La -12 grade Celsius lumina soarelui este mai limpede și clinic indiferentă. Aerul miroase metalic a iarnă dintr-aceea mai veche. Într-un sat de prin Moldova bat clopotele pentru înmormântarea bunicii. Sătenii se strâng pentru îngropăciune. „Dumnezeu s-o ierte”, „Dumnezeu s-o ierte, se răspunde; n-ați pus bine colacii ăștia aici, trebuie să-i mutați. Aoleo, de ce ați făcut pomul ăsta acum? Ăsta se face la 40 de zile. Nu e bine.”
MC-ul evenimentului este un domn în vârstă pe care nu-l cunosc, între două directive despre unde și ce trebuie făcut îmi explică mândru că și „băietul lui e acasă, o vinit de la Londra”. Se cam grăbește fiindcă pleacă și el azi, că, de, „sirviciul”, înțelegem noi. În fapt, astea sunt discuțiile între cei prezenți, despre copii și nepoți plecați din țară. Plutește o formă râncedă de mândrie altoită pe dezolare. Au lacrimi în ochi că sunt singuri, dar foarte mândri de succesele relative ale „băietului”.
Noi, nepoții bunicii, suntem pe aici cu toții, dar cumva avariați într-o formă sau alta. Fiecare se jelește de ce-l doare: șale, pensie, leafă mică, ăștia care ne fură arde-i-ar focu pe ei.
Groparii lucreză de dimineață contra cronometru ca la multinațională să termine până la amiază. Pe gerul ăsta, pământul e ca stânca. Pe la prânz vin cei doi preoți. Toată lumea își scoate cușma din cap și pupă evlavios mâna popilor, toți în afară de ăștia mai tineri de la oraș care, ca să evite un moment penibil își scot telefoanele și se fac ca au de scris un mesaj urgent sau se uită fix la vârful bocancilor înămoliți.
Se tămâie, se cântă, se plânge pe înfundate. Cuminți, obosiți, îndurerați stau împrejurul sicriului părinții noștri, unchii si mătușile, cel puțin cei care nu au murit până la cei 94 de ani ai mamei mari (nu suporta apelativul bunică susținând că o face să pară bătrână). O voce șușotită se prelinge printre cei de față: „săraca de ea, ia uite că nu o bocește nimeni. Ăștia doar pișă ochii, unul nu zice cu vorbe.” Nici tradițiile nu mai sunt ce au fost se pare.
Înmormântarea e cu fast. Lumea din alai discută admirativ despre dricul Mercedes care a venit tocmai de la Galați, ba nu, doar de la Bujoru, de fapt ce mai contează, e frumos, cu flori de plastic care sunt mai bune, monsoară, decât alea devărate că degerau și se înnegreau. Are copii deștepți și cu bani: „A dat bani de hârtie la ăștia care au scos sicriul.”
În biserică, la sjubă se îngenunchează și se pupa mâna mortului. Obiceiul ăsta trebuie să fi contribuit decisiv la răspândirea ciumei lui Caragea și a altor suferințe care vor fi cutreierat vâlceaua asta de lume. Obiceiul a supraviețuit ciumei, dar nu va supraviețui generației nepoților care nu au îngenuncheat în biserică, cum nu au pupat nici mâna preotului. Ne ducem de râpă sau ieșim în sfârșit din evul mediul al pravoslavniciei profunde a neamului, depinde cui îi ceri părerea. Toată lumea este însă de acord că banii trebuie schimbați repede în euro că a luat-o cursul razna.
La groapă unul dintre nepoți, mai puțin deșelat de sciatică, nu face față celor trei tovarăși cu care poartă sicriul prin zăpada de jumătate de metru. Unul vede cum gâfâie orășeanul și se îndură: mergeți, bă, mai încet că scapă domnu mâneru și o strângem pe babă cu fărașu de pe aici. Ce frigu’ dracu s-a pus, băga-mi-aș!”
Vine și cortegiul rebegit. Agitație mare: trebuie bătute cuiele în sicriu, nu acum, mai așteaptă. Unde sunt jerbele și coroanele, de ce nu le-ați adus? Măcar uite ce zi frumoasă! E ger mare, dar e soare pe cer, nu-i pare rău că pleacă de pe lumea asta.
„Săraca, acum vreo șepte ani a îngropat un copil. Barbac-su a murit prin 90 și ceva.”
„Las-o, că n-a dus-o rău, a avut pensie de urmaș mai mare decât îmi dă mie primaru la lege de mă și obligă să fac clacă.”
„Așa noroc să ai tu, prostule.”
„Nu va mai certați oameni buni, că nu e frumos și vă aude preotul. O supărați pe tanti. Când o fi să fie la voi la înmormântare vreți să se certe lumea ca voi? Ce naiba?!”
Se coboară sicriul pe funii.
Preotul: „Acuma dați peste groapă ce aveți de dat și haideți să mergem, oameni buni!”
Comoție. Lumea se înghesuie. Se cere răbdare. Se dă o plapumă mare îmbrăcată cu un soi de material lucios verde brotac. E mare și grea cum nu știu sa fi avut decât în copilărie când în casă erau tot minus 10 grade ca afară. Ce ironie.
Câștigă o femeie longilină, mamă a vreo 10 copii care, deși are vreo 40 de ani, pare de mai mult de 60. Unul dintre copii, de vreo 5-6 ani se ține strâns de maică-sa cu o mână înfiptă bine în plapumă. Printre spasmele plânsului cvasi-isteric care l-a cuprins se deslușește fără dubii: „Sunt atâââââââââââât de bucuros, mamă! E cea mai fericită zi din viața mea!”
Groparii rămân pe urmă sub supravegherea celui mai în vârstă dintre nepoți, restul coboară la pomană. Primii mănâncă bărbații. În capul mesei preoții. Femeile nu au loc în casa cu doar o cameră încălzită si așteaptă afară suflându-și abitir în mâini. Începe viscolul. Coliva s-a întărit în paharele de plastic de unică folosință.
„Eu nu vreu să trăiesc așa, dar nici nu voi să mor. O să vii, Nicușor mamă, la nunta mea? Îmi promiți? Să vii că mă supăr dacă nu vii.”
Am venit, mama mare, rămâi cu bine și-ți mulțumesc pentru tot.
PS
Într-o comună de 2000 de suflete, certificatul de deces al bunicii, emis în prima săptămână din ianuarie, avea numărul 6. Jumătate din case sunt părăsite și aproape năruite. În curtea școlii, peste drum de casa bătrânească șade troienit bustul generalului Alexandru Cernat, comandatul forțelor armate române din Războiul de Independență, omagiu adus unui ilustru fiu al satului.
În comună, mai bine de jumătate din locuitori au peste 65 de ani. Am socotit că, dacă nimic nu se schimbă, peste 10 ani vor fi mai puțin de 1000 de locuitori, iar peste 20 satul va dispărea cu desăvârșire. De la eroismul independenței năzuite dintotdeauna, la extincție în puțin peste 150 de ani. Eterna recunoștință promisă pe obeliscul dedicat eroilor din Războiul de Independență și cele două Războaie Mondiale va dura un veac și jumătate de singurătate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.