Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Din 2016 se reduce impozitul pe dividende de la 16% la 5%

În prezent, impozitul pe dividende este de 16% și nu se datorează CASS dacă persoana fizică obține și alte venituri (salarii, PFA, chirii etc).

De exemplu, dacă o societate repartizează 1.000 lei ca dividende, aceasta are obligația să rețină 160 lei impozit, să îl declare și să îl plătească la bugetul de stat. Astfel, asociatul/acționarul societății va putea încasa ca dividende suma de 840 lei.

Conform Legii 227/2015 privind Noul Cod fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr 688 din 10 septembrie 2015, impozitul pe dividende ar fi trebuit să scadă de la 16% la 5% începând cu 1 ianuarie 2017.

Tot de la acea dată, în cazul persoanelor fizice, pentru dividende se va datora și contribuția la sănătate (CASS) de 5,5%, chiar dacă persoana care le încasează obține și alte venituri.

Însă, așa cum se întâmplă de multe ori în România, legile sunt modificate prin ordonanțe de urgență. Nici nu a intrat încă în vigoare și Noul cod fiscal a fost modificat. Astfel, conform OUG 50/2015, publicată în Monitorul Oficial nr 817 din 3 noiembrie 2015, impozitul pe dividende va scădea la 5% începând cu 1 ianuarie 2016. 

Și o altă veste bună ar fi faptul că în anul 2016 în continuare NU se va datora CASS dacă persoana fizică obține și alte venituri. Astfel, estimăm că o mare parte dintre asociați/acționari vor profita de aceste măsuri și vor distribui o mare parte din profiturile obținute în anii precedenți ca dividende.

ATENȚIE! Trebuie subliniat următorul aspect. Deși inițial erau zvonuri conform cărora cota redusă de impozit pe dividende de 5% ar fi urmat să se aplice doar la profitul obținut în anul 2015, forma finală a OUG publicată in Monitorul Oficial nu prevede acest lucru.

Astfel, de la 1 ianuarie 2016, se va utiliza cota de impozit de 5%, indiferent de anul din care provine profitul. 

Am ajuns în situația de a ne bucura pentru ceva ce era normal să se întâmple. Nu poți introduce restricție în lege de utilizare a unei cote de impozit, în funcție de anul realizării profitului.

Regula generală constă în utilizarea cotei de impozitare valabile la momentul la care intervine obligația reținerii impozitului. De exemplu, conform AGA din 10 aprilie 2016, se decide repartizarea sumei de 100.000 lei ca dividende.

Impozitul se reține la momentul plății dividendelor, dar nu mai târziu de sfârșitul anului în care profitul a fost repartizat:

• dacă se plătesc dividendele în iulie 2016, impozitul pe dividende se declară și se achită la bugetul de stat până pe 25 august 2016; sau

• dacă dividendele nu se plătesc asociaților/acționarilor până la 31 decembrie 2016, impozitul pe dividende se declară și se achită până pe 25 ianuarie 2017.

Nu vrem să dăm idei guvernanților, însă sperăm să nu aducă și alte modificări în sensul introducerii contribuției la sănătate din 2016.

Nu era normal să se limiteze utilizarea cotei reduse de impozit pe dividende doar la profitul obținut dintr-un anumit an. Astfel, nu contează din ce an provine profitul, important este momentul în care s-a luat decizia repartizării la dividende.

Exemplu:

Entitatea Leader a obținut profit în ultimii ani și nu l-a repartizat pe rezerve sau pe alte destinații, situația prezentându-se astfel:

- Anul 2013 – 40.000 lei;

- Anul 2014 – 80.000 lei;

În data de 20 ianuarie 2016, asociații au decis să repartizeze suma de 100.000 lei ca dividende, fiind vorba de profitul anului 2013 și 60.000 lei din profitul anului 2014.

Având în vedere că Hotărârea AGA a fost luată după data de 1 ianuarie 2016, societatea va reține impozitul pe dividende în suma de 5.000 lei (5%), iar asociații vor încasa suma de 95.000 lei.

Trebuie să recunoaștem că această prevedere este de bun augur pentru investitori, reducerea cotei de la 16% la 5% fiind semnificativă. Menționăm că repartizarea profitului la dividende este în continuare opțională, asociații putând decide nerepartizarea profitului și reinvestirea acestuia.

Asociații/acționarii fiecărei societăți vor proceda conform intereselor sale: păstrează profitul în firmă sau îl repartizează ca dividende.

Rămâne de văzut dacă până la începutul anului următor vor urma alte ordonanțe cu alte schimbări în acest domeniu. Nu vrem să dăm idei guvernanților, însă sperăm să nu aducă și alte modificări în sensul introducerii contribuției la sănătate din 2016.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Am repartizat profitul din anii precedenti, am achitat impozitul pe dividende dar, nu le-am ridicat. In 2017 voi plati si sanatate la ele?
    • Like 0
  • Scaderile astea sunt bune mai ales pentru ca tind sa favorizeze productia in detrimentul consumului. Chiar ar trebui facuta tranzitia si mai vartos spre tipul asta de taxe, care incurajaza investiile...
    • Like 0


Îți recomandăm

dr ROXANA VOICA

Cuvântul „sănătos" și-a pierdut, treptat, orice conținut. A mânca sănătos a ajuns să însemne orice: piftie ca sănătate curată, un covrig cu banană dimineața, un suc de portocale la micul dejun. Fiecare are propriile mituri nutriționale, moștenite din familie sau preluate din anturaj și rețelele sociale. Puțini ajung să le pună cu adevărat sub semnul întrebării. Asta pentru că nimeni nu ne-a explicat, cu adevărat, ce se întâmplă în corpul nostru atunci când mâncăm.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„… Pînă în ziua de azi mă tot gândesc că am cucerit-o pe Lena nu prin calitățile mele, ci datorită faptului că, atunci cînd toate celulele au fost montate pe panouri și marginile cubului microelectronic deveniseră o împletitură de sîrmulițe de diferite culori, la întrebarea ei dezorientată:

Citește mai mult

Romania AI business / sursa foto: Profimedia

Antreprenorii din România, în special cei care dețin firme mici, indiferent de domeniu, ar trebui să treacă peste tradiționalism, comoditate și suspiciuni și să implementeze cât mai repede inteligența artificială în cel puțin o activitate. Aceasta este ideea principală pe care am extras-o din workshop-ul „Cum devine AI-ul partenerul tău de business”, susținut de Matei Mișarca, Chapter Lead - AI Engineering Vodafone România, la BT Stup. Conform acestuia, inteligența artificială nu „vine”, ci este deja aici, iar cel mai mare risc este inacțiunea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon guvernul bolojan

Bugetul României pentru 2026 vizează un deficit de 6,2% din PIB prin consolidare bazată pe venituri, control strict al cheltuielilor curente și investiții publice record. Ipotezele privind creșterea și inflația par oarecum optimiste, execuția bugetului și absorbția fondurilor UE fiind riscuri cheie. Dar cadrul este în general credibil.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Din Gardianul Lumii, America a devenit Gangsterul Lumii. Europa trebuie să se apere nu numai de Rusia lui Putin, ci și de SUA lui Trump, care îi târnosește sistematic imaginea. Franța, Italia, Spania au abandonat strategia umilitoare: „Când te scuipă Trumpul, fă-te că plouă și întoarce și celălalt obraz”, refuzând net folosirea bazelor de pe teritoriul lor pentru războiul lui Trump cu Iran, ba chiar și survolul pentru avioanele militare americane.

Citește mai mult