Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

De ce (nu) muncesc tinerii din ziua de azi. Managerii de modă veche greșesc de la primul cuvânt: „trebuie”

tineri angajați

(Foto: Guliver/Getty Images)

A circulat acum câteva săptămâni pe Facebook un reportaj despre Simon Maurer, un dezvoltator imobiliar din Brașov. În fiecare dimineață la el la firmă se adună, la aceeași oră, toți angajații, se discută prioritățile zilei, se uită unul la altul, se umplu de energie. Se zice și o mică rugăciune, dar nu asta e important în ce am văzut eu acolo, ar fi la fel și fără. Din ce am văzut în acel reportaj, pe care l-am urmărit în totalitate, Simon părea serios, dar nu scorțos, dornic de a face lucrurile de calitate și firma-i merge bine.

Motivul pentru care m-am uitat la acest reportaj este că am simțit, de la prima secundă până la ultima, că este despre un loc care este exact opusul a ceea ce aș vrea eu să fie locul meu de muncă, dacă aș vrea un „loc de muncă” (până și expresia mi-e așa de străină).

În fiecare zi în România, patroni sau manageri, în general mai în vârstă, bine intenționați (doar despre ei discutăm în acest articol), sunt mirați, șocați, dezamăgiți de lipsa de dorință de a munci a unora dintre angajații lor, deși ei le oferă condiții de a performa. Nu se mai muncește ca altă dată. Tinerii din ziua de azi. De ce nu vor? Vorbele încep să circule.

În acest text voi analiza diferențele dintre generații în ceea ce privește raportul lor cu munca. Nu discut despre condiții macroeconomice, despre șomaj, despre cerere și ofertă. Comparat mere cu mere, cam în aceleași condiții, cam în același context, cum și în ce fel se uită tinerii diferit la muncă azi față de cum se uitau părinții lor acum 20 de ani?

Mă folosesc de experiența mea de manager în IT, care am angajat și am fost responsabil de a pune la un loc munca a sute de oameni, și de experiența de consultanță de management din ultimii ani. Am contact direct constant și e parte din obiectul muncii mele să înțeleg ce-i motivează pe oameni, cum, în ce fel, ce merge și ce nu.

De la început

Urăsc cuvântul „trebuie”. Am avut de-a lungul carierei mele câțiva șefi care au încercat să mă motiveze că „trebuie”. Nu că trebuie tehnic, inginerește, că trebuie să faci A înainte de B, sau că trebuie să faci aia ca să eviți efectul ăla, ci un fel de „trebuie” așa venit de undeva, ca expectanță socială. „Trebuie să arătăm că vrem”. „Trebuie să ne mobilizăm și să ne demonstrăm nouă înșine că putem”. Îi respectam ca oameni și pentru ce încercau să facă, așa că mă uitam în ochii lor când ziceau astea, în liniște, dar vorbele lor erau ca praful, le lua vântul înainte de ajunge la mine. Nu am stat niciodată mult în locuri și pe lângă oameni care folosesc „trebuie” în felul ăsta, am asociat asta cu stagnarea și cu mediocritatea. Când îți zici că trebuie și nu știi de ce, ești doar o piesă dintr-un puzzle, și cine vrea doar o piesă dintr-un puzzle?

Relația mea personală cu „trebuie” e relevantă pentru generația mea și cu atât mai mult pentru cei de după mine. Generația Y, millennials, cei născuți după 1980, sunt numiți și generația „why?”, generația „de ce?”. Vor să înțeleagă „de ce”-ul în tot ceea ce fac. De ce facem asta și nu cealaltă? De ce așa și nu altfel? De ce acum și nu mai târziu? Pentru că am zis eu, pentru că știu eu cum e mai bine, pentru că-s șeful, pentru că trebuie, nu e un răspuns valid.

Sensul muncii trebuie descoperit în fiecare zi

Faptul că un astfel de tânăr vine să muncească într-o firmă nu înseamnă că el oferă un cec în alb firmei și automat orice proiect sau inițiativă din firmă este luată în serios și acceptată ca fiind relevantă și de dorit. Un millenial intră într-o firmă cum intru eu în piață. Sunt acolo, intenția e clară, da, aș cumpăra ceva. Dar ce, și de ce? Care e proiectul unde aș vrea să fiu? Făcând ce? Sigur, tânărul nostru nu se așteaptă să stea degeaba și să fie plătit, dar se așteaptă ca managerii și proiectele să-l atragă, să-i zică ce vor ele să facă, de ce, uite de ce ar fi frumos să fii în echipa X, pentru că facem ceva important și interesant. Tânărul nostru se așteaptă să fie motivat și atras, la început, și zi de zi.

Un manager de stil vechi crede că el cumpără muncă, pentru că el plătește salariul. Un astfel de angajat vrea ca munca să îi fie vândută. Așadar, când vrei să atragi și să motivezi talentele noii generații, nu cumperi muncă, ci vinzi muncă. O vinzi ca pe un produs, îi explici de ce e importantă, ce ar putea face el acolo, ce impact ar avea, cum se va simți bine făcând ce ai tu de făcut.

Activitatea e importantă, munca nu înseamnă nimic

Eu nu pot sta pe loc, oricând îmi găsesc ceva de făcut. Vreau să învăț lucruri noi, vreau să rezolv probleme importante, vreau să am impact, vreau să experimentez. Lucrurile acestea sunt foarte importante pentru mine. Munca pe de altă parte, în definiția ei de sarcină, de activitate organizată, care începe și se termină la anumite ore, în anume locuri, ea în sine nu înseamnă nimic pentru mine. A, sigur, dacă promit ceva fac și mă adaptez, dar biroul, programul de lucru, procedura, formalismul, sunt de multe ori obstacole în calea unei activități cu sens. 

Pentru un millenial, a-i zice că ceva e important pentru că ține de serviciu, sau că e important că a spus șeful, sau că a spus CEO-ul, sau că e o direcție strategică a firmei, nu înseamnă în sine nimic. Ei nu au „sanctitatea” conceptului de muncă. Ei doresc să facă activități care înseamnă ceva pentru ei, care-i fac să se simtă bine, care-i țin în priză, care au sens, care produc rezultate, dar activitățile astea sunt una, și munca sau serviciul așa cum l-ar înțelege managerul de veche generație sunt două lucruri complet diferite.

Nu vreau să am răbdare

Unul dintre cele mai plictisitoare discursuri pe care un millenial le poate auzi este discursul unui anume fel de „capitalist de rit vechi” cum îi numesc eu, care pune mare preț pe sacrificiu, răbdare, modestie, un fel de evoluție așa molcomă fără a cere nimic, stai și crești încet ca o plantă și cumva, cândva, recompensele vor veni și asupra ta de la sine.

Nimeni nu vrea asta, acesta este un scenariu de eșec. Vrem să gândim exponențial, vrem să schimbăm lucrurile des, vrem să facem acum, vrem să creștem rapid, vrem să schimbăm lumea din jurul nostru. Nu-și face nimeni planuri profesionale pe 20 de ani.

Mama a muncit o viață la vreo două trei fabrici, făcând decenii zi de zi același lucru, până a ieșit la pensie. Nu cred că s-a dus vreo zi la muncă vrând să schimbe ceva în modul de lucru, sau să vină cu o propunere de produs nou la director, sau să se reinventeze profesional. Nu erau vremurile, nu e vina ei, ea a făcut ce se făcea și ne-a crescut pe noi. O iubesc, dar dacă asta ar însemna „munca” pentru mine, ar fi un coșmar. Sigur, aș supraviețui, dar asta ar fi, supraviețuire, aș vrea să stau cât mai puțin la muncă și să muncesc cât mai puțin.

Loialitatea de brand și relația omului cu firma

În trecut, firma era privită ca un cort mare în care intrai și deveneai parte din acel colectiv. Erai al cortului. Intrai în cortul „X”, erai „de la X” și cam atât. Astăzi lucrurile ar trebuie privite mai degrabă ca un fel de colaborare. Lucrez cu firma X, văd cât avem ce face împreună. Prea puțină lume se mai consideră ca „fiind” X. Lucrează „cu” X. Cât o fi interesant și util pentru ambele părți super, când nu, nu, nu-i mare lucru, ne vedem fiecare de drumul nostru. Nu e o căsătorie, nu trebuie să plângem când se termină, mergem mai departe. În IT cel puțin, din ce în ce mai mulți developeri, dintre cei seniori, își dezvoltă o identitate și un brand personal în afara firmei la care lucrează acum, prin contribuțiile lor în comunitățile profesionale, în publicațiile de specialitate etc. Ioana este Ioana, știe și face aia, se întâmplă să lucreze acum la firma X și-i place, dar nu asta o definește. Dacă mâine lucrează la Y, sau începe să facă consultanță, sau freelancing, ea e tot Ioana, mare lucru nu s-a schimbat.

Sunt opțiuni și e minunat

Multă lume din generațiile mai vechi își aduce aminte de „foamea” de pe vremea lor, cum au stat ei și au studiat nopți întregi din cărți vechi, cum făceau naveta zilnic, cum nu ieșeau în oraș că nu aveau timp și nici bani de o singură bere, cum s-au bucurat ei când au avut primul job și ce greu era comparat cu ce se găsește acum, și cât de mult au muncit ei ca să ajungă unde au ajuns. Și tinerii ăștia din ziua de azi, la ei unde e foamea?

Puține lucruri mă dezamăgesc mai mult ca această atitudine. Scopul unei țări e să iasă din logica asta de societate industrială timpurie a supraviețuirii. Faptul că avem câțiva tineri (mult prea puțini din păcate) care-și permit să aștepte puțin înainte de a zice da, să cântărească mai multe opțiuni, e un lucru pozitiv și de dorit. În mod ideal, cu toții ar trebui să fim în situația asta.

Un manager care se plânge că angajații lui au opțiuni și că nu-i oferă automat lui loialitate și dedicație e un manager care nu și-a dat încă seama ce are de făcut. De asta se cheamă motivare, pentru că lucrezi cu oameni care au de ales dacă vor să fie acolo sau nu, nu cu prizonieri. Și eu am stat și am așteptat seri întregi, într-a 9-a, după ore, în fața laboratoarelor de informatică și mă rugam de profa de info să mă lase la calculatoare să învăț, că nu aveam bani să am unul acasă. Și eu am locuit o săptămână în laboratorul ăla dormind pe scaune, fără să trec pe acasă, mâncând biscuiți pentru că eu și alți câțiva colegi eram „departamentul de IT” din spatele olimpiadei naționale de matematică organizată la liceu la noi. Și da, știu că așa erau vremurile și știu că am învățat multe din asta, dar în niciun caz nu am ajuns să consider asta o situația normală și cumva să-mi pară rău că tinerii din ziua de azi nu mai trebuie să treacă prin același lucru. Ar fi absurd.

În concluzie,

Oamenii vor să-și trăiască viața, nu vor să muncească. Oamenii muncesc că au nevoie de bani ca să trăiască. Dacă vrei ca să o facă pentru ceva mai mult de atât, să o facă cu suflet, atunci trebuie să aibă de ce, pentru ce, să fie interesant, să fie motivant, să fie respectați, să fie atrași și să fie primiți în echipă cu brațele deschise.

Oamenii vor să fie buni la meseria lor. Dă-le ocazia să își perfecționeze skill-urile, nu-i pune doar la munci repetitive și plictisitoare doar pentru că-s începători și așa ai făcut și tu când aveai vârsta lor. Nimănui nu-i pasă ce ai făcut tu când aveai vârsta lor.

Oamenii vor să aibă un impact, să facă ceva ce contează. Pentru millenials, munca nu e separată de valorilor lor. Ei vor să facă lucruri în care cred la muncă. Dă-le un scop. Un scop concret, onest, de la om la om, nu powerpoint-uri umplute cu platitudini corporatiste.

Oamenii vor autonomie, să le dai libertatea să-și facă treaba, nu sta peste umărul lor. Vor acum, vor să schimbe, nimeni nu stă să-ți facă ție ucenicie trei ani repetând aceleași banalități pentru că așa crezi tu că se face.

Să nu fiu înțeles greșit, în niciun caz nu idealizez noua generația de millenials de oraș, generația post industrială.

În forma lor superficială, mulți sunt niște ego-uri în formă de gogoși umflate cu TED-uri și speech-uri motivaționale de pe Youtube care nu știu să facă nimic concret și se desumflă la primul contact cu realitatea. Nu zic să tolerezi asta, dă-i afară dacă-i așa, zi-le direct.

În forma lor bună însă, sunt niște oameni mult mai conectați și mai maturi emoțional decât eram noi la vârsta lor, mult mai capabili să se descurce în contexte organizaționale complexe, mai dornici de inovare, mai tupeiști în sensul bun al cuvântului, cu o gândire globală și pregătiți să facă niște lucruri la care tu nu te-ai fi gândit niciodată. Da, au multe de învățat, nici ei nu știu cât, și zi-le asta, cere-le mai mult, dar fă-o de la om la om, nu-i lua cu sanctitatea muncii că o se uite la tine, dar în mintea lor o să aibă flashback-uri cu diriginta cu părul mov din clasa a 7-a. Și o să-i pierzi. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dar daca in loc de "manager de IT si consultanta" ti-as da un "servici" de strungar
    cu "salar" neaparat mic, ca romanii trebuie sa fie forta de munca ieftina, ai vrea?
    Daca ti-as spune in public "mai muncitorule" te-ai supara?
    • Like 1
  • rezonez si aici cu dvs: in lumea mea "trebuie" a ajuns sa fie urmat de o ridicare de spranceana. Un avertisment ca omul din fata mea experimenteazaa un blocaj in evolutia sa. In functie de mai multe variabile, aleg sa il ajut sau sa imi vad de drum
    • Like 0
  • Din păcate am văzut la companii multinaționale din domeniul IT aceasta mentalitate de "trebuie" chiar la manageri tineri. Că să nu mai vorbesc de giscursurile motivaționale ale patronatului occidental, inclusiv american, care aminteau de ședințe de partid de la noi din vremuri pe care le credeam apuse. Loialitatea față de firma, onoarea de a lucra la firma X, ...
    • Like 0
  • Eu sunt de parere ca daca si generatia managerilor mai "inaintati", sa zicem asa, nu ar fi copilarit in comunism, ar intelege mai bine de ce noi avem alte asteptari sau vrem altceva de la viata. Ei stiu doar ca toti oamenii munceau ce li se dadea de la partid si toata lumea era multumita cu locul lor in societate.

    Chiar si unii membri ai familiei mele nu au inteles cand le-am zis ca am plecat de la un loc de munca pentru ca nu era ce voiam sa fac cu viata mea. In conceptia lor, trebuia sa fiu recunoscatoare ca am un loc de munca si atat, sa astept pensia.
    • Like 1
    • @ Alina Elena
      Partidul nu se acupa cu ofertele pe piata muncii.
      Ma indoiesc ca multi din managerii Romaniei au fost formati in perioada comunista. Probabil unii din ei au facut generala, maxim liceul in perioada comunista.
      Parintii inteleg :-) , experienta ii impiedica sa-si lase progeniturile sa urmeze calea gresita.
      Am un pusti de 20 de ani care inainte de facultate mi-a spus ca el vrea o pauza de unu pana la doi ani sa se plimbe in lume. Eu l-am felicitat si i-am urat drum bun dar l-am facut atent ca eu nu platesc pentru asa ceva. Mai mult l-am averizat ca la intoarcere trebuie sa aibe bani de chirie, curent, mancare,
      Eu pot sa-l ajut pe timpul studiilor, pot sa-l ajut cand munceste, pot sa-i platesc un avans la o casa, pot sa-i cumpar o masina. Daca doreste sa se plimbe nu pot nimic.
      • Like 1
  • In primul rand autorul articolului vorbeste dpdv al industriei IT, unde exista un anumit grad de libertate si independenta, unde pot sa treaca de la un proiect la altul si sa nu se plictiseasca, sa fie motivati zi si noapte. Momentan fiind cerere (lipsa) mare de IT-isti isi permit sa viseze/ceara tot felul de lucruri.
    Dar in alte domenii mai productive (constructii, automotive, productie de tot felul de chestii) nu cred ca merge ce spune autorul articolului. Tinerii din ziua de azi nu se mai inghesuie spre domeniile acestea: e mai “cool” sa scrii programe, mai iei o pauza si te mai plimbi prin lume, mai muncesti de la distanta, mai libertate, mai independenta. Dar autostrazile, caile ferate, constructiile si tot ce este produs si ne inconjoara (chiar si laptop-ul cu care a fost scris articolul) nu le vor putea face din “programe”. Cineva trebuie sa le produca fizic si aici apare problema pentru ca aici trebuie respectate reguli, “trebuie” facute lucrurile intr-un anumit mod pentru ca asa este procesul de productie, iar lucrurile sunt oarecum repetitive. Personal nu cred ca robotii vor ocupa toate pozitiile de pe piata muncii. Daca-ar fi asa, cine ar mai cumpara ce produc ei daca populatia nu ar mai avea joburi, deci nu vor mai castiga bani.
    Asa ca “millennials” vor trebui sa invete sa faca si chestiile astea pentru ca la un moment dat nu vor mai fi cei care le faceau.
    Sa vedem cum se vor descurca “millennials” dupa ce va iesi la pensie generatia X.

    • Like 1
    • @ Mihaela T.
      In principiu sunt de acord cu tine Cristina, adica IT-ul e f diferit ca domeniu de zonele productive si acolo nu merge sa faci lucrurile cum ai tu impresia ca s-ar face pentru ca rezultatul nu e cel asteptat dar, cred eu ca autorul vrea sa spuna ca generatia de azi nu inghite ca motivatie un trebuie care nu e urmat de niste argumente coerente si ca tinerii de azi mai ales cei care isi inteleg valoarea reala sunt mult mai "mobili" pe piata muncii. Prin urmare, e nevoie de alta abordare manageriala daca iti doresti oameni buni si stabili in echipa.
      • Like 0
  • Tu descrii situatia din prisma domeniului IT. In acest domeniu, in Romania, majoritatea sunt niste "alintanti", au impresia ca stiu totul, ca li se cuvine, ca sunt cei mai tari, cand de fapt situatia nu e chiar asa.
    Acesti "millenials" sunt in marea lor majoritate doar superficiali, fara chef de munca.
    Realitatea Romaniei e cu totul alta...
    • Like 1
  • Tu descrii situatia din prisma domeniului IT. In acest domeniu, in Romania, majoritatea sunt niste "alintanti", au impresia ca stiu totul, ca li se cuvine, ca sunt cei mai tari, cand de fapt situatia nu e chiar asa.
    Acesti "millenials" sunt in marea lor majoritate doar superficiali, fara chef de munca.
    Realitatea Romaniei e cu totul alta...
    • Like 0
  • În ”două” cuvinte ar veni : Ce am fost și ce am ajuns !? Poate ăsta-i unul din răul cel mai are făcut de actuala și perpetua cloacă politică în ultimii 28 de ani. Au distrus învățământul, educația care era sănătoasă așa cum era chiar dacă eram sub comunismul lui Ceaușescu. De parcă acum nu am fi sub comunismul lui Iliescu care face intermediar pentru Kremlin. Nu știu cât de mare este crima aceasta în sensul de a distruge generații întregi de tineri eliminând printre altele din sistemul de învățământ școlile de meserii (profesionale), dar pentru că au făcut-o cu bună știință merită închiși pe viață toată șleahta care s-a perindat cât mai sunt în viață și mai ales cei actuali care sunt antiromâni și trădători de țară. Astăzi se culege ce s-a cultivat de-a lungul anilor scurși din Decembrie 1989 până astăzi. Salvarea pe scurtă durată este întoarcerea celor din Diaspora majoritatea dintre ei fiind calificați, știind să facă o meserie.
    • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Sistemul de educația român de atunci producea pe bandă rulantă muncitori obedienți, fără inițiativă, speriați, fără spirit antreprenorial, roboței umili. Se fura în draci, fiecare pleca seara cu sacoșica de pe la fabrica de unde lucra iară mândria lucrului bine făcut era chiar mai rară decât azi.
      • Like 1
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Anon check icon
      De ce s-ar intoarce cei din diaspora?
      • Like 0
    • @ Andrei Postolache
      Afirmația dvs. este eronată, fără acoperire. Vorbim strict (cel puțin așa am înțeles) de calificare, de locuri de muncă în care se cere calificare. Oricât aș urâ sistemul de atunci, nu pot să recunosc că sistemul ÎN PRIMUL RÂND, scotea din școli meseriași foarte buni în toate domeniile : strungari, sudori, tâmplari, lăcătuși, electricieni, zidari, vopsitori, lăcătuși navali, oțelari, brutari, filatoare, mecanici CFR, vopsitori, tractoriști, operatori agricoli, etc. Toate aceste meserii sunt la fel de folos unele fiind indispensabile societății, dar nimeni nu-i mai ”produce”. Vorbesc în cunoștință de cauză pentru că sunt din '55. Să nu amestecăm marfa cu ambalajul și să nu aruncăm cu nămol în părțile bune ale sistemului de învățământ de atunci pentru că despre el vorbim. Odată îndrăgită o meserie vine și pofta de a o profesa măcar din orgoliu personal pentru a arăta ce știe.
      • Like 1
    • @ Anon
      Pentru că mulți vor să se întoarcă și ar face această mișcare dacă s-ar schimba regimul. Nu-i nimic extraordinar în asta și este logic. Nu la toți le dă comfort maxim niște bani mai mulți câștigați în străinătate. Schimbarea de regim înseamnă și alte perspective mai bune de viață.
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Anon check icon
      A, daca s-ar schimba sistemul. Pana una-alta sistemul tot asta e si nu da semne de schimbare. Nu e vorba doar de bani, ci si de faptul de a trai intr-o societate care functioneaza la toate nivelurile, de la politic pana la spiritul civic al cetatenilor. Noi mai avem mult pana acolo.
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Școlile profesionale s-au distrus mult mai târziu, sub Andronescu, și da, a fost o imensă greșeală, de acord.
      • Like 1
    • @ Anon
      Păi eu nu am spus altceva.
      • Like 0
    • @ Andrei Postolache
      Doar atât !?
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Nu domnule, nu vor sa se intoarca. Mai exista cate un nostalgic dar dupa o scurta vacanta ii trece.
      In primii 4 ani am considerat iontotdeauna 'acasa" ca fiind in Romania. Dupa 4 ani m-am intors pentru 3 saptamani si am realizat ca nu mai sunt acasa, ca 'acasa" inseamna altceva pentru mine.
      Economic Romania este la pamant. Ce pot face cei din diaspora? Sa vanda banane in piata? Degeaba esti calificat. Cu siguranta sunt multi romani in Romania care sunt calificati. Si?
      • Like 4
    • @ Gar Gaune
      Uite așa că vrei tu ! De câți ani faci parte din Diasporă ? Eu de peste 20 și cunosc și mă cunosc mulți români cu care sunt în contact. Doar lașii dau sentințe de genul ăsta. Speranța nu trebuie să moară NICIODATĂ și noi trebuie să acționăm să fie așa.
      • Like 0
    • @
      Domnu Gogu probabil nepintenogu (bineînțeles glumesc), , vreți să vă băgați în discuții filozofice ? Uite un scenariu simplu și posibil : Cioloș preia din nou dar pe 4 ani conducerea guvernului. dacă în 11 luni a reușit să miște ceva în mod pozitiv atunci probabil în 4 ani s-ar putea începe revoluția socială, economică și politică atât de mult așteptată.
      • Like 1
    • @
      Îmi permit pentru că am o vârstă, să spun că nicăieri nu-i mai bine ca acasă unde te-ai născut. Am trăit printre diferite nații și ÎNTODEAUNA am fost discriminat chiar și de alte naționalități. Trăiesc de mulți ani o realitate de necontestat. În UK a învins Brexitul nu pentru că englezii au vrut așa, nu. Persoanele de etnie africană și asiatică cu drept de vot au votat pro Brexit pentru că ne urăsc în special pe noi și pe polonezi pentru că ne acuză că le ocupăm cele mai bune locuri de muncă și închiriem casele cele mai bune. Dar nu recunosc că noi europenii avem alte ritmuri la locurile de muncă (ei se știe că sunt născuți obosiți) iar noi îngrijim în general casele pe când ei le împuțesc. Unii chiar au crezut că a doua zi după victoria Brexitului noi vom fi suiți în autocare și trimiși pe Continent pentru sunt și ignoranți. Eu la Londra suport foarte greu situația de a fi persecutați, discriminați în Europa de către africani, indieni, pachistanezi, etc. Am lucrat cu ei, am urmat cursuri alături de ei. NICI UNUL nu a venit și nu are de gând să-și însușească cultura europeană. Ei încearcă încontinuu să ne impună cultura lor. Și toți românii simt pe pielea lor această discriminare pe lângă cea din partea englezilor. Sunt și foarte mulți care nu arată dar la fel ne discriminează dar, se prefac că ne suportă.
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Nu am inca 20 de ani de cand am plecat dar sunt foarte aproape. Va rog intoarceti-va in Romania si discutam dupa aia. Eu cred in fapte, in vorbe goale romanul este expert.
      In ultimii 20 de ani regimul s-a schimbat de cateva ori, ce v-a impiedicat sa va intoarceti?
      Domnule eu ma siumt bine aici unde sunt. Familia mea, prietenii mei nu doresc a se intoarce in Romania. Eu nu am nici un motiv sa ma intorc in Romania cu exceptia mamei. Ori de cate ori ma intorc nu stiu cum sa plec mai repede.
      Problema Romaniei nu este guvernul care o conduce. Romanii se intrec in a incalga regulile. Romanii trateaza legea ca pe o povata nu ca pe o exigenta. Nici un guvern nu va extirpa aceasta problema.
      Ma aflam in Sighisoara, orasul strabunilor mei. Conduceam in spatele masinii cumnatului meu. La cetate trei indicatoare imense cu interzis. El trece, eu ma opresc nedumerit. Se opreste si striga:
      - Ce faci ba adormitule?
      Eu raspund:
      - Sunt trei semne care-mi interzic sa urc.
      El taspunde:
      - Alea sunt pentru prosti, da-i dracului.
      Am fost prost si am urcat dracului pe jos.
      Nu mi-e dor de Romania, pentru mine este o bataie de cap. Financiar as putea trai in Romania bine merci. Nu pot insa accepta stresul de acolo.
      Ultima masina care am scimbat-o la 112.000 km avea franele originale. Nu a fost necesara schimbarea placutelot in 18 luni si peste 100.000 km. Uneori reusesc ca intre doua plinuri sa franez doar pentru a alimenta cu benzina, in rest controlez masina din cruise. Reusesc sa conduc distante ca de la Bucuresti la Timisioara fara sa franez.
      Eu va doresc succes in Romania desi ma indoiesc ca o sa va intoarceti. In cele din urma nu ma intereseaza alegerea nimanui, pur si simplu mi-e bine aici "acasa".
      By the way, cand intru in Romania nu-mi spune nimeni bine ai venit la aeroport. Aici vamesi-mi spun: "Welcome home!"
      • Like 3
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Ati fost discriminat? Si eu. In Romania.
      Nascut in Bucuresti, tata a fost sas. Numele de familie este deseori interpretat a fi nume unguresc. Adica bozgor. Daca asteptam in anticamera la medic si ma strigau citeam pe farta a cel putin jumatate din persoane nemultumirea la auzul numelui meu. Fara sa ma cunoasca.
      Nu am fost niciodata discriminat in afara Romaniei si am vizitat zeci de tari.
      Acum inteleg dorinta dvs de a va intoarce in Romania. Eu nu am trait astfel de momente deoarece am ales o tara care accepta emigranti. Doar 4% sunt autohtoni veritabili. Emigrantii sunt majoritari.
      Eu traiesc langa alte 150 de natii si ma simt minunat. Am grija sa nu-i deranjez, ei au grija sa nu ma deranjeze.
      Simt o umbra de rasism in cuvintele dvs. Considerati ca sunteti superior celorlalti emigranti? Considerati ca le sunteti superior cultural? Cand asiaticii construiau civilizatii Europa se afla in bezna.
      • Like 2
    • @ Gar Gaune
      Și totuși,ați putea sã reveniți în România ! Mãcar sã dați niște meditații la gramaticã-ortografie-sintacticã unor comentatori pe acest forum !(care au pãrãsit prea devreme școala,nu țara) Dupã ~20ani de "strãinezia" mânuiți impecabil limba românã! Felicitãri ! Comentariu valabil si pt. Gogu. P.S. deși nu mã caracterizeazã,acesta chiar e un comentariu serios !
      • Like 2
    • @ Gar Gaune
      Cu toate că m-ați bombardat cu tot felul de argumente, eu nu pot să nu țin cont de faptul cum spune dictonul : ”fie pâinea cât de rea, tot mai bună e în țara mea”. Eu de fiecare dată când merg în România merg la Cimitir la mormintele părinților. În România am toate rudele, prietenii adevărați, locurile unde am trăit, încă mai găsesc alimente cu gustul lor adevărat, natural, etc. Nu există comparație.
      • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Domnule nu va bombardez cu nimic. Marea Britanie anunta ca situatia celor 3 milioane de europeni este incerta. Am inteles ca ieri au fost emise din greseala scrisori de deportare in Marea Britanie.
      Nu vreau sa fiu rau cu dvs, incerc sa inteleg ceea ce traiti si va doresc toate cele bune. Romanii, bulgarii si polonezii sunt tinta principala cand este vorba de deportare. De ce? Nu pot sa va raspund ca nu stiu.
      Inteleg totusi din mesajele dvs ca in Marea Britanie strugurii sunt acrii. Se pare ca in opinia dvs si in Romania strugurii sunt acrii dar ca ar putea deveni dulci in urma schimbarii regimului.
      Dumneavoastra credeti ceea ce afirmati? Eu nu cred.
      Daca Marea Britania ar anunta ca nu deporteaza cetatenii europeni ati mai avea acceasi reactie si aceeasi atitudine?
      Va rog nu considetrati ca fiind un atac personal. Situatia dvs este diferita de a celorlalti din diaspora asadar este bine de evitat sa vorbiti in numele tuturor.
      Cu respect.
      • Like 0
  • Românului dacă îi dai bani muncește,și muncește în draci,dar să știe pe ce,de aceea s-a umplut Europa de noi.
    Niciunul nu a plecat de plăcere,ci pentru bani.
    La noi majoritatea patronilor vor muncă multă și bani puțini,să facă ei buzunarele doldora,iar cel care muncește să se împrumute ca să facă un concediu.
    Am văzut că la marile companii care majoritatea sunt străine,le-a mai venit mintea la cap și plătesc angajații mult mai acceptabil față de acum 8-10 ani când până în criză a fost pentru ei raiul pe pământ,plus că au plecat și foarte mulți din țară și ca să poată menține afacerea respectiv angajații și-au mai deschis buzunarele.
    Un profit trebuie să fie de 20-30% nicidecum 300-500%,ăsta este adevăratul capitalism,nu ceva de genul ,,tu să faci penisul mare și eu gâtul subțire,,.
    • Like 8
    • @ Climenco Robert-Giani
      Corect. Recompense financiare corecte, respect, un mediu curat, unde sunt recunoscute meritele, fără nepotisme, fără nesimțiri. Românii noștri sunt apreciați mai peste tot pe unde se duc, în tot felul de job-uri, și muncă fizică, și de birou și de toate.
      • Like 3
  • Citeam articolul si-i vedeam in fata ochilor pe copiii mei ! Si, intr-un fel , pe mine asa cum mi-as fi dorit sa fiu ! Si ma mai gandeam ca le ceream elevilor mei , indiferent de situatie, sa-mi explice "de ce?!" a facut cutare sau cutare lucru, sa nu-mi vina direct cu raspunsul , ci sa motiveze "de ce?"e asa si nu altfel! Si,Doamne, sunt tare fericita ca "trebuie" ala care mi-a scos sufletul , si la propriu si la figurat, a inceput sa dispara! Stiu, stiiiiu ca nu toti sunt asa, dar nu e vina lor , ci a parintilor care i-au crescut, si-i cresc, dupa ideea "daca eu n-am avut atunci sa aiba el/ea"! Si-i ofera "pe toate partile" tot ce-si doreste ,fara limite! Si devin,unii, niste beizadele bune la nimic ! Ceilalti, si sunt multi, ii vad, multi fosti elevi pe care ii admir din strafundurile sufletului !
    • Like 2


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult