Am ajuns la Sulina la final de iunie, când soarele era moale și încă dădea semne leneșe după o zi de toropeală. Catamaranul de ora 13:30 a plecat la fix din Tulcea. În Sulina, era încă extrasezon. Oficial din iulie se deschid porțile pentru turismul din Sulina. Cei câțiva turiști nerăbdători, printre care mă număr și eu, se îndreaptă agale către taxiurile care stau pregătite în linie, imediat ce vaporul acostează. La Sulina, spre deosebire de Sfântul Gheorghe, ulițele sunt în mare parte asfaltate, numai bune pentru bicicletă - mijlocul preferat de transport al sulinenilor.
În Sulina, nu ai cum să te pierzi. Străzile sunt simplu numerotate în ordine crescătoare de la 1 la 6. Eu stau pe strada a 4-a. E al șaptelea an când vin la Sulina – mereu aleg altă cazare – îmi place să cunosc oameni noi, iar așa am mereu șansa să mă împrietenesc cu localnicii. De data asta am nimerit la Casa Amina, o pensiune proaspăt ridicată, curată și încăpătoare, de unde se aud cele mai faine concerte de broască de baltă. De la Amina până la plajă, pe jos, te cam rupe. Ai nevoie de o bicicletă, pentru că sunt vreo 3 km până la mare, Sigur, ai și varianta microbuz spre plajă sau taxi – după buget.
Sulina e mai mult lungă decât lată și mereu înconjurată de ape. De Dunăre pe de o parte și de mare de cealaltă. La Sulina le întâlnești pe amândouă și acolo ai șansa să le vezi cum se varsă și se unesc într-o mare Mare Neagră, nu înainte de a lăsa în urmă pământ nou.
Pe faleza port din Sulina stau ancorate vasele cargo alături de pescadoare, corsari și bărcile pline de turiști încorsetați în vestele de salvare, aflate mereu într-un du-te-vino. Aici, la Sulina, acum mai bine de 100 de ani, zona era considerată Porto Franco. Cu alte cuvinte, la Sulina se făcea comerț fără taxe. Sulina era orașul unde în 1870 se opera peste 50%din totalul exportului de cereale făcut pe Dunăre. Pentru ușurarea comerțului, au fost înființate mai multe consulate - belgian, norvegian, elen, britanic, francez, danez, turcesc, rusesc, italian, austriac - și mai multe agenții de navigație care lucrau zi și noapte pentru aprovizionarea navelor cu alimente și tot ce era necesar la bordul acestora. Sulina avea cazino și cinematograf. În perioada 1900, la Sulina locuiau peste 2000 de greci, 850 de români şi restul de până la 4.500-5.000 erau italieni, englezi, turci, ruşi şi câţiva africani. Greu de crezut azi, dar pe la 1887 exista un spital în Sulina, cu secţie de chirurgie care rivaliza în dotare cu spitalele din Bucureşti. Era o insulă de civilizaţie în pustiul primitiv al deltei. După construcția podului de la Cernavodă și amenajarea portului Constanța, activitatea în portul Sulina s-a diminuat, iar din anul 1931 i-a fost retras statutul de porto–franco, iar o mare parte din comercianți au plecat, în special grecii, evreii și britanicii. La începutul anilor '80, s-a încercat o revigorare a comerțului în Portul Sulina prin înființarea Administrației Zonei Libere Sulina. Restul e istorie.
Azi, din Sulina a mai rămas martor la gloria de altădată, doar cimitirul cosmopolit, pe lângă care treci în drum spre plajă, alături de Palatul Comisiei Europene a Dunării și vechiul Far din Sulina. Cimitirul e unic în România, pentru că în perimetrul lui sunt înmormântați cetățeni de 21 de naționalități, aparținând cultelor creștin, musulman și iudaic. Unele monumente funerare sunt adevărate opere de artă.
Odată cei ai ajuns pe plaja din Sulina, ai trei variante de baruri de unde te poți lua bere și peste proaspăt prăjit, însotit de mujdeiul dobrogean, care stă țeapăn în castron. Plaja din Sulina e lungă și lată cât o zi de post. Ciulinii și vacile stau de veghe pe mare parte din plajă, iar zona amenajată cu șezlonguri și umbreluțe poate fi ușor ocolită de cei care vor să guste sălbăticia și solitudinea mării. Pe plaja din Sulina găsești cel mai fin nisip din România și asta datorită aluviunilor aduse de Dunăre. Iar odată ce ai ales să rămâi pe plajă, trebuie să te pregătești pentru un spectacol al naturii simple. Și asta pentru că pelicanii și cormoranii vin mereu să te viziteze și să îți ofere un spectacol gratuit de măiestrie și postură.
De vrei civilizație, te poți întoarce oricând în oraș, unde pe faleza frumos luminată te așteaptă terasele pline de arome pescărești. Pe faleză îi găsești și pe negustorii de bijuterii și gablonțuri. Puțin îmi trebuie să mă împrietenesc cu Tereza, care gestionează un mic magazine vintage cu de toate, de la țoale, la accesorii de toate neamurile. Zici că am nimerit la mătușa din Sulina. Așa drag îmi e de ea, că imediat ne avem ca fetele. Așa am cunoscut-o și pe Marci, puțină lumea nu o știe în Sulina. E o dragă de femeie, pe care am întâlnit-o la terasa Amiral. Pe atunci lucra ca chelneriță și m-a convins imediat că e de-a locului, când mi-a făcut cea mai autentică masă pescărească, cu peste șapte feluri de mâncare, toate numai din pește. Ne-am lipit rapid una de alta și astăzi, când vin la Sulina, nu scap nicio șansă să o vizitez. Marci administrează în prezent o pensiune aproape de plajă. Mă invită la ea la muncă și mă uimesc de cât de curat și de bine miroase în fiecare cameră.
Dobrogencele sunt femeie aprige, iar atunci când vine vorba de curățenie le declar campioane. Indiferent de prețul cazării, la Sulina nu am văzut cameră sau lenjerie căreia să îi lipsească standardele de curățenie. Iar partea cea mai faină e că opțiunile de cazare la Sulina acoperă o paletă largă – de la cort, la hotel plutitor pe apă.
Drumurile mă aduc la Petre Turcu. Lumea îl știe că e arădean și are camping. La el trag străinii, încurajați de atmosfera relaxată pe care Petre o întreține, încurajat de lichiorul lui de nuci și coniacul făcut în casă. Petre îmi povestește că are turiști din toate țările, acum la el stau 2 nemțoaice, care apar numaidecât zâmbitoare de după rulote. La Petru poți sa stai la cort, rulotă sau cameră. Are spații de cazare pentru toți și toate. Singura condiție când intri la Petre în curte e să ai un zâmbet în dotare. De restul se ocupă el. Pe Petre îl găsești simplu, pe Sulina Beach camping.
A doua zi de dimineață mă întâlnesc cu căpitanul Nemo, care se pregătește de o excursie cu o familie din Iași. Pe Nemo îl știe toată România – e din Brașov și are o poveste de viață pe care îi place să o zică de fiecare dată când primește pe cineva nou în barca lui cea roz. Lucian Pamfil, pe numele lui adevărat, căpitanul Nemo este preferatul copiilor și al familiilor. Nemo face turism de peste 30 de ani și știe toate poveștile și colțurile deltei. Nemo face barca să cânte și te duce în ritm de vals pe insula Păsărilor sau la gura de vărsare, unde delfinii te întâmpină într-un spectacol regizat și perfect sincronizat. Puțină lume nu a auzit de Nemo, așa că nu trebuie decât să întrebi de el în port la Sulina.
După o plimbare la amurg cu barca lui Nemo mă așteaptă o masă pescărească la Marci acasă. Partea faină, când ajungi în locuri precum Sulina, e să petreci timp cu cei de-ai locului. Așa afli că războiul din Ucraina e motiv de dispută pe masa oricărui sulinean. Că „ucrainenii sunt mai răi ca rușii” și că „mereu ne-au vrut răul”, sunt doar câteva dintre părerile sulinenilor despre războiul din Ucraina.
În prezent, la Sulina principalele mari minorități care trăiesc aici sunt rușii lipoveni și ucrainenii, alături de un procent mic de greci. Sulinenii zic că știu pe de rost metehnele ucrainenilor și îi apără pe ruși cu argumentul că ucrainenii au fost răi din totdeauna. Păi, insula Șerpilor cine ne-a luat-o? întrebă retoric și supărat un localnic, care îmi zice mai în șoaptă, ca și cum ar împărtăși un mare secret, că ucrainenii sunt de rău augur și că din cauza lor încă mai e război.
E multă dezbatere politică la Sulina. Nici nu e de mirare, sunt la o aruncătură de băț de Ucraina. Important e să știi în barca cui te urci. Și dacă tot vorbim de dat în bărci, e bine de știut că delta are și ciulini, atunci când vine vorba de turism. Simplu de înțeles, în Sulina locurile de muncă sunt puține, iar cea mai la îndemână ocupație e turismul pe apă, mai ales dacă ești bărbat. Așa apar peste noapte diverși indivizi care oferă curse turistice și te îmbie cu bannere mari și atitudini invers proporționale. Neșansa a făcut să am o experiență deloc plăcută cu un barcagiu născut peste noapte, care a considerat că e de bună cuviință să combine alcoolul cu viteza într-o barcă încărcată cu oameni pe valurile Dunării mari. Recunoscătoare că am ajuns întreagă la mal, după peste de 4 ore de agonie pe apă, mi-am dat seama că astfel de personaje trebuie semnalate, pentru că sunt un pericol pentru zonă în sine, dar mai ales pentru cei din jur. De evitat așadar, Danube Adventures, reprezentat în cazul de față de Alexandru Corniencu, barcagiu de ocazie, pe care îl poți confunda ușor în zilele bune cu un tânăr de bun augur. Cazul Danube Adventures este ilustrarea perfectă a turismului făcut după ureche și care profită de metehnele unui sistem slab și permisiv. Indiferent de zona deltei pe care alegi să o vizitezi sunt câteva indicii după care te poți ghida, ca să scapi de barcagii de ocazie care fac turism cu sticlă în mână, punând viața celor din jur în pericol.
Pe primul loc pe pe listă aș pune atitudinea și modul cum vi se face oferta de excursie – verificați dacă au website, recenzii/recomandări. Nu mergeți pe principiul - lasă că am eu un prieten care are o barcă - Dunărea își ia tributul în fiecare an, oamenii de baltă știu asta, Iar, din păcate permisele de barcă se mai dau și pe sub mână, așa că Dunărea e plină de oameni care nu își merită dreptul să navigheze. Intrați în contact cu localnicii care știu să vă ofere informații clare și verificate. Începeți cu oamenii care oferă servicii, de la restaurante la magazine. De vrei să afli de bine, zâmbește omului care îți dă să mănânci și să vezi câte îți spune. Iar la final nu uitați să îi articulați pe cei care derapează și să folosim mai rar replica: lăsă, măi, că merge și așa!
Surse:
Monografia orasului Sulina ( FB page)
Adevarul, / Sulina de altădată. Fotografii de colecţie din micul orăşel cochet de pe malul Dunării art.online, 2015
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar, a se verifica ce inseamna de bun augur. Unui om nu i se potrivește deloc un astfel de atribut. De bun augur se refera la situatii, circumstanțe si inseamna fast, care se anunță norocos. Alta chestiune, mai grava nitel, dar care sa zicem ca i se poate ierta autoarei, daca e foarte tanara si idealista. Este o cruzime sa dai in cineva, cu nume si prenume, in fata a mii de oameni (publicul site-ului). Poate veselia bahica a barcagiului a fost o intamplare, un accident. Poate e si o exagerare. Neplacut sa te caute cineva pe google si sa te gaseasca si dupa ani cu eticheta asta. Autoarei i-ar placea sa fie surprinsa intr-un moment mai jenant (toti le avem) si sa fie aratata cu degetul la o tara intreaga? Se numeste public shaming sau cancel culture. La fel, cu numele acelei firme. Are angajati, are capital investit,are probabil niste familii care traiesc din turismul asta. Vi se pare normalca pt un angajat sa sufere toti? Daca nu va convenea ceva, exista reclamatie la director sau direct la politie. Dar nu sa dati in ei public. De asta nu votez usr. Au un idealism din asta irațional si nemilos. Nu se gandesc la oameni, ci la reguli si principii. Un rigorism si o intransigenta pentru care se sfasie chiar si între ei.
Deci, mai multa solidaritate! Ati scris empatic si cu verva despre câteva figuri bine portretizate (Nemo, Tereza, Petre), deci aveti un ochi bun. Doar un pic de echilibru si gandit la consecințe...