Coronavirusul stragulează economia globală. În câteva săptămâni, boala extrem de contagioasă a împins lumea în pragul unei recesiuni mai severe decât criza financiară din 2008. Adâncimea și durata încetinirii economice vor depinde de mulți factori, inclusiv modul cum va acționa în continuare virusul SARS-CoV-2, dar și reacțiile statelor în domeniul sănătății publice și intervențiile economice.
Prognoza pentru Podusul Intern Brut al Statelor Unite publicată recent arată că, pe trimestrul al doilea, PIB anualizat ajunge până la minus 40%. Statisticile privind șomajul în SUA relevă că, de la începutul epidemiei de Covid-19, peste 10 milioane de oameni au intrat în șomaj.
„Impactul pe termen scurt, la nivel mondial, va fi puternic negativ în ce privește creșterea somajului și scăderea economică. Acest virus blochează tot: blochează consumul, blochează economia, blochează oamenii în case și îngheață practic economia”, a sintetizat tabloul la nivel macroeconomic Adrian Codirlașu, CFA, președinte al Asociatiei CFA Romania, organizație care reunește profesioniștii în investiții din România. La nivel microeconomic, foarte mulți oameni vor ajunge în șomaj sau în șomaj tehnic.
În România, aproximativ un milion de români au fost trimiși în șomaj tehnic, plățile urmând să fie susținute de guvern. Alte peste 150.000 de contracte de muncă au încetat, oamenii fiind trimiși în șomaj.
„Anul acesta am putea avea în România o contracție a economiei probabil undeva la nivelul de 7-9%. Depinde de cât de repede va reveni consumul. Iar ca să revină consumul, oamenii trebuie să aibă încredere că își vor menține locul de muncă și nu se vor îmbolnăvi de coronavirus. Esențial este să se găsească un vaccin sau un tratament cât de curând. Altfel vom sta în casă, iar consumul va fi puternic lovit”, punctează Adrian Codirlașu.
„Noi pe boom cheltuiam foarte mult. Acum, când vine recesiunea, ne-au rămas puțini bani”
Președintele Asociației CFA Romania vede măsurile luate de guvern pentru susținerea economiei în vreme de coronavirus pe două paliere. El spune că e necesară asigurarea lichidității companiilor și în special a IMM-urilor, care sunt baza economiei, tocmai pentru a suporta pierderile de venituri aduse de reducerea consumului, urmând ca apoi guvernul să ia măsuri să sprijine angajările și repornirea sectoarelor economice afectate cel mai puternic de acestă criză. Amânarea plății ratelor la bănci, decizie luată de Guvern, este una dintre metodele care pot asigura lichiditate firmelor. O altă metodă poate fi acordarea de garanții de stat companiilor, garanții ce pot fi utilizate pentru obținerea de finanțare. Avantajul acestei măsuri este că nu afectează, pe termen scurt, deficitul bugetar.
„Dacă oamenii rămân angajați, consumul va recupera rapid. Sectoarele afectate în special de această criză – transport, turism, hoteluri, restaurante, mall-uri vor trebui susținute mai degrabă cu ajutoare țintite, decât cu ajutoare model „pătură”, pe toată economia, pentru că nu sunt bani pentru așa ceva, resursele sunt limitate”, explică analistul financiar.
Președintele Asociației CFA Romania amintește că în ultimii ani România a avut o politică fiscală prociclică, iar ca urmare resursele bugetare sunt limitate în prezent, în timp ce, de exemplu, Germania a avut un excedent bugetar în ultimul an, iar acum poate lua măsuri importante de sprijinire a economiei.
