Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Arhitectul celei mai digitalizate administrații publice din lume, pentru Republica: Frica unora de roboți va duce la lansarea celei mai populiste teme care va trage înapoi omenirea

Toomas Hendrik Ilves

Fenomenul fake-news, atât de întâlnit în ultimul an, este abia la început și va crea mari probleme în toate țările, spune Toomas Hendrik Ilves, fostul președinte al Estoniei. Toomas Hendrik Ilves crede că- deși aparent noi pentru țările occidentale- știrile false au o tradiție veche de un sfert de secol în țările baltice, asaltate de uneltele de propagandă ale Rusiei. Care va fi următoarea și cea mai periculoasă temă populistă ce se va propaga în următorii ani aflăm de la Toomas Hendrik Ilves, într-un interviu acordat Republica. Ilves a fost „vedeta” celei de-a patra ediții a evenimentului Microsoft Summit de la București. De altfel, fostul președinte al Estoniei, născut în Suedia, crescut și școlit în Statele Unite ale Americii (unde a absolvit psihologie la University of Pennsylvania), este considerat un adevărat vizionar. În 1996 începea modernizarea prin tehnologie a Estoniei, dotând școlile cu calculatoare și conexiune la internet și a transformat treptat micul stat baltic în țara cu cea mai digitalizată administrație. În relația cu instituțiile, deși pare un mit, cetățenii au nevoie să meargă la ghișeu doar în trei situații, cum ar fi atunci când vând ori cumpără o proprietate sau când se căsătoresc. La Tallinn, capitala Estoniei, se află sediul central al Taxify, aplicația populară ce concurează Uber. Platforma a fost construită de un estonian care avea 19 ani când a lansat-o.

Luând exemplul performanțelor din Estonia, credeți că e suficient pentru o țară să introduci în actul de predare tabletele și telefoanele mobile conectate la internet - așa cum se vehicula la noi în urmă cu 2-3 ani- sau e nevoie de mult mai mult pentru performanță, cum ar fi cursurile de programare soft de la vârste fragede?

În 1995-1996 nu existau tablete și device-uri mobile, așa că ceea ce am făcut a fost să construim laboratoare de informatică în școli. Până în 98-99, toate unitățile de învățământ erau online. A doua decizie bună pe care am luat-o a fost să deschidem aceste laboratoare de informatică publicului după ore, astfel încât localnicii să le poată folosi. Asta se întâmpla, așa cum am spus, înainte de apariția tabletelor, așa că nu știu... aceasta a fost experiența noastră.

În ceea ce privește introducerea orelor de informatică și programare, ideea mea a fost ca mai întâi să le dai acces elevilor la internet, mergând pe presupunerea că măcar unii vor vrea să învețe cum să facă ei înșiși lucrurile. Poate această categorie reprezintă 4-5 procente din cei care au avut acces la internet la acea vreme. Astăzi, aceștia sunt azi adulți și au start-up-uri și nu numai, ci chiar companii mari. Asta înseamnă că strategia a funcționat.

Cât despre rezultatele orelor de programare, acestea nu și-au produs încă efectele, pentru că introducerea orelor de învățare a programării a avut loc în urmă cu 5-6 ani, dar le oferim. Nu e obligatoriu, dar dacă părinții vor să-și ajute copiii să învețe să scrie cod, pot să o facă, au această posibilitate. Nu știu cât de repede sau eficient poți să programezi de pe telefon sau de pe tabletă. Poate sunt de modă veche, mi-am cumpărat primul calculator Apple II în 1983, eu așa am învățat, avea tastatură. Nu-mi plac iPad-urile pentru că nu au tastatură încorporată. Dar repet, nu știu cât de eficient este, însă probabil că poți să programezi și de pe device-uri mobile, folosind tastaturi pliabile, de exemplu.

Există vreo soluție pentru combaterea fake-news?

Nu. Mai mult ca sigur există unele soluții tehnice de diminuare prin algoritmi. Platformele de social-media pot să identifice prin algoritmi entitățile sau mesajele care conțin fake-news. La alegerile din Statele Unite ale Americii am avut aceste platforme generatoare de fake-news- niște website-uri simple, ușor de făcut. Pentru că nu îți ia o grămadă de timp să construiești o pagină web cu un script- dar cu algoritmi poți să aplici niște criterii- este acesta un ziar adevărat, are o istorie, cine este proprietarul, care este adresa de contact- toate acestea pot fi făcute ușor. Adică dacă New York Times poate răspunde la toate întrebările și arată că are o tradiție, ceva cu Times în titlu, urcat pe un site de un adolescent din Macedonia poate fi identificat ușor.

Este educația o soluție? Adică să-i învățăm pe oameni cum să verifice o informație, cum să o disemineze?

Ar putea fi o soluție, dar există un studiu realizat la Stanford, poate cea mai bună universitate din lume, în urma căruia a reieșit că 80% din oamenii care învață acolo și au participat la cercetare nu puteau să facă o diferențiere clară între o știre adevărată și una falsă. Așa că… Oamenii nu se dovedesc a fi foarte buni la a identifica o informație falsă sau una adevărată. Mă tem că suntem abia la începutul fenomenului și că vom fi prinși în asta. Cred că soluția de a scăpa de ele are mai degrabă rădăcini sociologice- oamenii se vor sătura de aceste prostii, de exagerări, de informații false și se vor întoarce la cei care le-au inspirat încredere, care au o tradiție- New York Times, Washington Post, pentru că vor ști că au consiliu editorial, verifică informațiile, nu inventează povești și oameni. Dacă va arăta ceva dubios, vei ocoli, doar că asta va dura multă vreme și fenomenul fake-news va provoca foarte multe probleme și bătaie de cap.

Fake-news nu e nou pentru noi, republicile baltice. Suntem asaltați de știri false care vin dinspre Rusia de 25 de ani. Noi suntem obișnuiți cu asta, cum vedem ceva ce vine de acolo, zicem ok, asta e de pus la îndoială. TV1 spune una, o televiziune rusească spune altceva, pe cea din urmă nu o credem. Este un fenomen cu mult mai nou în Europa de Est. Pe vremea când eram președinte, când apăreau tot felul de informații despre țara noastră și eram întrebați de cei de la ambasadele SUA și Germaniei, trebuia să le explicăm, ne întrebau dacă e adevărat, trebuia să demonstrăm că nu sunt veridice. Acum Statele Unite ale Americii au fake-news, Germania are fake-news, multe distribuite de Rusia. Nu mai este necesar să alergăm de colo-colo în Estonia ca să dovedim că nu sunt adevărate, știrile false sunt un fenomen mondial.

Europa de Vest se confruntă cu fenomenul fake-news de curând, cu o accelerare de la momentul când Crimeea a fost anexată de Rusia. A fost o avalanșă de informații- o parte a conflictului susține asta, cealaltă susține contrariul. Se acuzau reciproc că mint, s-a ajuns la niște prostii greu de imaginat, cu știri despre crucificarea copiilor, chestii care bat extrem de tare la ochi ca să le creadă cineva cu adevărat.

În Bulgaria, aici, în apropiere, a avut loc o campanie împotriva exploatării prin fracturare hidraulică a resurselor energetice, care a fost fabricată artificial până la ultimul detaliu. Fenomenul va scădea când oamenii se vor sătura de informațiile false și se vor întoarce la emițătorii serioși.

Ce părere aveți despre teoria potrivit căreia tehnologia fură locurile de muncă?

Am două argumente. Fiecare evoluție marcantă a tehnologiei de fapt a creat mai multe joburi, aceasta este istoria tehnologiei, dacă vă uitați înapoi, iar aici vorbim despre mașini și chiar despre industria calculatoarelor. Nu mai avem nevoie de căruțe conduse de vizitii, nu, dar industria auto are milioane de angajați. Deci fiecare avans al tehnologiei în industrie a creat mai multe locuri de muncă, până acum. Mulți vor spune- da, dar acum este diferit față de alte dăți. Sigur, poate este diferit. Pe de altă parte, a fost un articol foarte interesant în Foreign Affairs în această primăvară. Populația Japoniei are cele mai multe ore petrecute la muncă din lume- lucrează și 80 de ore pe săptămână. Și ei sunt și pe locul 2 în lume în ceea ce privește robotizarea și utilizarea roboților. Asta e situația acolo, oamenii muncesc foarte mult, chiar dacă roboții le-au preluat multe din atribuții- deci am putea trage concluzia că tehnologia le-a dat mai mult de muncă angajaților și că nu i-a lăsat șomeri, nu?

Cred că frica unora de roboți va duce la lansarea celei mai populiste teme care ne va trage înapoi, mai gravă decât cele care au existat până acum, cum ar fi teza antiglobalizare folosită în Statele Unite ale Americii sau în Marea Britanie, acolo unde în final s-a ajuns la votul pentru Brexit. Cred că cine va prelua și folosi teama de roboți și va îndemna la distrugerea mașinilor. E greu de spus acum, dar natura umană a arătat că funcționează diferit, poate contrat primelor așteptări- iată, cu aplicațiile de car-sharing care înlocuiesc taximetria clasică, lumea este mai mulțumită de acest serviciu, au acces mai mulți la transport și în cele din urmă, probabil că și taxele care se achită sunt mai mari, pentru că totul este computerizat. Cred ca ne vom adapta la tot ce urmează.

Care a fost cea mai mare provocare atunci când ați creat sistemul de e-guvernare în Estonia? Cine s-a opus cel mai mult, care a fost obstacolul cel mai greu de depășit?

La început, în 94-95, când am propus computerizarea școlilor, am fost atacat în fiecare zi, în fiecare săptămână de sindicatele profesorilor- Ilves inconștientul, Ilves prostul- le distruge viitorul copiilor noștri. Am fost atacat permanent de singurul partid populist de la noi, pe întreg parcursul mandatelor, atunci când am avut și președinția și majoritatea parlamentară ca să dăm guvernul. După 20 de ani, toți, inclusiv opozanții, vorbesc despre fenomenul Estonia, țara cu cea mai digitalizată administrație, E-stonia, miracolul din zona baltică. De obicei, atunci când vii cu ceva total nou, oamenii îl vor respinge, apoi vor fi curioși, apoi vor începe să-l placă, în scurtă vreme. În ceea ce privește digitalizarea școlilor, la puțină vreme după dotare și conectarea la internet, toată lumea dorea să stea la calculatoare, așa că în cele din urmă toți s-au obișnuit și chiar au îndrăgit ideea, pe care au găsit-o folositoare. 

Credeți că cetățenii ar trebui să fie mult mai vigilenți cu privire la datele lor când vine vorba despre e-guvernare? Sunt acestea în pericol mai mare?

Eu văd lucrurile complet diferit. Aș spune că modelul meu de e-guvernare e mult mai sigur în ceea ce privește protejarea datelor cu caracter personal ale unui cetățean decât atunci când acestea există stocate pe hârtie. În sistemul nostru, dacă accesezi o informație din sistem legate de o persoană, acea logare, acea interogare se vede, este înregistrată, îl poți identifica exact pe cel care a căutat sau solicitat acele date și poți să cercetezi și cum le-a folosit. Cu datele ținute în dosare fizice, pe hârtie, unii ar putea să extragă din sertar hârtia, să culeagă ce vor de acolo și să o pună la loc. Pe timpul președinției mele, erau nenumărate persoane, mai ales din zona de presă care-mi verificau averea și declarațiile de avere ca să vadă dacă nu a apărut ceva. Un alt exemplu pe care l-aș da este cel al pilotului de Formula 1 Michael Schumacher, care a suferit acel teribil accident. La trei ore după ce a fost internat, unele website-uri publicau copii ale analizelor și ale radiografiilor. În sistemul implementat de mine în Estonia, acest lucru nu este posibil, pentru că toate datele sunt păstrate digital, iar cel care le accesează o pot face logându-se, deci orice scurgere neautorizată de informații se poate track-ui, identifica, iar cel care le-a extras poate fi tras la răspundere. Cu hârtiile, te duci, le sustragi, le faci o fotografie sau o fotocopie, le duci apoi înapoi de unde le-ai luat. Deci securitatea datelor este importantă, iar accesarea neautorizată e descurajată în avans prin tehnologie. În ceea ce mă privește pe mine, mă simt mai protejat de sistemul digital.

Partea cealaltă a monedei, cea care ne îngrijorează, este legată de faptul că întreg sistemul este fundamentat pe încrederea construită în el. Imediat ce oamenii, cetățenii, simt sau o senzația că nu mai pot avea încredere în sistem, acesta se va prăbuși. E ca la bancă, dacă simți că nu poți avea încredere să-ți mai păstrezi banii acolo, aceasta se prăbușește.

Are administrația digitală mai multe riscuri din punct de vedere al siguranței la atacurile cibernetice?

În teorie, toată lumea este. Noi am gândit o identificare digitală în doi pași dar și criptarea datelor de la un capăt la altul. Iar arhitectura este desenată de așa manieră încât dacă reușești să intri în sistem neautorizat, poți să spargi numai o celulă. Să spunem că poți să-mi spargi mie contul, dar rămâi numai acolo, nu poți să înaintezi în sistem, pentru că aceste celule nu sunt legate între ele. Aceasta e una din problemele din America, au fost atacuri ale hacker-ilor, cum e cel de la Office of Personnel Management de acum doi ani, atunci spărgătorii au reușit să sustragă datele a peste 23 de milioane de oameni. Dar acolo au fost greșeli copilărești, cu date care au fost ținute toate într-un singur loc și nici măcar nu au fost securizate.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Hoţilor, într-adevăr, le este frică de informatizarea administraţiei, fiindcă nu mai pot fura ca-n codru. Pentru că toate operaţiunile se pot "track-ui" [trăcuí] (sic!). Într-un fel, se aseamănă cu plata prin card: imediat se pot face corelaţii între venituri şi cheltuieli, ceea ce este aproape imposibil când se foloseşte numerarul. Deci, din punctul meu de vedere (care oricum nu contează), aş vota cu două mâini şi cu două picioare informatizarea totală a administraţiei, dacă nu a întregii societăţi. A propos, poate vă mai amintiţi cum îi caracteriza Dady pe cei care lucrau la hub-ul guvernamental: hackeri! De ce-i numea aşa? Ca să discrediteze iniţiativa lui Cioloş, prin care se track-uia (Doamne, ce-mi place verbul ăsta: a track-ui!) toţi banii din administraţie.

    Referitor la ştirile false, "balticii" sunt mici copii. Doar 25 de ani?!! :))

    În România, primele ştiri false au fost lansate în presa anului 1908 de către Constantin Mille, prin "Adevărul", şi N.D. Cocea, prin "Facla". Ei au "ridicat" numărul victimelor răscoalei la 11.000, faţă de 2.000, cât fuseseră în realitate. Toate acestea pentru discreditarea lui Ion I.C. Brătianu (nu erau de-ajuns 2.000 de victime, deja o oroare, trebuiau scoase din peniţă mult mai multe). Deci nimic nou! Şi acum se practică: ba cu pensionarea militarilor la 40 de ani şi 13.000-14.000 de lei pensie, ba cu 1.700 de generali activi în Armata României (număr avansat de Oana Stănciulescu într-o emisiune de noapte)...

    Mi-am amintit celebra "The dacs come from the tracs" şi mi-am dat seama că, de fapt, Iliescu voia să spună că raţele se trag din urme... "The ducks comes from the tracks"... deci până şi raţele se track-uiesc! :))
    • Like 2
    • @ Dragoş Anghelache
      Anon check icon
      Nu doar atat, daca se incepe o informatizare serioasa a administratiei se vor pierde niste locuri de munca pentru ca nu vor mai fi necesare. Locuri de munca ale unor bugetari, unii angajati pe pile, votanti loiali ai PSD. Deci informatizam -> pierde PSD din votanti.
      • Like 0
    • @ Anon
      Îmi amintesc ce-a fost când s-au introdus calculatoarele la oficiile poştale: "Of, ce dor, ce chin, ce jale"... Stăteam câte zece minute pentru o recomandată! Băteau fetele cu două mâini, dar foloseau numai arătătoarele :))

      Dacă ar pleca pilele, ar fi bine. Partea proastă este că alea rămân. Şi noi iarăşi cântăm "Of, ce dor, ce chin, ce jale"... Mă gândesc, totuşi, că portalurile pot fi întreţinute de doi-trei meseriaşi, chit că pe lângă ei mai stau vreo nouă-zece lipitori. Să nu ne amăgim că pilele vor pleca vreodată, ORICE partid ar fi la putere. Eventual pleacă cele roşii, ca să vine altele galbene, albastre sau de altă culoare.

      Organigrama, în sistemul bugetar, arată ca o piramidă răsturnată. Baza (cei care-s meseriaşi şi muncesc) mică iar vârful (consilierii, miserupiştii, habarniştii, frecătorii de mentă, amantele, amanţii, nepoţii de fiu, de frate şi de verişoară etc.) lat ca pălăria de la ciupercă.

      Mi-a venit o idee pe care o adaug acum, poate s-o împiedica vr-un ziarist de comentariul meu. De ce Deputăţimea şi Senatorimea nu-şi fac publice organigramele şi încadrarea? Aşa, de la Dragnea & Tăriceanu şi până la menajerle care dau cu mopul pe holuri. Că doar nu sunt secrete de stat, sunt publice! Măcar să ştim şi noi ce lipitori hrănim, că oricum n-avem ce le face.
      • Like 0
  • Problema cu automatizarile - robotizarea - nu se pune neaparat in sectorul public, care oricum are o inertie mare. Problema cea mai mare e in sectorul privat, atat in industrie, cat si in servicii. De ex. SUA atinge anul acesta maximul istoric al productiei industriale, dar cu 5-6 milioane de angajati mai putini in industrie decat la inceputul anilor 2000. Robotizarea si automatizarea productiei si a serviciilor nu tine de decizii politice, ci de considerente strict economice.
    Din pacate, nimeni, dar absolut nimeni, si cu atat mai putini politicienii, nici macar nu realizeaza - nu mai vorbesc de solutii - schimbarile tehnologice si rapiditatea acestora. La ora actuala se produce mai multa inovare decat oricand in istoria omenirii, iar oamenii de stiinta si inginerii creeaza tehnologii mult mai repede decat pot sa inteleaga si sa le perceapa oamenii (inclusiv "creatorii" de tehnologie).
    Iar considerentele economice fac ca si cercetarea sa nu poate fi oprita: daca nu te retehnologizezi in mod constant, esti scos imediat de pe piata.
    • Like 1
  • Roboti? Pai noi n-am iesit din evul mediu cu politicienii pe care-i avem. Ce roboti visati voi pe-aici?
    • Like 1
    • @ Lucian Baciu
      A vrut să scrie "robi" nu "roboţi"! :))
      • Like 0


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult