Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Atacul final. PSD (Partidul Stat Dragnea) s-a săturat să mai mimeze democrația

Liviu Dragnea, liderul PSD

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Ca în orice societate, şi în România forțele vii sunt minoritare. În societatea românească de azi, avem două forțe active şi opuse. Forţa celor care gravitează în jurul lui Dragnea şi a Partidului-Stat care l-a creat pe Dragnea şi forţa celor care se opun confiscării statului de către mafia din vârful statului. Între cele două forţe, se află o masă majoritară, tăcută şi amorfă, ca un aluat moale dispus să ia o formă sau alta în funcţie de forma politică venind să o modeleze.

Forţa PSD (Partidul Stat Dragnea – pentru că mizele partidului nu mai sunt nici socialul, nici democraţia, ci statul şi Liderul Suprem) are ca proiect cucerirea puterii totale în societate, cu orice risc, inclusiv cu riscul abandonării democraţiei, statului de drept şi apartenenţei la spaţiul european. Acest grup infracţional dovedit prin decizii definitive ale instanțelor, format din indivizi inculţi şi imorali, a mimat cel puţin din 2012 încoace jocul democratic şi vocaţia europeană a României. Simulacrul de democraţie pe care l-au construit e pe cale să ia sfârşit. Figuri lugubre precum Tudorel Toader, Eugen Nicolicea, Norica Nicolai, Darius Vâlcov, Şerban Nicolae, Claudiu Manda şi atâţia alţii cu nume şi figuri mai puţin cunoscute, dar cu toţii lipsiţi de orice apetenţă pentru un comportament democratic, au decis că e momentul să renunţe la prefăcătorie şi să-şi exprime opţiunile pe faţă: NU, apartenenţa europeană a României nu mai este un dat absolut; NU, drepturile omului, democraţia şi statul de drept nu sunt valori supreme; NU, dreptatea, binele şi adevărul nu trebuie să existe decât în forma decisă de partid. Au mimat jocul democratic în Parlament câtă vreme au avut alături o opoziţie care a mimat şi ea opoziţia. În momentul în care USR a făcut cu adevărat opoziţie, au renunţat la aparenţe: au închis microfoane, au luat dreptul la cuvânt, au falsificat dezbateri şi procese verbale, au numărat cum au vrut pentru cvorum. Iar atacul la justiţie din aceste zile este semnalul renunţării la măşti şi mănuşi. De acum vor lovi direct, pe faţă, în faţă.

De aceea, în acest moment, vocaţia autoritaristă, antidemocratică şi antieuropeană a PSD nu mai este un secret pentru nimeni. Devine inutil şi chiar păgubos să mai cerem acestei reţele de putere să respecte vreo regulă a unui joc care nu îi avantajează. Ultimele decizii, abuzive, în privinţa justiţiei, sunt doar începutul, şi nicidecum sfârşitul unui proces de distrugere a oricărei opoziţii. Sfârşitul simulacrului de democraţie românească este anunţat pentru alegerile din 2020. O putere care calcă în picioare judecători şi procurori nu va avea nici o reţinere să calce la propriu în picioare jurnalişti, intelectuali, activişti, oameni politici care i se opun.

Dacă suntem atenţi la profilul profesional şi moral al celor care iau aceste decizii, oameni care au acumulat titluri şi funcţii prin furt, fraudă şi minciună, vom înţelege că aceşti oameni nu vor şti, nu vor putea şi nu vor vrea să se oprească la jumătatea drumului. Ceea ce au început să facă este atât de grav încât ei ştiu, asemeni oricărui infractor care comite o crimă, că singura şansă de a scăpa este să meargă cu crimele până la capăt. Iar crima pe care o au în vedere este confiscarea totală a statului falsificând toate alegerile care urmează, astfel încât la 1 ianuarie 2021 să fie eliminată orice fel de opoziţie reală.

De partea cealaltă, avem forţa unei opoziţii lipsite de putere instituţională, minoritară şi ea. Din ea fac parte câteva partide încă mici, organizaţii civice, o parte din diaspora şi un număr nedeterminat, dar limitat, de oameni curajoşi, cinstiţi şi competenţi. Toţi aceştia nu au putere în sens politic, dar au voce, au imaginaţie, au creativitate. Aceste resurse sunt necesare, dar, pentru moment, sunt dramatic de insuficiente. Ceea ce lipseşte opoziţiei este forţa de penetrare în masa majoritară, amorfă şi indiferentă (dar, până la urmă, nici o revoluţie, nici o schimbare radicală de regim politici nu s-au făcut cu majorităţi calificate).

Pe când puterea PSD este structurată, ierarhizată şi disciplinată, puterea Opoziţiei este nestructurată, orizontală şi liberă. Dacă PSD este organizat în profunzime, până la ultimul portar de primărie, şi în extensie, până în ultimul cătun de la marginea ţării, Opoziţia este superficială, adică atinge doar zone de suprafaţă ale societăţii, şi discontinuă, fiind concentrată într-un număr foarte limitat de locuri fizice sau virtuale. Puterea PSD este activă, puterea Opoziţiei este reactivă; prima caută să controleze şi să limiteze, a doua încearcă să elibereze. Puterea PSD este manipulativă, instrumentând valorile în folosul propriilor scopuri de control şi posesie, puterea Opoziţiei este animată de valori, în slujba cărora sunt puse mijloacele şi instrumentele proprii. Prima este pe cale să distrugă echilibrul puterilor în stat, pentru a instaura o singură putere, cea de-a doua încearcă disperată şi fără mare succes să salveze instituţii, reguli, principii. Ele sunt incomparabile şi cantitativ, dar şi calitativ, nu există nici o comună măsură între mijloacele financiare de care dispune PSD (care sunt de fapt resursele noastre, ale tuturor) şi mijloacele modeste ale Opoziţiei. În sfârşit, puterea PSD are de partea sa forţa armată a Jandarmeriei şi Poliţiei, în vreme ce puterea Opoziţiei are de partea sa slogane, artişti, mâini goale şi voci libere.

De la această stare de fapt trebuie să înceapă recucerirea puterii. Lăsată în mâinile PSD, ea devine cu o viteză tot mai mare o putere discreţionară, abuzivă şi, în curând, criminală. Decuplarea partidului de stat şi a amândurora de Dragnea este obiectivul imediat şi urgent al Opoziţiei. Dacă el nu se realizează în cel mult doi ani, nu este deloc sigur că el se va mai putea realiza în următoarele decenii. În fond, democraţia a fost cel mai adesea, în partea asta de lume, doar pauza scurtă dintre dictaturi, regimuri autoritar-militare şi domnii corupte.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bună seara,
    Poate ar trebui să faceți un editorial cu tema Sunset Clause şi tehnologia 5g şi efectele lor asupra speciei noastre, care paradoxal deşi î-şi iubeşte nepoții face tot posibilul să le distrugă viitorul.
    IGNORANȚA ESTE PUTERE(orwell 1984)
    De-a lungul întregii istorii, şi poate chiar de la sfârşitul neoliticului, în lume au existat trei categorii de oameni: cei de Sus, cei de Mijloc şi cei de Jos. Aceste grupuri au fost subîmpărțite în multe feluri, cu cele mai diverse denumiri, iar numărul de indivizi din fiecare grup, ca şi atitudinea unora față de ceilalți au fost diferite de la epocă la epocă; dar structura societății nu s-a modificat, în esență, niciodată. Chiar şi atunci când au avut loc răsturnări de proporții sau schimbări aparent iremediabile, schema dinainte s-a reinstaurat, ca un giroscop care se întoarce de la sine în poziția de echilibru, oricât de mult s-ar fi deplasat într-o parte sau în cealaltă.
    Idealurile celor trei categorii sunt cu totul incompatibile între ele. Idealul celor de Sus este de a rămâne acolo unde se găsesc. Idealul celor de Mijloc este de a lua locul celor de Sus. Idealul celor de jos, atunci când se întâmplă ca aceştia să aibă vreun scop în viață -pentru că este caracteristic celor de jos faptul că sunt în prea mare măsură copleşiți de greutățile vieții pentru a mai fi conştienți şi de altceva în afară de existența lor zilnică - este desființarea tuturor diferențelor între oameni şi crearea unei societăți în care toți să fie egali. Aşa se face că, de-a lungul istoriei, între cele trei categorii s-a desfăşurat o luptă continuă, ale cărei linii generale au fost, practic, întotdeauna aceleaşi. Uneori, pentru o bună bucată de vreme, cei de Sus par a fi tari pe poziție, dar, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, ei îşi pierd fie încrederea în ei înşişi, fie capacitatea de a guverna în mod eficient, fie şi pe una şi pe cealaltă. în această situație, ei sunt dați la o parte de către cei de Mijloc, aliați, sub pretenția luptei pentru dreptate şi libertate, cu cei de los. îndată ce şi-au atins scopul, cei de Mijloc îi reduc din nou pe cei de Jos la vechea lor condiție servilă, ei înşişi devenind cei de Sus. Curând după aceea, fie dintr-o categorie, fie din cealaltă, fie din amândouă deodată, se alege şi se desprinde un nou grup de Mijloc, iar competiția se reia. Dintre cele trei categorii, numai cei de Jos nu reuşesc niciodată să-şi vadă idealul împlinit, nici măcar vremelnic. Ar fi o exagerare să spunem că, de-a lungul istoriei, nu s-a înregistrat nici un progres de ordin material. Chiar şi astăzi, într-o perioadă de declin, omul mediu trăieşte, fizic vorbind, mai bine decât trăia cu câteva sute de ani în urmă. Cu toate acestea, însă, nici îmbunătățirea condițiilor de viață, nici îmblânzirea obiceiurilor şi nici o reformă, nici o revoluție nu s-a apropiat nici măcar cu un deget de egalitatea între oameni. Din punctul de vedere al celor de Jos, toate schimbările istorice nu au reprezentat niciodată nimic altceva decât un nume diferit pus unor stăpâni noi.
    Spre sfârşitul secolului XIX, mulți gânditori au observat că schema se repetă. Astfel au apărut şcoli filozofice care interpretau istoria ca pe un proces ciclic şi urmăreau să demonstreze că inegalitatea ar fi legea imuabilă a vieții. Este de la sine îneles că o asemenea doctrină şi-a găsit oricând adepți, dar, în zilele noastre, ea se prezintă într- un mod esențialmente diferit, în trecut, necesitatea ierarhizării societății a fost, în special, o doctrină a celor de Sus. Au propovăduit-o regii şi aristocrații pe de o parte, iar pe de altă parte preoții, avocații şi alte categorii care parazitau pe lângă cei dintâi, făgăduind, în acelaşi timp, o compensație în lumea fictivă de dincolo de mormânt. Cei de Mijloc au uzat întotdeauna de cuvinte precum „libertate”, „dreptate” şi „frăție”, atâta timp cât erau angajați în lupta pentru putere. Acum, însă, ideea umanității fraternizate a început să fie asaltată de oameni care nu se aflau încă în situația de a dicta, ci doar sperau s-o atingă, această situație, în scurt timp. In trecut, cei de Mijloc au făcut revoluții sub stindardul egalității şi, de îndată ce au răsturnat vechea tiranie, au instaurat una nouă, a lor. Noul grup de Mijloc şi-a proclamat, de fapt, tirania dinainte de a lua puterea.
    https://youtu.be/DzTzUZqeCoY
    • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult