Tinerii discreți și foarte bine plătiți, care merg uitându-se în pământ, pot salva România

E foarte dificil să fii cel mai bun din lume la ceva. E foarte dificil să fii cel mai bun din Europa, și dacă micșorezi regiunea mult mai mult de atât, începe să nu prea mai conteze. 

Pentru România, o țară unde jumătate din populație se duce la toaletă în curte, să fim noi buni, dar buni de tot în vreun domeniu poate părea o utopie, dar oare chiar e? 

Putem avea noi ambiții mari, dar fundamentate, nu simple declarații de intenție sau strategii și masterplan-uri pe hârtie? Putem construi ceva complex, ceva mare, ceva important?

Ce anume ar fi lucrul ăsta, care ar fi șansa noastră să excelăm? Mie mi-e foarte greu să mă gândesc la altceva în afară de IT, și cred că în IT putem fi extraordinar de buni, numai că e mai greu și mai neintuitiv poate cum putem ajunge chiar să avem un fel de Silicon Valley de România, și cum ar arăta el în cazul nostru. Haideți să explorăm ideea.

Situația actuală a IT-ului în România

Românii sunt buni informaticieni, nu? Copii noștri se întorc cu medalii de la olimpiade și ăsta e doar începutul. De câțiva ani buni IT-ul e o industrie, și una mare, care s-a extins de mult în afara laboratoarelor și facultăților. Arunc o privire pe site-ul Ziarului Financiar și văd imediat trei știri despre diverse firme de IT. Guvernul a lansat GovITHub, prin care vrea să folosească voluntariatul programatorilor români ca soluție la birocrație. 

La mine în Iași toată lumea care vine în weekened în parc la Palas să se relaxeze știe că absolut toate clădirile alea mari de sticlă de jur împrejur sunt pline de IT-iști, o clasă de oameni în general tineri, discreți, care preferă uneori să meargă uitându-se în pământ, sau în telefon, care se îmbracă oarecum neglijent și nu țin să aibă ultima freză sau să fie proaspăt rași, care au văzut cravata mai degrabă în filme, care sunt deștepți, plătiți foarte bine și, li se pare unora, oarecum rupți de restul orașului, de o așa numită “viață reală”, de parcă ar fi niște holograme trăind o iluzie. La fel și în București, Cluj, Timișoara, Brașov și până la un punct Sibiu, Tg Mureș, Oradea.  

IT-ul în România: 15.000 de firme, 75.000 de specialiști care lucrează în domeniu (73% dintre ei concentrați în București, Cluj, Iași și Timiș), 4 miliarde de EUR cifră de afaceri anuală cumulată, 67% la export. IT&C = 6% din PIB.

Dar sunt și voci care spun că nu e totul bine în IT-ul românesc. Deputatul Varujan Pambuccian, președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației de la Camera Deputaților, vorbește, cam dramatic și forțat după părerea mea, despre un “lohn în IT”. Adică firme străine care au nevoie de ingineri, de programatori, care vin și-i angajează în România că-s mai ieftini aici, îi plătesc bine raportat la condițiile locale, dar asta e singurul lucru care rămâne aici, salariile și taxele pe ele. Tot know how-ul de marketing, de vânzare, toată proprietatea intelectuală, tot profitul, alea sunt la firma mamă. Părerea mea este că dumnealui face o oareșice confuzie între lohn ca măsură strict de minimizare a costurilor și outsourcing ca și consecință a externalizării a ceea ce nu este un core competency, privit conform viziunii lui C. K. Prahalad și Gary Hamel. Ca exemplu, simplificat desigur, o bancă e bună la a împrumuta bani, asta știe să facă, nu să scrie soft. Nu are rost să încerce să fie bună la a scrie soft că nu va fi niciodată la fel de competentă la ast ca cineva care doar pe asta se concentrează, așa că își alege un furnizor care să le scrie soft, o firmă de IT, și o contractează să-i facă sistemele de IT. E la fel ca atunci când cumpăr o pâine: dacă chiar vreau pot să mi-o fac eu, dar nu am timp, nu mă pricep, nu e destul de important pentru mine, așa că o cumpăr de la unul care asta face toată ziua.

