Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„De ce nu asculți ce-ți spune medicul?” Iar noi ne încruntăm, ridicăm tonul, explicăm a treia oară cu nervi. Despre bătrânețe, graba noastră și răbdarea lor

batran - getty

Foto Getty

Când ești mic, adulții îți spun ce să faci. Ți se pare uneori nedrept, dar accepți, pentru că „așa stau lucrurile”, pentru că așa funcționează lumea. Ei decid, tu urmezi. Îți spun cum să te îmbraci, când să mănânci, la ce oră să te culci. Îți spun ce e periculos, ce e rușinos, ce e bine și ce nu.

Crești, te lovești, înveți. Îți construiești o voce, o părere, o direcție. Începi să alegi tu. Și e ceva eliberator în asta: faptul că ești adult și nu-ți mai spune nimeni cum să-ți trăiești viața.

Sau... așa ai impresia.

Dar, mai devreme sau mai târziu, realitatea te aduce într-un punct neașteptat: cel în care, în jurul tău, oamenii pe care îi iubești, care au fost „adulții” tăi încep să devină vulnerabili. Mai ezitanți, mai uituci, mai obosiți. Și, într-un fel greu de pus în cuvinte, parcă dintr-odată, tu ajungi să le spui ce să facă.

Recent am trăit câteva astfel de experiențe, aparent banale, in viața mea personală. Situații diferite, dar cu același punct comun: adulți în vârstă pe care, fără să vreau, sau să îmi dau seama, îi tratam cu grabă și cu nerăbdare.

Cu un ton superior pe care, sincer, l-am mai folosit și în trecut. „Ți-am zis că nu ai grijă de tine!” „Nu mai mânca dulce!” „De ce nu asculți ce-ți spune medicul?” Tonul acela de corectare continuă, ca și cum noi, cei de acum, știm mai bine – și e datoria noastră să-i „convingem” să se poarte ca atare.

Și adevărul este că da, oamenii în vârstă trec prin schimbări pe care nu și le doresc. Corpul nu mai funcționează la fel. Memoria mai scapă lucruri. Ritmul devine mai lent. Unele decizii par neobișnuite sau greu de înțeles pentru noi, cei care ne mișcăm (încă) repede, care avem mintea (încă) ageră, agenda (încă) plină, totul (încă) sub control.

Dar uităm ceva esențial: și ei trec printr-o etapă de viață. Una grea. Una care vine, de cele mai multe ori, cu pierderi – de sănătate, de autonomie, de roluri sociale. Și, ca orice nouă etapă, are nevoie de timp, adaptare, sprijin și răbdare.

Îmi dau seama tot mai des că, în loc să le vorbim ca unor adulți care „nu mai sunt ce-au fost”, ajungem, dintr-o grabă inconștientă, să le vorbim ca unor copii neascultători. Ca și cum transformările prin care trec ar fi o vină. Iar noi ne încruntăm, ridicăm tonul, explicăm a treia oară cu nervi – în loc să respirăm și să observăm cu adevărat ce se întâmplă.

Pentru că nu e vorba doar despre ce fac sau nu fac ei. E și despre cât putem noi să fim langa ei, atenți, umani, calzi. Nu perfecți, dar prezenți.

Nu e ușor. Mai ales când tu ai o viață plină, alertă, aglomerată și ți se pare că ai în față o persoană care „te ține pe loc”. Dar tocmai atunci e cel mai important să faci un pas în spate și să-ți reamintești că, la originea comportamentului care te irită, este o persoană care a avut poate 60-70 de ani de viață activă, cu responsabilități, alegeri, contribuții. Un om întreg. Iar acum, acel om este într-o etapă care vine cu neputințe. Nu pentru că a ales asta. Ci pentru că așa funcționează viața.

Și poate că nu mai are claritatea de altădată. Poate că se simte frustrat sau rușinat. Poate că se teme să nu fie o povară. Sau poate că nici nu conștientizează tot ce se schimbă – dar simte în jurul lui un soi de nerăbdare care îl apasă, o presiune care îl face să se închidă.

În multe feluri, bătrânețea seamănă cu copilăria. Nu prin lipsa de valoare – ci prin fragilitate. Prin nevoia de a fi văzuți, validați, înțeleși.

Și da, uneori ghidați – dar cu blândețe, nu cu reproș. Cu empatie, nu cu superioritate.

Poate că n-ar trebui să ne grăbim să-i „corectăm” pe cei mai în vârstă. Ci mai degrabă să fim martori ai transformării lor. Cu răbdare. Cu inima deschisă. Cu înțelegerea faptului că, într-o zi, și noi vom ajunge acolo. Și atunci nu ne va fi de niciun folos o explicație logică, spusă apăsat. Dar ne va face bine o voce caldă. O privire blândă. O liniște în care să nu ne simțim judecați.

Cred că despre asta e vorba: să păstrăm demnitatea acolo unde vârsta aduce slăbiciune. Și să nu uităm că și noi am fost, cândva, cei mici. Și că, în cele din urmă, toți ajungem din nou la fragilitate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Deși bătrânețea e grea, eu le doresc tuturor să îmbătrânească....
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult