Anul trecut, în august, m-am întors din Grecia cu amintiri frumoase, vreo două kilograme în plus și multe poze în telefon. În pozele astea arătam într-un fel: bronzată, veselă și mai pufoasă decât mă știam eu. Oricum le-aș fi privit, oricum le-aș fi editat, trebuia să accept: corpul meu se schimbase. În rău. Ca-n bancul ăla, existau două posibilități: să continuu la fel sau să fac ceva în legătură cu asta.
Prima încercare a fost cu un tratament corporal pe care am dat cam 2,000 de lei. Timp de o lună, am făcut 8 ședințe cu tratamentul și m-am cam înfometat. Am încercat fasting. Rezultatul a fost că am slăbit un pic, că doar nu mai mâncam, masa musculară a scăzut și mai mult, m-a durut stomacul îngrozitor și am simțit că nu mai am energie deloc. Pentru mine, cei 2,000 de lei au fost o taxă de fraieri. Așa că n-am mai căutat scurtături.
Am căutat un antrenor personal cu care să fac mișcare. L-am ales după câteva criterii:
Să vrea să facem sport în aer liber, cât timp vremea ne permite. Pentru că lumina naturală mă încarcă cu energie,
Să simt că ia în serios munca lui, că sportul e important pentru el și o să tragă și de mine să fac mai mult,
Să îmi fie tare rușine de el, să nu pot să trag chiulul.
Am cerut recomandări de la prieteni și așa l-am găsit pe Andrei Zaharescu. Din octombrie 2021 am început să ne vedem. De atunci, cred că am febră musculară zilnic. Ba la brațe, ba la spate, ba la picioare sau chiar din cap până în picioare.
Mi-am propus, de la început, ca orice ar fi, să nu amân întâlnirile noastre. Oricât aș fi de obosită, de nedormită, de stresată, cu dureri de cap sau de orice fel, mă prezint.
Îmi vine să amân sportul? Da, aproape de fiecare dată. Și acum două zile. Și azi.
Aș avea o mie de scuze, multe dintre ele bune: sunt răcită, sunt nedormită, mă doare capul, stomacul, am foarte mult de lucru.
Dar tot mă duc. Și întotdeuna, dar absolut întotdeauna, mă bucur că am ajuns acolo. La final, simt că plutesc.
Îmi fac programul în funcție de sport. Da, lucrez pe cont propriu și îmi fac singură programul, dar înainte de acest an de sport, mă lăsam mereu pe ultimul loc și, din acest motiv, nu mai aveam niciodată loc pentru mine în program. Mereu era ceva mai important: o întâlnire, un deadline, un videocall. Acum, două zile pe săptămână au deja stabilite ședințele mele de fitness, iar orice altceva trebuie stabilit în jurul lor.
Mănânc mai echilibrat.
Dorm mai bine.
Stau mai dreaptă.
Am mai multă încredere în mine.
Îmi organizez mai bine timpul.
Sunt mai productivă.
Sunt mai credibilă când îi spun fetiței mele că fără sport nu se poate. Că orice sport ar face, asta o să îi schimbe corpul, atitudinea, gândirea.
Am pornit la drum cu gândul că vreau să slăbesc. Acum, după un an, nu mă cântăresc. Sunt atentă la cum mă simt. Poate că arăt mai bine, dar categoric mă simt mai bine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.