Un nou conflict mondial amenință inclusiv Europa: iată de ce ar trebui să ne intereseze cine sunt și ce fac rebelii Houthi

Forțele yemenite, în timpul unui antrenament pentru a confrunta rebelii Houthi / sursa foto: Profimedia

Există conflicte despre care aflăm aproape totul și conflicte care trebuie să ajungă să ne amenințe direct pentru a ne interesa. Yemenul face parte, de mai bine de un deceniu, din cea de-a doua categorie.

În 2018 scriam, tot aici, despre Yemen: războiul ce stă ȋn umbra conflictului sirian. La vremea respectivă, Sana'a și Aden aveau pentru europeanul obișnuit mult mai puțină rezonanță decât Damasc sau Alep, iar războiul civil yemenit părea încă unul dintre acele conflicte orientale complicate ṣi suficient de îndepărtate încât Occidentul să considere prudent să le lase în grija vecinilor din zonă.

În ianuarie 2024, reveneam asupra subiectului. Între timp, triburile din munții Yemenului descoperiseră o modalitate foarte eficientă de a deveni cunoscute la Bruxelles, Londra și Washington: au început să lanseze drone și rachete asupra navelor comerciale care traversau Marea Roșie.

Acum, ȋn septembrie 2026, problema este și mai serioasă. Houthi nu mai amenință doar drumul maritim spre Canalul Suez. Stӑpȃnesc chiar poarta lui – Bab el-Mandeb ȋnseamnӑ, ȋntr-o traducere aproximativӑ, “poarta lacrimilor”.

Cine sunt, de fapt, houthi?

Numele vine de la familia al-Houthi, în jurul căreia s-a format mișcarea Ansar Allah în nordul Yemenului. Religios, nucleul mișcării aparține comunității zaydite, o ramură a islamului șiit prezentă de secole în Yemen. A-i descrie însă pur și simplu drept „șiiții Yemenului” explică prea puțin. Sӑ nu uitӑm, liderul musulmanilor ṣiiṭi minoritari este Teheranul.

Houthi sunt simultan o mișcare religioasă, o organizație politică, o structură tribală și o armată. Au luptat în repetate rânduri împotriva regimului fostului președinte Ali Abdullah Saleh între 2004 și 2010, pentru ca, într-una dintre acele ironii atât de frecvente în Orientul Mijlociu, să devină ulterior aliații acestuia. Alianța s-a terminat în 2017, când Saleh a încercat din nou să schimbe tabăra și a fost ucis de foștii săi parteneri.

După Primăvara Arabă, slăbiciunea statului yemenit le-a oferit ceea ce ideologia singură nu le-ar fi putut oferi niciodată: ṣansa unei revoluṭii.

În 2014 au ocupat Sana'a, iar în anul următor președintele Abd-Rabbu Mansour Hadi a fugit. Arabia Saudită a intervenit militar în fruntea unei coaliții arabe, convinsă că va rezolva problema relativ repede. După aproape un deceniu, putem spune că estimarea a fost aproximativ la fel de „inspirată” precum multe dintre predicțiile occidentale privind războaiele Orientului Mijlociu.

Houthi nu numai că au supraviețuit, dar controlează capitala și cea mai mare parte a populației Yemenului. Guvernul recunoscut internațional este reprezentat astăzi de Presidential Leadership Council, creat în 2022, și își exercită autoritatea asupra unor teritorii din sud și est.

Mai important, în toți acești ani houthi au devenit incomparabil mai bine înarmați. Cum vӑ spuneam, liderul lumii ṣiite este Iranul. Ar fi fals sӑ spunem cӑ Teheranul a inventat mișcarea houthi fiindcӑ începuturile acesteia nu pot fi reduse la o operațiune iraniană. Dar Iranul a înțeles repede valoarea extraordinară a unui aliat aflat exact în coasta Arabiei Saudite și lângă una dintre arterele vitale ale economiei mondiale. Sprijinul iranian a crescut progresiv, iar arsenalul houthi include astăzi rachete balistice, rachete antinavă și drone, cam toate fiind produse local, datoritӑ know-how-ului furnizat de Republica Islamicӑ.

Este aceeași strategie pe care Iranul a utilizat-o, cu particularitățile locale de rigoare, prin Hezbollah în Liban și prin diferite miliții în Irak: nu este nevoie să trimiți divizii iraniene peste graniță atunci când poți construi sau sprijini organizații locale capabile să transforme problemele vecinilor în instrumente ale politicii externe iraniene. De fapt, ale haosului promovat constant de Gardienii Revoluṭiei.

De la războiul civil la Bab el-Mandeb

După armistițiul din 2022, fronturile principale din Yemen rămăseseră relativ înghețate. Nu exista pace, dar exista acea formă orientală de stabilitate în care oamenii continuă să fie înarmați până în dinți, doar cӑ apasӑ mai rar pe trӑgaci.

În schimb, ȋn ultimele săptămâni luptele au reizbucnit cu o intensitate nemaivăzută de câțiva ani. Pe 10 septembrie, trimisul special ONU pentru Yemen avertiza Consiliul de Securitate că riscul revenirii la un război de amploare devenise deja realitate. Houthi lansaseră o ofensivă majoră pe coasta vestică și ocupaseră Mokha, port situat la aproximativ 75 de kilometri de strâmtoarea Bab el-Mandeb.

Apoi au ocupat insula Mayyun, aflată chiar în mijlocul strâmtorii. Pentru cine privește harta, semnificația devine imediat evidentă. Bab el-Mandeb, „Poarta Lacrimilor”, leagă Golful Aden de Marea Roșie. Dincolo de Marea Roșie se află Canalul Suez. Dincolo de Suez se află Mediterana, iar dincolo de Mediterana suntem noi.

Cu alte cuvinte, o organizație politico-militară născută în munții uneia dintre cele mai sărace țări arabe - ai cӑrei combatanṭi obiṣnuiṭi sunt ȋncӑlṭaṭi ȋn sandale ṣi poartӑ pe umeri vechile Kalaṣnikov, mestecȃnd qat, un stimulent al sistemului nervos central cu efecte apropiate amfetaminei - a ajuns să poată influența una dintre principalele căi comerciale dintre Asia și Europa.

Geografia are uneori un simț al umorului remarcabil.

De ce ar trebui să-i pese Europei

În 2024, când houthi au început să atace sistematic navigația comercială, multe companii au ales ruta mai sigură și mult mai lungă în jurul Capului Bunei Speranțe. În august 2026, capacitatea containerizată care traversa Bab el-Mandeb era încă de numai aproximativ 23% din nivelul anterior crizei din 2023. Totuṣi, faṭӑ de 2025, acesta s-a dublat, cȃnd ocolirea Africii prin sud reprezenta singura... bunӑ speranṭӑ.

Sӑ nu uitӑm cӑ ocolirea Africii înseamnă mai multe zile pe mare, mai mult combustibil, nave indisponibile pentru alte curse, asigurări mai scumpe și, inevitabil, costuri suplimentare. Iar costurile transportului maritim au obiceiul neplăcut de a nu rămâne pe mare, ci ajung în prețul materiilor prime, al componentelor industriale și, în cele din urmă, al produselor cumpărate de noi, europenii. La 10 septembrie, tariful spot mediu pentru un container de 40 de picioare din Orientul Îndepărtat către nordul Europei ajunsese la aproximativ 4.333 de dolari, aproape dublu faṭӑ de sfârșitul lunii februarie. Iar vineri, preṭul petrolului a sӑrit iarӑṣi, tot din cauza activitӑṭii houthi.

De aceea Uniunea Europeană menține în regiune operațiunea navală EUNAVFOR ASPIDES, creată în 2024 pentru protejarea libertății navigației și prelungită până în februarie 2027.

Arabia Saudită și coșmarul strategic

Pentru Riad, situația este și mai gravă.

Arabia Saudită a intrat în războiul din Yemen în 2015 tocmai pentru a împiedica apariția la frontiera sa sudică a unei puteri ostile asociate Iranului. Unsprezece ani mai târziu, aceasta este exact situația în care se află. De altfel, Arabia Sauditӑ ṣtie foarte bine cӑ, ȋn ciuda bogӑṭiei sale, sudul Peninsulei Arabia a reprezentat dintotdeauna un focar de putere bine populat, spre deosebire de teritoriul stӑpȃnit de saudiṭi.

În septembrie, Uniunea Europeană a condamnat noi atacuri houthi asupra infrastructurii civile și economice saudite, soldate cu zeci de răniți.

Riadul se confruntă astfel cu perspectiva pe care încercase să o evite: o organizație înarmată de Iran - chiar slӑbit dupӑ atacurile americano-israeliene recente -, capabilă să lovească infrastructura sa și aflată în poziția de a amenința Bab el-Mandeb. Iar pentru Teheran, chiar dacă houthi nu trebuie confundați cu niște simpli executanți ai ordinelor iraniene, avantajul strategic este evident. Influența Iranului poate fi exercitată asupra a două dintre cele mai importante strâmtori energetice și comerciale ale lumii: Hormuz și Bab el-Mandeb. Acest fapt pune presiune extraordinarӑ asupra monarhiei de la Riad ṣi asupra prinṭului bin Salman: ȋn ciuda aparentei puteri necontestate pe care o exercitӑ asupra ṭӑrii, numeroṣi alṭi prinṭi ṣi facṭiuni de-abia aṣteaptӑ apariṭia unor probleme economice pentru a uzurpa puterea. Cȃnd mai cititi prin mass-media cӑ au avut loc atacuri cu drone puse pe seama yemeniṭilor la periferia Riadului, sӑ vӑ gȃndiṭi de douӑ ori cui i-ar putea aparṭine.

Și mai există Yemenul însuși

În toate aceste calcule despre rachete, petrol, comerṭ, portavioane și containere există riscul să uităm exact țara despre care vorbim. În 2026, peste 22 de milioane de yemeniți au nevoie de asistență umanitară, 18,3 milioane se confruntă cu insecuritate alimentară acută, iar peste două milioane de copii sub cinci ani suferă de malnutriție acută. Doar aproximativ 59% dintre unitățile medicale sunt complet funcționale. Este rezultatul unui război pe care fiecare actor pretinde, desigur, că îl poartă pentru binele Yemenului: Arabia Saudită pentru stabilitate, Iranul pentru „rezistență”, Houthi pentru independență și credință, diferitele grupări sudiste pentru propriile proiecte politice, iar marile puteri pentru securitatea regională.

În 2018 scriam că războiul din Yemen stă în umbra conflictului sirian. În 2024 scriam că houthi au reușit să transforme un război local într-o problemă a comerțului mondial. În 2026 trebuie făcută încă o corecție: Yemenul nu mai este spaṭiul unui război periferic. Cine controlează coasta de la Bab el-Mandeb nu controlează automat comerțul mondial, dar dobândește capacitatea de a-l perturba. Iar amenințarea cu o rachetă relativ ieftină lansată de pe țărm poate obliga o navă comercială de zeci sau sute de milioane de dolari să ocolească un continent ori sӑ sfȃrṣeascӑ pe fundul mӑrii.

Aceasta este poate cea mai bună explicație pentru importanța houthi. O mișcare tribală și religioasă apărută într-o provincie săracă din nordul Yemenului a supraviețuit unui război cu Arabia Saudită, a ocupat capitala, și-a construit cu sprijin iranian un arsenal de rachete și drone, a atacat Israelul și Arabia Saudită, a obligat marile companii maritime să-și modifice rutele și a adus nave militare americane și europene în Marea Roșie.

Aṣa cum am spus de multe ori, pentru a înțelege Orientul Mijlociu nu trebuie să urmărim numai cine are cea mai mare armată ṣi cei mai mulṭi bani. Trebuie să ne uităm pe hartă ṣi să vedem cine stă la poartă. Sau cine deṭine cei mai mulṭi fanatici religioși care, pentru o surӑ (verset al Coranului) prost ȋnṭeleasӑ, sunt capabili sӑ ucidӑ femei, copii ṣi chiar sӑ se sinucidӑ sperȃnd ȋntr-un iluzoriu paradis pe lumea cealaltӑ.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp