat mai devreme.

Că tot e vorba de zbor, aeroport tot nu are Brașovul. Un coleg mi-a arătat de curând proiectul pe un site. Arată bine, mai bine față de cel pe care l-am văzut acum 10 ani. Să vedem proiectul de peste 20 de ani, poate ăla va fi miezul ce se va pune în aplicare.

De la zona Vip lumea a plecat deja în mare parte, iar locurile au fost ocupate de cei de la peluze care au mai rezistat până la miezul nopții.

Pe vremuri, ca să nu dea urât pe micile ecrane, organizatorii lăsau la ora recitalurilor, intrarea liberă. La o mansardă plină cu mușcate, observ doi tineri care se sărută pe duetul Andra-Bittman ce mă face și pe mine să fredonez și să uit în sfârșit de cronică.

"...

Se lasaă umbre peste ape reci

Să nu mai pleci

Te rog să nu mai pleci".

Pentru prima dată, puținul public care a mai rămas cântă din tot sufletul. Poate era mai bine ca ediția asta aniversară să se desfășoare acolo unde a s-a ținut prima dată festivalul în '68 și în care încăpeau toți spectatorii inimoșii de la final. Într-o sală de teatru.

***

Când Akulina s-a întors acasă cu fetița adormită în brațe, la aparatul de radio se auzea buletinul de știri. Feodora și soțul ei plecaseră acasă imediat după ce se terminase transmisiunea Cerbului de Aur. Emoționați uitaseră radioul deschis. Crainicul vorbea despre avantajele colectivizării ce era deja încheiată de peste cinci ani, iar acum se preconizau producțiile record la grâne ce aveau să uimească lumea capitalistă si să demonstreze supremația comunismului. Cu aceste minciuni, socialismul multilateral dezvoltat de abia începea să își facă de cap cu adevărat în România.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt supraevaluati artistii romani; pe timpul comunismului nu aveam acces la muzica internațională și credeam că așa e muzica. Acum suntem conectați la mapamond iar artiștii noștrii nu au valoare. Cati din ei umplu sălile la concerte cu bilet plătit?
    • Like 0
  • Corina check icon
    Elocvent pasajul „Doamna de lângă mine bate din picior pe ritm, dar nu aplaudă. Stă întinsă pe trei locuri goale.” Mulți dintre spectatorii de azi tratează artiștii ca pe niște prestatori de servicii. Li se pare firesc să fie delectați, dar în exprimarea aprecierii sunt de o zgârcenie tristă. Încă îmi pare rău că am aplaudat stând pe scaun, recent, sfârșitul evoluției unor muzicieni de excepție. M-am luat după majoritatea. Data viitoare nu mă mai iau după alții. Sper să am șansa să-i revăd.

    Nu m-am uitat la Cerb, poate azi trag de mine să mă uit. E la concurență cu un film cu titlu îmbietor. Și ce amatoare de festivaluri de genul ăsta eram!
    • Like 0
  • mike mike check icon
    Cred ca daca dorim sa simtim ce a simtit si Akulina in '68 , putem sa schimbam canalul de pe TVR1 pe Antena 3 imediat dupa ce festivalul se termina. Sau nu, mai bine ramenem tot pe TVR. Oricum, ma bucur mult ca se organizeaza din nou festivalul. Poate cel mai important din Europa. Aseara am vazut artisti cu voci deosebite, o scena impresionanta si recitaluri faine.
    • Like 0
  • Roxana B check icon
    Eu nu mai tin minte nimic din Cerbul de Aur si vorba aia, eram destul de mare .
    M-a impresionat totusi cit de bine arata Gigliola Cinquetti la 70 de ani, fara artificii.Si cit de bine arata Monica Anghel acum , fatza de cum arata cind a cistigat Cerbul(nu mai stiu exact cind)
    Mi-a placut comparatia cu lipsa clasei de mijloc.
    • Like 1


Îți recomandăm

RoboHub

Unii dintre cursanții RoboHub provin din centre de plasament, alții din familii care locuiesc în locuințe improvizate, fără acces la utilități. „Nu vezi nicio diferență între copii, inclusiv copiii din plasament sunt fix precum cei care vin cu părinții”, spune Ana-Maria Stancu, președinte e-Civis.

Citește mai mult