Aprilie 2024 - al 11-lea ceas climatic și încă un avertisment

Exista si o parte buna a incalzirii globale: deschid mai rar caldura (din febr. nu am mai deschis, si atunci sporadic), haine groase mai putine, haine mai putine is mai mici, spal mai putine haine si se usuca repede si fara uscator, or sa inceapa si maslinii sa creasca in sudul romaniei si am scapat de importul la negru din grecia :).

Așa si?
Taxam 99% miliardarii cu avioane private si iahturi ce polueaza cat mici natiuni?
Sau iar obligam sclavii sa bea cu paie de hartie si sa stea in frig iarna "ca da salvam planeta".

Nu ma intereseaza. Cand miliardarii vor fi taxati sa nu mai aiba un cent in buzunar... Atunci o sa imi pese de mediu.
Pana atunci siktir cu propaganda!

De atâta căldură în aprilie am avut centrala pornită...
Dimineață se vorbea despre temperaturi mai SCĂZUTE decât normalul. Pun pariu că luna viitoare voi citi un articol despre "cel mai cald mai din istorie *...

Comentarii foate bine documentate, si nu doar pe subiectul asta, care depasesc cu mult nivelul ''articolelor''. Republica s-a transformat intr-un site mediocru de propaganda. Presupun ca nu veti avea o cariera lunga de comentator, sunteti un ghimpe in coasta. Felicitari, Daniela Damian!

„Gradul de emoție al cuiva variază invers față de cunoașterea faptelor –cu cât știi mai puțin, cu atât ești mai înfierbântat”. Bertrand Russell

Si din nou sa dam voie si celor care au opinii diverse, nuantate sau chiar contrare privitor la apocalipsa climatica:

„Mike Hulme este profesor de geografie umană, directorul Departamentului de Geografie al Universității Cambridge și membru al Colegiului Pembroke, Cambridge. Anterior, a fost profesor de climatologie și cultură la King’s College London (2013-2017) și climatolog în cadrul Școlii de Științe ale Mediului de la Universitatea East Anglia (UEA). Profesorul Hulme a făcut parte din Grupul interguvernamental al Națiunilor Unite privind schimbarea climei (IPCC) între 1995 și 2001 și a contribuit la cel de-al doilea și al treilea raport de evaluare al IPCC, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2007. IPCC a apreciat activitatea profesorului Hulme printr-un certificat personalizat de recunoaștere a contribuției sale în cadrul acestei organizații.

Profesorul Mike Hulme a publicat un număr impresionant de articole și cărți. Dintre ultimele, citez: Why We Disagree About Climate Change, (Cambridge University Press, 2009), Weathered: Cultures of Climate (SAGE, 2017), Reducing the Future to Climate: a Story of Climate Determinism and Reductionism (Osiris, 2011), Can Science Fix Climate Change? A Case Against Climate Engineering (Polity, 2014). A editat și co-editat cărțile Climates of the British Isles: Present, Past and Future (Routledge, 1997); Climate policy options post-2012: European strategy, technology and adaptation after Kyoto (Routledge, 2005), Making Climate Change Work For Us: European Perspectives on Adaptation and Mitigation Strategies (Cambridge University Press, 2010). În 2013 a publicat Exploring Climate Change Through Science and in Society: An Anthology of Mike Hulme’s Essays, Interviews and Speeches (Routledge), care reunește multe dintre cele mai populare scrieri ale sale despre schimbarea climei de la sfârșitul anilor ’80 încoace. În ultimii ani, a editat/co-editat volumele Contemporary Climate Change Debates: A Student Primer (Routledge, 2020) și A Critical Assessment of the Intergovernmental Panel on Climate Change (Cambridge University Press, 2023). De asemenea, ca autor, a publicat Climate Change – Key Ideas in Geography, (Routledge, 2021) și Climate Change Isn’t Everything (Polity, 2023).

MH: Pe baza condițiilor de mediu predominante, societățile din trecut au dezvoltat adesea explicații ‘reconfortante’ – și, prin urmare, justificări ‘evidente’ – pentru superioritatea anumitor rase, culturi și economii imperiale. Vedem acest model de gândire în culturile clasice grecești și romane, dar și în societățile iluministe din Europa de Vest și, mai târziu, din Statele Unite. Aceasta este ideologia determinismului de mediu, pe care istoricii au discreditat-o în mare parte până în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. Cu toate acestea, pe măsură ce secolul se apropia de sfârșit, o nouă formă de determinism de mediu a început să câștige teren, iar eu am numit-o ‘reducționism climatic’.
Reducționismul climatic afirmă că, deoarece clima viitoare este considerată previzibilă – de exemplu, prin intermediul modelărilor sistemului terestru -, atunci viitorul uman în ansamblu poate fi prezis. Există multe alte dimensiuni care afectează viitorul uman și ecologic și care sunt imprevizibile în mod inerent – de exemplu, tehnologia, războaiele, pandemiile, dezvoltarea economică, schimbările din interiorul valorilor religioase sau culturale. Însă reducționiștii climatici ridică o climă ‘previzibilă’ la rangul de motor principal al schimbării și, prin urmare, viitorul poate fi aparent cunoscut. Pentru reducționiștii climatici, viitorul devine ‘climatizat’.

Reducționismul climatic este procesul prin care un număr tot mai mare de probleme de interes public și politic ajung să fie interpretate ca fiind determinate de schimbarea climei. Climatismul devine astfel ideologia – credința stabilită – conform căreia explicația dominantă a tuturor fenomenelor sociale, economice și ecologice este o schimbare a climei cauzată de om. Climatismul încadrează problemele politice, socio-ecologice și etice complexe cu care se confruntă lumea de astăzi în primul rând în termenii unei schimbări climatice,

Climatismul este diferit de o religie prin faptul că nu face apel la o ființă sau ființe transcendente care să dea sens sau direcție acțiunilor umane în lume. Dar, ca fenomen socio-cultural, poate că are unele asemănări cu anumite stiluri de religie. Oferă o narațiune totalizantă pentru materialiști, care pare să explice totul. Iar pentru unii, apărarea climatismului devine singurul scop motivațional în viața lor. Unii credincioși religioși pot fi foarte dogmatici în convingerile lor (deși acest lucru nu este cu siguranță valabil pentru toți; dogmatismul este o caracteristică umană mai largă, nu una specific religioasă). Există cu siguranță mulți climatiști care ajung să fie foarte dogmatici în convingerile lor, devin rezistenți la contestarea opiniilor lor, chiar destul de furioși atunci când li se prezintă dovezi contrare. Există o carte foarte bună scrisă de Thomas R. Dunlap, intitulată „Faith in Nature: Environmentalism as Religious Quest” (Seattle: University of Washington Press, 2004), care explorează această tendință mai în profunzime.

Unele dintre pericolele climatismului pot fi urmărite până la convingerea climatiștilor că oprirea schimbării climei este proiectul politic care le învinge pe toate celelalte – că scopul justifică mijloacele – și că acest obiectiv trebuie atins într-un interval de timp care se reduce rapid. În cartea mea, subliniez pericolele promovării unor explicații climatice monocauzale pentru multe dintre dezastrele ecologice și politice ale lumii.

Subliniez, de asemenea, modul în care însușirea de către climatism a lipsei de timp („au mai rămas doar 10 ani pentru a salva planeta”) creează o serie de riscuri psihologice și politice interconectate: eco-anxietate larg răspândită, teamă și deziluzie cu privire la viitor, în special în rândul adolescenților și al tinerilor adulți; suprimarea dezbaterii deschise a societății cu privire la valorile și obiectivele concurente, transformând schimbarea climei într-o problemă post-politică; și impulsurile antiliberale și anti-democratice care decurg prea ușor dintr-o convingere zeloasă că ‘nu există alternativă’. În cele din urmă, am atras atenția asupra numeroaselor moduri în care urmărirea cu un singur scop a unor obiective politice legate de climă pot duce la rezultate perverse.

În 2021, după ce Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat fizicianului Syukuro Manabe, am publicat imediat un articol intitulat „Nobila Minciună și Premiul Nobel pentru Fizică 2021”. O traducere în limba engleză va apărea în noua mea carte „A voice in the wilderness – A changing climate, from fear to facts”, Cambridge Scholars Publishing, 2024. Am fost plăcut surprins să găsesc în cartea dumneavoastră un întreg capitol – „Are the Sciences Climatist? The Noble Lie and Other Misdemeanors” – despre „utilizarea corectă și utilizarea greșită a scenariilor climatice”, „evaluarea asimetrică a impactului climatic”, „integritatea științei climei” etc.[1]

Care sunt cele mai scandaloase minciuni nobile pe care le-ați detectat în domeniul climatismului? Când o minciună nobilă devine ignobilă?
Climatologul Steve Schneider a vorbit despre „dubla obligație etică” cu care se confruntă oamenii de știință din domeniul climei. Aceștia trebuie să spună adevărul (științific) al investigațiilor lor, cu toate rezervele și incertitudinile. Dar, potrivit lui Schneider, ei trebuie de asemenea să vorbească și public despre riscurile și pericolele unei clime în schimbare. Pentru a se face auziți, ei ar putea alege minimalizarea acestor aspecte în comunicarea lor ca să atragă atenția asupra cazului pe care vor să-l susțină. Schneider a susținut că ei trebuie să facă ambele lucruri simultan, dar că este foarte dificil să găsească echilibrul corect.

Dubla obligație etică a lui Schneider este motivul pentru care am vorbit în carte despre ‘nobila minciună’ a lui Platon, care este propagarea cu bună știință a minciunii sau a înșelăciunii de către o elită pentru a menține armonia socială sau pentru a promova o agendă. Cu alte cuvinte, cauza morală sau politică justifică minciuna științifică. Unii filozofi, precum Philip Kitcher, au susținut că oamenii de știință ar putea fi justificați să mintă în mod deliberat sau să ascundă unele dintre incertitudinile științei, pentru a promova apărarea climei”. - https://www.contributors.ro/criza-climatismului-un-interviu-cu-profesorul-mike-hulme-universitatea-cambridge/

Am comentat mereu impotriva ideii de apocalipsa climatica pentru ca am impresia ca vrem sa ne jucam putin de-a Dumnezeu. Sa intervenim in clima planetei, dand-o peste cap intr-un mod irevocabil. De acolo si pana la un dezastru cu adevarat apocaliptic nu va mai fi decat un pas. Planeta isi are ritmul ei, perioadele de rece si perioadele de cald alternand. O perioada poate tine decade. A interveni irational, isteric, nebuneste manati de tot felul de insi nu mi se pare cea mai buna solutie.

„Tot mai mulți oameni de știință consideră că încălzirea globală este una dintre marile manipulări ale opiniei publice internaționale.

La ora actuală, guvernul SUA alocă anual suma de 22 miliarde de dolari pentru a stopa un fenomen care nu există în realitate, susțin oamenii de știință. Adică la fiecare minut contribuabilul american susține alocarea sumei de 41.856 de dolari pentru stoparea efectelor încălzirii globale, de două ori mai mult decât alocă guvernul american pentru securizarea frontierelor.

Unul dintre oamenii de știință care au conștientizat existența unei fals științific de dimensiuni globale este John Casey. El a fost consilier la Casa Albă în cadrul programului spațial, consultant al conducerii NASA și inginer de sisteme de propulsie a rachetelor cosmice. Este unul dintre cei mai apreciați cercetători în domeniul schimbărilor climatice din SUA și expert de nivel mondial în previziuni climatice.

John Casey a petrecut 35 de ani în structuri guvernamentale realizând cercetări secrete, examinând documente confidențiale și coordonând numeroase programe științifice critice. În anul 2007, după 35 de ani de activitate în serviciul public, s-a retras în Florida.

El și-a bazat studiile și pe colaborarea cu alte 17 organizații științifice independente, unele incluzând cei mai reputați experți în domeniul schimbărilor climatice la nivel mondial. La retragerea sa din structurile guvernamentale (aprilie 2007), a demarat unele studii privind fizica mediului și a sistemului solar. Ceea ce a descoperit l-a determinat să ofere rezultatele colegilor din mediul științific și experților guvernamentali. El a trimis notificări la cele mai importante instituții guvernamentale inclusiv la Casa Albă. Nu a primit niciun răspuns! Din acel moment, Casey a devenit „inamicul public nr. 1” pentru toți cei care promovau cu obstinație ideea încălzirii globale.

În baza propriei experiențe și a rezultatelor studiilor proprii, acesta a dovedi că încălzirea globală este un fals, poate cel mai scump și letal din istoria SUA. După cum vom vedea, acesta este doar vârful aisbergului! „ - https://www.qmagazine.ro/incalzirea-globala-un-mit-fals/

„Dincolo de extravagante teorii conspiraționiste, unii oameni de știință pun la îndoială ceea ce pare un consens general privind încălzirea planetei și rolul pe care l-ar avea gazele cu efect de seră rezultate din activitățile umane.
Unul dintre ei este suedezul Lennart Bengtsson, printre altele, fost director al Institutului de Meteorologie Max Planck din Hamburg și laureat în 2006 al premiului Organizației Mondiale de Meteorologie. În 2009 a devenit membru de onoare al Societății Regale de Meteorologie din Marea Britanie.
Reputația sa a avut de suferit în 2014 când, împreună cu alți colegi, a semnat un studiu prin care arăta că în atmosfera Pământului concentrația de gaze cu efect de seră ar fi fost mai mică decât se credea. Studiul i-a fost respins de la publicare în revista de specialitate „Enviromental Research Letters”, sub motivul că ar conține erori. Scandalul a luat amploare când revista Times a publicat un articol intitulat „Oameni de știință implicați în mușamalizarea unei opinii „dăunătoare” despre climă”. - https://www.fanatik.ro/schimbarile-climatice-nu-sunt-cauzate-de-activitatile-oamenilor-cercetatorii-care-contesta-incalzirea-globala-constransi-sa-se-retraga-19410596

Am citat din trei texte foarte interesante. Sunt mult mai ample, cu date, grafice, documente. Si mai sunt multe altele care ar trebui sa fie luate in seama inainte de a ne arunca orbeste cu capul inainte. Doar pentru ca asa ne spune Greta.