Armenia, după Moldova. A doua țară care alege vestul sub presiunea Moscovei

foto: Profimedia

Vreme de decenii, Armenia a fost considerată cel mai sigur aliat al Rusiei din Caucazul de Sud. Duminică, armenii au demolat acea certitudine. În pofida banilor turnați în opoziție, a campaniei de dezinformare și a sancțiunilor comerciale impuse de Moscova în preajma scrutinului, partidul proeuropean al lui Nikol Pașinian a obținut o majoritate confortabilă. Pentru Europa este o oportunitate rară, una pe care nu a creat-o, dar pe care acum o poate fie consolida, fie irosi. Partidul Contractul Civil a obținut aproape jumătate din voturi și un al treilea mandat consecutiv la guvernare. În spatele lui, la o distanță considerabilă, s-a clasat alianța pro-rusă a omului de afaceri ruso-armean Samvel Karapetian.

Patru partide intră în Parlament

Potrivit rezultatelor Comisiei Electorale Centrale, partidul de guvernare al lui Pașinian, Contractul Civil, a strâns 49,81 la sută din voturi, ceea ce îi asigură 61 din cele 105 mandate ale Adunării Naționale, o majoritate suficientă pentru a guverna fără aliați. Alianța Armenia Puternică a lui Karapetian a terminat pe locul al doilea, cu 23,29 la sută și 28 de mandate. Blocul Armenia, condus de fostul președinte Robert Kocearian, a obținut 9,94 la sută și 11 mandate. Partidul Armenia Prosperă, al lui Gaghik Țarukian, a trecut pragul la limită, cu exact 4 la sută și 5 mandate. Formațiunea fostului ombudsman Arman Tatoyan, Aripile Unității, a rămas pe dinafară, cu 2,3 la sută.

Nemulțumirea Kremlinului nu a rămas la nivel de declarații: Vladimir Putin a comparat situația din Armenia cu cea care a precedat criza din Ucraina, iar, în preajma scrutinului, Rusia a impus restricții la importul de alcool, produse agricole, flori și pește din Armenia. Pe acest fundal, s-a desfășurat votul de duminică.

Tentația, în capitalele occidentale, va fi să așeze acest rezultat lângă cel din Chișinău, sub eticheta „încă o țară din Parteneriatul Estic alege Europa”. Tabloul este însă mai nuanțat. Armenii nu s-au îndrăgostit de Bruxelles. Și-au pierdut încrederea în Moscova, iar momentul în care s-a rupt această încredere poate fi datat cu precizie.

În septembrie 2023, Azerbaidjanul a cucerit Nagorno-Karabahul în câteva zile, iar aproape o sută de mii de armeni au părăsit regiunea într-o singură săptămână. Rusia, puterea care își ținea trupele acolo tocmai pentru a împiedica un asemenea deznodământ și aliatul legat de Erevan printr-un tratat, a privit fără să intervină. Nimic din ce a spus sau a cheltuit Kremlinul de atunci nu a șters acea imagine din memoria politică a armenilor. Scrutinul a fost, în esență, răspunsul electoratului la acel moment.

Interferența a existat, dar nu a funcționat

Presiunea rusă a fost reală și amplă, ceea ce face eșecul cu atât mai grăitor. Karapetian, miliardar care și-a clădit averea în Rusia, a finanțat principalul vehicul al opoziției. Presa apropiată de Kremlin a insistat că guvernul împinge țara spre o ruptură inutilă cu singurul vecin de încredere. Comunitatea armeană numeroasă din Rusia a fost tratată ca un bloc electoral sigur. Iar Vladimir Putin a intervenit personal, declarând, cu câteva săptămâni înainte de vot, că Armenia nu poate rămâne în Uniunea Economică Euroasiatică și, în același timp, să își adâncească relația economică cu Bruxellesul.

Niciunul dintre aceste instrumente nu a schimbat rezultatul. Atunci când un stat de sub trei milioane de locuitori absoarbe o asemenea presiune și oferă, totuși, o majoritate confortabilă taberei pe care Moscova o respingea, concluzia importantă nu este că mecanismul a fost activat, ci că nu mai dă roade.

Mingea e la Bruxelles

Pentru Uniunea Europeană, rezultatul aduce un termen-limită pe care l-ar prefera evitat. Mandatele de acest fel se erodează dacă nu sunt urmate de ceva concret. Instrumentele există deja pe masă: dialogul privind liberalizarea vizelor, un pachet de asistență de 270 de milioane de euro, o agendă strategică convenită în decembrie și un prim summit găzduit la Erevan în primăvară. Problema este punerea în practică. Obiceiul Uniunii în vecinătatea sa este să se miște încet, să își nuanțeze semnalele și să aplice standardele democratice mai aspru guvernelor pe care nu le agreează decât celor convenabile, un tipar vizibil în relațiile sale energetice cu Baku.

Există și o limită pe care Bruxellesul nu o poate ignora. Armenia nu este o țară căreia i se poate să aleagă o tabără în mod tranșant. Este înconjurată simultan de Azerbaidjan, Iran, Turcia și Rusia, iar războiul din Iran adaugă noi pericole la graniță și pe rutele sale comerciale.

Verdictul este, așadar, mai simplu decât pare și mai greu de pus în practică decât sună. Armenii i-au transmis Moscovei că o garanție încălcată o dată este încălcată definitiv și i-au cerut propriului guvern să meargă mai departe. Rusia a pierdut aceste alegeri încă din 2023. Iar dacă Uniunea Europeană transformă eșecul unui adversar în propriul câștig se va decide la Bruxelles, nu la Erevan.

Acest articol a apărut pentru prima dată în publicația din Republica Moldova - Agora.md

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp