Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

De ce (nu) muncesc tinerii din ziua de azi. Managerii de modă veche greșesc de la primul cuvânt: „trebuie”

tineri angajați

(Foto: Guliver/Getty Images)

A circulat acum câteva săptămâni pe Facebook un reportaj despre Simon Maurer, un dezvoltator imobiliar din Brașov. În fiecare dimineață la el la firmă se adună, la aceeași oră, toți angajații, se discută prioritățile zilei, se uită unul la altul, se umplu de energie. Se zice și o mică rugăciune, dar nu asta e important în ce am văzut eu acolo, ar fi la fel și fără. Din ce am văzut în acel reportaj, pe care l-am urmărit în totalitate, Simon părea serios, dar nu scorțos, dornic de a face lucrurile de calitate și firma-i merge bine.

Motivul pentru care m-am uitat la acest reportaj este că am simțit, de la prima secundă până la ultima, că este despre un loc care este exact opusul a ceea ce aș vrea eu să fie locul meu de muncă, dacă aș vrea un „loc de muncă” (până și expresia mi-e așa de străină).

În fiecare zi în România, patroni sau manageri, în general mai în vârstă, bine intenționați (doar despre ei discutăm în acest articol), sunt mirați, șocați, dezamăgiți de lipsa de dorință de a munci a unora dintre angajații lor, deși ei le oferă condiții de a performa. Nu se mai muncește ca altă dată. Tinerii din ziua de azi. De ce nu vor? Vorbele încep să circule.

În acest text voi analiza diferențele dintre generații în ceea ce privește raportul lor cu munca. Nu discut despre condiții macroeconomice, despre șomaj, despre cerere și ofertă. Comparat mere cu mere, cam în aceleași condiții, cam în același context, cum și în ce fel se uită tinerii diferit la muncă azi față de cum se uitau părinții lor acum 20 de ani?

Mă folosesc de experiența mea de manager în IT, care am angajat și am fost responsabil de a pune la un loc munca a sute de oameni, și de experiența de consultanță de management din ultimii ani. Am contact direct constant și e parte din obiectul muncii mele să înțeleg ce-i motivează pe oameni, cum, în ce fel, ce merge și ce nu.

De la început

Urăsc cuvântul „trebuie”. Am avut de-a lungul carierei mele câțiva șefi care au încercat să mă motiveze că „trebuie”. Nu că trebuie tehnic, inginerește, că trebuie să faci A înainte de B, sau că trebuie să faci aia ca să eviți efectul ăla, ci un fel de „trebuie” așa venit de undeva, ca expectanță socială. „Trebuie să arătăm că vrem”. „Trebuie să ne mobilizăm și să ne demonstrăm nouă înșine că putem”. Îi respectam ca oameni și pentru ce încercau să facă, așa că mă uitam în ochii lor când ziceau astea, în liniște, dar vorbele lor erau ca praful, le lua vântul înainte de ajunge la mine. Nu am stat niciodată mult în locuri și pe lângă oameni care folosesc „trebuie” în felul ăsta, am asociat asta cu stagnarea și cu mediocritatea. Când îți zici că trebuie și nu știi de ce, ești doar o piesă dintr-un puzzle, și cine vrea doar o piesă dintr-un puzzle?

Relația mea personală cu „trebuie” e relevantă pentru generația mea și cu atât mai mult pentru cei de după mine. Generația Y, millennials, cei născuți după 1980, sunt numiți și generația „why?”, generația „de ce?”. Vor să înțeleagă „de ce”-ul în tot ceea ce fac. De ce facem asta și nu cealaltă? De ce așa și nu altfel? De ce acum și nu mai târziu? Pentru că am zis eu, pentru că știu eu cum e mai bine, pentru că-s șeful, pentru că trebuie, nu e un răspuns valid.

Sensul muncii trebuie descoperit în fiecare zi

Faptul că un astfel de tânăr vine să muncească într-o firmă nu înseamnă că el oferă un cec în alb firmei și automat orice proiect sau inițiativă din firmă este luată în serios și acceptată ca fiind relevantă și de dorit. Un millenial intră într-o firmă cum intru eu în piață. Sunt acolo, intenția e clară, da, aș cumpăra ceva. Dar ce, și de ce? Care e proiectul unde aș vrea să fiu? Făcând ce? Sigur, tânărul nostru nu se așteaptă să stea degeaba și să fie plătit, dar se așteaptă ca managerii și proiectele să-l atragă, să-i zică ce vor ele să facă, de ce, uite de ce ar fi frumos să fii în echipa X, pentru că facem ceva important și interesant. Tânărul nostru se așteaptă să fie motivat și atras, la început, și zi de zi.

Un manager de stil vechi crede că el cumpără muncă, pentru că el plătește salariul. Un astfel de angajat vrea ca munca să îi fie vândută. Așadar, când vrei să atragi și să motivezi talentele noii generații, nu cumperi muncă, ci vinzi muncă. O vinzi ca pe un produs, îi explici de ce e importantă, ce ar putea face el acolo, ce impact ar avea, cum se va simți bine făcând ce ai tu de făcut.

Activitatea e importantă, munca nu înseamnă nimic

Eu nu pot sta pe loc, oricând îmi găsesc ceva de făcut. Vreau să învăț lucruri noi, vreau să rezolv probleme importante, vreau să am impact, vreau să experimentez. Lucrurile acestea sunt foarte importante pentru mine. Munca pe de altă parte, în definiția ei de sarcină, de activitate organizată, care începe și se termină la anumite ore, în anume locuri, ea în sine nu înseamnă nimic pentru mine. A, sigur, dacă promit ceva fac și mă adaptez, dar biroul, programul de lucru, procedura, formalismul, sunt de multe ori obstacole în calea unei activități cu sens. 

Pentru un millenial, a-i zice că ceva e important pentru că ține de serviciu, sau că e important că a spus șeful, sau că a spus CEO-ul, sau că e o direcție strategică a firmei, nu înseamnă în sine nimic. Ei nu au „sanctitatea” conceptului de muncă. Ei doresc să facă activități care înseamnă ceva pentru ei, care-i fac să se simtă bine, care-i țin în priză, care au sens, care produc rezultate, dar activitățile astea sunt una, și munca sau serviciul așa cum l-ar înțelege managerul de veche generație sunt două lucruri complet diferite.

Nu vreau să am răbdare

Unul dintre cele mai plictisitoare discursuri pe care un millenial le poate auzi este discursul unui anume fel de „capitalist de rit vechi” cum îi numesc eu, care pune mare preț pe sacrificiu, răbdare, modestie, un fel de evoluție așa molcomă fără a cere nimic, stai și crești încet ca o plantă și cumva, cândva, recompensele vor veni și asupra ta de la sine.

Nimeni nu vrea asta, acesta este un scenariu de eșec. Vrem să gândim exponențial, vrem să schimbăm lucrurile des, vrem să facem acum, vrem să creștem rapid, vrem să schimbăm lumea din jurul nostru. Nu-și face nimeni planuri profesionale pe 20 de ani.

Mama a muncit o viață la vreo două trei fabrici, făcând decenii zi de zi același lucru, până a ieșit la pensie. Nu cred că s-a dus vreo zi la muncă vrând să schimbe ceva în modul de lucru, sau să vină cu o propunere de produs nou la director, sau să se reinventeze profesional. Nu erau vremurile, nu e vina ei, ea a făcut ce se făcea și ne-a crescut pe noi. O iubesc, dar dacă asta ar însemna „munca” pentru mine, ar fi un coșmar. Sigur, aș supraviețui, dar asta ar fi, supraviețuire, aș vrea să stau cât mai puțin la muncă și să muncesc cât mai puțin.

Loialitatea de brand și relația omului cu firma

În trecut, firma era privită ca un cort mare în care intrai și deveneai parte din acel colectiv. Erai al cortului. Intrai în cortul „X”, erai „de la X” și cam atât. Astăzi lucrurile ar trebuie privite mai degrabă ca un fel de colaborare. Lucrez cu firma X, văd cât avem ce face împreună. Prea puțină lume se mai consideră ca „fiind” X. Lucrează „cu” X. Cât o fi interesant și util pentru ambele părți super, când nu, nu, nu-i mare lucru, ne vedem fiecare de drumul nostru. Nu e o căsătorie, nu trebuie să plângem când se termină, mergem mai departe. În IT cel puțin, din ce în ce mai mulți developeri, dintre cei seniori, își dezvoltă o identitate și un brand personal în afara firmei la care lucrează acum, prin contribuțiile lor în comunitățile profesionale, în publicațiile de specialitate etc. Ioana este Ioana, știe și face aia, se întâmplă să lucreze acum la firma X și-i place, dar nu asta o definește. Dacă mâine lucrează la Y, sau începe să facă consultanță, sau freelancing, ea e tot Ioana, mare lucru nu s-a schimbat.

Sunt opțiuni și e minunat

Multă lume din generațiile mai vechi își aduce aminte de „foamea” de pe vremea lor, cum au stat ei și au studiat nopți întregi din cărți vechi, cum făceau naveta zilnic, cum nu ieșeau în oraș că nu aveau timp și nici bani de o singură bere, cum s-au bucurat ei când au avut primul job și ce greu era comparat cu ce se găsește acum, și cât de mult au muncit ei ca să ajungă unde au ajuns. Și tinerii ăștia din ziua de azi, la ei unde e foamea?

Puține lucruri mă dezamăgesc mai mult ca această atitudine. Scopul unei țări e să iasă din logica asta de societate industrială timpurie a supraviețuirii. Faptul că avem câțiva tineri (mult prea puțini din păcate) care-și permit să aștepte puțin înainte de a zice da, să cântărească mai multe opțiuni, e un lucru pozitiv și de dorit. În mod ideal, cu toții ar trebui să fim în situația asta.

Un manager care se plânge că angajații lui au opțiuni și că nu-i oferă automat lui loialitate și dedicație e un manager care nu și-a dat încă seama ce are de făcut. De asta se cheamă motivare, pentru că lucrezi cu oameni care au de ales dacă vor să fie acolo sau nu, nu cu prizonieri. Și eu am stat și am așteptat seri întregi, într-a 9-a, după ore, în fața laboratoarelor de informatică și mă rugam de profa de info să mă lase la calculatoare să învăț, că nu aveam bani să am unul acasă. Și eu am locuit o săptămână în laboratorul ăla dormind pe scaune, fără să trec pe acasă, mâncând biscuiți pentru că eu și alți câțiva colegi eram „departamentul de IT” din spatele olimpiadei naționale de matematică organizată la liceu la noi. Și da, știu că așa erau vremurile și știu că am învățat multe din asta, dar în niciun caz nu am ajuns să consider asta o situația normală și cumva să-mi pară rău că tinerii din ziua de azi nu mai trebuie să treacă prin același lucru. Ar fi absurd.

În concluzie,

Oamenii vor să-și trăiască viața, nu vor să muncească. Oamenii muncesc că au nevoie de bani ca să trăiască. Dacă vrei ca să o facă pentru ceva mai mult de atât, să o facă cu suflet, atunci trebuie să aibă de ce, pentru ce, să fie interesant, să fie motivant, să fie respectați, să fie atrași și să fie primiți în echipă cu brațele deschise.

Oamenii vor să fie buni la meseria lor. Dă-le ocazia să își perfecționeze skill-urile, nu-i pune doar la munci repetitive și plictisitoare doar pentru că-s începători și așa ai făcut și tu când aveai vârsta lor. Nimănui nu-i pasă ce ai făcut tu când aveai vârsta lor.

Oamenii vor să aibă un impact, să facă ceva ce contează. Pentru millenials, munca nu e separată de valorilor lor. Ei vor să facă lucruri în care cred la muncă. Dă-le un scop. Un scop concret, onest, de la om la om, nu powerpoint-uri umplute cu platitudini corporatiste.

Oamenii vor autonomie, să le dai libertatea să-și facă treaba, nu sta peste umărul lor. Vor acum, vor să schimbe, nimeni nu stă să-ți facă ție ucenicie trei ani repetând aceleași banalități pentru că așa crezi tu că se face.

Să nu fiu înțeles greșit, în niciun caz nu idealizez noua generația de millenials de oraș, generația post industrială.

În forma lor superficială, mulți sunt niște ego-uri în formă de gogoși umflate cu TED-uri și speech-uri motivaționale de pe Youtube care nu știu să facă nimic concret și se desumflă la primul contact cu realitatea. Nu zic să tolerezi asta, dă-i afară dacă-i așa, zi-le direct.

În forma lor bună însă, sunt niște oameni mult mai conectați și mai maturi emoțional decât eram noi la vârsta lor, mult mai capabili să se descurce în contexte organizaționale complexe, mai dornici de inovare, mai tupeiști în sensul bun al cuvântului, cu o gândire globală și pregătiți să facă niște lucruri la care tu nu te-ai fi gândit niciodată. Da, au multe de învățat, nici ei nu știu cât, și zi-le asta, cere-le mai mult, dar fă-o de la om la om, nu-i lua cu sanctitatea muncii că o se uite la tine, dar în mintea lor o să aibă flashback-uri cu diriginta cu părul mov din clasa a 7-a. Și o să-i pierzi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Toata teoria ta este valabila pentru start-ups si r&d .
    Pentru activitatile clasice ( ex comert , finante , ingrijire medicala , low techs .....) nu are nici o valuare si chiar este periculos . Esti un "lup singuratic" fara spirit de echipa . Nu se poate pune baza in tine .
    • Like 0
  • Subiectul acestei contributii-dezbateri este oportun, relevant si potential util tocmai prin controversele iscate si argumentele prezentate (daca exista!)...
    Autorul (IT-ist) prezinta punctul de vedere al generatiei sale (milenialii), precizeaza (spre cinstea sa) ca nu generalizeaza si nu idealizeaza atitudinile si comportamentele acestora, dar incearca sa le explice prin comparatii si argumente... Fiind profesional implicat de decenii in educarea IT-istilor (in Romania si alte 4 state) dar cunoscand bine si mediul educational preuniversitar de la noi, pot afirma constatarea mea conform careia generatiile tinere nu pot fi mai bune decat societatea in care traiesc si se formeaza. Cateva argumente: 1.In companiile si serviciile publice din Romania de azi (administratie, educatie, sanatate, etc.) aproape nu mai conteaza performantele manageriale (calitate, securitate, productivitate, competitivitate, eficacitate, eficienta, etc.) prin care, in mediul de afaceri, se obtin mult doritele castiguri, profituri, segmente de piata, etc... De vina este legislatia noastra ultra-complicata si dinamica ce permite asa ceva - numeroasele organe de control si Justitia fiind interesate doar de drepturi si libertati (aproape fara responsabilitati) si numai de legalitate si justificarea realizarii (nu a oportunitatii si eficientei!) unor cheltuieli din bugetele publice, celelalte performante manageriale (mai ales calitatea = satisfactia cetatenilor/ contribuabililor) neexistand printre criteriile de evaluare stabilite legal.... Uneori exista si simulacre/ mimetisme regretabile bazate si pe manipularea informationala. Exemple: simulacrele de asigurare a calitatii educatiei si de protectie a consumatorilor in Romania... 2.In Romania, verbul (atat de criticat si contestat) TREBUIE nu are decat semnificatia constrangerii legale/ manageriale nu si cea a constrangerii morale (care se obtine prin educatie, acasa si la scoala)....In alte limbi exista verbe diferite (pentru cele 2 semnificatii) care sunt insa traductibile in romana prin acelasi TREBUIE : devoir/ falloir (in franceza), muessen/ sollen (in germana), must/ shall (in engleza), etc. 3.In Romania responsabiitatea morala/ sociala/ societala nici nu exista oficial intrucat codurile noastre juridice au introdus doar responsabilitatile civile/ penale/ financiare/ materiale, etc. 4.Valorile actualelor generatii tinere sunt reductibile (in mare si in general) la BANI/ MOSTENIRE/ AVERE, FAIMA si...PILA !!! Valorile vechilor generatii (patria, cunoasterea aprofundata, prietenia dezinteresata, casnicia, familia, etc.) sunt considerate de tot mai multi tineri actuali ca fiind perimate/depasite, inutile, irealizabile, visuri, chiar ridicole, etc. Oare de ce? 5.In alte state (mai ales din Far East), tinerii sunt educati sa puna mereu pe primul plan interesele nationale (ale statului lor), pe planul 2 cele ale grupului din care fac parte si abia pe planul 3 interesele personale! La noi, dupa 1990 aceste prioritati s-au inversat tot mai evident si frecvent, cu concursul si exemplul parlamentarilor, politicienilor si massmediei.... Milennials vad si aud zilnic contra-exemple care sunt imitate (uneori cu succes)...6. De decenii, in scolile noastre, unii fosti decidenti ai educatiei au initiat si promovat separarea completa a mediului nostru educational (ONEST) de mediul nostru de afaceri (chipurile interesat doar de castiguri, profituri, etc.)...Asa se explica, printre altele, absenta orientarii elevilor spre profesii/ ocupatii in gimnazii si licee, dispretul unor tineri fata de munca fizica, productie, servicii si performantele manageriale dar si interesul lor (timpuriu si uneori exacerbat) pentru castiguri nemeritate cat mai mari si multe! Cand vad si aud ca, in Romania, in multe domenii publice/ administrative poti avea salarii si pensii (de la 45 de ani) de pana la ZECE ORI mai mari decat in invatamantul superior (de la 65 de ani), concluzia NU MERITA SA MUNCESTI IN ROMANIA pare justificata!!!....Unii aleg sa emigreze si descopera in strainatate - pe langa un salariu motivant, unele avantaje si multe noutati, chiar si umilinte - importanta lucrului BINE FACUT de prima data si de fiecare data, calitatea care inseamna sa faci CEEA CE TREBUIE si CUM TREBUIE precum si nocivitatea zicalelor dambovitene "las-ca merge si asa" si "stim noi mai bine, nu trebuie sa ne spuna altcineva"!!!!.... Deci scoala vietii este pentru cei dornici si capabili s-o practice (inclusiv in alte state) mult mai benefica decat scoala romaneasca actuala simuland de 17 ani asigurarea calitatii educatiei doar pentru a impresiona ignorantii si suficientii desi simulacrul, uzurparea si impostura au costat deja DEGEABA sute de milioane de lei ...
    • Like 1
  • Mihai check icon
    De-a lungul lecturarii acestui articol mi s-a urcat sangele la cap de vreo 4 ori si a coborat de acolo de vreo 5 ori. Deci, m-am calmat. Fac parte din generatia parintilor de mileniali iar acest articol releva esecul generatiei mele, pentru felul in care ne-am educat copiii. Cred ca vreo 20% dintre ei sunt oameni ok . Restul de 80% sunt in diverse grade, un pic mai tembelutzi. Asta pentru ca noi n-am stiut sa-i crestem; tot ce le-am oferit a fost pe simpla baza ca ei exista, fara sa merite expres acele lucruri, fara sa se straduiasca pentru ele, fara sa se coreleze cu eforturile. Rezultatul ? O suma de mofturosi, incapabili sa se puna intr-o ecuatie, ludici, playing ''hard to get'', ignorand faptul ca omenirea a existat inainte ca ei sa existe , indivizi avand o lipsa colosala de consideratie pentru eforturile altora. Eu am devenit parinte mai tarziu, la 41 de ani si din fericire fata mea este gen Z, dar colegii mei de generatie au copii mileniali si unii dintre ei sunt disperati pentru ca copiii lor sunt ''scalari'' (ca opus al vectorilor, care au directie si sens). Insa imi asum esecul alaturi de colegii mei de generatie. Am fost incapabili sa scoatem ceva mai bun. Un copil este presupus ca este versiunea mai buna a parintilor lui; NU si-n cazul millenials. In asta consta esecul generatiei mele: nu am fost in stare sa ne educam copiii in asa fel incat sa fie mai buni decat noi, iar asta este definitia regresului social. In tot acest articol m-am referit la majoritatea millenials, nu la toti. Asa cum am mentionat, aprecierea mea total subiectiva este ca 20% sunt ok.
    • Like 0
  • Eu nu urăsc cuvântul ”trebuie”: îmi arată că am responsabilități, de care TREBUIE să mă achit cu demnitate, cu onoare. Poate că nu se știe ce este onoarea... ce este omenia... ce este demnitatea... Și mai TREBUIE, oricât de greuță îmi este viața, să fiu veselă, bucuroasă, să fiu curată, să mă preocupe permanent cunoașterea de orice fel! trebuie să fiu cuminte, să fiu modestă, atentă cu cei din jur. TREBUIE !!!
    Toate cele bune tuturor!
    • Like 3
  • Recunosc că mă frapează expresia din articol ”Activitatea e importantă, munca nu înseamnă nimic.”
    În economiile avansate, SUA, Germania dacă spui așa ceva în următoarele 5 minute treci pe la casierie și de mâine ești liber.
    E ca și cum ai spune în fotbal că jocul contează, golul nu înseamnă nimic.
    • Like 2
  • Bla, bla, bla, bla.
    Tinerii vor întotdeauna să se distreze și nu sunt interesați de munca. Asta este de când lumea, nu este o caracteristică a vreunei generații.
    Prostia este la management din start. Începând cu proasta aia de la Dell care a dat afara toți seniorii și terminând cu aproape orice patron, managementul vrea obsesiv "lupi tineri".
    Și apoi managerii declara surprinși că pe lupii tineri ii doare la basca, fug de responsabilități, se muta cu jobul mai ceva ca iepurii samd.
    Cine e prostul și cine e leneșul? Și cine vrea să muncească de fapt?
    • Like 2
  • Nume check icon
    Acum cativa ani cineva mi-a spus acest lucru: "You gave me one thousands excuses, but no one valid reason". Cam acest lucru este si acest articol: zeci de mii de scuze de ce acesti tineri nu vor sa lucreze, dar nici un motiv real. Cred ca este vorba de copii rasfatati de parinti, care cred ca daca stiu sa scrie trei linii de program si o engleza invatata din jocuri pe calculator trebuie neaparat sa castige 1.000 de euro la primul salariu. Nici o problema. Chiar va rog sa plecati toti in Occident ca sa vedeti cum toti angajatorii se vor inghesui sa va plateasca mii de euro numai pentru faptul ca existati ca fiinte umane. Succes!
    • Like 7
  • Printre laureatii premiului Nobel pentru literatura se numara si Rudyard Kipling. Poate ca scena vulturilor din filmul Cartea Junglei ne cuprinde in corpore ca populatie. Cativa vulturi plesuvi, din inaltimea catorva copaci singuratici, troneaza asupra unui peisaj dezolant, unul isi pune intrebarea ce trebuie sa facem, altul nu stie, altul motiveaza ca deja totul este mort, raspunsul primit, ai vrea tu sa fie, vine si concluzia......Trebuie sa facem ceva(sau varianta romaneasca, Fa tu!), asta daca se gaseste cineva care sa ne impinga la treaba, apare Mowgli se agita spiritele, vulturii se trezesc la viata, intervine tigrul Sheere Khan, pericolul, toti se unesc si actioneaza ca degetele de la o mana in fata pericolului, ursul Baloo devine altruist pana la sacrificiu....Vine finalul si o data cu el din nou intrebarea...ce facem? Viata ca o jungla si fiecare cu al sau rol. Tronand asupra prapadului, santem ca vulturii populatia Romaniei, avem nevoie de un Mowgli, de tigrii nu ducem lipsa, lasa ca merge si asa. Pentru ursul Baloo se ofera cineva? No one, nu sant amatori... Asa ne trezim ca avem asteptari de la altii. Poate ca tinerii sant satui de cata ipocrizie si rautate la lucru au intalnit prin puterea exemplului in timp ce adultilor nu le place ceea ce vad pentru ca se regasesc pe ei insisi, in oglinda. Privilegiul tineretii, se adapteaza si fac uz de short cut, the easy way. Porti sa-i condamni......
    In uzinele Volkswagen, un angajat, vine cu o idee, o inovatie, ea este prezentata conducerii este analizata si pusa in lucru odata considerata viabila, iar ulterior angajatul este recompensat financiar. Un lucrator asambleaza cu devotiune un motor Mercedes dupa care isi pune si numele pe el. Va imaginati ca asa ceva se poate intampla in Romania.......keep dreaming. Tu vezi-ti de treaba ta!......ce astia sant bani...sau, why bother...
    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    O generalizare plecând de la un grup restrâns și cu particularități evidente. Categoric nu se poate aplica tuturor. Dacă ACUM TREBUIE să fac o piesă, o casă, un proiect, o fac, nu mă întreb de ce acum și nu mai târziu, etc. Pe lângă contr-exemplele de mai jos, adaug și eu unul: asistența medicală. De ce acum să fac aia sau ailaltă, de ce așa și nu altfel. De râs, nu?
    O generalizare periculoasă ca toate generalizările. O generalizare pentru răsfățați ai sorții, puțini de altfel.
    PS: să exprimați astfel de doleanțe și cand aplicați pentru un job la Apple, Amazon de exemplu. Acolo e plin de IT-iști.
    • Like 6
  • Un lucru necunoscut de tinerele generatii:
    In anii '70-'80, concernul Volvo a ridicat o noua fabrica. (Vorbim de Suedia.)
    Moderna, automatizata, farmacie.
    In plus, au ridicat un intreg cartier de locuinte pentru viitorii muncitori. Case bine construite, spatioase, locuri de cumparaturi, cinematograf etc. O fabrica de vis, pentru tarile in curs de dezvoltare si cele subdezvoltate. (Pe atunci.) Comunistii nu reuseau asa ceva nici in cele mai indraznete proiecte; credeau ca e Raiul pe Pamint. (Un fel de "fordism", cum spunea Panait Istrati -vedeti cartea lui despre calatoria in URSS-.)
    Totusi, tinerii din noua generatie ("bum-bum", parca, nascuta in anii '50) nu doreau sa se angajeze.
    Nimic nou sub soare, doamelor, domnisoarelor si domnilor.

    Cauze sunt multiple.
    Prima si cea mai importanta este ca societatea a atins un grad de bogatie destul de ridicat. Si tinerii nu sunt motivati economic sa se angajeze. Fie sunt intretinuti de parinti, fie ii ajuta societatea prin ajutoare sociale...

    In rest... educatie, reclame prostesti, filme nebunesti, gasti de cartier, etc.
    ETC.
    • Like 8
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      GabiC check icon
      Exact:
      eu am o vorba: Nu e foamea suficient de mare, ca sa-i motiveze...
      • Like 4


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
sound-bars icon