Mi-a fost dat în ultima lună să lucrez cu diverși jurnaliști străini cu care am avut ocazia să intru din nou în lumea break-news-ului, adică a știrilor. Lumea știrilor nu îmi este nouă, am lucrat poate (prea) mulți ani la fabricile de știri din România. Așa am ajuns la concluzia că, prefer să îmi investesc energia în materiale de substanță, documentare, reportaje sau jurnale de călătorii, care sunt la fel de relevante și peste zece ani de la data difuzării.
Lumea știrilor e aici, acum, iar mâine nu prea contează pentru că o iei de la capăt. Jurnaliștii de teren de la noi, mai ales cei de TV sunt o specie aparte. Am observat, la rece, diferența mare între atitudinea jurnaliștilor străini versus cea a românilor. În ziua/noaptea alegerilor, principalele televiziuni ale României au stat cot la cot cu cei de la Reuters, AP, Deutsche Welle, BBC, Sky News, Rai 3 s.a. Cei mai pasionați jurnaliști străini au fost cei care reprezentau agențiile de presă internaționale. Ei care își făceau instant loc cu imensele camere pentru a prinde cea mai bună poză, cel mai bun unghi de filmare.
Ale noastre reporterițe, gătite prună, stăteau blânde pe lângă garduri și așteptau că operatorii de imagine să se îmbulzească ca niște tauri în coridă, să prindă și ei ce mai pot. În acest talmeș-balmeș de camere, oameni, personaje și breaking news, e greu să te nu te pierzi. Să nu te simți copleșit. Să nu simți nevoia să iei o pauză. Să procesezi. Consumul de energie este enorm. Jurnaliștii de teren știu asta.
În peisajul post apocaliptic, din noaptea primului tur, imediat după apariția ultimelor exit poll-uri, în ora târzie a miezului de noapte, când deja eram activi cu toții de peste 18 ore, îndrăznesc să întreb un jurnalist, care fuma activ și scrola telefonul, o informație banală și primesc instant acea privire de “ cum adică, nu știi?”
Pentru că la noi, jurnaliștii știu tot. Când de fapt marea lor pricepere a jurnalistului este să întrebe, să caute constant în straturile neștiutului.
Cu modestie, jurnaliștii străini verifică și cele mai banale detalii, pentru a se asigura că înțeleg întru totul imaginea pe care o prezintă.
Postul național de știri italian Rai3 a trimis un corespondent la fața locului pentru a relata la cald alegerile prezidențiale din România. În 24 de ore reporterul corespondent a dat live-uri de fața locului, dar a și livrat un reportaj video, pe care l-a filmat și editat singur și care trata în profunzime, principalele categorii sociale afectate de criza politică din România
În același timp, jurnalistul Italian și-a dat timp să mănânce, trei mese pe zi, să se hidrateze și să înțeleagă, fără panica momentului, contextul, astfel încât relatarea să fie una cu sens și informație.
În comparație, jurnalistul român, a stat probabil în cafele și țigări până târziu în noapte. Singura lor misiune fiind să dea live-uri, repetitive uneori. În noaptea alegerilor din primul tur, jurnaliștii români alături de cei străini erau mai toți la sediul AUR.
Când am ajuns și eu acolo am văzut că mulți de-ai noștri se înfruptau din bufetele pregătite (probabil) de staff-ul AUR. Noroc cu protocolul, că mai mâncă și jurnalistul român. Și nu e ironie, e un adevăr pur și trist care se aplică pentru mulți. O dată e lipsa de resurse financiare și apoi e proasta gestiune a timpului pe care îl au la dispoziție jurnaliștii de la noi pentru satisfacerea nevoilor de bază.
Iar atitudinea nu ține doar de câtă grijă au de ei, ci de cum tratează acesta meserie că și cum ar fi de viață și moarte și cu cât ești mai praf și mai obosit și mai încercănat, cu atât ești mai jurnalist. Se pare că s-a dat uitării sau nu s-a înțeles nimic din cazul Iuliei Marin.
Povestea mea continuă în miezul târziu al nopții din primul tur ale alegerilor, când pe străzile din București mai găseai doar echipe de jurnaliști și câțiva rătăciți care se întorceau confuzi acasă.
La sediul de campaniei a lui Nicușor Dan, echipele tv încă stăteau pregătite de atac. Întreb și eu prietenește dacă se mai anunță ceva, declarații sau alte acțiuni? Mi se răspunde sec că “E noaptea alegerilor, doamnă. Jurnaliștii nu dorm!” iar tonul devine chiar obraznic în cele din urmă, ca și cum, m-am trezit eu să îndrăznesc să întreb de ce nu pleacă jurnaliștii acasă?
Pentru că și jurnaliștii sunt oameni? - îmi vine răspunsul instant.
Paleta posturile TV din România care ofere conținut de calitate este foarte strâmtă. Puține sunt emisiunile la care te poți uita fără să vezi o față fie plictisită, fie una pe pilot automat, fie cu o agresivitate pasivă, pe care o manifesta energic la pupitrul diverselor emisiuni TV.
Moderatori sau reporteri, majoritatea lucrătorilor de presă de la noi sunt burned out. De la modul toxic în care lucrează televiziunile din România, cu amenzi și comportamente jignitoare ( aici vorbesc doar din experiența mea și mă îndoiesc că s-au schimbat multe între timp) și până la salariile deloc mulțumitoare pe care îi primesc mulți, la care se adaugă lipsa de recunoaștere, nu e de mirare că mulți jurnaliști români sunt fie aroganți, fie puși pe glume misogine sau mai rău agresivi de-a dreptul.
Grav este că la asta se adaugă numărul prea mari de lucrători în presă care depășesc cu mult limita sănătății mentale care să le permită să fie funcționali. Să ne aducem aminte de cazul Marian Olaianos de la TVR . În plus, cunosc cazuri reale de alcoolici și schizofrenici ( diagnosticați) care încă sunt angajați în presă. Grav mai este și că redacțiile permit ca astfel de oameni să fie cei care transmit informații poporului.
Așa se explică existența (încă) a unui post că Realitatea TV. E clar că acolo nu mai e cazul de jurnalism, ci doar de o manifestare a unor oameni care au nevoie de ajutor.
Pe jurnaliștii de la Realitatea TV i-am observat în noaptea în care Nicușor Dan a câștigat. În acele scurte minute în care Simion și-a revendicat victoria, reporterii de la Realitatea TV făceau dansul bucuriei pe ritmurile melodiei Baba Vanga (unul dintre hiturile Aur) care a rulat în neștire, spre mirarea jurnaliștilor străini care se tot întrebau cine este Baba Vanga.
În așa condiții, nu e de mirare că România are poate una dintre cele mai slabe industrii media din Europa. Noi, nu avem bani de documentare în tari exotice și încă rămânem pentru vest -europeni exotici prin însăși natura noastră ancestrală.
Investigațiile media sunt și ele o specie pe cale de dispariție, iar cei care au resurse să ofere conținut de calitate sunt mai prezenți în online decât pe sticlă.
Așa că presa TV din România ar trebuie să manifeste mai multă modestie în relațiile cu ceilalți și să fie într-o continuă învățare. Să ne uitam la colegii noștri mai vestici cum își prețuiesc timpul și sănătatea mentală și nu lasă un subiect să ajungă centrul universului lor. Cum înțeleg că a întreba e omenește și a nu ști e firesc. Care nu și-au pierdut din pasiunea meseriei și caută să transmită povești care au sens. Jurnalismul înseamnă povești despre oameni. Nu doar un dat de părere. Mergi în teren și descoperă ce înseamnă efectele politice asupra omului de rând. Rar mai vezi la noi povesti care să îți explice în detaliu realitățile României, fără a miza pe lacrimogen sau manipulare emoțională.
Mă întorc la colegii noștri latini și anglo-saxoni și mă bucur că am șansa să învăț permanent cum se face mai bine, cum se transmite povestea dincolo de declarații politice pompoase. Învăț să spun mai mult “mulțumesc” și să prețuiesc fiecare experiență. Pentru că frumusețea meseriei de jurnalist e că nu știi nimic și că ai toată viața să faci o meserie din asta, doar întrebând.
Așa, dragi jurnaliști români, mai dați-vă timp să mai și dormiți!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.