Domnul Pambuccian are dreptate când spune că acest mod de lucru, și anume serviciile IT, sunt o mare parte din ce se întâmplă în România. La noi nu prea sunt mici Google-uri sau Facebook-uri care fac ceva care e “al lor”, ci sunt multe firme care scriu soft la comandă. Ce înseamnă asta? Banca X de exemplu are nevoie de un nou soft pentru că vrea să ofere un nou serviciu clienților ei, sau pentru că are ceva prea vechi care trebuie înlocuit, sau pentru că o cerință legală nouă le cere să trimită niște rapoarte la banca centrală și rapoartele acelea nu există. Banca X selectează furnizorul de servicii IT Y și-i spune ce are nevoie, discută, se înțeleg la preț și Y începe să scrie soft pentru X. Când termină, predă softul clientului, și asta e. Softul ăla e făcut la comandă pentru banca X, e al băncii X, numai ea îl va folosi. Nu e un produs universal care va fi pus la vânzare către “oricine”. Majoritatea IT-știlor din România lucrează pentru niște furnizori de servicii IT ca Y de mai sus. Majoritatea Y-urilor nu sunt firme românești, sunt firme de “acolo” (State, UK, Germania etc), care au acolo oameni de vânzare, care vând unor X-uri de acolo, și care au aici în România doar departamentele de producție, de livrare. Programatorii, testerii, project managerii etc. Le au aici și pentru că suntem mai ieftini decât acolo, dar și pentru că nu e ușor de găsit IT-iști buni și la noi sunt IT-iști buni.

Sunt două riscuri mari cu modelul ăsta:

⦁ Nu învățăm nimic despre cum să vindem și să facem marketing sau despre ce înseamnă să construiești și să conduci o firmă în totalitatea sa, nu numai producția.

⦁ Dacă la un moment vor apărea unii în Vietnam/Philippine/Nu_contează_unde care au un raport preț/calitate mai bun ca al nostru, firmele astea își vor muta departamentele de producție acolo și noi vom rămâne cu buza umflată. 

O altă caracteristică a modului ăsta de a face IT-ul este volumul, nevoia de mulți oameni. Dacă mâine se dau de două ori mai multe căutări pe Google, Google nu trebuie să-și dubleze numărul de angajați. Dacă furnizorul de IT Y vrea să livreze de două ori mai mult la clientul X, are (în mare) nevoie de două ori mai mulți oameni. Dacă vrea să facă de două ori mai mulți bani are iarăși (în mare) nevoie de două ori mai mulți oameni, pentru că serviciile astea se plătesc în general pe zi/om de muncă. Asta duce, inevitabil, la o tensiune între calitate și cantitate, în care industria de IT ajunge inevitabil să prefere o facultate care scoate anual 300 de absolvenți “ok”, față de să zicem 50 de absolvenți excelent pregătiți.

Pe scurt, deși avem o industrie IT mare în România, nu avem destule firme autohtone, ca să rămână profitul aici, și nu avem destui oameni care să știe să conceapă un produs și să-l vândă. A nu se înțelege că mă plâng de prezența multinaționalelor în România, dimpotrivă, este excelent că le avem și ele ne oferă o mare oportunitate: învățăm totuși multe de la ei și adunăm ceva capital, chiar și sub formă de salarii, economii, și pe baza asta putem acum vorbi despre a trece la următorul nivel, antreprenoriatul.

Cum se compară cu Silicon Valley?

Silicon Valley este o regiune din California, din apropierea San Francisco-ului, cu o suprafață de 4800 de kilometri pătrați (cam cât un județ), în care se află o extraordinară concentare de firme de tehnologie, doar o parte dintre cele mai faimoase fiind: Adobe Systems, Advanced Micro Devices (AMD), Agilent Technologies, Alphabet Inc., Apple Inc., Applied Materials, Brocade Communications Systems, Cisco Systems, eBay, Electronic Arts, Facebook, Google, Hewlett Packard Enterprise, HP Inc., Intel, Intuit, Juniper Networks, KLA Tencor, Lam Research, Lockheed Martin, LSI Logic, Marvell Semiconductors, Maxim Integrated Products, National Semiconductor, NetApp, Netflix, Nvidia, Oracle Corporation, Riverbed Technology, Salesforce.com, SanDisk, Sanmina-SCI, Symantec, Tesla Motors, Visa Inc., VMware, Western Digital Corporation, Xilinx, Yahoo!

Silicon Valley: 4800 sqm

Produce 233 md$ (PIB-ul României = 195 md $)

225.000 de specialiști 

Dincolo de cifrele directe, invențiile, produsele și companii apărute în Silicon Valley au schimbat lumea și au o influență enormă asupra vieții noastre. Sigur că am vrea și noi un mic Silicon Valley de România, cine nu ar vrea, dar cum facem, de ce avem nevoie?

Câteva frânturi despre ce înseamnă Silicon Valley:

Zeci de mii de firme noi se înființează în fiecare an în Silicon Valley. Peste 3000 primesc finanțare.

Primul investitor în Google, Andy Bechtolsheim, le-a scris un cec de 100.000$ în urma unor discuții, înainte ca firma Google măcar să existe (s-au dus și au făcut-o cu același nume de pe cec).

Totalul investițiilor de venture capital din Silicon Valley (adică investiții în idei de afaceri similar cu cea descrisă mai sus pentru Google) au totalizat 30 de miliarde de $ în 2015. Vorbim de bani privați, acest fel de investiție este ea însăși un business prin care unii bagă bagi în startup-uri în schimbul unui procent de acțiuni. Drept comparație, bugetul total de stat al României în 2015 a totalizat aproximativ 60 de miliarde de $, asta incluzând toate cheltuielile tuturor ministerelor, inclusiv cele salariale. Sumele destinate investițiilor au fost de aproximativ 11 miliarde de $. Altfel spus, întreg guvernul României a investit în întreaga Românie, cumulat pe toate domeniile, de două ori mai puțin decât se investesc bani privați în startup-uri în Bay Area (o aria puțin mai mare decât Silicon Valey, care cuprinde Silicom Valey).

Apple, una din companiile din Silicon Valley, are 216 miliarde $ cash în conturi. BNR are echivalentul a 37 miliarde $ rezervă valutară.

Whatsapp a fost fondată în 2009 și cumpărată de Facebook în 2014 pentru 19 miliarde $. Cea mai valorasă companie românească este Banca Transilvania, evaluată la aproximativ 2.5 miliarde $. Rompetrol a fost vândut de Patriciu pentru ceva peste 4 miliarde.

Universitatea Standford, care se află în Silicon Valley, a dat absolvenți care combinat au creat afaceri care ar fi a 10-a economie a lumii, 30 de miliardari, 17 astronauți, 20 de câștigători ai premiului Turing, și printre profesorii și absolvenții săi au fost 60 de câștigători de Nobel.

Cum facem să ne dezvoltăm un ecosistem inovativ?

Dincolo de geografie, Silicon Valley este un ecosistem de antreprenoriat și de inovație, un loc în care se adună la un loc și inginerii cei mai buni, dintre care mulți care au dorința și ambiția antreprenoriatului, se adună și finanțatorii care investesc în idei într-un mod direct și lipsit de birocrație, sunt și universități foarte bune care lucrează în strânsă colaborare cu firmele din zonă, sunt și oameni buni pe marketing, pe vânzări, pe tot ce ai nevoie. E oarecum evident că odată ce ai toate astea la un loc lucrurile merg și au toate șansele să meargă din ce în ce mai bine. Întrebarea cheie e de unde începi când nu ai toate ingredientele, care-i oul și care-i găina, care e primul pas? Trebuie să ai niște bani și vor veni oamenii buni? Să ai oameni și vor veni banii?

Să vedem întâi cum NU faci. Un ecosistem inovativ nu este un Sidex. Nu e un mall. Nu e ceva pe care poți să-l construiești de la stânga la dreapta după un plan și, cu destul efort și bani, ceva va ieși. Uniunea Europeană a încercat să replice aceste “clustere de inovație” prin definirea formală a conceptului și punerea la dispoziției a fondurilor pentru proiecte. Firme se pot aduna la un loc cu universități și autorități locale, forma un cluster și accesa fonduri europene pentru a face lucruri. După cum era de așteptat, birocrația și formalismul acestui program aproape i-au asigurat eșecul. S-au mai făcut clădiri, s-au mai făcut conferințe, târguri, dar ecosisteme inovative vii nu prea au ieșit.

Un Silicon Valley de România nu este deci doar o problemă de voință și de finanțare. Nu este nici măcar una doar de viziune. Să vrem să facem unul și să avem bani de investit, și tot nu este o rețetă clară pe care să o urmăm. Și alții au încercat și au eșuat. Dar sunt unele lucruri evidente de unde ar trebui să începem.

Educația

Vorbim de calitatea educației tehnice în ceea ce privește conținutul, dar și de spiritul ei. Una din principalele caracteristici ale unui ecosistem inovativ este spiritul antreprenorial, predispus asumării riscului, noului, schimbării. Din acest punct de vedere, educația românească, care pune accent în general pe memorare și repetiție, pe conformism și pe mimetism, este un inamic al inovației.

Dacă ne gândim și mai larg la caracteristicile culturale generale ale țării noastre, și luăm dimensiunile culturale ale lui Gert Hofstede, observăm la noi scoruri pe axele “power distance index”, “individualism” și “uncertainty avoidance” care sunt, cel puțin la nivel intuitiv, descurajatoare pentru ceea ce înseamnă antreprenoriatul. 

Prezența Israelului în graficul de mai sus nu este un accident; Silicon Wadi din zona Tel Aviv-ului este un ecosistem high tech inovativ privit de unii ca fiind imediat sub Silicon Valley, și pe același nivel cu Londra, Boston, Helsinki.

Avem deci nevoie de o educație care nu numai să educe mai eficient, dar și altfel. Care pe lângă conținut să dezvolte gândirea critică, gândirea inovativă și apetitul pentru risc.

Finanțarea

În covârșitoarea majoritate a cazurilor, fondurile europene vin cu o birocrație și impun o rigiditate complet necorespunzătoare startup-urilor dintr-un asemenea ecosistem, și nu reprezintă o soluție. Ele ar trebui accesate de către universități și autoritățile locale pentru a construi infrastructura (clădiri, campusuri, laboratoare, incubatoare de afaceri), dar finanțarea în sine a ideii de afaceri a unui startup necesită o flexibilitate mult mai mare decât o pot oferi fondurile europene sau chiar un împrumut la bancă. Este relevantă în acest context și recenta lege 102/2016 a incubatoarelor de afaceri.

Avem nevoie de o prezență mai mare a angel investors și venture capitalists la noi în țară. La momentul actual acest aspect este la început și este format în principal dintr-o mână de investitori autohtoni și timide tatonări ale unor fonduri internaționale. Antreprenorii din România au și opțiunea de a se duce să caute bani acolo unde sunt (Londra, Irlanda, Berlin etc), dar e mai greu să primești investiții de acolo și să ții firma aici.

În absența unei infrastructuri de investiții, startup-urile din Românie se vor dezvolta mai încet, vor avea șanse mai mici de supraviețuire și este puțin probabil să reușim să avem destule de succes încât să dăm naștere la ceea ce înseamnă un ecosistem important. Guvernul și autoritățile locale pot lua măsuri de atrage a investitorilor, după cum detaliez mai jos.

Oamenii

Echipa unui startup trebuie să știe să identifice o nevoie, să discute cu potențiali clienți, să caute investiții, să construiască produse și servicii de calitate pe care să le facă cunoscute și să le vândă.

