Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Camera de Comerț Americană: Stoparea reformei sistemului de pensii ar constitui un precedent periculos al intervenției Guvernului în sectorul privat

Mihai Tudose, prim ministru

(Foto: George Călin/Inquam Photos)

Investitorii americani se arată îngrijorați de recentele declarații privind industria pensiilor private din România. 

Într-o scrisoare adresată premierului Mihai Tudose, Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) își exprimă preocuparea de faptul că beneficiile acumulate în sistemul de pensii multipilon din România vor fi diminuate, ca o consecință a scăderii ratei de contribuție la fondurile aferente Pilonului II. 

„În mod similar, propunerile de a permite participanților să opteze pentru Pilonul II ar submina ulterior diversitatea și stabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii bazat pe cei trei piloni. Credem că astfel de schimbări vor afecta perspectivele cetățenilor români, atât persoanele angrenate în procesul de economisire, cât și pensionarii”, se arată în scrisoare. 

„În România, legea pentru Pilonul II a fost bine structurată, cu o creștere treptată a ratei de contribuție. Considerăm că majorarea contribuției la 6% este vitală pentru a asigura conformitatea cu Legea nr. 411/2004, având ca rezultat creșterea încrederii în Guvernul României, generând simultan beneficii sociale și economice semnificative”, adaugă AmCham. 

AmCham România îndeamnă Guvernul să mențină stabilitatea și predictibilitatea, elemente esențiale în procesul decizional de investire, atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice și atrage atenția că inversarea reformei sistemului de pensii „ar deteriora perspectivele investițiilor în România”, deoarece administratorii fondurilor de pensii din cadrul Pilonului II s-au implicat înțelegând că mediul de reglementare nu s-ar schimba în mod negativ. 

„Pentru investitori, atât locali, cât și străini, asigurarea unui climat general atractiv și stabil, cu o legislație previzibilă și transparentă, precum și respectarea statului de drept sunt condiții esențiale pentru luarea deciziei de investire și derularea în bune condiții a afacerilor. Investind mai mult de 93% din active pe plan intern, fondurile aferente Pilonului II de pensii reprezintă o sursă vitală de economii colectate alocate investițiilor productive pe termen lung și investițiilor în infrastructură - cruciale pentru consolidarea piețelor de capital și a economiei”, se arată în scrisoare.

„Stoparea reformei sistemului de pensii ar constitui un precedent periculos al intervenției Guvernului în sectorul privat, cu daune economice, financiare, de încredere și reputație pentru România, în special la nivelul pieței de capital, într-un moment foarte important al dezvoltării acesteia, când România aspiră la statutul de piață emergentă, statut care odată obținut va atrage investiții suplimentare în România”, subliniază AmCham.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Domnul Goe din Ploiesti

„Și pentru mine este aproape emoționant că trei ani mai târziu aud: „Dați-ne monumentul înapoi.” Pentru că în 2023 acel „monument” nu exista. Noi l-am pus acolo. Și dacă în numai trei ani oamenii și l-au însușit atât de mult încât acum îl percep ca pe ceva care le aparține, dacă îl numesc „monumentul nostru” și cer să le fie dat înapoi, atunci noi am reușit. Am creat un reper. Am creat memorie acolo unde înainte nu era. Dl Goe a devenit copilul nostru gigantic și, între timp, comunitatea l-a adoptat”

Citește mai mult

Lia Olguta Vasilescu. sursa foto Inquam Photos.

N-a fost niciodată sfântă politica, dar măcar exista efortul de a face minciuna să pară verosimilă și păcăleala credibilă. Însă, cel puțin, abureala începe să expire. Sigur, avem și excepții care dovedesc că întortocheala încă are efectele ei – atunci când ai talentul retoric pentru a o ridica la un alt nivel, până în sfere cerești. Dar nu e toată lumea atinsă de har, apă, hrană și energie. Dacă politicianul de ieri ascundea lipsa unei soluții și a unor neputințe în spatele unor fraze interminabile, în care forma pompoasă ascundea lipsa fondului, azi aleșii s-au cam plictisit până și ei de atâta amețeală, așa că tranșează problema din start. Îți spun direct că ești prost.

Citește mai mult

Renovare casa / sursa foto: Profimedia

Nu știu cum am reușit, da' am găsit în cele din urmă un zugrav mai prietenos cu clasa muncitoare și așteptări financiare ceva mai pământene. Vorbesc cu el, îi zic ce și cum, batem palma telefonic, azi m-am dus cu mașina să-l aduc la mine acasă să vadă proiectul la fața locului.

Citește mai mult