Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

De ce (nu) muncesc tinerii din ziua de azi. Managerii de modă veche greșesc de la primul cuvânt: „trebuie”

tineri angajați

(Foto: Guliver/Getty Images)

A circulat acum câteva săptămâni pe Facebook un reportaj despre Simon Maurer, un dezvoltator imobiliar din Brașov. În fiecare dimineață la el la firmă se adună, la aceeași oră, toți angajații, se discută prioritățile zilei, se uită unul la altul, se umplu de energie. Se zice și o mică rugăciune, dar nu asta e important în ce am văzut eu acolo, ar fi la fel și fără. Din ce am văzut în acel reportaj, pe care l-am urmărit în totalitate, Simon părea serios, dar nu scorțos, dornic de a face lucrurile de calitate și firma-i merge bine.

Motivul pentru care m-am uitat la acest reportaj este că am simțit, de la prima secundă până la ultima, că este despre un loc care este exact opusul a ceea ce aș vrea eu să fie locul meu de muncă, dacă aș vrea un „loc de muncă” (până și expresia mi-e așa de străină).

În fiecare zi în România, patroni sau manageri, în general mai în vârstă, bine intenționați (doar despre ei discutăm în acest articol), sunt mirați, șocați, dezamăgiți de lipsa de dorință de a munci a unora dintre angajații lor, deși ei le oferă condiții de a performa. Nu se mai muncește ca altă dată. Tinerii din ziua de azi. De ce nu vor? Vorbele încep să circule.

În acest text voi analiza diferențele dintre generații în ceea ce privește raportul lor cu munca. Nu discut despre condiții macroeconomice, despre șomaj, despre cerere și ofertă. Comparat mere cu mere, cam în aceleași condiții, cam în același context, cum și în ce fel se uită tinerii diferit la muncă azi față de cum se uitau părinții lor acum 20 de ani?

Mă folosesc de experiența mea de manager în IT, care am angajat și am fost responsabil de a pune la un loc munca a sute de oameni, și de experiența de consultanță de management din ultimii ani. Am contact direct constant și e parte din obiectul muncii mele să înțeleg ce-i motivează pe oameni, cum, în ce fel, ce merge și ce nu.

De la început

Urăsc cuvântul „trebuie”. Am avut de-a lungul carierei mele câțiva șefi care au încercat să mă motiveze că „trebuie”. Nu că trebuie tehnic, inginerește, că trebuie să faci A înainte de B, sau că trebuie să faci aia ca să eviți efectul ăla, ci un fel de „trebuie” așa venit de undeva, ca expectanță socială. „Trebuie să arătăm că vrem”. „Trebuie să ne mobilizăm și să ne demonstrăm nouă înșine că putem”. Îi respectam ca oameni și pentru ce încercau să facă, așa că mă uitam în ochii lor când ziceau astea, în liniște, dar vorbele lor erau ca praful, le lua vântul înainte de ajunge la mine. Nu am stat niciodată mult în locuri și pe lângă oameni care folosesc „trebuie” în felul ăsta, am asociat asta cu stagnarea și cu mediocritatea. Când îți zici că trebuie și nu știi de ce, ești doar o piesă dintr-un puzzle, și cine vrea doar o piesă dintr-un puzzle?

Relația mea personală cu „trebuie” e relevantă pentru generația mea și cu atât mai mult pentru cei de după mine. Generația Y, millennials, cei născuți după 1980, sunt numiți și generația „why?”, generația „de ce?”. Vor să înțeleagă „de ce”-ul în tot ceea ce fac. De ce facem asta și nu cealaltă? De ce așa și nu altfel? De ce acum și nu mai târziu? Pentru că am zis eu, pentru că știu eu cum e mai bine, pentru că-s șeful, pentru că trebuie, nu e un răspuns valid.

Sensul muncii trebuie descoperit în fiecare zi

Faptul că un astfel de tânăr vine să muncească într-o firmă nu înseamnă că el oferă un cec în alb firmei și automat orice proiect sau inițiativă din firmă este luată în serios și acceptată ca fiind relevantă și de dorit. Un millenial intră într-o firmă cum intru eu în piață. Sunt acolo, intenția e clară, da, aș cumpăra ceva. Dar ce, și de ce? Care e proiectul unde aș vrea să fiu? Făcând ce? Sigur, tânărul nostru nu se așteaptă să stea degeaba și să fie plătit, dar se așteaptă ca managerii și proiectele să-l atragă, să-i zică ce vor ele să facă, de ce, uite de ce ar fi frumos să fii în echipa X, pentru că facem ceva important și interesant. Tânărul nostru se așteaptă să fie motivat și atras, la început, și zi de zi.

Un manager de stil vechi crede că el cumpără muncă, pentru că el plătește salariul. Un astfel de angajat vrea ca munca să îi fie vândută. Așadar, când vrei să atragi și să motivezi talentele noii generații, nu cumperi muncă, ci vinzi muncă. O vinzi ca pe un produs, îi explici de ce e importantă, ce ar putea face el acolo, ce impact ar avea, cum se va simți bine făcând ce ai tu de făcut.

Activitatea e importantă, munca nu înseamnă nimic

Eu nu pot sta pe loc, oricând îmi găsesc ceva de făcut. Vreau să învăț lucruri noi, vreau să rezolv probleme importante, vreau să am impact, vreau să experimentez. Lucrurile acestea sunt foarte importante pentru mine. Munca pe de altă parte, în definiția ei de sarcină, de activitate organizată, care începe și se termină la anumite ore, în anume locuri, ea în sine nu înseamnă nimic pentru mine. A, sigur, dacă promit ceva fac și mă adaptez, dar biroul, programul de lucru, procedura, formalismul, sunt de multe ori obstacole în calea unei activități cu sens. 

Pentru un millenial, a-i zice că ceva e important pentru că ține de serviciu, sau că e important că a spus șeful, sau că a spus CEO-ul, sau că e o direcție strategică a firmei, nu înseamnă în sine nimic. Ei nu au „sanctitatea” conceptului de muncă. Ei doresc să facă activități care înseamnă ceva pentru ei, care-i fac să se simtă bine, care-i țin în priză, care au sens, care produc rezultate, dar activitățile astea sunt una, și munca sau serviciul așa cum l-ar înțelege managerul de veche generație sunt două lucruri complet diferite.

Nu vreau să am răbdare

Unul dintre cele mai plictisitoare discursuri pe care un millenial le poate auzi este discursul unui anume fel de „capitalist de rit vechi” cum îi numesc eu, care pune mare preț pe sacrificiu, răbdare, modestie, un fel de evoluție așa molcomă fără a cere nimic, stai și crești încet ca o plantă și cumva, cândva, recompensele vor veni și asupra ta de la sine.

Nimeni nu vrea asta, acesta este un scenariu de eșec. Vrem să gândim exponențial, vrem să schimbăm lucrurile des, vrem să facem acum, vrem să creștem rapid, vrem să schimbăm lumea din jurul nostru. Nu-și face nimeni planuri profesionale pe 20 de ani.

Mama a muncit o viață la vreo două trei fabrici, făcând decenii zi de zi același lucru, până a ieșit la pensie. Nu cred că s-a dus vreo zi la muncă vrând să schimbe ceva în modul de lucru, sau să vină cu o propunere de produs nou la director, sau să se reinventeze profesional. Nu erau vremurile, nu e vina ei, ea a făcut ce se făcea și ne-a crescut pe noi. O iubesc, dar dacă asta ar însemna „munca” pentru mine, ar fi un coșmar. Sigur, aș supraviețui, dar asta ar fi, supraviețuire, aș vrea să stau cât mai puțin la muncă și să muncesc cât mai puțin.

Loialitatea de brand și relația omului cu firma

În trecut, firma era privită ca un cort mare în care intrai și deveneai parte din acel colectiv. Erai al cortului. Intrai în cortul „X”, erai „de la X” și cam atât. Astăzi lucrurile ar trebuie privite mai degrabă ca un fel de colaborare. Lucrez cu firma X, văd cât avem ce face împreună. Prea puțină lume se mai consideră ca „fiind” X. Lucrează „cu” X. Cât o fi interesant și util pentru ambele părți super, când nu, nu, nu-i mare lucru, ne vedem fiecare de drumul nostru. Nu e o căsătorie, nu trebuie să plângem când se termină, mergem mai departe. În IT cel puțin, din ce în ce mai mulți developeri, dintre cei seniori, își dezvoltă o identitate și un brand personal în afara firmei la care lucrează acum, prin contribuțiile lor în comunitățile profesionale, în publicațiile de specialitate etc. Ioana este Ioana, știe și face aia, se întâmplă să lucreze acum la firma X și-i place, dar nu asta o definește. Dacă mâine lucrează la Y, sau începe să facă consultanță, sau freelancing, ea e tot Ioana, mare lucru nu s-a schimbat.

Sunt opțiuni și e minunat

Multă lume din generațiile mai vechi își aduce aminte de „foamea” de pe vremea lor, cum au stat ei și au studiat nopți întregi din cărți vechi, cum făceau naveta zilnic, cum nu ieșeau în oraș că nu aveau timp și nici bani de o singură bere, cum s-au bucurat ei când au avut primul job și ce greu era comparat cu ce se găsește acum, și cât de mult au muncit ei ca să ajungă unde au ajuns. Și tinerii ăștia din ziua de azi, la ei unde e foamea?

Puține lucruri mă dezamăgesc mai mult ca această atitudine. Scopul unei țări e să iasă din logica asta de societate industrială timpurie a supraviețuirii. Faptul că avem câțiva tineri (mult prea puțini din păcate) care-și permit să aștepte puțin înainte de a zice da, să cântărească mai multe opțiuni, e un lucru pozitiv și de dorit. În mod ideal, cu toții ar trebui să fim în situația asta.

Un manager care se plânge că angajații lui au opțiuni și că nu-i oferă automat lui loialitate și dedicație e un manager care nu și-a dat încă seama ce are de făcut. De asta se cheamă motivare, pentru că lucrezi cu oameni care au de ales dacă vor să fie acolo sau nu, nu cu prizonieri. Și eu am stat și am așteptat seri întregi, într-a 9-a, după ore, în fața laboratoarelor de informatică și mă rugam de profa de info să mă lase la calculatoare să învăț, că nu aveam bani să am unul acasă. Și eu am locuit o săptămână în laboratorul ăla dormind pe scaune, fără să trec pe acasă, mâncând biscuiți pentru că eu și alți câțiva colegi eram „departamentul de IT” din spatele olimpiadei naționale de matematică organizată la liceu la noi. Și da, știu că așa erau vremurile și știu că am învățat multe din asta, dar în niciun caz nu am ajuns să consider asta o situația normală și cumva să-mi pară rău că tinerii din ziua de azi nu mai trebuie să treacă prin același lucru. Ar fi absurd.

În concluzie,

Oamenii vor să-și trăiască viața, nu vor să muncească. Oamenii muncesc că au nevoie de bani ca să trăiască. Dacă vrei ca să o facă pentru ceva mai mult de atât, să o facă cu suflet, atunci trebuie să aibă de ce, pentru ce, să fie interesant, să fie motivant, să fie respectați, să fie atrași și să fie primiți în echipă cu brațele deschise.

Oamenii vor să fie buni la meseria lor. Dă-le ocazia să își perfecționeze skill-urile, nu-i pune doar la munci repetitive și plictisitoare doar pentru că-s începători și așa ai făcut și tu când aveai vârsta lor. Nimănui nu-i pasă ce ai făcut tu când aveai vârsta lor.

Oamenii vor să aibă un impact, să facă ceva ce contează. Pentru millenials, munca nu e separată de valorilor lor. Ei vor să facă lucruri în care cred la muncă. Dă-le un scop. Un scop concret, onest, de la om la om, nu powerpoint-uri umplute cu platitudini corporatiste.

Oamenii vor autonomie, să le dai libertatea să-și facă treaba, nu sta peste umărul lor. Vor acum, vor să schimbe, nimeni nu stă să-ți facă ție ucenicie trei ani repetând aceleași banalități pentru că așa crezi tu că se face.

Să nu fiu înțeles greșit, în niciun caz nu idealizez noua generația de millenials de oraș, generația post industrială.

În forma lor superficială, mulți sunt niște ego-uri în formă de gogoși umflate cu TED-uri și speech-uri motivaționale de pe Youtube care nu știu să facă nimic concret și se desumflă la primul contact cu realitatea. Nu zic să tolerezi asta, dă-i afară dacă-i așa, zi-le direct.

În forma lor bună însă, sunt niște oameni mult mai conectați și mai maturi emoțional decât eram noi la vârsta lor, mult mai capabili să se descurce în contexte organizaționale complexe, mai dornici de inovare, mai tupeiști în sensul bun al cuvântului, cu o gândire globală și pregătiți să facă niște lucruri la care tu nu te-ai fi gândit niciodată. Da, au multe de învățat, nici ei nu știu cât, și zi-le asta, cere-le mai mult, dar fă-o de la om la om, nu-i lua cu sanctitatea muncii că o se uite la tine, dar în mintea lor o să aibă flashback-uri cu diriginta cu părul mov din clasa a 7-a. Și o să-i pierzi. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Acum cativa ani cineva mi-a spus acest lucru: "You gave me one thousands excuses, but no one valid reason". Cam acest lucru este si acest articol: zeci de mii de scuze de ce acesti tineri nu vor sa lucreze, dar nici un motiv real. Cred ca este vorba de copii rasfatati de parinti, care cred ca daca stiu sa scrie trei linii de program si o engleza invatata din jocuri pe calculator trebuie neaparat sa castige 1.000 de euro la primul salariu. Nici o problema. Chiar va rog sa plecati toti in Occident ca sa vedeti cum toti angajatorii se vor inghesui sa va plateasca mii de euro numai pentru faptul ca existati ca fiinte umane. Succes!
    • Like 1
  • Printre laureatii premiului Nobel pentru literatura se numara si Rudyard Kipling. Poate ca scena vulturilor din filmul Cartea Junglei ne cuprinde in corpore ca populatie. Cativa vulturi plesuvi, din inaltimea catorva copaci singuratici, troneaza asupra unui peisaj dezolant, unul isi pune intrebarea ce trebuie sa facem, altul nu stie, altul motiveaza ca deja totul este mort, raspunsul primit, ai vrea tu sa fie, vine si concluzia......Trebuie sa facem ceva(sau varianta romaneasca, Fa tu!), asta daca se gaseste cineva care sa ne impinga la treaba, apare Mowgli se agita spiritele, vulturii se trezesc la viata, intervine tigrul Sheere Khan, pericolul, toti se unesc si actioneaza ca degetele de la o mana in fata pericolului, ursul Baloo devine altruist pana la sacrificiu....Vine finalul si o data cu el din nou intrebarea...ce facem? Viata ca o jungla si fiecare cu al sau rol. Tronand asupra prapadului, santem ca vulturii populatia Romaniei, avem nevoie de un Mowgli, de tigrii nu ducem lipsa, lasa ca merge si asa. Pentru ursul Baloo se ofera cineva? No one, nu sant amatori... Asa ne trezim ca avem asteptari de la altii. Poate ca tinerii sant satui de cata ipocrizie si rautate la lucru au intalnit prin puterea exemplului in timp ce adultilor nu le place ceea ce vad pentru ca se regasesc pe ei insisi, in oglinda. Privilegiul tineretii, se adapteaza si fac uz de short cut, the easy way. Porti sa-i condamni......
    In uzinele Volkswagen, un angajat, vine cu o idee, o inovatie, ea este prezentata conducerii este analizata si pusa in lucru odata considerata viabila, iar ulterior angajatul este recompensat financiar. Un lucrator asambleaza cu devotiune un motor Mercedes dupa care isi pune si numele pe el. Va imaginati ca asa ceva se poate intampla in Romania.......keep dreaming. Tu vezi-ti de treaba ta!......ce astia sant bani...sau, why bother...
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    O generalizare plecând de la un grup restrâns și cu particularități evidente. Categoric nu se poate aplica tuturor. Dacă ACUM TREBUIE să fac o piesă, o casă, un proiect, o fac, nu mă întreb de ce acum și nu mai târziu, etc. Pe lângă contr-exemplele de mai jos, adaug și eu unul: asistența medicală. De ce acum să fac aia sau ailaltă, de ce așa și nu altfel. De râs, nu?
    O generalizare periculoasă ca toate generalizările. O generalizare pentru răsfățați ai sorții, puțini de altfel.
    PS: să exprimați astfel de doleanțe și cand aplicați pentru un job la Apple, Amazon de exemplu. Acolo e plin de IT-iști.
    • Like 4
  • Un lucru necunoscut de tinerele generatii:
    In anii '70-'80, concernul Volvo a ridicat o noua fabrica. (Vorbim de Suedia.)
    Moderna, automatizata, farmacie.
    In plus, au ridicat un intreg cartier de locuinte pentru viitorii muncitori. Case bine construite, spatioase, locuri de cumparaturi, cinematograf etc. O fabrica de vis, pentru tarile in curs de dezvoltare si cele subdezvoltate. (Pe atunci.) Comunistii nu reuseau asa ceva nici in cele mai indraznete proiecte; credeau ca e Raiul pe Pamint. (Un fel de "fordism", cum spunea Panait Istrati -vedeti cartea lui despre calatoria in URSS-.)
    Totusi, tinerii din noua generatie ("bum-bum", parca, nascuta in anii '50) nu doreau sa se angajeze.
    Nimic nou sub soare, doamelor, domnisoarelor si domnilor.

    Cauze sunt multiple.
    Prima si cea mai importanta este ca societatea a atins un grad de bogatie destul de ridicat. Si tinerii nu sunt motivati economic sa se angajeze. Fie sunt intretinuti de parinti, fie ii ajuta societatea prin ajutoare sociale...

    In rest... educatie, reclame prostesti, filme nebunesti, gasti de cartier, etc.
    ETC.
    • Like 6
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      GabiC check icon
      Exact:
      eu am o vorba: Nu e foamea suficient de mare, ca sa-i motiveze...
      • Like 3
  • Petru check icon
    Cand am citit titlul am crezut ca avem de a face cu un membru al Academiei Romane care s-a hotarat sa scoata verbul A TREBUI din DEX. De fapt autorul (un millenial IT-ist) nu suporta "lozincile", iar cu asta sunt de acord. In rest un amalgam de banalitati. Cat de speciali sunt ei "millenials", cum nu suporta ei banalitatea muncii executata de inaintasi. Dar atentie sa nu-i confundam cu "millenials" de oras "niște ego-uri în formă de gogoși umflate cu TED-uri și speech-uri motivaționale de pe Youtube care nu știu să facă nimic concret și se desumflă la primul contact cu realitatea". Pai, domnule autor, tot ce ai scris este un speech motivational de Youtube, care se aplica la maxim 5% "millenials" restul fiind aceeasi oameni care muncesc că au nevoie de bani ca să trăiască, asa cum a facut si mama domniei tale o viata intreaga. Probabil ca TREBUIE sa deschizi ochii ca sa vezi realitatea in care iti petreci existenta, nu de alta dar intr-o zi se va sparge bula ideala in care crezi sau vrei sa traiesti.
    • Like 8
  • Gabi check icon
    D'aia japonezii şi americanii trebuie să ia aminte, să înveţe şi ei câte ceva din mentalităţile noastre - ca să nu mai fie primii în lume la productivitate şi inovaţie! :-)
    Încercaţi să exprimaţi astfel de motivaţii într-un CV, apoi aplicaţi la orice job din Japonia, SUA, Malaesia, Taiwan sau China. HaHaHa!

    Acu' vorbind serios; vrei independenţă şi libertate de mişcare? atunci îţi faci un PFA şi astfel îţi poţi alege clienţii atât cât te vor ţine economiile personale. Eşti PFA, eşti liber să experimentezi şi să rişti pe banii tăi - nu pe banii unui patron care e obligat să vândă produsul tău ca să te poată plăti la sfârşitul lunii.

    Ideile exprimate în articol se aplică [poate] la domeniul IT şi doar la nişte nişte europeni alintaţi, cu aere ghevariste. Dar, să nu uităm că software-ul se produce şi în SUA, şi în India şi în alte ţări, unde respectul faţă de muncă, faţă de termenii de execuţie şi implicit faţă de şefi este indiscutabil şi sfânt.
    Despre celelalte domenii; nici nu mă mai obosesc să argumentez - căci rezultatele concrete ale altor ţări vorbesc de la sine.
    • Like 4
  • Foarte amuzant articolul! Foarte, foarte! Este evidemt ca opinia autorului are aplicare doar intr-un domeniu al muncii extrem de libertin, precum IT-ul. Dar astfel de domenii reprezinta cu indulgenta max. 5% din piata muncii per ansamblu. As vrea sa vad cum aplica autorul indemnuri de genul: De ce așa și nu altfel? De ce acum și nu mai târziu? etc. in domenii foarte tehnice, cu reguli stricte, de a caror respectare depinde rezultatul productiv al muncii. Ma gandesc acum, la prima mana, la cateva domenii in care astfel de `idei par adevarate „alinturi”. De ex,. economie, constructii, agricultură, juridic, administrativ, bugetar (da, domeniul administrativ-bugetar este un domeniu al muncii capital pentru dezvoltarea societatilor din intreaga lume). Parca si vad cat de tolerabil ar fi comportamentul unui „tanar libertin” in astfel de domenii. Si ce rezultate ar avea el cu intrebari existentiale in munca de genul: De ce așa și nu altfel? De ce acum și nu mai târziu? De ce sa cultivam porumbul in pamant si sa folosim ingrasamant natural, cum ne spune batranul agricultor/fermier, cand putem s-o facem in sol artificial si cu ingrasamant chimical concentrat care sporeste productivitatea si cantitatea (cui ii pasa de calitate!?)? Si de ce sa cultivam primavara? De ce sa formulez o intampinare la o actiune judecatoreasca, pt ca asta inseamna timp pierdut si efort intelectual extrem, cand pot sa ma rezum la o explicatie verbala (ce conteaza ca pierd parghiile procedurale din cauza ocolirii intampinarii si ca risc sa nu-mi pot concentra apararea in cateva minute de explicatii verbale, cand castig relaxare prin eliminarea efortului de a scrie astfel de intampinari)? De ce trebuie sa realizez lucrari juridice in termene exacte, cerute de sefi sau instante, si nu in afara lor/mai tarziu? De ce trebuie sa servesc interesul cetateanului, incluzand activitati suplimentare peste program, in detrimentul confortului fizic și pshic al bugetarului? De ce nu inteleg guvernantii si cetatenii ca bugetarii muncesc strict pt bani, ei vor in mod legitim sa-si traiasca viata, nu sa munceasca. Iar daca se vrea o implicare speciala, o dedicatie, poate chiar sufleteasca, astfel cum emite autorul, care sa nu se rezume la salarii (oricat de mari ar fi), sa se inteleaga ca lucratorii (inclusiv bugetarii) „ trebuie să aibă de ce, pentru ce, să fie interesant, să fie motivant, să fie respectați” (de catre cetatenii in slujba carora activeaza), „să fie atrași și să fie primiți în echipă cu brațele deschise” (de catre angajator -direct statul, indirect - cetateanul). Etc. etc. etc. Ramane cum am stabilit: o povestioara „de alint” a tanarului lucrator intr-un domeniu restrictiv extrem de libertin.
    • Like 5
  • Dar daca in loc de "manager de IT si consultanta" ti-as da un "servici" de strungar
    cu "salar" neaparat mic, ca romanii trebuie sa fie forta de munca ieftina, ai vrea?
    Daca ti-as spune in public "mai muncitorule" te-ai supara?
    • Like 2
  • rezonez si aici cu dvs: in lumea mea "trebuie" a ajuns sa fie urmat de o ridicare de spranceana. Un avertisment ca omul din fata mea experimenteazaa un blocaj in evolutia sa. In functie de mai multe variabile, aleg sa il ajut sau sa imi vad de drum
    • Like 1
  • Din păcate am văzut la companii multinaționale din domeniul IT aceasta mentalitate de "trebuie" chiar la manageri tineri. Că să nu mai vorbesc de giscursurile motivaționale ale patronatului occidental, inclusiv american, care aminteau de ședințe de partid de la noi din vremuri pe care le credeam apuse. Loialitatea față de firma, onoarea de a lucra la firma X, ...
    • Like 1


Îți recomandăm

Andreas Samuelsson

Andreas Samuelsson a plecat din Suedia la puțin timp după terminarea liceului, într-o țară despre care nu știa absolut nimic, probabil nici să o identifice pe hartă, dar în care s-a regăsit și în care a luat contact cu realitatea imediată și foarte concretă.

Citește mai mult

Cristina Țopescu

Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au „mărturisit” despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei... Chiar și după 30 de ani de gazetărie trebuie să mai învăț că fățărnicia nu are niciodată margini.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ciprian Aber

În urmă cu trei ani, Ciprian Aber se afla la o partidă de pescuit cu un prieten de-al său, apicultor, care îi tot povestea despre creșterea albinelor. Și-a dat seama că îi făcea plăcere discuția, iar curiozitatea îl tot îmboldea să pună întrebări. La un moment dat, prietenul său i-a spus: „Auzi, nu vrei să îți fac eu cadou doi stupi de albine? Îi duci la tine la țară și ai grijă de ei...” (Foto: Arhivă personală)

Citește mai mult

companie - IMM - Foto Guliver/Getty Images

În bugetul pe anul 2020, guvernul Orban trebuie să susțină antreprenoriatul românesc mai mult decât au făcut-o guvernele PSD, solicită Asociația Consultanților pentru Programe Antreprenoriale. Foto Guliver/Getty Images

Citește mai mult
sound-bars icon