Majoritatea IT-iștilor din România de astăzi au capacități bune de construcție, de inginerie, de organizare a producției până la punct, dar mai puțin de celelalte feluri.

La nivel de atitudine, când cineva care are un job bun într-o corporație, dar decide să pornească un startup, trebuie să se aștepte la 1-2 ani de muncă mai multă, mai grea, pe bani mult mai puțini, în schimbul unei libertăți mai mari și a unei potențiale recompense ulterioare, dar fără nicio garanție a succesului.

Nu este de neglijat nici atragerea talentului din afara țării. În Silicon Valey, o treime din inginerii care lucrează acolo sunt imigranți.

Piața

Ce vindem și cui? În tehnologie, și IT în special, contează mai puțin să fii în același loc cu clientul tău. Cel mai probabil ne vom îndrepta în principal către piețele externe, care au nevoia de și puterea de a cumpăra produse și servicii inovative.

În concluzie, ce ar trebui să facem?

La nivel de “proiect de țară”, văzut de la cel mai înalt nivel, ar începe prin transformarea universităților românești în adevărate instituții de cercetare și inovație care funcționează în strânsă colaborare cu mediul antreprenorial și se află într-un anume fel în centrul acestor ecosisteme. Asta nu se poate face însă fără o reformă a educației pre-universitare, pentru că studenții de acolo vin. 

Mai realist, pe termen mai scurt, nu putem vorbi de reforme de o așa magnitudine, ci de “oaze”, de insule de inovație și antreprenoriat, cu atât mai mult cu cât nu avem o rețetă clară a cum ar trebui construit un ecosistem inovativ la noi în țară. Ar fi de preferat să avem mai multe insule, de exemplu în București, Cluj, Iași, Timișoara, în colaborare cu unele facultăți de acolo, sau poate doar cu unele părți ale unor facultăți de acolo, inițiative mici, susținute de autorități, dar susține discret, într-un mod nebirocratic, prin crearea unei infrastructuri, prin încurajarea investitorilor să vină să investească în startup-urile de aici (de exemplu prin programe de matching guvernamental la investițiile fondurilor). Ar fi de dorit să existe diferențe între aceste insule, pentru a testa idei diferite și a vedea care funcționează mai bine. Standardizarea forțată a modului de lucru nu este de dorit în acest context. Facultățile, universitățile, ar trebui să se concentreze pe mai mult decât procesul educațional, ar trebui să facă cercetare. Am putea avea 4 proiecte de cercetare în cele 4 centre, și în jurul fiecăruia să se dezvolte un ecosistem de IT. Un exemplu ar fi “cum facem e-governance în România și cum dezvoltăm soluții care să poată fi exportate?”, cu universitatea cercetând și în jurul ei startup-uri care iau din ideile și prototipurile apărute în universitate și dezvoltând soluții comerciale pe baza lor pe care sa le vândă după aia în toată lumea. Imprimare 3D, bio inginerie, wearables, exemplele sunt multiple.

Descentralizare, diversitatea modelului, tehnica pașilor rapizi, experimentare, toleranță la eroare, învățare din greșeli, fără planificări grandioase, fără birocrație, înțelegerea faptului că statul trebuie să susțină dar nu poate fi actorul principal.

Nu vom avea un Silicon Valey în România, cel puțin nu unul sigur și mare și sigur nu unul gândit de sus în jos, venit pe filiera vreunui program guvernamental sau european.

Dar putem avea mai multe, mai mici. Putem ajuta micile sclipiri care încep să apară timid în unele dintre marile centre universitare să se dezvolte, cu grijă însă să nu le “ajutăm” prea mult, să le sufocăm în birocrație și, fără să vrem, să stingem flacăra. Cu ceva înțelepciune, multă muncă și puțin noroc e posibil să avem în câțiva ani niște insule de inovație și antreprenoriat de IT active, și după aia putem discuta despre cum cucerim lumea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp