Sari la continut
Republica
Prevenție

Un an de când fac sport de două ori pe săptămână. Cum m-a schimbat acest obicei

Andreea Retea sport

Anul trecut, în august, m-am întors din Grecia cu amintiri frumoase, vreo două kilograme în plus și multe poze în telefon. În pozele astea arătam într-un fel: bronzată, veselă și mai pufoasă decât mă știam eu. Oricum le-aș fi privit, oricum le-aș fi editat, trebuia să accept: corpul meu se schimbase. În rău. Ca-n bancul ăla, existau două posibilități: să continuu la fel sau să fac ceva în legătură cu asta.

Prima încercare a fost cu un tratament corporal pe care am dat cam 2,000 de lei. Timp de o lună, am făcut 8 ședințe cu tratamentul și m-am cam înfometat. Am încercat fasting. Rezultatul a fost că am slăbit un pic, că doar nu mai mâncam, masa musculară a scăzut și mai mult, m-a durut stomacul îngrozitor și am simțit că nu mai am energie deloc. Pentru mine, cei 2,000 de lei au fost o taxă de fraieri. Așa că n-am mai căutat scurtături. 

Am căutat un antrenor personal cu care să fac mișcare. L-am ales după câteva criterii:

Să vrea să facem sport în aer liber, cât timp vremea ne permite. Pentru că lumina naturală mă încarcă cu energie,

Să simt că ia în serios munca lui, că sportul e important pentru el și o să tragă și de mine să fac mai mult,

Să îmi fie tare rușine de el, să nu pot să trag chiulul.

Am cerut recomandări de la prieteni și așa l-am găsit pe Andrei Zaharescu. Din octombrie 2021 am început să ne vedem. De atunci, cred că am febră musculară zilnic. Ba la brațe, ba la spate, ba la picioare sau chiar din cap până în picioare.

Mi-am propus, de la început, ca orice ar fi, să nu amân întâlnirile noastre. Oricât aș fi de obosită, de nedormită, de stresată, cu dureri de cap sau de orice fel, mă prezint.

Îmi vine să amân sportul? Da, aproape de fiecare dată. Și acum două zile. Și azi.

Aș avea o mie de scuze, multe dintre ele bune: sunt răcită, sunt nedormită, mă doare capul, stomacul, am foarte mult de lucru.

Dar tot mă duc. Și întotdeuna, dar absolut întotdeauna, mă bucur că am ajuns acolo. La final, simt că plutesc.

Îmi fac programul în funcție de sport. Da, lucrez pe cont propriu și îmi fac singură programul, dar înainte de acest an de sport, mă lăsam mereu pe ultimul loc și, din acest motiv, nu mai aveam niciodată loc pentru mine în program. Mereu era ceva mai important: o întâlnire, un deadline, un videocall. Acum, două zile pe săptămână au deja stabilite ședințele mele de fitness, iar orice altceva trebuie stabilit în jurul lor.

Mănânc mai echilibrat.

Dorm mai bine.

Stau mai dreaptă.

Am mai multă încredere în mine.

Îmi organizez mai bine timpul.

Sunt mai productivă.

Sunt mai credibilă când îi spun fetiței mele că fără sport nu se poate. Că orice sport ar face, asta o să îi schimbe corpul, atitudinea, gândirea.

Am pornit la drum cu gândul că vreau să slăbesc. Acum, după un an, nu mă cântăresc. Sunt atentă la cum mă simt. Poate că arăt mai bine, dar categoric mă simt mai bine. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mie mi se pare motivant articolul. Nu-mi pasa daca ar exista o reclama mascata, m-am focalizat pe mesaj. Asa-i , exista mereu scuze sa nu faci ceva foarte important cum ar fi sportul, stiu bine ce spun, insa asta-i calea , fara abatere si fara alintaturi si miorlaieli.., just do it.
    • Like 1
  • Exercitiu de imaginatie - inlocuiti Andrei Zaharescu cu Isus. Parca articolul capata un sens astfel, nu-i asa? Sau semnalizati articolele care sunt reclame mascate. Ar fi un semnal ca inca va mai respectati cititorii.
    • Like 2


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult
sound-bars icon