Într-o Românie în care profesorii se plâng că elevii nu mai citesc, soluția pentru a rezolva această lipsă de interes ar putea veni de la ideea avută de cele două tinere specialiste în PR: Roxana Chintbrauner și Mădălina Cristea.

Marketing, da, dar unul di granda: 30.000 de flori galbene sacrificate pe scena de la Suntory Hall Tokyo pentru o singură seară, cea a concertului de gală din 5 decembrie 2018.

Îi cam iubea pe toți și, la fel ca bătrânii pustiei, îți întorcea gândul, dintr-o vorbă, de regulă o întrebare care nu ți-ar fi trecut niciodată prin cap. (Foto: Revista 22)

Irina era studentă la Cluj când l-a cunoscut pe Karel, un băiat de doi metri fără un pic, din Cehia. Karel vorbea perfect româneşte, cu un accent şi un vocabular uşor arhaic, folosind cuvinte pe care noi nu le mai folosim demult. A fost uimită să afle că voinicul învăţase limba noastră din dragoste pentru un autor român, pe care îşi dorise mult să îl citească în original. (Foto: Facebook Blecher Fest)

Și nu doar ei. Și Lenin, și Marilyn, și fata cu cercel de perlă, și Hercule, și Audrey Hepburn. Toți, în diverse versiuni și interpretări, "au participat" la a treisprezecea ediție a Contemporary Istanbul, principalul târg de artă regional.

Așa cum hrana ne influențează sănătatea fizică, informația ne-o influențează pe cea mentală. În bine, sau în rău. Spre beneficiul, sau, dimpotrivă, dauna noastră și a celor din jur. (Foto: Guliver/Getty Images)

Orașul de jos, adică strada principală și cele câteva ulițe adiacente, nu-și poate reveni din spasmele celei mai umilitoare sărăcii. Trotuarele sunt niște epopei ale jegului, un jeg persistent care capătă vara, vorba poetului, „un lucit fantastic”. De pe jegul trotuarelor e imposibil să nu aluneci în exasperant de multele dughene cu haine de mâna a doua sau de mâna întâi care arată ca de mâna a zecea. În locul unor afaceri prăbușite cu diverse mărunțișuri au apărut fast-fooduri imunde și fără viitor. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

La început a fost ideea. Apoi au venit oamenii. Iar lângă ei alți oameni. 25.000, anul acesta.

În jur de 1.300 de oameni, dintre care 500 doar în ziua de duminică, au venit în weekend pentru a lua parte la turul Cartierului Evreiesc. Imaginile cu străzile devenite neîncăpătoare pentru cei dornici să participe la o lecție de istorie și de civilizație sunt impresionante. (Foto: Andreea Dobrescu)

Când a început C’Art Fest, Alexandru Crețu a vrut să le ofere oamenilor din localitate mai mult decât o distracție, a vrut să le ofere acces la cultură. „Nu discutăm de bâlci, nu discutăm de mici. Alegem cu mare atenție invitații la festival, toate propunerile care vin sunt trecute cu mare atenție printr-un filtru”.

Departe de lumea istoricilor, îl cunosc pe domnul Papacostea din prima mea copilărie, când venea vara să stea câteva săptămâni în casa bunicii mele materne din Sighișoara. Avea puțin peste cincizeci de ani și sosirea lui era mereu așteptată cu un soi de evlavie de toată casa. (Foto: Ziua de Constanța)

România a fost invitată de onoare a Târgului de Carte de la Leipzig, care s-a desfășurat în perioada 15-18 martie. „Ăsta este un privilegiu resimțit de orice țară invitată drept o șansă de a se promova, România a mai fost invitat de onoare acum 20 de ani”, spune scriitorul Andrei Pleșu. (Foto: Facebook Mircea Cărtărescu)

„Dulcele Bar”, de JR Moehringer, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultimii ani. Dacă ar fi să pun semnul “=” între această carte și un film, aș alege „Dunkirk” pentru că ambele vorbesc despre bărbați. (Foto: Guliver Getty Images)

Aș vrea să vă conving sa citiți o carte tradusă în românește: „Sapiens, o scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari și încă una, din păcate din câte știu eu, doar în engleză și alte limbi de circulație internațională: ”Immortality” de Stephen Cave.

