Am petrecut mulți ani muncind pentru a deveni campion, dar cele mai importante lecții le-am învățat din înfrângeri

„Stă numai cu ochii în tableta aia!” - o auzim sau o gândim de fiecare dată când vine vorba de generația care crește în lumea device-urilor. Apoi, în spațiul public apare David Popovici, un adolescent care vorbește credibil și optimist despre cum se distrează muncind și despre cum oricine poate fi campion în felul său.

Eu am petrecut mulți ani făcând sport și muncind pentru a deveni campion, dar cele mai importante lecții le-am învățat din înfrângeri. Înfrângerile și procesul de introspecție pe care ele îl generează mi-au dat ocazia să aflu cine sunt și să-mi doresc să aduc experiența sportului mai aproape de cei care au cea mai mare nevoie. Munca mea cu mine însumi din copilărie și adolescență mi-a adus ulterior reziliență și dorința de a-mi descoperi noi pasiuni, dar și capacitatea de mă adapta în sisteme culturale diferite și de a mă reinventa.

Deși nu sunt toți campioni, sute de milioane de copii de pe glob practică sport și învață aceleași lecții ca David. Nu îi cunosc, dar știu că vorbim aceeași limbă, pentru că împărtășesc cu ei experiența și dorința de a progresa în fiecare zi.

Sportivii și copiii care practică sport nu vorbesc mereu despre pasiunea lor, din modestie, dar energia lor este aparte și este ceva ce resimțim atunci când îi avem în jurul nostru. Știm însă că ei înoată împotriva curentului. Un studiu Eurostat ne spune că din ce în ce mai puțini copii din Uniunea Europeană practică un sport, iar pandemia COVID-19 a înrăutățit situația. Bineînteles, cât mai mulți copii trebuie să facă mișcare fizică în cadru organizat, dar cred că e esențial și cum facem sport.

Performanța se face în raport cu tine însuți

Investind mulți ani în a deveni tot mai bun la sport și în a deveni campion, am învățat că cel mai mare adversar al meu sunt chiar eu. De când am înțeles că performanța se face în raport cu sine, atenția mea s-a mutat din exterior către interior, dându-mi ocazia să mă descopăr, să mă înțeleg și să mă autodepășesc.

Calea pe care ajungem fiecare la sport este diferită, dar rezultatul e deseori similar. Copiii-sportivi sunt acei copii care învață să își gestioneze timpul cu maturitate, care devin mai responsabili față de propriile acțiuni și care își exprimă cu mai mare ușurință propria personalitate.

Sportul și performanța nu sunt doar despre copiii care ajung pe podium, ci și despre aceia care nu vor fi campioni, dar care au parte de lecțiile pe care sportul le oferă. Din postura de copil-sportiv, am învățat foarte devreme că bucuria de a da naștere unui proces bine clădit este mai mare decât bucuria unui câștig rapid, la fel cum perseverența pe termen lung este mai de succes decât inspirația de moment. Copiii care cresc făcând sport, devin viitorii adulți mai responsabili și mai conștienți de cum își conduc viețile lor și pe ale celor din jurul lor.

Cum m-am îndrăgostit de sport

Dragostea mea față de scrimă a apărut în timp și continuă să crească datorită curiozității și răspunsurilor pe care ni le oferim reciproc de peste 18 ani. Am învățat de-a lungul anilor să îmi găsesc liniștea și refugiul în onestitatea copleșitoare a efortului, a repetiției și a competiției, dar și să duc toate astea mai departe în alte arii ale vieții mele. Cred că magia prin care ne îndrăgostim de o activitate vine dintr-o compatibilitate care nu e întotdeauna evidentă, dar poate fi explicată. Pentru mine, a fost nevoie de alinierea a trei elemente magice.

Timp

Mi-am găsit pasiunea târziu. Iar timpul și răbdarea pe care familia și antrenorul meu mi l-au oferit au fost esențiale la început. Deseori, teama de a nu irosi timpul și talentul copilului duce la privarea lui de experiența autodepășirii și exprimării propriei personalități pe termen mediu și lung. Talentul și pasiunea oricărui copil sunt resurse regenerabile și surprinzător de bogate, însă pentru a se bucura de ele e nevoie de răbdare și timp din partea familiei și a celor din jur.

Colaborare

Mi-am găsit și mi-am cultivat pasiunea cu ajutorul colegilor mei. Colaborarea a devenit o valoare importantă, pe care am asimilat-o în mod inconștient și pe care o folosesc în ceea ce fac zi de zi - în sport, dar mai ales în afara lui. Atunci când ne simțim parte a unui grup care lucrează pentru un scop comun, cresc șansele de a ne găsi talentul, pasiunea și dorința de a continua. Perseverența este alimentată de nevoia de asociere și apartenență la un grup.

Spirit competitiv

Vreau, totuși, să câștig. Deși am învățat să mă depășesc pe mine însumi în primul rând, lupta directă cu adversarii mei a fost la rândul ei o motivație.

Competiția poate fi o valoare importantă în dezvoltarea unui tânăr, cu condiția ca ea să fie explorată într-un mediu în care pasiunea și spiritul colaborativ au fost deja bine sedimentate. Experiența victoriei și înfrângerii conturează un viitor adult mai conștient de propria valoare, iar conectarea rezultatelor cu munca depusă este un proces natural care responsabilizează orice sportiv. Un copil-sportiv conștientizează nevoia de atenție la micile aspecte ale activității zilnice, pentru a-și îmbunătății propriile performanțe.

De ce avem, de fapt, nevoie de performanță?

A descoperi calitățile de performer ale unui copil nu presupune neapărat transformarea sa în campion, premiant sau viitor lider. Familiarizându-l, însă, cu corectarea propriilor greșeli și cu perseverența de a lucra susținut pentru obiectivele pe care le setează, contribuim la dezvoltarea unei comunități mai performante și mai deschise, în jurul său.

Mă fascinează cum în orice colț al lumii m-aș afla, atunci când intru în sala de scrimă sau particip ca arbitru la o competiție, găsesc întotdeauna prieteni dragi, foști adversari și experiențe de viață comune - iar pentru câteva ore, simt că fac parte dintr-o unică familie, care aleargă în aceeași direcție. Sportul reușește să creeze, pentru noi cei care îl practicăm, o lume depărtată de realitatea de zi cu zi, un refugiu fără granițe în care ne regăsim bazele pasiunii noastre atunci când simțim că le pierdem.

De când am înțeles că nu avem nevoie de performanță și că ea se face doar în raport cu sine însuși, mi-am dat seama și că misiunea mea este de a crea ocazia pentru acei copii care nu visează destul, să o poată face. Familia celor care își dau voie să viseze și muncesc zi de zi pentru a se apropia de visurile lor are întotdeauna brațele deschise.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp