Discursul unui adevărat manager de oameni: „Nu sunt șeful vostru pentru că sunt mai bun ca voi... Nu vă cer să promiteți loialitate față de firmă, față de mine, față de proiect. Ce vă cer în schimb?...”

(Foto: Guliver/Getty Images)

Managerul vorbește cu echipa sa:

„Nu sunt șeful vostru pentru că sunt mai bun ca voi. Nu v-am căutat ca să fiu mai bun ca voi, v-am căutat ca să fiți voi mai buni ca mine, cel puțin fiecare pe bucata lui, dacă nu mai mult. Nimic nu m-ar bucura mai mult decât să am unul sau mai mulți dintre voi care să mă poată înlocui, pentru că atunci înseamnă că mi-am făcut treaba și am construit ceva sustenabil. Mai înseamnă și că eu pot merge mai departe și face noi lucruri.

Nu vreau să vă zic ce să faceți. Scopul meu e să vă dau destulă informație și destulă autonomie încât să puteți lua aproape toate deciziile fără să fie nevoie de mine. Vreau să înțelegeți care sunt scopul și obiectivele la ce facem noi aici, care e contextul în care lucrăm, și pornim de aici să vă decideți și planifica singuri munca. Nu mă încălzește și-mi consumă timp pe care l-aș cheltui pe altceva dacă trebuie să stau să vă dau eu zilnic instrucțiuni clare și detaliate de muncă, fă aia, fă cealaltă. Va fi nevoie la început, dar nu asta caut”.

„Când veniți la mine cu propuneri sau probleme, vă încurajez să vă gândiți la opțiuni cât mai clare și concrete, ca să pot zice da sau nu cât mai ușor. Pe de altă parte, dacă nu știti ce e de făcut, nu țineți pentru voi, problemele trebuie discutate rapid.

Sunt un om moral. Nu scorțos, nu închistat, nu pudic, dar țin foarte mult la onestitate, la transparență, la încredere. Ne tratăm unul pe altul cu respect, ne zicem ce avem de zis, nu ne bârfim pe la spate, nu ne sabotăm, suntem împreună și dăm unul altuia doar ce avem mai bun. Când nu putem face asta, când se strică relația între doi dintre voi, încercați să o reparați, vă spuneți ce aveți de spus, îmi cereți ajutorul, dar nu lăsați lucrurile să putrezească încet că așa nu câștigă nimeni.

Astea fiind zise, vă cer să aveți conflict, unul cu altul, cu mine, cu alții. Nu conflict din ala personal, în care ataci omul, ci conflict pe idei, conflict pe ce credeți. Fiți asertivi, spuneți ce aveți de spus, dați-vă feedback unul altuia și mie constant. Noi nu stăm tăcuți pe la ședințe ca după aia la țigară să mormăim că “ce mai vrea și ăsta”. Noi dacă avem ceva de zis zicem acolo, dezbatem, și când se termină discuția suntem toți pentru unul și unul pentru toți, nu mai contează de la cine a pornit ideea și cine a fost de acord și cine nu, acum am luat în echipă decizia și decizia e a noastră a tuturor.

Nu sunt prietenul vostru, nu sunt fratele vostru, nu sunt părintele vostru. E posibil ca unii dintre noi să dezvoltăm relații de prieteni, e posibil să nu, prea puțin contează. Ce caut eu cu fiecare dintre voi e ceva la fel de valoros, poate și mai valoros, și anume relații profesionale de încredere bazate pe libertate, demnitate și respect reciproc. Suntem o echipă și ne bazăm pe încredere.

Nu vă cer să-mi promiteți nimic. Nu vă cer să promiteți loialitate față de firmă, față de mine, față de proiect, ar fi o formă fără fond oricum. Vă cer doar sinceritate, onestitate, bune intenții și să-mi spuneți ce vă trece prin cap. Vă cer să stați aici fix cât vreți voi să stați aici, și nicio secundă mai mult. Dacă simțiți că nu mai știți ce faceți, de ce faceți, că nu mai sunteți motivați, spuneți-mi din timp, discutăm, rezolvăm dacă putem, vă ajut cu tot ce pot. Dacă va fi să nu fie și ne vom despărți, ne vom despărți ca niște adulți, nu e divorț, e relație profesională. Nu vreau să țin aici pe nimeni care nu vrea să fie aici, v-aș face vouă rău și le-aș face rău celor din jurul vostru”.

