Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Discursul unui adevărat manager de oameni: „Nu sunt șeful vostru pentru că sunt mai bun ca voi... Nu vă cer să promiteți loialitate față de firmă, față de mine, față de proiect. Ce vă cer în schimb?...”

angajati

(Foto: Guliver/Getty Images)

Managerul vorbește cu echipa sa:

„Nu sunt șeful vostru pentru că sunt mai bun ca voi. Nu v-am căutat ca să fiu mai bun ca voi, v-am căutat ca să fiți voi mai buni ca mine, cel puțin fiecare pe bucata lui, dacă nu mai mult. Nimic nu m-ar bucura mai mult decât să am unul sau mai mulți dintre voi care să mă poată înlocui, pentru că atunci înseamnă că mi-am făcut treaba și am construit ceva sustenabil. Mai înseamnă și că eu pot merge mai departe și face noi lucruri.

Nu vreau să vă zic ce să faceți. Scopul meu e să vă dau destulă informație și destulă autonomie încât să puteți lua aproape toate deciziile fără să fie nevoie de mine. Vreau să înțelegeți care sunt scopul și obiectivele la ce facem noi aici, care e contextul în care lucrăm, și pornim de aici să vă decideți și planifica singuri munca. Nu mă încălzește și-mi consumă timp pe care l-aș cheltui pe altceva dacă trebuie să stau să vă dau eu zilnic instrucțiuni clare și detaliate de muncă, fă aia, fă cealaltă. Va fi nevoie la început, dar nu asta caut”.

„Când veniți la mine cu propuneri sau probleme, vă încurajez să vă gândiți la opțiuni cât mai clare și concrete, ca să pot zice da sau nu cât mai ușor. Pe de altă parte, dacă nu știti ce e de făcut, nu țineți pentru voi, problemele trebuie discutate rapid.

Sunt un om moral. Nu scorțos, nu închistat, nu pudic, dar țin foarte mult la onestitate, la transparență, la încredere. Ne tratăm unul pe altul cu respect, ne zicem ce avem de zis, nu ne bârfim pe la spate, nu ne sabotăm, suntem împreună și dăm unul altuia doar ce avem mai bun. Când nu putem face asta, când se strică relația între doi dintre voi, încercați să o reparați, vă spuneți ce aveți de spus, îmi cereți ajutorul, dar nu lăsați lucrurile să putrezească încet că așa nu câștigă nimeni.

Astea fiind zise, vă cer să aveți conflict, unul cu altul, cu mine, cu alții. Nu conflict din ala personal, în care ataci omul, ci conflict pe idei, conflict pe ce credeți. Fiți asertivi, spuneți ce aveți de spus, dați-vă feedback unul altuia și mie constant. Noi nu stăm tăcuți pe la ședințe ca după aia la țigară să mormăim că “ce mai vrea și ăsta”. Noi dacă avem ceva de zis zicem acolo, dezbatem, și când se termină discuția suntem toți pentru unul și unul pentru toți, nu mai contează de la cine a pornit ideea și cine a fost de acord și cine nu, acum am luat în echipă decizia și decizia e a noastră a tuturor.

Nu sunt prietenul vostru, nu sunt fratele vostru, nu sunt părintele vostru. E posibil ca unii dintre noi să dezvoltăm relații de prieteni, e posibil să nu, prea puțin contează. Ce caut eu cu fiecare dintre voi e ceva la fel de valoros, poate și mai valoros, și anume relații profesionale de încredere bazate pe libertate, demnitate și respect reciproc. Suntem o echipă și ne bazăm pe încredere.

Nu vă cer să-mi promiteți nimic. Nu vă cer să promiteți loialitate față de firmă, față de mine, față de proiect, ar fi o formă fără fond oricum. Vă cer doar sinceritate, onestitate, bune intenții și să-mi spuneți ce vă trece prin cap. Vă cer să stați aici fix cât vreți voi să stați aici, și nicio secundă mai mult. Dacă simțiți că nu mai știți ce faceți, de ce faceți, că nu mai sunteți motivați, spuneți-mi din timp, discutăm, rezolvăm dacă putem, vă ajut cu tot ce pot. Dacă va fi să nu fie și ne vom despărți, ne vom despărți ca niște adulți, nu e divorț, e relație profesională. Nu vreau să țin aici pe nimeni care nu vrea să fie aici, v-aș face vouă rău și le-aș face rău celor din jurul vostru”.

„Vor fi momente ușoare și momente grele. Vor fi perioade când veți face lucruri noi care vă vor captiva și motivația va veni de la sine. Vor fi însă și perioade în care ceea ce părea cândva clar nu va mai fi la fel de clar, în care parcă lucruri în care credeați fără ezitare până mai ieri acum nu mai par sigure deloc. Veți trece prin regăsiri, prin reconfigurări profesionale. Nu va fi ușor și nu va veni de la sine. Nu puteți face outsourcing la propria motivare și fericire profesională, nici către mine, nici către alții. Suntem aici să vă ajutăm, dar voi sunteți primii și ultimii responsabili de cariera voastră și de deciziile pe care le luați.

Feriți-vă de boala de a fi prea ocupat fără a ști ce faci. Sute de mailuri, zeci de telefoane, câte o țigară suptă repede, ți se pare că ești buricul lumii, dar ce rămâne în urma ta? Puneți-vă întrebări profunde. Gândiți-vă la propria mortalitate. Dacă ați fi cu un minut înainte de sfârșitului vieții și ați răspunde la întrebarea <ce ai făcut, ce ai fi vrut să faci, de ce nu ai făcut?>, cum ați răspunde?

Nu toți colegii noștri din firmă și nu toți cei pe care-i întâlniți vor fi la fel de deschiși și bine intenționați cum suntem noi unii cu alții. Din experiența mea, majoritatea oamenilor sunt puternic influențați de context. Dacă nu au avut cu cine, dacă nu au avut cum, dacă au avut un model prost, atunci se vor comporta și ei la fel. Foarte rar am întâlnit însă oameni răi cu adevărat, aproape niciodată. Majoritatea greșelilor și a răutățile sunt făcute de oameni altfel normali. Trebuie să vă comportați moral, dar pragmatic cu ei. Nu încercați să-i convertiți pe toți cu disperare, nu ăsta e rolul vostru, nu suntem doctori, nu trebuie să-i salvăm pe toți, e business. Oferiți-le însă, subtil, prin ce faceți și prin cum vă comportați, un exemplu că se poate și altfel. Nu tolerați însă niciodată derapajele etice clare, nu mai zic de cele legale, nu tolerați răutatea gratuită, abuzul celor mai slabi.

Îmi place să câștig. Performanța contează, când tragem linie trebuie să iasă pe plus. Îmi place să fac lucruri cu impact, să mă concentrez pe chestiunile importante. Nu sunt pasionat de procedură, nu sunt pasionat de formalități, le elimin pe cât pot. Mă interesează rezultatul. Îmi plac lucrurile ambițioase, vreau să ne îmbunătățim constant modul de lucru, să ne îmbunătățim noi, să crește nivelul. Ziua în care îți pot zice clar ce fac peste 6 luni e ziua când încep să-mi pun întrebări dacă nu cumva m-am plafonat.

Nu mă aștept la nimic mai puțin de la fiecare dintre voi”.


Am scris recent despre noua generație, cum privesc ei munca și cum (nu) reușesc managerii să-i motiveze, aici.

Am primit provocarea de a continua cu un articol care să răspundă la întrebarea, ok, și atunci ce trebuie să facă managerul ca să poată motiva noua generație?

Discuția de mai sus, dintre acel manager și echipa sa, este, în sensul strict, fictivă. Ea nu a avut loc niciodată fix așa cum e acolo, toată la un loc, în ordinea aia. Pe fond însă, eu am văzut-o și am trăit-o, de mai multe ori, în mai multe locuri. Așa am înțeles eu să lucrez. Surpriza mea dintotdeauna, dacă a fost una, a fost cât de mulți oameni sunt la fel și rezonează la așa ceva, numai să li se dea șansa, contextul și modelul. Și cât de puternică e poziția asta, și cât de productivă e și cât de bine duce la rezultate. Cei buni pot câștiga fiind buni.

Este un concept în psihologie care se cheamă cinism naiv, care înseamnă ceva de genul: Mihăiță (sau Maricica, tot aia), s-a născut, ca mai noi toți, cu ochii larg deschiși și doritor de bine în lume. Un tânăr naiv ar zice unii. Cândva, prin liceu, prin facultate, pe la primul job, și-a luat-o de la cineva urât, într-un fel sau altul. Mihăiță, după ce plânge o perioadă și-și linge rănile, se redresează și-și reconstruiește el acolo de unu singur coerența mentală în felul următor: bun, acum sunt băiat mare, își zice Mihăiță, am învățat cum merge lumea, și lumea e urâtă și nasoală și oamenii sunt cu toții niște creaturi egoiste, niște târâtoare care nu-și urmăresc decât interesul propriu și nimic altceva. Așa voi fi și eu, își zice Mihăiță, convins că acum a înțeles el cum stă treaba, ca om mare ce a ajuns și el acum. De fapt, Mihăiță nu a avut puterea să treacă peste o durere fără a sări la concluzii exagerate și defensive. Ce face de fapt Mihăiță e că se pune la adăpost de orice viitoare dezamăgire. Mihăiță nu mai vrea să fie vulnerabil și face prin asta o imensă greșeală. Ca lider, fără vulnerabilitate nu faci nimic. Fără să știi că vei investi în oameni și că mulți dintre ei nu vor putea ce credeai tu că pot. Că mulți vor pleca. Că unii te vor dezamăgi. Că uneori te vei înșela în deciziile pe care le vei lua. Că-ți va părea rău, că vei avea zile foarte grele. Fără să știi că nu ești invincibil, fără să admiți asta în fața echipei tale, nu ai cum să treci de un anume nivel de manager de jucărie care tot ce face e un fel de management de resurse pe care o poate face mai bine un softuleț bine scris. Nu zic să te plângi ca în telenovele de orice, nu, deloc, dar trebuie să admiți că ai puncte slabe, că ai dureri, că faci greșeli. De aici începe puterea.

Suntem o nație de cinici naivi, cu asta ne luptăm. Nu toți, dar mulți, mult prea mulți. Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare individ care mi-a explicat mie cum stă treaba și cum e lumea, aș îmbăta cu ei o echipă de rugby. Ce îmi explicau ei de fapt era cum și-au limitat propriul orizont mental, cum s-au cochilit în niște rate și niște termopane. Fast forward 20, 30 de ani și văd în ei niște pensionari acri la Eforie care o se plângă unul altuia că au pus ăia prea puțină carne în ciorbă și-i fură. Sunt rău, prea rău, știu. Pe majoritatea i-am înțeles în felul lor, mai toți doreau sincer să mă ajute, dar mă supără când văd oameni care se limitează singuri.

Vrei să fii manager care să motiveze? Citește ce am zis mai sus. Cel mai important e să știi de ce vrei să fii tu orice în primul rând, și manager printre altele. Care ți-i firul moral pe care-l urmezi? Cine ești, ce oferi și ce ceri de la oamenii tăi? De ce? Pentru ce? Cum te comporți? Pot avea ei încredere în tine? Ești sincer cu tine însuți? Știi cine ești? Ești dispus să fii primul la muncă, ultimul la recompense, să dai un exemplu de sacrificiu, de modestie și de moralitate?

Cum faci asta cu echipele tinere, la început?

Modul de lucru descris de mine aici e unul matur, ajuns la maximul său de potențial, echipe rodate, care lucrează împreună foarte bine. Cum începem drumul către punctul ăsta, care-i primul pas?

Discuțiile în echipă despre cum vă comportați unul cu altul și în business sunt foarte importante și trebuie avute de la început. Nu le faceți mai „grandioase” decât trebuie, micul meu exemplu de la începutul acestui text e, cu intenție, puțin cam dramatic, nu vă apucați însă de ținut discursuri în fața echipei ca și cum ați fi Mahatma Gandhi. Sunteți serioși, dar nu vă luați mai în serios decât trebuie. Amestecați seriozitatea cu umorul, luați bucăți mici, pas cu pas, însă esența e aceeași, aceleași lucruri trebuie cumva spuse, discutate, decise în echipă, asumate în echipă.

O diferență importantă vine în modul de învățare. Juniorii au nevoie de mai multă direcție și un cadru mai bine definit. Sigur, nu trebuie sufocați, dar au nevoie de instrucțiuni ceva mai clare și de asistență mai de aproape. Pe măsură ce cresc în experiență și competențe, retrăgeți-vă și lăsați-i din ce în ce mai mult singuri, ca să-și exerseze autonomia (și încurajați-i să facă asta). Nu le reproșați greșelile, din greșeli se învață, reproșați-le prostiile. Prostia e când se aruncă aiurea în sarcini sau în promisiuni fără să se gândească puțin și să se informeze adecvat. Când însă încearcă ceva cu cele mai bune intenții, se documentează, analizează, se consultă, și totuși nu iese, atunci nu e nimic de reproșat, ci poate de lăudat. Au încercat, au făcut ceva, au învățat ceva. Cel mai eficient mod de a omorî inițiativa e să cerți prea mult și degeaba când nu iese. Inevitabil multe lucruri nu vor ieși, învățați din ele, nu le arătați cu degetul. Intoleranța la risc și rușinea de greșeală sunt probleme enorme în business-ul românesc. Managerii care una, două dau cu rigla peste mână și sar la concluzia „știam eu că nu se poate decât dacă o fac eu personal” normal că obțin în jurul lor numai oameni reticenți, demotivați și fără inițiativă, care chiar că nu fac nimic fără să le zică șeful, numai că asta nu se întâmplă pentru că așa sunt ei, ci pentru că asta e climatul pe care șeful, de multe ori fără să vrea, l-a creat. Un climat de control, de reproș, care descurajează orice inițiativă și orice risc. Suntem cu toții victimele unui sistem educațional care încurajează repetiția, memorarea și obediența în timp ce descurajează inițiativa, confruntarea, dialogul aprins și gândirea critică, și cu toții trebuie să ne luptăm să scăpăm de instinctele astea ca manageri.

Abilitatea de a crește oameni, de a le delega treptat responsabilități, de a le da autonomie, de a le tolera greșelile, de a învăța din ele, este probabil calitatea cea mai importantă a unui manager care dorește să treacă de la nivelul de șef de mică afacere, unde nimic nu se mișcă fără el, la cel de management adevărat.

Responsabilitate

Stabiliți limite de autonomie, până unde pot decide ei singuri, când se consultă cu voi, comunicați-le clar, nu le lăsați că „se subînțelege”. Aluziile, înțelegerile implicite, lucrurile nespuse, astea sunt greșeli care duc la mari probleme. Spuneți clar ce e de zis, e mult mai bine să spuneți o banalitate evidentă decât să nu spuneți ceva care credeți că e evident, dar de fapt nu e, pentru că și „evidentul” ăsta, fiecare îl înțelege puțin altfel. Comunicare, comunicare, comunicare. Claritate. Lucrurile spuse clar, direct, precis. Fără „fă să fie bine”, fără „încercăm și noi ceva”, fără „vedem ce se poate”. Cine va face ce când? Nu lăsați nicio discuție să aibă loc fără ca la sfârșit să recapitulați ce decizii ați luat și să hotărâți cine va face ce până când în legătură cu ele. Responsabilități clare și precise în acțiuni.

Un alt lucru pe care trebuie să-l înveți ca lider este să știi când să te desparți. Nu cădeți în eroarea gravă a învățătorului care își consumă 80% din timp și energie pe cei câțiva scandalagii din ultimele bănci, în timp ce 90% din clasă, care ar vrea să învețe și să muncească, e neglijață. Nu-ți face proiecte personale din a „salva” oameni. Dă-le tuturor aceleași șanse și vezi cine le apreciază. În cele mai multe cazuri, între cineva cu momente de geniu, dar dificil, și mare consumator de energie din partea ta, și cineva doar competent, dar performer constant și matur, care-și vede de treabă, vei avea mult mai mult de câștigat de pe urma celui de-al doilea. Cât despre cei care otrăvesc fântâna, care lasă numai ciudă și lacrimi în urma lor, care nu respectă pe nimeni și nimic, de ei trebuie scăpat imediat, indiferent cât de buni sunt. Aici însă mare atenție, a nu se confunda conflictul necesar cu conflictul nociv. Nu trebuie sărit în extrema cealaltă și căutată un fel de armonie falsă și artificială în care nimeni nu supără pe nimeni cu nimic și totul se reduce la un fel de bălăceală mediocră de unor banalități rostite care și cum ar însemna ceva. Contează intenția: când cineva e dur și critică echipa, cauzând supărare poate, de ce o face? O face din dorința sinceră de a ridica nivelul, sau o face din vreo dorință meschină de a-și gâdila el ego-ul sau pentru eu știu ce manevre politice? Zice lucruri dure care trebuie spuse, dar cu respect, sau atacă la persoană de dragul de atace la persoană?

Rețete, formule, guru

Citiți, învățați și practicați: inteligență emoțională, bias-uri cognitive, delegare/ modele de învățare și comunicare asertivă, clară, care duce la responsabilitate individuală. Nu trebuie să vă dau link-uri, dacă nu vă descurcați cu un google, înseamnă că probabil ați citit degeaba până aici.

Și da, sigur, poți să te uiți și pe youtube la câte vreun guru motivațional care-ți explică cei 17 pași a nu știu cărei minuni sau iluminări manageriale. Te va ajuta fix cât o beție bună, adică îți trece a doua zi, cel mult două zile după. Nu strică, dar nu te baza pe asta. Dacă insiști prea mult pe direcția asta, ai grijă să nu te apuci de vândut cosmetice într-un MLM cu un exemplar din „Supă de pui pentru suflet” în buzunar. Nimic rușinos în asta, munca e muncă, dar dacă e să vorbim de management, e altceva.

Fă-ți meseria, fii bun la ce faci, dă înainte de a cere, fii vulnerabil, cunoaște-te, fii sincer, vorbește cu oamenii tăi, pune-ți inima pe masă, cere-le multe și oferă-le și mai multe.

Fii asta și-ți va merge cu orice generație. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • tot ce se zice că ar spune acel manager, trebuie să se-ntâmple doar în mintea lui. că dacă se dezbracă-n halul acesta în fața subalternilor, va fi „mâncat”!
    și nu doar de cei din subordine, ci și de patroni!
    (elocvent comentariul cu tanti „pensionată” de patronii deranjați de modernismul metodelor sale...)
    • Like 0
  • Termenul "cinici naivi" nu este acoperitor in intregime......
    Fă-ți meseria, fii bun la ce faci, dă înainte de a cere, fii vulnerabil, cunoaște-te, fii sincer, vorbește cu oamenii tăi, pune-ți inima pe masă, cere-le multe și oferă-le și mai multe.
    In perversa realitate a zilelor noastre asta echivaleaza cu a citi Seherezada si 1001 de nopti.
    • Like 2
  • nimeni n a comentat titlul. Transpira narcisism si indeparteaza cititorul de la mesajul care urmeaza. Si mesajul e al dracu' de bunut. Dati un edit titlului , asadar :)
    Apoi : exista un nene comentac care e evident din "bransa" . Stie, e cinic, e nemultumit, a trecut prin multe. Uita ceva: pe parcurs si a atins maximumul . N a mers mai departe. Faptul ca EL nu a putut pastra acele constructii complexe pe mai multe levele, nu inseamna ca altul nu poate. Faptul ca EL nu a reusit sa ramana vertical (in propria i lume, propriul sistem de valori) , e problema dansului. Acest spirit de management fluid, flexibil, deschis, comunicativ, este cel mai productiv PE TERMEN LUNG. Exista si exceptii, dementi care sug totul din angajat si il arunca mai apoi. Creeaza plus pt firma pe termene scurte si o ia de la cap. Dar genul asta mereu se va izbi de mai multe chestii care l trag in jos, in principiu (traim in relativ, pot exista si exceptii la exceptii, evident) : nu construieste chimie in firma, se produc blocaje care dor, durerea se transforma in pierderi, nu produce angajati de mare calitate (modelul de management propus de autor produce. Pt ca apeleaza la ceva din brainul nostru care e al dracu' de bine wired in zona de reward chemistry). Si altele. Dar ma opresc pt ca devin pedant (singurul element pe care il reprosez, dealtfel, articolului in sine, pe langa ridicarea de spranceana relativ la titlu :) ) PS declaratie de iubire: mi ar fi placut sa lucrez cu dvs. Succes in toate
    • Like 2
  • Buun, si acuma d-le Postolache, permiteti-mi sa va sugerez tema urmatorului articol: cum faci toate astea prezentate aici atunci cand "manajerul" respectiv este angajat la Stat ? Inainte de a va grabi sa raspundeti cum ca e la fel, va spun ca nu e.
    Caci asa cum sintetiza un coleg de forum mai jos:
    - Care sunt criteriile lor de "crestere"? Ca faci un raport, neimportant pentru nimeni, sau nefolosit de nimeni, in 2 ore, decat in 5 ore? Ca stai peste program sa faci 2 rapoarte, neimportante pentru nimeni ?

    Adaug faptul ca la Stat exista (si nu numai in Romanika) uriasa problema a ceea ce americanii numesc "accountability". Adica daca iti faci treaba, bine, daca nu, tot bine. Pur si simplu nu se intampla nimic cu cei care nu si-au facut treaba. Ba uneori sunt promovati. Sau mutati pe diagonala, intr-o pozitie chiar mai buna decat inainte.

    Astept nerabdator next article :)
    • Like 1
    • @ Sergiu F.
      La stat e mult mai greu, din motivul menționat de dvs. Recent scriam cele de mai jos despre stat. Pe scurt, din punctul meu de vedere, liberal i-aș zice, e necesară o simplificare și debirocratizare a statului.

      "O incompetență profundă care merge mult dincolo de skill-urile sau absența skill-urilor unor persoane, o incompetență organizațională, o paralizie decizională, o obsesie birocratică cu forme și proceduri care rup încet orice legătură cu realitatea. Vieți petrecute între birouri, între hârtii, care pervertesc common sense-ul într-o logică recurentă care se raportează doar la ea însăși. Majoritatea statului lucrează pentru el însuși, tot felul de structuri care se controlează una pe alta, se angajează una pe alta, se raportează una la alta, se hrănesc una pe alta. Nu comunică unii cu alții, își trimit adrese și formulare, se apără nici ei nu mai știu de ce, ajung să uite de ce există și de ce au venit acolo.
      Oameni răi sunt rari, extrem de rari. Venalii la fel, nu sunt peste tot, dar nici nu prea contează. Într-un sistem ca cel de mai sus, e mult prea greu să fii om bun, ești piesă de mecanism, rotiță la mașină. Erou trebuie să fii ca să pășești contra curentului.
      Mai mult decât de anti corupție (evidentă de altfel), statul român are nevoie de un anume fel de simplitate sofisticată (nu e paradoxul care pare la prima citire), de transparență decizională, de debirocratizare, de flexibilitate, de mai puține proceduri și grile și formulare, de mai multă onestitate, de mai mult aer, de oameni care să poată zice ce au de zis, de demnitatea profesională a celor care lucrează acolo. Cel mai mult avem nevoie de încredere, a funcționarului în cetățean, a cetățeanului în funcționar, a funcționarului în funcționar. Ce avem acum e un dezastru, mulți funcționari speriați de bombe, se ascund și ei în spatele unei birocrații pentru că nu mai știu ce altceva să facă, și alții care profită de aceeași atmosferă și încep să abuzeze de poziția lor, în toate felurile posibile."
      • Like 3
    • @ Andrei Postolache
      Multumesc pentru raspuns. Daca prin "simplificare" intelegeti neinterventia, neimixtiunea statului in economie adica capitalismul laissez-faire, atunci suntem pe aceeasi lungime de unda.
      • Like 1
  • GabiC check icon
    A se citi cu metoclopramidul langa tine! ( si un pahar mare de apa, eventual cu lamaie)
    • Like 0
  • Eu am avut o astfel de șefă. La departamentul IT al unei multinaționale. Exact așa ne vorbea și se comporta, deși se formase și activase două treimi din carieră în comunism. Știți ce s-a intamplat, până la urmă? Șefii ei, români și expați, deopotrivă, au scos-o forțat la pensie și au înlocuit-o cu o matracucă, care știa doar să verifice la ce oră venim și câte ore stăm la birou. Până la urmă am plecat intr-un an sabatic...
    • Like 2
    • @ Marius Stavilă
      Am văzut și eu cazuri din astea triste, se întâmplă și în zona privată. E păcat pentru că pe termen lung firma pierde, oamenii cei mai buni pleacă.
      • Like 2
  • Un punct de vedere interesant.
    • Like 0
  • Stii care e cel mai trist lucru: cand subalternii se complac intr-un fel de mediocritate, fara sa vina sa propuna nimic, asteptand sa li se dea sa faca ceva. E trist pentru ca din punct de vedere al unuia cu responsabilitati mai mari pe partea tehnica, simt ca nu am pe nimeni alaturi care sa imi poata prelua din sarcini cand am perioade nasoale, sau pe care sa simt ca ma pot baza. Si ma doare cand omul pleaca pentru ca in alta parte e mai usor (cum mi s-a intamplat foarte des). M-as enorm bucura, la modul sincer, pentru el (pentru mine ar fi mai nasol) daca ar pleca sa isi faca firma lui - nu am avut niciun caz din acesta.
    • Like 2
  • Am postat un comentariu de dimineata care mi-a fost sters. Din cate se vede lasati doar comentariile favorabile. Si inca ceva. Ar fi corect ca sa notificati utilizatorii atunci cand le stergeti comentariile.

    Imi mentin parerea ca este un articol slab, un cocktail de idei adunate de prin cartile de management vechi si noi, si care idei vor sa sune a experienta personala. Cea mai trista parte este ca articolul este scris stangaci, intr-un limbaj de lemn plin de clisee pana la refuz.
    • Like 6
    • @ Stephen Colbert
      Trebuie să vă prezentanți atunci data viitoare când sunteți pe lângă mine, aparent mă cunoașteți atât de bine, dar eu nu nu am avut încă plăcerea să vă cunosc.
      • Like 1
    • @ Andrei Postolache
      Sunteti sarcastic. Sarcasmul inseamna intotdeauna un singur lucru si anume il folosim sa ne ascundem nesiguranta si fricile.

      Nu va cunosc personal dar v-am recunoscut cu usurinta. Sunteti unul dintre multii managerasi cu pasiune sau interes pentru management, care nu mai sunt capabili sa disocieze experienta personala de ceea ce au citit prin carti.

      Este foarte bine ca sunteti pasionat de management. Insa trebuie sa va intrebati daca aveti talentul necesar in a face o cariera din aceasta pasiune si daca puteti oferi plus valoare clientilor dvs. Articolul de fata, pentru ca este un extraordinar carcalete de idei, nu va avantajeaza in directia de a va arata talentul sau de a-i invata ceva pe ceilalti.

      Sper ca feedbackul meu sa va ajute in cariera!
      • Like 0
    • @ Andrei Postolache
      Nu am experienta sa critic dar, de unde vad eu in acest articol, este o poveste mult prea frumoasa, ca sa devina vreodata realitate. Asta este "realitatea" din biroul de la ultimul etaj. Jos este cu totul altfel. Ce pot sa spun frumos visul, povestea si mai frumoasa. Am citit curios ca o sa aflu unde anume este acest manager, as fi vrut sa-i vad o imagine ca sa-i strang mâna ar fi chiar de basm.
      • Like 0
  • Articolul asta (dealtminteri excelent) imi aminteste de o scena la lansarea cartii lui Radu Paraschivescu, "Ghidul nesimtitului roman". Intrebat fiind ce parere are de faptul ca in foarte scurt timp de la lansare, cartea a fost vanduta in peste 10,000 de exemplare, R.P. a raspuns: "din pacate au cumparat-o tot cei care nu trebuiau sa o cumpere". :)
    Asa si cu articolul asta. Va fi citit si inteles in general doar de catre cei care deja aplica o buna parte din invataturile expuse. Si nu va fi citit si luat in considerare exact de catre cei ce chiar ar avea nevoie de asa ceva.
    • Like 4


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult
text: Andrei Postolache / voce: Florin Negruțiu
sound-bars icon