Nu e despre România, pentru că centenarul românesc al Marii Uniri e complet uitat în haosul general provocat de cei care încearcă să acapareze totul. (Foto: @paavojarvi.com)

Creatorul Silvestri nu a respectat normele. Într-o epocă în care proletcultismul respingea muzica ”decadentă” a lui Stravinsky și Bartok, el a mers îndărătnic exact pe această linie. Disonanța, cromatismul și un discurs sonor parodic sau profund tragic, uneori de o tristețe lirică exasperantă, totul într-o orchestrație fabuloasă, îl transformă în cel mai important compozitor român după George Enescu, alături de Mihail Jora și Paul Constantinescu. (Foto: Warner Classics)

„Mi-e rușine că trebuie să povestesc de fiecare dată despre viața mea când sunt solicitat, dar ce să fac? N-am decât o singură viață, nu pot să vorbesc viața altuia!", așa a început Victor Rebengiuc dialogul cu scriitoarea Ana Maria Sandu. (Foto: Mircea Manole, Inquam Photos)

Ce mai găsim prin sufletul, de-acum destul de mare, al românului? Dragostea de învăţătură! Nu, nu de învăţat, românului nu-i place să înveţe, dar îi place ideea de învăţătură, aşa, ca termen abstract. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

În mod cu totul neașteptat, directorul de pe vremea aceea a Institutului, academicianul Marius Sala, mi-a propus să devin secretar al comisiei de revizuire a Dicționarului Etimologic. Adică să intru, la douăzeci și ceva de ani, în cușca marilor bătrâni. Ședințele se țineau de două ori pe săptămână și îți dădeau senzația că erau din altă lume, o lume vie, autentică, de încrucișată prietenie, în care, mai cu seamă, nu se cuibărea nici o umbră de orgoliu sau duh de concurență.

Din când în când, oameni din posturi cheie se întâlnesc pentru câteva zile într-o locație retrasă de ochii lumii, pentru a discuta. Asta sună a cabală și miroase a sorosism de la o poștă. Oameni care conduc mari companii, funcționari de grad înalt din Ministerul de Externe, primari de mari municipii, etc., în principiu oameni care țin în mână destinele a mii de oameni. Ce discută ei acolo, feriți de ochii lumii? Ce planuri țes? (Foto: Wikipedia)

Fiecare generaţie consumă cultură diferit, preferă forme, idei şi limbaje mereu noi. (credit foto: Radu Grozescu)

În cărțile profetice ale Bibliei, referirea la Eden este prospectivă: Dumnezeu îi promite poporului ales că, după ce îl va aduce înapoi din pribegie curățat de nelegiuiri, va preschimba și țara dintr-un pustiu fără apă într-o grădină pe potriva celei de la început. (Foto: Guliver Getty Images)

Istoria culturală a Europei a învestit prima grădină din ordinea creaţiei cu o mulţime de funcţii simbolice, în care bate, fără încetare, inima largă a binelui suveran. (Foto: Guliver Getty Images)

Cinsprezece-douăzeci de elevi europeni din clasele terminale și studenți în primii ani, citesc, împreună cu neuitații John Thorley și James Neville, Homer. Pre limba lui, în lumea lui, vreme de două-trei săptămâni. Citesc absorbiți până la prânz fără pauze, mursecând textul până la ultima nano-particulă, cu chiote de bucurie la descoperirea unei forme știute dinainte. (Foto: Guliver Getty Images)

Atunci am fost buni. Întrebarea este: avem NOI o problemă? (Inquam Photos/ Ovidiu Micsik)

În medicină, există un termen – sindromul geamănului dispărut. A fost descoperit în 1945. Pe scurt, sindromul geamănului dispărut se referă la situaţia în care, în cazul unei sarcini multiple, unul dintre fetuşi moare în timpul sarcinii şi este absorbit de către celălalt. (Guliver Getty Images)

Într-un interviu pentru Republica.ro, ministrul Culturii, Corina Șuteu, a vorbit despre problemele care există în acest moment în legătură cu achiziția „Cumințeniei Pământului”. (Foto: Inquam Photos/George Călin)

„Se spune aşa: sunt vremuri normale atunci când masele imită elitele şi sunt vremuri de mare criză atunci când elitele vor să imite moravurile masei. Poate că, pentru a supravieţui, elitele imită moravurile maselor. Dar ceea ce vreau să spun e că se poate şi altfel, nu te opreşte nimeni să nu faci altfel.”, spune Cătălin Ștefănescu, la Interviurile Paginademedia.

Noi ne hlizeam, profesorul trântea geamul exasperat şi, foarte curând, mai ales spre finalul primăverii, sala de curs se transforma într-o saună, cu muzică ambientală evlavioasă, că pe vremea aia liceul nu era dotat cu geamuri termopan. (Inquam Photos/ Adriana Neagoe)

Dacă ai peste 30, îţi aduci sigur aminte câte ceva din “gastronomia” vremurilor trecute. Sunt delicatese pe care o să le consider aşa câte zile oi avea şi oricât de variate şi minunate ar fi lucrurile pe care le-am mâncat între timp sau urmează să le mânânc, ce se întâmpla în farfurie înainte de anii ‘90, rămâne o treabă unică.

Am încercat să aflu ce se petrece în creier atunci când mă aflu în fața unui tablou. Așa am ajuns într-un laborator de neuromarketing, am vorbit cu un cercetător în neuroștiințe despre efectul picturii asupra inimii, am vizitat Muzeul Național de Artă conectată la o cască de encefalogramă și am mers la Politehnică, unde inteligența artificială se antrenează să învețe curentele artistice. (Text: Andra Matzal. Foto: George Popescu. Ilustrație: Sorina Vazelina)

Cella Delavrancea povestea că l-a îmblânzit pe Brâncuşi în momentul în care a decriptat „Cocoşul”. (FOTO: Guliver Getty Images)

Ce legătură să existe, oare, între niște huligani care vin cu afișe cu mesaje rasiste la meciurile de fotbal și artiștii de la Opera Națională? Îi leagă huiduielile ca pe stadion și gândirea primară cum că străinii ne sunt dușmani. (Foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei)

„...le-am căutat ca pe aur printr-un oraș pe care-l simțeam cucerit și ce fericiți eram când le găseam! Ne plăcea perspectiva diferită și detașată a spațiilor prin care treceam zi de zi.” (Foto: Adrian Pâclișan/Inquam Photos)

În 1933, naziștii declarau război cărților „ne-germane” și le ardeau cu zecile de mii în piața publică. Anul trecut, militanții ISIS distrugeau statui inestimabile din orașul străvechi Palmyra, aflat în patrimoniul UNESCO. Istoria este plină de exemple în care opere au fost făcute scrum din motive ideologice. De multe ori, crimele împotriva cărților au fost dublate de crime împotriva oamenilor

Ne-am săturat ca nonvalorile şi incompetenţii să hotărască soarta noastră! Vrem o ţară cu oameni educaţi şi binecrescuţi, frumoşi, nu vulgari, oameni care să facă treabă, nu să îşi bată joc de noi. (Guliver Getty Images)

Vlad Alexandrescu vrea să propună Administrației Fondului Cultural Național înființarea unor rezidențe de creație pentru scriitori și artiști. În prezent, România este singura țară din Europa în care nu există astfel de burse

Într-un interviu pentru Republica.ro, ministrul Culturii vorbește despre instituțiile culturale al căror sediu se află în clădiri cu risc seismic

La aproape patru ani de la deschidere. Biblioteca Națională a României nu are încă aviz ISU, iar multe dintre cărți stau încă în cutii din cauză că Ministerul Culturii nu a avut bani pentru a cumpăra suficiente rafturi

La fiecare ediție a Festivalului Enescu, România culturală deplânge lipsa unei săli de concerte adevărate, care să ofere o acustică pe măsura valorii artiștilor invitați să cânte la București. (Foto: Inquam Photos/George Călin)