Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Am mers 60 de km cu microbuzul și cred că am văzut întreaga Românie

M-am suit într-un microbuz, de la Piața Sudului. 19 locuri. Este interzis prin lege ca un asemenea mijloc de transport să mai primească vreun călător în plus, din prea multe motive de confort, siguranță etc.

O tanti intră și încearcă să ne vândă semințe. Unii cumpără cu entuziasm.

Plecăm, când soarele se ridica timid pe cerul albastru. Șoferul oprește după nici o sută de metri și ia încă două persoane, primește niște lei, nu mai dă niciun bilet. Mergem încă vreo trei sute de metri și repetă faza. Totul se trage la indigo și microbuzul devine o mașinărie dubioasă în care oameni de diferite vârste stau presați, în picioare, peste cei de pe scaune, printre bagaje.

Se urcă niște tipi cu pielea mai închisă la culoare și tabloul devine și mai interesant. Sunt fix în colțul din spate, mă uit pe geam la câmp, la satele care se succed, la linia care delimitează șoseaua pe partea dreaptă. Printr-un tunel fantastic, observ șoferul cum vorbește la telefon și conduce doar cu mâna dreaptă, luând curbe destul de strânse. Mă uit la ceas, mă uit iar la el, mă uit pe geam și mă gândesc la toate accidentele văzute prin media, cu astfel de mașini prăpădite conduse de șmecherași inconștienți. 11 minute a discutat individul la telefon și a condus cu o mână, asta după ce a luat, ilegal, cel puțin 20 de persoane peste locurile microbuzului.

Mi se reduc palpitațiile și admir câmpul. Pe la jumătatea drumului spre Oltenița, văd o parcelă plină de pungi, sticle, gunoaie. Mii de metri pătrați sunt plini de gunoaie aruncate de oameni. Sunt gunoaie și-n copaci, ca o veșnică împodobire de sărbători. Pare că nimeni nu a vrut să le ridice de acolo vreodată. Let's not do it, Romania!

Trecem printr-un sat și văd pariuri sportive, cârciumă, pariuri sportive, haine second hand, cârciumă, biserică uriașă, case sărăcăcioase, pariuri sportive, cârciumă, farmacie lipită de cârciumă, biserică uriașă, haine second hand, pariuri sportive.

Drumul e plin de gropi, se găurește orice șosea după ieșirea din iarnă. Ne zdruncinăm și ne apropiem, om de om, transpirație de transpirație, piele curată de piele colorată cu tatuaj dubios, om care a plătit bilet întreg de om care a dat șpagă șoferului nesătul. Prin geam văd o cârciumioară plinuță; e aproape de prânz și cetățenii discută lucruri importante, la niște păhărele. Acolo se face politichia adevărată. Acolo munca nu contează. Acolo familia nu contează. Acolo mâncarea nu contează. Acolo grijile nu există. Acolo se impulsionează mersul înainte al țării. Sau poate nu.

Mă dau jos din microbuz și mă închin cu limba-n cerul gurii. În oraș am un deja vu: pariuri sportive, biserică uriașă, cârciumă, pariuri sportive, haine second hand, biserică uriașă, case sărăcăcioase, pariuri sportive, biserică uriașă, haine second hand, pariuri sportive. A se observa că am menționat o singură cârciumă. Spitalul e rablagit pe dinafară și mi s-a spus că e mai rău pe dinăuntru. Nu-i nimic, există biserici suficiente, în care se tratează orice rană. Multe au curți de mii de metri pătrați în care nu există nimic, doar iarbă și-un aer aparent nevinovat.

Trec pe lângă o școală, văd un teren de fotbal și, lângă el, cel mai frumos copac pe care l-am văzut în viața mea. Enorm, cu o circumferință de mulți metri buni, cu trunchiul destul de scund și imediat ramificat în toate direcțiile, în spiritul fractalilor. Mă uit fascinat și realizez că acel copac are probabil sute de ani în care a fost martorul tăcut al unei evoluții umane absolut nesemnificative.

Prin sate și orășele, pe șoselele dintre ele, printr-un microbuz care miroase a moarte între planetară și roată, pe lângă o cârciumă de înecat necazurile continue, pe lângă o biserică prea mare, pe lângă un spital rablagit, trec și realizez că n-avem nici drum, nici direcție, nici sens. Sunt câteva poluri și lucruri mai aproape de o oarecare normalitate, în rest e jale.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dacă ar fi chiar așa ar fi și mai trist când deja TOTUL este foarte trist. Sunt locuri nu puține unde poți uita că ești în România. Ce nu înțeleg românii care ar dori schimbarea (în afară de cei o doresc și luptă în fiecare zi) care nu sunt puțini care au impresia că vor veni extratereștrii să facă schimbarea. E știut și a devenit o vorbă în vânt aproape : dacă FIECARE și-ar face datoria la locul său de muncă, atunci da, am avea schimbări semnificative și pozitive în viața noastră.
    • Like 0
  • "Trec pe lângă o școală, văd un teren de fotbal și, lângă el, cel mai frumos copac pe care l-am văzut în viața mea. Enorm, cu o circumferință de mulți metri buni, cu trunchiul destul de scund și imediat ramificat în toate direcțiile, în spiritul fractalilor."

    Remarcabila, si emotionanta observatie.
    L-as parafraza aici pe Radar, din MASH:
    "Trees are people, too!"
    • Like 0
  • check icon
    E jale fartatilor,asa e! Tre sa punem mana la treaba sa ne schimbam,ca-i jali mari di tat!
    • Like 0
  • Adică să nu ne plîngem de conducători, i-am ales după chipul și asemănarea noastră... mă rog, a majorității.
    • Like 3
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Ionel check icon
      Radiografie exacta. Scurta si la obiect. Subscriu.
      • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult