Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Angela Merkel: „Ar fi deosebit de greu de suportat pentru noi, dacă s-ar confirma că atacatorul este un refugiat”

„Trebuie să presupunem că incidentul de la Berlin a fost un atac terorist”, a spus cancelarul german Angela Merkel după atacul soldat cu 12 morţi şi 48 de răniţi care a avut loc luni seară. 

„Știu că ar fi deosebit de greu de suportat dacă s-ar confirma că această crimă a fost comisă de o persoană care căuta protecție și azil în Germania. Ar fi și mai respingător pentru mulți dintre germanii care și-au dedicat zi după zi pentru a-i ajuta pe refugiați și pentru mulți oameni care au cu adevărat nevoie de protecția noastră și care încearcă să se integreze în această țară”, a continuat Merkel, care s-a declarat bulversată după atacul care, va fi, după spusele ei, pedepsit pe atât de sever pe cât prevede legea. 

„Nu vrem să trăim cu frică. Vom continua să trăim împreună cu toţi cei care vor să trăiască alături de noi în Germania”, a mai afirmat cancelarul german.

Potrivit unor informații din presa germană, atacatorul ar fi un imigrant pakistanez în vârstă de 23 de ani.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • nu e exclus sa gaseasca tap ispasitor un roman........vazut faptul ca au spus ca nu sunt siguri ca a fost pakistanezul.........
    • Like 0
  • check icon
    „Pungile” Statului Islamic s-au cam terminat, în Irak au putere deja limitată, în Siria au recucerit Palmyra, dar nu vor rezista mult, în Libia nu mai au putere (dar acolo luptele intestine vor continua, fără S.I.)... Este de presupus că unii dintre ei combatanții S.I. se reîntorc acasă, de ex. în Cecenia, rușii sînt în alertă maximă. Alții vor organiza atacuri în Europa, cum a fost la Berlin (probabil, încă nu se știe dacă atacatorul este un adept al S.I. și nici măcar dacă cel arestat era cel care conducea camionul).
    Atentatul de la Ankara nu poate afecta relațiile Turcia-Rusia, Putin nu poate gîndi în termeni primitivi, cum am văzut aseară la TVR1, unde atentatul de la Ankara era „analizat” de marele gînditor contemporan Turcescu, specialist în orice. De fapt, Rusia duce tratative cu Turcia și Iranul pt pace în zonă, eliminînd de facto și America și UE de la discuții. Este urmarea politicii administrației Obama în zonă și față de Rusia în general. A fost oarbă și declarația Angelei Merkel de acum un an jumate cînd a spus că-i primește pe refugiați, a doua zi au început să curgă valuri-valuri. Țările grupului de la Visegrád au reacționat violent și continuă să respingă vreo cotă de refugiați. Merkel a greșit profund cînd a făcut declarația fără să se consulte cu partenerii din UE. Sigur, nu a anticipat ce va urma, dar asta nu o scuză. În politică, aroganța se poate plăti scump, la fel disprețul față de parteneri, mai ales față de vecini.
    Franța, Germania, UK, poate și alte țări sînt expuse unui grad înalt de pericol, au mulți refugiați, între ei sînt, fără dubiu, și membri ai S.I. Sînt gesturi de mare impact emoțional, cu titluri apocaliptice în mass media. „Tehnic” vorbind, într-un weekend mor mai mulți oameni în accidente auto decît au murit în acel atac de la Berlin, cel puțin în România este un adevărat măcel. Despre asta însă nu se prea scrie, se mai anunță cîte un accident deosebit, cum a fost cel de pe A 2 acum vreo lună. Noroc că avem doar vreo 600 km de autostradă, dacă am avea 4000 am avea și mai multe asemenea accidente, la felul cum „știu” românii să conducă.
    • Like 0
    • @
      check icon
      Mulți sînt printre noi deja.
      • Like 0
  • Nu știu dacă internauții care tună și fulgeră că sunt prea mulți străini plecați hai-hui prin lume și știu ei bine până și câți musulmani ar trebui să fie la Londra își dau seama de faptul ca noi toți putem folosi Google pentru că:

    un american și un rus au avut o idee genială. Ăștia doi și-au dat anul trecut compania pe mana unui indian (CEO-UL Google Sundar Pichai ) și au angajați de toate etniile și naționalitățile (asiatici, africani, hispanici, arabi, europeni, etc) care lucrează bine merci împreună pentru ca toți bezmeticii de pe planeta asta să aibă acces unii la alții și să priceapă mai bine diversitatea.

    http://www.inc.com/salvador-rodriguez/google-diversity-bottom-line.html


    • Like 0
  • Toti suntem rezultatul unei migratii, din cele mai vechi timpuri oamenii au cautat regiunile fertile/propice dezvoltarii lor. O migratie in epoca moderna nu i cu nimic diferita de una din antichitate, exceptand accesul la tehnologie ... unde erau egiptenii din antichitate acum sunt arabi, unde erau celti/traci acum sunt populatii romanizate, unde erau amerindieni au venit europenii etc. Fiecare popor vine cu ceva nou, un aport la umplerea formei cu fond.
    A considera migratia echivalenta terorismului/nefirescului inseamna a considera evolutia noastra, a tuturora, contra cursului firesc al locurilor. Dinamismul, acceptarea noului, schimbarea si flexibilitatea definesc omul, asta a dus la supravietuirea speciei. Stagnarea acestui proces si incercarea de a l transforma pe cale artificiala prin alegerea de conducatori scelerati, prin limitarea accesului la tehnologie/comunicare/calatorie/educatie/dezvoltare personala va aduce mult rau viitoarelor generatii. Europa are nevoie de legi mai dure impotriva criminalitatii, criminalitatea trebuie stopata nu prin inchiderea granitelor, ci printr un stat care sa asigure o siguranta reala a cetatenilor de la comunitate la societate, indiferente de culoarea pielii sau tara de provenienta. Ajutoarele sociale trebuie mult mai bine reglementate, aici se incadreaza nu numai sirienii, ci puhoaiele de putori din Romania si din Balcani, ce sunt invatate gresit ca in viata e mai ok sa traiesti pe banii altuia decat sa creezi de unul singur. UE trebuie sa incurajeze munca prin unitate in diversitate. Problema nu e la popoarele ce vor in spatiul comunitar, ci a spatiului comunitar ce nu gaseste solutii reale de integrare prin colaborare mai stransa intre statele membre, ci o lalaie cu integrarea si compasiunea doar din gura.
    • Like 2
  • check icon
    Suedia a ajuns capitala violurilor. In Germania si Franta oamenii sunt macelariti ca oile. In Londra sunt mai multi musulmani decat englezi. Ce s-a intamplat cu Europa? Schimbam directia sau continuam sa ne dam cu tesla-n oua in numele tolerantei?
    • Like 0
  • Pai da, normal ca ar fi deosebit de greu de suportat... doar ca abia ce a apărut o știre conform căreia nu a fost prins atacatorul care trebuie(refugiatul)... cineva v-a ascultat dorința și vom avea un terorist mai cumsecade,eventual cu cetățenie germana, în nici un caz refugiat, ca vorba aia, e greu de digerat.
    • Like 0
  • check icon
    Dacă se confirmă, ar trebui să demisionezi, cucoană.
    Politica ta a creeat nebunia asta cu refugiații în Europa.
    Toată lumea spunea că numai 20-30% din musulmani vin din Siria (și ăia nu toți refugiați), restul vind din toată lumea. Tu nu și nu, dădeai dingură cu "valorile"... Ba doreai apoi să-i redistribui și în alte țări (ce avea sula cu prefectura?), că erau prea mulți.
    I-ai primit, spală-te cu ei pe cap.
    Să-ți fie de bine.
    La mai mulți și la mai mare!
    • Like 0
    • @
      check icon
      Ca de obicei, scrii aiureli. Merkel este unul dintre cei mai buni politicieni europeni la ora actuală. Da, a evaluat greșit impactul declarației de acum un an jumate, dar valul de migranți este urmarea politicii administrației Obama în zonă, nu a Angelei Merkel.
      • Like 1
    • @
      Cred ca tu spui aiureli. Valul de imigranti musulmani(majoritatea nu sunt refugiati, caci nu vin din zone de conflict, sunt multi pakistanezi, marocani, iranieni, negri subsaharieni etc. ) din Germania este urmarea directa a politicii lui Merkel, care ca cerut suspendarea aplicarii reglementarilor europene in materie, stabilite la Dublin. Potrivit acestora imigrantii trebuiau retinuti, triati si cazati in prima tara din Uniune in care soseau. Ori in Germania nu puteau ajunge direct decat cu avionul, deci in numar foarte limitat. A fost optiunea deliberata a lui Merkel sa inlature acest obstacol in calea imigrantilor si sa ii cheme pe toti in Germania. Conflicte au tot fost in zonele islamice, dar nu au generat asemenea miscari de populatie, pentru simplul motiv ca imigrantii nu au fost chemati, ci descurajati. Refugiatii au fost cazati in tarile limitrofe, cum era si firesc, nu chemati sa se aseze in cealalta parte a lumii. Merkel a ales deliberat o politica care pune in pericol siguranta cetanilor germani, din motive obscure.
      • Like 0
    • @
      check icon
      Ți-a răspuns Ventidius în locul meu. Nu mai am nimic de adăugat.
      • Like 0
  • check icon
    Intr-adevar, e greu de suportat. Ce nu pare sa inteleaga multa lume insa e ca politica lui Merkel privind refugiatii a avut un larg suport popular in Germania. Insa riscurile sunt reale, iar germanii ar avea toate motivele acum sa spuna stop, sa voteze si ei un Trump. Intre Rusia lui Putin, SUA lui Trump, si orientul controlat de salbaticii ISIS, lumea are nevoie de o Germanie echilibrata si empatica.
    • Like 0
    • @
      check icon
      A avut sprijin popular pentru că germanii au fost spălați pe creier în această epocă post-truth, iar propagandiștii au folosit complexul de vinovăție al germanilor pentru ce au făcut în WWII.

      Acum sper că s-au mai trezit.

      Așa cum sper că s-au trezit și oamenii de la noi spălați pe creier cu "industria românească e un morman de fiare vechi", "ciuma roșie" etc.

      Eu la început credeam că această propagandă e numai pentru România, se pare însă că România a fost primul caz în manulalul arhitecturi NWO neo-liberale. Prima țară în care a fost aplicat post-truth-ul.
      Apoi a fost Irak.
      Apoi Iugoslavia.
      Apoi din nou Irak ("WMD")
      Apoi "primăvara arabă"
      Apoi Libia.
      Apoi Ucraina ("fuck EU")
      Apoi Siria.
      Până când am aflat de Rust Belt (na, că și ei au avut o industrie morman de fier vechi - hehe). Sărăcita working class americană n-a avut însă o "ciumă roșie" ieșită din schemă pe care să o voteze și au votat un miliardar, tot ieșit din schemă, dar și ăla a fost la fel contestat și de combătut (înainte și după alegeri) ca și "ciuma roșie".

      Chiar priveam cu milă și amuzament cum se scremeau propagandiștii să aplice "manualul" la ei acasă, să conteste candidatura lui Trump înainte de alegeri (mai trebuie să lucreze - media lor se pare că nu a etât de puternică ca DNA-ul nostru) sau să pună de o Piața Universității după alegeri (manifestații jalnice plătite cu 10 dolari pe oră, la români însemnau ceva, acolo nici de un joint nu-ți ajunge).
      Cum se mai scremeau să-l vopsească pe Trump în și mai mult alb, ca și cum a fi alb, patriot și să-ți placă femeile ar fi o boală (a fi "normal" în NWO trebuie să fii colorat, multicultural aka. neidentitar spălat pe creier și LGBTP....)

      Și uite așa la acțiune avem acum reacțiune.

      Să vedem ce mai scot la înaintare acum ayatollah-ii propagandei post-truth-ului.

      Ca să o spun pe șleau, dacă vreți să vedeți cine sunt "propagandiștii", cine învârte post-truth-ul la noi în țară , vedeți cine spumegă împotriva poetului național Mihai Eminescu. O să aflați ce interese reprezintă și ale cui sunt.
      • Like 1
    • @
      check icon
      Retorica asta ca cine nu e de acord cu mine e spalat pe creier e degradanta. Oamenii au pareri, au valori, nu sunt mereu aceleasi pentru toata lumea. Fenomenul post-truth nu are legatura cu complexul de vinovatie post nazist. Post-truth e un fenomen de presa in care adevarul nu mai conteaza pentru o stire, si e relativ recent. Germanii sunt mai cu capul pe umeri decat multi le dau credit, tocmai pentru ca s-au fript atat de mult cu populismul in trecut. Toata lumea are insa o limita.
      • Like 3
    • @
      Poetul national trebuie acceptat si cu bune, dar si cu rele. Ne place sa vedem la el doar lucruri de bine si sa inventam speculatii legate de deces, moartea fiind un laitmotiv al romanului aflat in treaba ce le stie pe toate. De poeziile lui cu limbaj mai "colorat" sau de versurile antisemite si xenofobe putin ne pasa, de parca nu le ar fi scris tot el si i au fost "implantate" de vreo forta nevazuta...
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult