Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ambiția lui Florin Talpeș, CEO unei multinaționale „românești” care tocmai a mutat o parte din producție din China la Satu Mare

Florin Talpeș

Din 100 de lei câștigați de Bitdefender, cel puțin 98 sunt atrași de pe piețele din afara României, spune fondatorul și CEO-ul Florin Talpeș. Cu toate acestea, compania evaluată la 600 de milioane de dolari continuă să își mențină cartierul general și centrele de cercetare în țară, iar de curând a reușit să mute din China în România producția Bitdefender Box, o soluție de securitate care încorporează hardware, cloud și software pentru a proteja dispozitivele conectate la internet din locuință. A fost o ambiție personală, aceea de a arăta că și în România poți produce lucruri de calitate, spune el.

 „Hai să putem reuși să afirmăm nu doar că Bitdefender e o companie românească, ale cărei produse sunt gândite în România, ci și că producția este făcută în țară. Acesta a fost motorul și tot timpul am fost cu ochii pe piață”, povestește Florin Talpeș, care mult timp nu a găsit în România, ci doar în Vestul Europei, o firmă de servicii de producție cu care să lucreze. Între timp, astfel de companii au început să apară și în România, iar Bitdefender a mutat producția Bitdefender Box la Satu Mare. Este o decizie bună de business, este de părere Florin Talpeș.

„E un avantaj pe care l-am văzut. Prima generație de Bitdefender Box a fost produsă în China, care era destul de departe. Echipele noastre trebuiau să meargă și să stea acolo. La Satu Mare pot ajunge în timp foarte scurt, e adevărat că timpul nu este foarte scurt dacă mergi cu mașina, aici e din păcate problema legată de infrastructură”, spune Florin Talpeș. Alte avantaje sunt legate de comunicarea cu echipa de producție care provine din aceeași cultură, dar și posibilitatea de a trimite înapoi în timp foarte scurt produsele cu eventuale defecte.

Compania are, pe lângă angajații români, și peste 300 de angajați străini, este prezentă în 12 țări și a trecut în acest moment de jumătate de miliard de utilizatori care îi utilizează direct sau indirect produsele și soluțiile.

„Dacă cineva se uită la Bitdefender o să constate că e mai puțin uzual, cartierul general, cum spuneam, e în România. În general, în zona asta de înaltă tehnologie start-up-urile care apar și au cât de cât succes atunci când atrag o investiție care e din afara României își mută repede cartierul general la Londra sau în SUA. În momentul în care crește în România, are cartierul general în România, ai plusurile și minusurile faptului că ești în România. Un minus este nota de încredere pe care cei din afară o au în mediul din România, acel operating environment, iar nota în cazul României este clar mai mică. Asta înseamnă că tu ca și întreprindere când vei fi evaluată sigur vei fi depunctată. Cine trăiește în București știe toată platforma Pipera, că e plină de birouri, ăla e un centru global de servicii globale. România a căzut puțin anul acesta de pe locul 1 pe locul 18 mondial și a căzut exact din pricina reglementarilor instabilității mediului”, a spus Florin Talpeș în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Din afară, percepția asupra mediului de afaceri din România nu este prea bună, spune fondatorul Bitdefender, care vorbește și despre schimbarea Codului Fiscal.

„Atunci când vorbim de schimbările codului fiscal, ipoteza de bază a fost că impactul e zero asupra salariilor, presupunând că cei care conduc întreprinderile își vor păstra costurile totale Or strict în zona cercetătorilor și programatorilor lucrul ăsta nu se întâmplă. ca noi să putem să menținem salariile trebuie să ajungem să cheltuim în plus și purtăm discuții și sperăm ca eroarea asta din neatenție să fie corectată în perioada următoare sau compensată”, afirmă Talpeș. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

CTP--

Bolojan, Ciucu, Fritz, precum și analiști economici și politici serioși îi tot spun lui Grindeanu că, în cazul ruperii actualei coaliții, urmarea nu poate fi decât și mai rea, chiar catastrofală, pentru români și România. Dânșii n-au priceput un lucru: pe actualul staroste PSD îl doare tot în organul genital, ca și pe predecesorul său, de răul României. El nu are nevoie de un sector privat bine dezvoltat, de oameni care să se susțină prin muncă cinstită și să-și plătească dările, de fonduri UE greu de dijmuit, ci de atârnători de stat – adică de mărinimia otrăvită și coruptă a PSD.

Citește mai mult

Copil omleta emotii / sursa foto: Profimedia

Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Citește mai mult

sediul PSD

Recunosc că m-am speriat când am auzit comparația cu „rozătoarele”, venind la suprafață în dezbatere publică din ultimele zile. Astfel de imagini pot aluneca ușor într-o formă de dezumanizare a adversarului, iar istoria ne-a arătat unde poate duce asta: când oponentul devine animal, devine și mai ușor de „eliminat”, precum am văzut în Germania nazistă și în Rwanda, unde etnicii Tutsi erau etichetați drept „gândaci” - iar ceea ce a urmat a fost cel mai cumplit genocid din zilele noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult