Foto: Profimedia
Am observat de multe ori la mine și la cei din jur că cele mai mari tensiuni nu vin din ceea ce ni se întâmplă „din afară”, ci din contradicțiile pe care le purtăm înăuntru. Poți să ai un job bun, prieteni, o viață „așezată” și totuși să simți că ceva nu se leagă. Că trăiești cu frâna trasă.
Psihologia are un nume pentru acest lucru: disonanta cognitivă. Sună tehnic, dar, de fapt, e un lucru pe care îl trăim cu toții. E acel moment în care spui una, faci alta și simți în tine un gol sau o neliniște.
Cum se simte în viața de zi cu zi
Un exemplu banal: îți spui că sănătatea e importantă, dar ajungi seara frânt de oboseală și îți torni încă un pahar de vin în loc să mergi la sală. Sau declari că „familia e pe primul loc”, dar de luni până vineri nu le acorzi mai mult de câteva minute reale celor dragi. Creierul știe că există o discrepanță și încearcă s-o rezolve cumva. Fie îți promite că „de mâine te schimbi”, fie găsește scuze: „Nu am timp, alții fac și mai puțin, oricum nu e așa de grav”.
Și eu m-am surprins de multe ori în astfel de momente. Să spun că îmi doresc echilibru, dar să accept proiecte peste proiecte, terapii peste terapii, până când corpul îmi transmitea că nu mai poate. Sau să îmi propun să petrec mai mult timp cu oamenii importanți pentru mine, dar să descopăr, la sfârșitul săptămânii, că n-am reușit. Disconfortul care apare atunci nu e doar o neliniște trecătoare, e un semnal.
De ce fugim de acest disconfort
E firesc să vrem să ne simțim bine cu noi înșine. Doar că, în loc să facem schimbări reale, mintea găsește căi mai rapide de „a închide” tensiunea. Ne convingem că nu e așa important, că o să compensăm altă dată, că și alții fac la fel. Pe termen scurt, asta ne liniștește. Pe termen lung, însă, rămânem în același loc.
Aici e capcana: disonanța cognitivă poate fi motorul unei transformări profunde, dar doar dacă avem curajul să o privim în față, nu să o acoperim cu explicații.
O busolă, nu un dușman
Ceea ce mi se pare fascinant e că acest disconfort nu e, de fapt, dușmanul nostru. Dimpotrivă: e un fel de busolă interioară. Ne arată unde nu trăim în acord cu ceea ce contează pentru noi. Și dacă avem răbdarea să ne uităm acolo, putem înțelege ce avem de schimbat.
De exemplu, un client îmi spunea: „Îmi dau seama că le vorbesc mereu copiilor mei despre importanța curajului, dar eu evit orice risc la job. Cum să mă creadă?” Această tensiune l-a împins să facă pași spre un rol care îi aducea mai mult sens, chiar dacă era mai greu la început. Disonanța lui a fost punctul de pornire pentru o schimbare pe care altfel nu ar fi avut curajul să o facă.
Ce putem face când simțim această contradicție
Nu cred că există rețete universale, dar câteva lucruri m-au ajutat și pe mine, și pe oamenii cu care lucrez:
Să recunoști tensiunea. În loc să o îngropi sub scuze, spune-ți direct: „Ce fac acum contrazice ceea ce cred că e important pentru mine”.
Să alegi pași mici. Nu e nevoie să-ți schimbi viața peste noapte. Dar dacă spui că sănătatea e importantă, poate să mergi la culcare cu jumătate de oră mai devreme - e un lucru care îți va da un sentiment de reușită.
Să accepți disconfortul. Nu trebuie să fugim de el – e doar semnalul că ceva nu e aliniat.
Să decizi între justificări și schimbare reală. Doar una aduce liniștea pe care o căutam cu toții.
Nu putem elimina disonanța cognitivă din viețile noastre și de fapt nici nu cred ca ar trebui. Dar putem învăța să o folosim ca pe un semnal, nu ca pe un obstacol.
Pentru mine, a învăța să o ascult a însemnat să descopăr unde mă mint singur și unde am nevoie să fac pași diferiți.
Și cred că asta este partea cea mai grea și, în același timp, cea mai frumoasă: să ai curajul să îți aduci acțiunile mai aproape de valorile tale.
Pentru că liniștea de după se simte mai împlinitoare decât orice scuză pe care ai putea să o inventezi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.