„Vor fi momente ușoare și momente grele. Vor fi perioade când veți face lucruri noi care vă vor captiva și motivația va veni de la sine. Vor fi însă și perioade în care ceea ce părea cândva clar nu va mai fi la fel de clar, în care parcă lucruri în care credeați fără ezitare până mai ieri acum nu mai par sigure deloc. Veți trece prin regăsiri, prin reconfigurări profesionale. Nu va fi ușor și nu va veni de la sine. Nu puteți face outsourcing la propria motivare și fericire profesională, nici către mine, nici către alții. Suntem aici să vă ajutăm, dar voi sunteți primii și ultimii responsabili de cariera voastră și de deciziile pe care le luați.

Feriți-vă de boala de a fi prea ocupat fără a ști ce faci. Sute de mailuri, zeci de telefoane, câte o țigară suptă repede, ți se pare că ești buricul lumii, dar ce rămâne în urma ta? Puneți-vă întrebări profunde. Gândiți-vă la propria mortalitate. Dacă ați fi cu un minut înainte de sfârșitului vieții și ați răspunde la întrebarea <ce ai făcut, ce ai fi vrut să faci, de ce nu ai făcut?>, cum ați răspunde?

Nu toți colegii noștri din firmă și nu toți cei pe care-i întâlniți vor fi la fel de deschiși și bine intenționați cum suntem noi unii cu alții. Din experiența mea, majoritatea oamenilor sunt puternic influențați de context. Dacă nu au avut cu cine, dacă nu au avut cum, dacă au avut un model prost, atunci se vor comporta și ei la fel. Foarte rar am întâlnit însă oameni răi cu adevărat, aproape niciodată. Majoritatea greșelilor și a răutățile sunt făcute de oameni altfel normali. Trebuie să vă comportați moral, dar pragmatic cu ei. Nu încercați să-i convertiți pe toți cu disperare, nu ăsta e rolul vostru, nu suntem doctori, nu trebuie să-i salvăm pe toți, e business. Oferiți-le însă, subtil, prin ce faceți și prin cum vă comportați, un exemplu că se poate și altfel. Nu tolerați însă niciodată derapajele etice clare, nu mai zic de cele legale, nu tolerați răutatea gratuită, abuzul celor mai slabi.

Îmi place să câștig. Performanța contează, când tragem linie trebuie să iasă pe plus. Îmi place să fac lucruri cu impact, să mă concentrez pe chestiunile importante. Nu sunt pasionat de procedură, nu sunt pasionat de formalități, le elimin pe cât pot. Mă interesează rezultatul. Îmi plac lucrurile ambițioase, vreau să ne îmbunătățim constant modul de lucru, să ne îmbunătățim noi, să crește nivelul. Ziua în care îți pot zice clar ce fac peste 6 luni e ziua când încep să-mi pun întrebări dacă nu cumva m-am plafonat.

Nu mă aștept la nimic mai puțin de la fiecare dintre voi”.

Am scris recent despre noua generație, cum privesc ei munca și cum (nu) reușesc managerii să-i motiveze, aici.

Am primit provocarea de a continua cu un articol care să răspundă la întrebarea, ok, și atunci ce trebuie să facă managerul ca să poată motiva noua generație?

Discuția de mai sus, dintre acel manager și echipa sa, este, în sensul strict, fictivă. Ea nu a avut loc niciodată fix așa cum e acolo, toată la un loc, în ordinea aia. Pe fond însă, eu am văzut-o și am trăit-o, de mai multe ori, în mai multe locuri. Așa am înțeles eu să lucrez. Surpriza mea dintotdeauna, dacă a fost una, a fost cât de mulți oameni sunt la fel și rezonează la așa ceva, numai să li se dea șansa, contextul și modelul. Și cât de puternică e poziția asta, și cât de productivă e și cât de bine duce la rezultate. Cei buni pot câștiga fiind buni.

Este un concept în psihologie care se cheamă cinism naiv, care înseamnă ceva de genul: Mihăiță (sau Maricica, tot aia), s-a născut, ca mai noi toți, cu ochii larg deschiși și doritor de bine în lume. Un tânăr naiv ar zice unii. Cândva, prin liceu, prin facultate, pe la primul job, și-a luat-o de la cineva urât, într-un fel sau altul. Mihăiță, după ce plânge o perioadă și-și linge rănile, se redresează și-și reconstruiește el acolo de unu singur coerența mentală în felul următor: bun, acum sunt băiat mare, își zice Mihăiță, am învățat cum merge lumea, și lumea e urâtă și nasoală și oamenii sunt cu toții niște creaturi egoiste, niște târâtoare care nu-și urmăresc decât interesul propriu și nimic altceva. Așa voi fi și eu, își zice Mihăiță, convins că acum a înțeles el cum stă treaba, ca om mare ce a ajuns și el acum. De fapt, Mihăiță nu a avut puterea să treacă peste o durere fără a sări la concluzii exagerate și defensive. Ce face de fapt Mihăiță e că se pune la adăpost de orice viitoare dezamăgire. Mihăiță nu mai vrea să fie vulnerabil și face prin asta o imensă greșeală. Ca lider, fără vulnerabilitate nu faci nimic. Fără să știi că vei investi în oameni și că mulți dintre ei nu vor putea ce credeai tu că pot. Că mulți vor pleca. Că unii te vor dezamăgi. Că uneori te vei înșela în deciziile pe care le vei lua. Că-ți va părea rău, că vei avea zile foarte grele. Fără să știi că nu ești invincibil, fără să admiți asta în fața echipei tale, nu ai cum să treci de un anume nivel de manager de jucărie care tot ce face e un fel de management de resurse pe care o poate face mai bine un softuleț bine scris. Nu zic să te plângi ca în telenovele de orice, nu, deloc, dar trebuie să admiți că ai puncte slabe, că ai dureri, că faci greșeli. De aici începe puterea.

Suntem o nație de cinici naivi, cu asta ne luptăm. Nu toți, dar mulți, mult prea mulți. Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare individ care mi-a explicat mie cum stă treaba și cum e lumea, aș îmbăta cu ei o echipă de rugby. Ce îmi explicau ei de fapt era cum și-au limitat propriul orizont mental, cum s-au cochilit în niște rate și niște termopane. Fast forward 20, 30 de ani și văd în ei niște pensionari acri la Eforie care o se plângă unul altuia că au pus ăia prea puțină carne în ciorbă și-i fură. Sunt rău, prea rău, știu. Pe majoritatea i-am înțeles în felul lor, mai toți doreau sincer să mă ajute, dar mă supără când văd oameni care se limitează singuri.

Vrei să fii manager care să motiveze? Citește ce am zis mai sus. Cel mai important e să știi de ce vrei să fii tu orice în primul rând, și manager printre altele. Care ți-i firul moral pe care-l urmezi? Cine ești, ce oferi și ce ceri de la oamenii tăi? De ce? Pentru ce? Cum te comporți? Pot avea ei încredere în tine? Ești sincer cu tine însuți? Știi cine ești? Ești dispus să fii primul la muncă, ultimul la recompense, să dai un exemplu de sacrificiu, de modestie și de moralitate?

Cum faci asta cu echipele tinere, la început?

Modul de lucru descris de mine aici e unul matur, ajuns la maximul său de potențial, echipe rodate, care lucrează împreună foarte bine. Cum începem drumul către punctul ăsta, care-i primul pas?

Discuțiile în echipă despre cum vă comportați unul cu altul și în business sunt foarte importante și trebuie avute de la început. Nu le faceți mai „grandioase” decât trebuie, micul meu exemplu de la începutul acestui text e, cu intenție, puțin cam dramatic, nu vă apucați însă de ținut discursuri în fața echipei ca și cum ați fi Mahatma Gandhi. Sunteți serioși, dar nu vă luați mai în serios decât trebuie. Amestecați seriozitatea cu umorul, luați bucăți mici, pas cu pas, însă esența e aceeași, aceleași lucruri trebuie cumva spuse, discutate, decise în echipă, asumate în echipă.

O diferență importantă vine în modul de învățare. Juniorii au nevoie de mai multă direcție și un cadru mai bine definit. Sigur, nu trebuie sufocați, dar au nevoie de instrucțiuni ceva mai clare și de asistență mai de aproape. Pe măsură ce cresc în experiență și competențe, retrăgeți-vă și lăsați-i din ce în ce mai mult singuri, ca să-și exerseze autonomia (și încurajați-i să facă asta). Nu le reproșați greșelile, din greșeli se învață, reproșați-le prostiile. Prostia e când se aruncă aiurea în sarcini sau în promisiuni fără să se gândească puțin și să se informeze adecvat. Când însă încearcă ceva cu cele mai bune intenții, se documentează, analizează, se consultă, și totuși nu iese, atunci nu e nimic de reproșat, ci poate de lăudat. Au încercat, au făcut ceva, au învățat ceva. Cel mai eficient mod de a omorî inițiativa e să cerți prea mult și degeaba când nu iese. Inevitabil multe lucruri nu vor ieși, învățați din ele, nu le arătați cu degetul. Intoleranța la risc și rușinea de greșeală sunt probleme enorme în business-ul românesc. Managerii care una, două dau cu rigla peste mână și sar la concluzia „știam eu că nu se poate decât dacă o fac eu personal” normal că obțin în jurul lor numai oameni reticenți, demotivați și fără inițiativă, care chiar că nu fac nimic fără să le zică șeful, numai că asta nu se întâmplă pentru că așa sunt ei, ci pentru că asta e climatul pe care șeful, de multe ori fără să vrea, l-a creat. Un climat de control, de reproș, care descurajează orice inițiativă și orice risc. Suntem cu toții victimele unui sistem educațional care încurajează repetiția, memorarea și obediența în timp ce descurajează inițiativa, confruntarea, dialogul aprins și gândirea critică, și cu toții trebuie să ne luptăm să scăpăm de instinctele astea ca manageri.