„Noi pe boom cheltuiam foarte mult. Acum, când vine recesiunea, ne-au rămas puțini bani. Exact ca în 2008. Trei ani nu am fost prudenți din punct de vedere fiscal, politica fiscală a fost puternic pro-ciclică și spațiul fiscal a dispărut. Astfel, ne-am luat un risc mare. Care, din păcate, s-a materializat. Exact ca în 2008. Dacă am fi avut acum resurse mai mari, măsurile economice ar fi fost mult mai importante. De exemplu, Germania, pe toată perioada de boom, a avut excedent bugetar. În 2019 a avut 1,5% din PIB excedent bugetar, iar acum vine cu un program de susținere a economiei aproape de 20% din PIB-ul Germaniei. Are resurse bugetare acum și susține economia țării. Noi nu mai avem bani, i-am cheltuit deja în anii trecuți. Era nevoie de o politică fiscală anticiclică. Asta a făcut Germania și înainte de criza financiară din 2007-2008 și acum. Ei au fost mereu prudenți, și in situații grele au avut bani să își scoată rapid economia din recesiune. Dintre economiile lumii, doar Statele Unite nu au nevoie de spațiu fiscal. Cum dolarul este moneda globală, care este cerută de investitori în perioadele de criză, și este văzută ca un activ sigur, Statele Unite vor putea practic emite dolari quasi-nelimitat; SUA își va tipări ieșirea din criză”, spune Codirlașu.
„Este nevoie de un comportament prudent și doar consum strict necesar”
Pentru a minimiza riscurile dependenței financiare de factorii externi – cum ar fi statul – populația care are un venit permanent în prezent ar trebui să economisească o parte din acesta, astfel încât să adune capital care să-i asigure o rezervă, în cazul în care oamenii își vor pierde locul de muncă. „Acum, în această perioadă de criză, este nevoie de un comportament prudent și doar consum strict necesar. Incertitudinea este foarte ridicată, prin urmare comportamentul de consum trebuie să fie prudent.”, a subliniat Adrian Codirlașu.
Familiile ar trebui să economisească cât de mult pot, pentru că venitul este incert în perioada de criză prin care trecem, punctează analistul financiar. Mai mult, după criza coronavirusului, piața muncii va fi semnificativ schimbată de două trenduri: lucrul de la distanță și automatizarea proceselor de producție. Prin urmare, trebuie să fim prudenți.
„În mod normal, 10-15% din venitul unei gospodării ar trebui economisit, lună de lună. Iar aceste economii ar trebui diversificate. Nu ținem banii într-un singur activ, sau o singură entitate, sau cum se spune « să nu ții toate ouăle în același coș ». Dacă se aleg depozite, acestea se pot face în lei, euro, dolari, astfel încât dacă leul se depreciază, cum e cazul actual, un depozit în euro sau dolari îi menține valoarea, iar euro și dolarul te protejează și în fața unei inflații ridicate”, punctează Adrian Codirlașu.
În orice gospodărie există cheltuieli de bază, cum ar fi cele pentru mâncare, chirie, utilități sau rata la bancă, dacă avem un credit, și pe de altă parte sunt cheltuielile opționale.
„Cele de bază sunt obligatorii, trebuie să le realizăm. Apoi trebuie să ne uităm la cele opționale, să alegem dintre ele, astfel încât să nu împrumutăm bani, de exemplu, dacă ne propunem să mergem anul viitor într-o vacanță, ci să ne permitem acea vacanță cu banii pe are îi avem”, spune analistul financiar.
O resursă importantă de informații care ne oferă sfaturi pentru cum să ne drămuim resursele o constituie website-ul https://generatiaindependenta.ro/, unde veți găsi, printre altele, cele mai importante principii pe care le respectăm atunci când vrem să dobândim independența financiară, precum și o serie de podcast-uri în care membrii Asociației CFA Romania vorbesc despre cum să investim, cum să diversificăm portofoliul de investiții, de unde să ne informăm corect, cum să ne facem un buget.
Ideea unei campanii de educație financiară, lansată de Asociatia CFA Romania, a pornit încă de anul trecut, după ce sistemul de pensii administrate privat a fost foarte aproape să fie naționalizat, prin celebra OUG 114, semnale în aceeași direcție fiind vehiculate și anterior ordonanței menționate.
„În ce privește pensiile publice, vedem trendurile demografice. Pe de o parte observăm o scădere de natalitate, pe de altă parte, migrația. Toate prognozele Comisiei Europene și ONU arată o scădere a populației în România, de la nivelul actual până la 13-16 milioane de locuitori în anul 2050. În acest context susținerea sistemului public de pensii devine extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă în forma actuală. La nivel internațional, fie crește vârsta de pensionare, fie sunt țări care au redus pensiile, fie crește taxarea sau o combinație dintre cele trei măsuri. Lipsa educaţiei financiare conduce la dependenţa oamenilor de surse de sprijin financiar, cum sunt statul sau copiii. Mai mult, sistemul privat de pensii, care de la înființare a avut o performanță foarte bună și care poate oferi o suplimentare a veniturilor la pensionare, a fost foarte aproape de a fi naționalizat prin OUG 114/2018, ceea ce ar fi însemnat o pierdere semnificativă pentru contributorii la acest sistem și dependența lor de stat la pensionare. Ne-am gândit ce să facem ca oamenii să fie independenți la pensionare și am lansat campania de educație financiară. Este nevoie de educație financiară, mai ales că este o situație de stres. E nevoie ca oamenii să ia decizii financiare înțelepte.”
Generația I este prima campanie de educație financiară, derulată la nivel național, semnată de către Asociația CFA România. Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). Nici una dintre informațiile prezentate în cadrul acestui material nu trebuie interpretată ca o invitație sau recomandare de a achiziționa sau de a dispune de orice produs, sau de a vă angaja în orice altă tranzactie, sau consiliere în domeniul investițiilor, în domeniul juridic sau în oricare alt domeniu. Informația care se regăsește în cadrul acestui material este prezentată numai în scop informativ. Informația prezentată este foarte generală și este posibil să nu fie relevantă în cazuri individuale concrete. Asociația CFA România nu dă o garanție asupra gradului de corectitudine și complexitate a informațiilor prezentate în acest material.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Criza crizelor va veni cind economiile se vor devaloriza. Si inflatia va atinge toate depozitele.
Iar asta se poate intimpla, daca se emit continu bani fara acoperire si statele sustin la infinit firmele si particularii. Cu ce le sustin? Cu hartii/plastice frumos tiparite?
Solutia? Nu prea exista.
Ca indivizi, se pot face depozite de metale prestioase(bani adevarati). Dar asta este ca un dig micut, individual, in fata unui tzunami.(Un prag la casa...) Va asigura supravietuirea o luna, doua in plus, fata de restul populatiei. Uneori este suficient. Alteori, nu.
Sa speram ca liderii politicii vor intelege riscul acestui stat acasa, pe termen lung.
Altfel, va trebuie sa luam cite un cearceaf si sa ne indreptam -in ordine- spre cimitir. (Sper ca va amintiti bancul cu "Radio-Erevan".)
Apoi ar fi bine de distins comportamentul financiar personal de cel statal.
Mai multe Casandre, cu mult timp înainte, proroceau o criză, numai că nu se știa când și cum. Acum criza bate la ușă și ne-a găsit (cum altfel) descoperiți. Ca în 2008 ( când se cheltuia nesăbuit, se fura in draci). Își mai aduce acum cineva aminte, cum se spunea în urmă cu câteva luni? Economia duduie, PIBul crește, etc. Unde s-a greșit? Stimularea excesivă a consumului în vremuri normale fără a fi corelat cu producția. Eu cred, mecanismul ăsta funcționează numai dacă nu-i supralicitat si asociat cu creșterea producției. Funcționează bine în vreme de criză dar numai dacă există deja o rezervă consistentă. În acest caz poate contribui la revenirea/ păstrarea la parametri a economiei .
Economisirea trebuia să se fi făcut până acum. Limitarea excesivă a consumului după criza corona va duce direct la o și mai mare stagnare și adâncirea recesiunii. Ca de obicei, un echilibru judicios între consum și cheltuieli, n-a fost niciodată altfel. Contractia drastică a consumului ne va azvârli direct într-o situație mai rea decât cea din 2009-2011.
Am ridicat !
Voi mai tineti minte filmele alea in care unii vroiau sa faca aur din plumb? Asta face FED. Pana-n criza din '33 circulau banii adevarati de aur si argint. Atunci s-a confiscat tot aurul din SUA si s-au dat in schimb bancnote. Din 1970 dolarul si celelalte bancnote nu mai au acoperire in aur. Aia fac bani din nimic. In maxim 5 ani urmeaza retragerea totala a bancnotelor, vom avea doar carduri. Ai stranutat? Card blocat. Sa vezi disciplina dracului, comunismul va fi mic copil.
Sunt SARAC si traiesc de pe o zi pe alta! Pot sa am mama educatiei financiare (pe care o am apropo).