Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Am fost la Timișoara. Și, ca de fiecare dată, după ce mă mănâncă talpa a drum, mă mănâncă degetele a scris.
Am plecat la Timișoara încurajată de expoziția lui Brâncuși, promovată bine pe toate canalele care au ajuns în bula mea. Așa că mi s-a pus pata încă din octombrie ca până la final de an să fiu la Timișoara. Zis și făcut. Iată-mă la final de 2023 bântuind străzile din vestul cel mai vest al țării.
Haiducește cum îmi place să călătoresc, am zis pas la biletul de avion care era mai scump decât cel până la Paris și am luat căile CFR-ului nostru drag, care în numai 10 ore și 10 minute, plus tradiționala întârziere de 20 de minute m-a adus în Timișoara.
Gara din Timișoara mi-a adus aminte de ultima mea vizită de acum 8 ani în orașul Revoluției. Brusc mi-a revenit acel flashback de trecut comunist și delăsare capitalistă care mijește pe la colțuri.
Bine că au Uber! Taximetrista mă întâmpină cu al ei Ceau! din dotare și îmi dau seama instant că am schimbat țara. Despre expoziția lui Brâncuși nu știe mare lucru, decât că se stă la coadă și că sunt lucruri mai bune de făcut în Timișoara. Încurajator, zic.
O iau la pas pe străzile ușor accidentate care mă duc spre centrul Timisoarei. Că, Slavă Domnului! are centru cât pentru două orașe. Piețele centrale se unesc într-un labirint în care nu ai cum să te pierzi, poate doar să vezi mai multe decât ai văzut prima dată.
Acum opt ani, Timișoara era un mare șantier, Toate străzile centrale erau în lucru și multe clădiri acoperite, semn că vor fi restaurate. Astăzi vezi semnele bune în Piața Unirii, unde sunt cele mai multe clădiri de patrimoniu cultural restaurate și care îți dau acea senzație faină de Viena sau Praga.
Străzile frumos pavate te duc în Piața Libertății, în care tronează o clădire mamut ce aduce aminte de un radio fantomă ce pare că încă mai funcționează cu o siglă din 1993. De departe fosta clădire a Primăriei Timișoara zace singură într-un con de umbră mucegăind și mustind a nepăsare. Statuile sunt fără de nume, așa că e bine să ai Google la îndemână, dacă vrei să știi povestea lor.
Discrepanța e mare și mă întreb cum de au lăsat așa la voia întâmplării atât de multe clădiri centrale, care contrastează cu frumusețea antică ce ar putea fi. Îmi dă senzația de lucru pe jumătate făcut și de mântuială. Acum, atât s-a putut.
Înfrigurată și înfometată de atâta mers și descoperit, mă opresc la un restaurant, cică tipic românesc, după cum îi spune numele: Miorița. La Miorița te oprești dacă vrei să guști bucate autentice. Fix în centrul Timișoarei, e greu să nu îl nimerești. Acolo te așteaptă muzică tradițională din Banat și chelneri pe măsură. Juma’ romani, juma’ unguri. Cărțile sunt făcute. Ăl mai ungur servește la masa ungurilor, ăl mai român la aia a românilor. Dacă cumva îndrăznești să chemi pe ăl mai ungur la masa ta de român, te vei trezi ușor ignorat sau nebăgat în seamă. Mare mi-a fost mirarea. Pentru că eu, cu mintea și inima deschisă, nu mai credeam posibilă această atitudine de separare despre care s-a tot vorbit și căinat dintre unguri și români. Oare i-a anunțat cineva pe cei de la Miorița că anul ce a trecut, al lor oraș, Timișoara, poartă numele de capitală europeană?! Și că asta înseamnă că Timișoara a devenit, potrivit criteriilor europene, „un oraș simbol pentru a-i apropia pe europeni prin evidențierea bogăției și diversității culturilor europene, cât și prin creșterea gradului de conștientizare a istoriei și a valorilor lor comune”, după cum zice definiția de pe site-ul timisoara2023.eu.
Rămân cu mirarea mea și merg mai departe. Am în plan să îl văd pe Brâncuși, așa că urmez pașii pentru a-mi cumpăra bilet online, așa cum mă îndrumă toate articolele cu referire la expoziție. Însă, surpriză?! Nu mai sunt bilete! Aplicația îmi zice că nu mai sunt intervalele orare disponibile. Pornită să văd expoziția cu orice preț și fără drept de apel, plec hotărâtă spre Muzeul de Artă să mă bat cu cine ar fi pentru un loc. Însă Xena din mine nu a fost nevoie să iasă la suprafață, pentru că odată ajunsă în fața muzeului, coada lungă de oameni m-a făcut să înțeleg că mai am o șansă. Spre surprinderea mea, managementul de la casa de bilete a impresionat prin răbdare și eficiență. Printr-o minune, s-au găsit locuri pentru cei 30 de oameni care așteptau un loc la minunea lui Brâncuși.
Expoziția nu mi-a înșelat așteptările și a meritat tot efortul de la ajunge la Timișoara. Expoziția lui Brâncuși este o experiență musai de încercat. Iar unicitatea momentul și faptul că cele mai importante opere ale sale și-au găsit locul pentru ceva timp aproape de rădăcinile maestrului creează o emoție care te încarcă de bine. Drept urmare, cu vârf și îndesat aș mai înghiți 10 ore de CFR pentru o oră de Brâncuși.
Zen până la D-zeu, ies pe străzile Timișoarei și mă las amuzată de un taximetrist care îmi zice că Timișoara a fost invadată de olteni. Și că s-a stricat.
Ca la Cluj, observ aceeași atitudine de separare. Păi, vă plângeți că vin oltenii peste voi, dar sunteți mândri că îl aveți pe Brâncuși expus?! Păi, oare nu oltean a fost și el?!
Despre mitici, aceștia încă sunt de neînțeles pentru vesticii României. „Nu știu cum trăiți în București? Așa de aglomerat?” continuă partenerul meu de discuție. Nu mai aglomerat ca la Cluj, completez eu. Iar de aici a fost tăcere.
Pentru că ne-am obișnuit să judecăm după ureche și uităm să privim la ce e cu adevărat în jur. Clujul nu e smart city, la fel cum Timișoara nu era de capitală europeană. Clujul e prea mic pentru cât de mare a devenit. PR-ul bine lucrat a funcționat, însă acum Clujul e un oraș sufocant, pentru că spațiul civic nu e suficient, pentru cât de mulți oameni au venit să stea la Cluj. Ce îi mai salvează pe clujeni e pădurea – Hoia, aia bântuită, unde măcar au aer să respire.
Timișoara e pe cale să devină mai populară pe hârtie, însă e bine de știut că Timișoara e încă departe de o capitală europeană. Delăsarea se întrevede în zecile de clădiri lăsate de izbeliște, în lipsa parcurilor amenajate, a toaletelor publice, a atitudinii uneori superioare și mai ales în lipsa infrastructurii.
De menționat e și că patru zile de cazare la trei stele în Timișoara costă mai mult decât 10 zile în Insulele Filipine, într-un resort de lux. În trei zile vezi tot ce are de arătat Timișoara, dar te costă ca și cum ai pleca din țară. Sigur, încă e în construcție. Poate trebuie să mai treacă încă 10 ani. Mă întreb oare cum a reușit Oradea într-un timp relativ scurt să facă muzeu din centrul civic?
Brâncuși mai stă până la finalul lunii ianuarie la Timișoara. După, va pleca în toate colțurile lumii, unde îi stă bine, iar eu stau și mă întreb când voi mai auzi sau ajunge la Timișoara?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Tot animata de dorința de a-l întâlni și la Timișoara, am hotărât sa petrec cumpana dintre ani în Piața Victoriei, fiind ultimul interval în care as fi putut sa ma ocup de aceasta vizita.
Și nu regret. Am fost cu mașina personala, deci n-am dat peste taximetriști hateri, biletul îl rezervasem cu vreo 3 saptamani în urma online și n-am stat deloc la coada. Tot online am rezervat și 3 nopți de cazare la un hotel de 4 stele fix în buricul targului, la un preț mega decent (the most low cost&small room, but still amazing view&treatment).
Credeam ca o sa leșinam de foame, fără nicio rezervare de rev etc, dar am găsit variante super ok pentru mâncare, deși restaurantul hotelului era închis. As menționa aici Cafeneaua Verde-super mâncare, super staff, locație istorica și a fost zilnic open.
Rev-ul a fost super ok organizat, nu am văzut pe nimeni cu mințile băute, violent sau cu manifestări nepotrivite, iar printre rămășițele Târgului de Crăciun am gasit vin fiert bestial, un ceai cu rom ce i-ar fi făcut pofta și lui Jack Sparrow și niște turtite și plăcinte delicioase. Desigur, oferta era variata și nu toată foarte calitativa, dar dacă aveai răbdare sa cauți, găseai de toate pentru toate gusturile. Valabil și pentru magneții de frigidere, alta pasiune: după ce am răscolit tot magazinul de suveniruri și m-am abținut cu greu de la comentarii, l-am întrebat cu jumătate de gura pe tipul de la casa dacă nu au totuși și altceva (eram sigura ca nu). Am fost surprinsa sa-l aud: 'Cred ca am exact ce trebuie' - și mi-a arătat cei mai frumoși magneți ever.
Revenind la expoziție: a fost, intr-adevar, o după amiaza de basm. Personal recomand și celelalte expoziții MNArT, dacă tot ajungeți. Fiecare are propria poveste ce merita descoperita.
M-am tot întrebat de-a lungul timpului unde s-a simțit Brâncuși cu adevarat acasă. A poposit în multe locuri și au fost și perioade în care a fost renegat de ai sai.
După vizita la Timișoara, cred ca intuiesc un raspuns: Brâncuși s-a simțit acasă acolo unde a fost bine primit și apreciat. Iar acum, la sfârșit de 2023 și început de 2024, sunt sigura ca Brâncuși s-a simțit acasă la Timișoara.
Madam, daca ti -ai ales prost perioada de vizita, restaurantul etc si nici nu te-ai organizat sa iti rezervi bilet la expozitie, online, e prostia ta. Stai la tine in Bucuresti si nu te mai deranja. Sau...construieste nu distruge cu condeiul! Pe principiul deductiei, cum e Clujul smartcity si Timisoara Capitala Culturala asa este si Alexandra Samoila jurnalist!
Acum sunteti prea "ubermensch" pt noi, da?
Un alt caz: proiectul de renovare complet, nu primeste aprobare din partea primariei, dar primeste marirea impozitului de 4x.
Alt caz: CFR detine parte din cladire, refuza renovarea si toata lumea plateste impozit x4. Dupa 2 ani de proces, judecatorul da o sentinta ce incalca legea si urmeaza alti x ani
Alta situatie: nu se pimeste proiectul spre avizare pt. cladire istorica fara plata taxelor, desi legea specifica aceasta. SAMD
In ultimii ani e plin de scursuri care isi cauta chirii stanga-dreapta si provoaca doar dureri de cap vecinilor si nu doar, chiar si neplatitori de taxe unii.
Si oamenii s-au stricat enorm de mult. Nu te mai poti intelege cu nimeni niciunde, doar bolovani si agresivi la orice colt.
Iar partea cu Filipine e cel putin de prost gust.
- clădirile au început să fie renovate într-un ritm alert. Atât cât se poate de alert într-un oraș din România. “Famelie mare, renumerație mică, după buget…”
- de acord cu afirmația despre Gara de Nord. O rușine. Nu știu însă dacă orașul este responsabil cu renovarea, sau CFR-ul
- afirmațiile despre olteni sunt făcute de anumite categorii de oameni, nu comentez. Spun doar că același lucru l-am auzit într-un taxi rostit de un bărbat cu puternic accent moldovenesc. M-a pufnit și râsul…
- restaurantul Miorița este o alegere întâmplător nefericită. Sunt zeci de alte restaurante care merită atenția. Altădată, poate vă informați dinainte de la cineva care locuiește în oraș
- faptul că nu ați găsit bilete online la Brâncuși este un lucru pozitiv. Pur și simplu se vând cu câteva săptămâni înainte. Eu mi le-am rezervat chiar cu două luni, ca să fiu sigur. Partea pozitivă, neînțeleasă de dumneavoastră este tocmai faptul că organizatorii oferă posibilitatea de vizitare și celorlalți, care nu au rezervat din timp. Evident, cu stat la coadă, dacă cererea este mare
- în privința cazării, nu cunosc pretențiile dumneavoastră, dar există hoteluri foarte bune 4*, aproape de Centru unde cazarea este 60-65 eur pe noapte, parcare inclusă. Nu dau nume, fiindcă nu facem reclamă. Dacă dumneavoastră cu acest preț mergeți in Filipine într-un resort de lux, mult succes !
sunt născut în Timișoara acum 63 de ani. Am trăit aici toată viața de până acum. Constat cu bucurie, că mai sunt oameni ca mine, care nu consideră că orașul s-a stricat datorită "viniturilor" din Oltenia sau Moldova.
Mere stricate sunt peste tot, erau vagabonzi, cerșetori, oportuniști care călcau pe cadavre pentru un post mai sus și în anii 60-70 înainte de "invazia" ocupanților din cele doua provincii istorice din est.
Ei au avut de învățat multe lucruri bune de la noi, dar și noi de la ei.
Dacă năravurile rele au prins de ambele părți, nu-i de mirare.
Oricum e o falsă problema, pentru că am văzut o persoană lipsită complet de bun simț și empatie, admonestată cu "oltean nesimțit" deși era un bănățean get buget la a 5 generatie.
Revin la problema de fond, așa o consider eu, nu s-a prioritizat prea bine refacerea clădirilor istorice.
A fost corectă abordarea prioritara a Pieței Unirii, unde erau clădiri mai puține și rezultatul s-a văzut repede.
Continuarea a fost mai puțin fericita.
S-au renovat câte 2-3 clădiri din centru, Piata Traian, Piata Libertății, etc. Așa a apărut o discrepanță vădită între clădirile frumoase și cele "urâte".
Probabil s-au ales clădiri oarecum mai
cunoscute, mai cu istorie, dar senzația de nepăsare a rămas (deși nu e așa).
Un factor pozitiv este că majoritatea clădirilor, renovate sau nu, au plăcuțe bi sau trilingve cu explicații. Ceea ce ați remarcat, în mod justificat, este că monumentul din piata Libertății nu are nicio explicație și ar fii multe de scris, atât despre istoria, cât și despre compoziția sa. La fel, statuile din Parcul Scudier-Central, nu ma refer la busturi. Parcul a avut, în proiect, un avizier în care să-i fie prezentată pe scurt istoria, s-a renunțat la el. La fel Parcul Cetății-Civic, de la Continental, Parcul Alpinet de la Flora.
Lipsesc, în zonele fierbinți: gara, centrul, piețele centrale, panouri cu harta locurilor de interes din oraș, unde s-ar putea pune în vânzare hărți mai stufoase. Am văzut asta în Catania-Sicilia, un oraș universitar de dimensiunile Timișoarei, cu harta aceea am bătut orașul la talpă și am vizitat locuri ascunse prin curți sau pe te miri unde, despre care mulți localnici nu aveau habar. Și ca să fiu cinstit, clădirile lor istorice, cădeau pe tine, se luptau pentru fonduri europene că să le restaureze.
Semn ca e loc de mult mai bine peste tot, bunăvoință să fie și proiecte bine scrise.
---Cu acei bani aruncati in vant ,,se pot face alte ,si alte lucruri cu adevarat utile pentru urbea locala !
--Am inteles ca ,,politicienii USR ,au initiat un proiect de Lege care interzice aceasta Nebunie ,,
---FELICITARI USR ,, pentru initiativa,, la care si eu am aderat...