Abilitatea de a crește oameni, de a le delega treptat responsabilități, de a le da autonomie, de a le tolera greșelile, de a învăța din ele, este probabil calitatea cea mai importantă a unui manager care dorește să treacă de la nivelul de șef de mică afacere, unde nimic nu se mișcă fără el, la cel de management adevărat.

Responsabilitate

Stabiliți limite de autonomie, până unde pot decide ei singuri, când se consultă cu voi, comunicați-le clar, nu le lăsați că „se subînțelege”. Aluziile, înțelegerile implicite, lucrurile nespuse, astea sunt greșeli care duc la mari probleme. Spuneți clar ce e de zis, e mult mai bine să spuneți o banalitate evidentă decât să nu spuneți ceva care credeți că e evident, dar de fapt nu e, pentru că și „evidentul” ăsta, fiecare îl înțelege puțin altfel. Comunicare, comunicare, comunicare. Claritate. Lucrurile spuse clar, direct, precis. Fără „fă să fie bine”, fără „încercăm și noi ceva”, fără „vedem ce se poate”. Cine va face ce când? Nu lăsați nicio discuție să aibă loc fără ca la sfârșit să recapitulați ce decizii ați luat și să hotărâți cine va face ce până când în legătură cu ele. Responsabilități clare și precise în acțiuni.

Un alt lucru pe care trebuie să-l înveți ca lider este să știi când să te desparți. Nu cădeți în eroarea gravă a învățătorului care își consumă 80% din timp și energie pe cei câțiva scandalagii din ultimele bănci, în timp ce 90% din clasă, care ar vrea să învețe și să muncească, e neglijață. Nu-ți face proiecte personale din a „salva” oameni. Dă-le tuturor aceleași șanse și vezi cine le apreciază. În cele mai multe cazuri, între cineva cu momente de geniu, dar dificil, și mare consumator de energie din partea ta, și cineva doar competent, dar performer constant și matur, care-și vede de treabă, vei avea mult mai mult de câștigat de pe urma celui de-al doilea. Cât despre cei care otrăvesc fântâna, care lasă numai ciudă și lacrimi în urma lor, care nu respectă pe nimeni și nimic, de ei trebuie scăpat imediat, indiferent cât de buni sunt. Aici însă mare atenție, a nu se confunda conflictul necesar cu conflictul nociv. Nu trebuie sărit în extrema cealaltă și căutată un fel de armonie falsă și artificială în care nimeni nu supără pe nimeni cu nimic și totul se reduce la un fel de bălăceală mediocră de unor banalități rostite care și cum ar însemna ceva. Contează intenția: când cineva e dur și critică echipa, cauzând supărare poate, de ce o face? O face din dorința sinceră de a ridica nivelul, sau o face din vreo dorință meschină de a-și gâdila el ego-ul sau pentru eu știu ce manevre politice? Zice lucruri dure care trebuie spuse, dar cu respect, sau atacă la persoană de dragul de atace la persoană?

Rețete, formule, guru

Citiți, învățați și practicați: inteligență emoțională, bias-uri cognitive, delegare/ modele de învățare și comunicare asertivă, clară, care duce la responsabilitate individuală. Nu trebuie să vă dau link-uri, dacă nu vă descurcați cu un google, înseamnă că probabil ați citit degeaba până aici.

Și da, sigur, poți să te uiți și pe youtube la câte vreun guru motivațional care-ți explică cei 17 pași a nu știu cărei minuni sau iluminări manageriale. Te va ajuta fix cât o beție bună, adică îți trece a doua zi, cel mult două zile după. Nu strică, dar nu te baza pe asta. Dacă insiști prea mult pe direcția asta, ai grijă să nu te apuci de vândut cosmetice într-un MLM cu un exemplar din „Supă de pui pentru suflet” în buzunar. Nimic rușinos în asta, munca e muncă, dar dacă e să vorbim de management, e altceva.

Fă-ți meseria, fii bun la ce faci, dă înainte de a cere, fii vulnerabil, cunoaște-te, fii sincer, vorbește cu oamenii tăi, pune-ți inima pe masă, cere-le multe și oferă-le și mai multe.

Fii asta și-ți va merge cu orice generație. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp