Olandezul de la Cârlibaba: Am deschis TikTok-ul și am intrat direct în fabrica de conspirații care schimbă Estul Europei

foto: Profimedia

Duminica trecută am plecat la București, unde Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam a susținut concertul de închidere al Festivalului Enescu – cel mai mare festival de muzică clasică din Europa de Est și un concurent serios pentru marile festivaluri din Vest. La Sala Palatului, de două ori mai mare decât Concertgebouw-ul, toate cele peste 4.000 de bilete au fost vândute, iar scările și culoarele erau pline de muzicieni veniți de la alte concerte. Așteptările, pe măsură; publicul – entuziast, chiar și în cadrele etichetei muzicii clasice. A urmat o sărbătoare europeană a muzicii, cu un vârf de bucurie după Rapsodia română de Enescu, o lucrare spectaculoasă, cu elemente din muzica populară din toate regiunile României – devenită în timp un simbol al unității culturale românești.

Dimineața următoare, pe drumul de întoarcere spre Transilvania, îmi dau seama că mai lipsesc doar 80 de kilometri de autostradă pentru a putea merge, cap-coadă, de la București la Amsterdam. Pe un tronson dificil prin Munții Carpați se lucrează intens pentru a lega partea din România extracarpatică de Europa Occidentală. Îmi număr, ca și în seara precedentă, binecuvântările integrării României în Uniunea Europeană.

Și totuși, simt îndoiala: reușim să ne integrăm în Uniune sau, în ultimul moment, populismul deturnează integrarea europeană? O întrebare la fel de importantă pentru România ca pentru UE! România e într-o poziție financiară și politică fragilă. PSD, partidul socialist corupt, a fost decimat la ultimele alegeri, dar populismul a trecut pe aproape de victorie. Mulți, în România și în Europa, au răsuflat ușurați când pro-europeanul Dan a devenit președinte și l-a numit premier pe liberalul Bolojan. Problemele însă persistă. Dincolo de corupție, moștenirea guvernelor anterioare – care, prin cheltuieli excesive, au încercat să-și fidelizeze electoratul – include un deficit bugetar de 10% și instrucțiuni ferme de la Bruxelles pentru a readuce finanțele sub control și a crește transparența cheltuielilor publice.

Combaterea temeinică a corupției cere timp, iar între timp trebuie tăiate cheltuieli – subiect asupra căruia România e din nou profund divizată. Partidul populist AUR și liderul cu alură mesianică, Georgescu (deși inculpat pentru tentative de subminare a statului de drept), susțin că doar ei pot face curățenie generală. Retorica simplificatoare – „ziua socotelilor”, răfuieli, răsturnarea puterii – prinde puternic la segmentul de electorat care se simte scos din jocul progresului: românii plecați la munci necalificate în străinătate și populația din zonele rurale. Dar și la o parte dintre cei educați, frustrați că într-un sistem clientelar nu li se recunoaște valoarea.

În timp ce elitele sărbătoresc, în subteran populismul își ascuțite berbecii de dărâmare

Tensiunea e tăioasă. Va aduna premierul Bolojan suficient sprijin sau își va da demisia, lăsând drumul liber populiștilor? În acest scenariu, e de așteptat ca UE să nu mai acorde amânări pentru reforme, iar România să alunece spre incapacitate de plată și retrogradarea agențiilor de rating, de la BBB- la categoria „junk”, cu toate consecințele.

În sala de concerte a elitei încă e sărbătoare; în catacombe se aud însă berbecii de dărâmare ai populismului – ca peste tot în Est. Țările fostului Pact de la Varșovia au fiecare specificul lor, dar linia roșie e clară: flancul estic al UE riscă să devină în totalitate eurosceptic sau chiar anti-UE. Polonia și Slovacia au președinți de extremă dreapta, Orbán în Ungaria are o istorie lungă de confruntări cu Uniunea, iar în joc rămân ultimele țări pro-europene de la granița cu Ucraina – România și Republica Moldova, Moldova care a aparținut cândva României, are româna limbă oficială, dar s-a aflat adesea mai vizibil în sfera de influență rusă.

Că suntem pe linia frontului ideologic se simte din plin. Parcă am juca „podeaua e lavă”. Nu mai există subiect care să nu devină exploziv; căutarea terenului comun (common ground) nu mai preocupă pe nimeni. Două războaie aproape, America sugrumată de propriile contradicții și o crimă politică, China care propune un model alternativ de putere și curtează lideri din Est, provocări aeriene rusești, acuzații nefondate de fraudă și procese instrumentate – nicăieri nu mai există consens, nicăieri nu mai ești în siguranță.

În Moldova lucrurile sunt mai limpezi decât în România: taberele sunt deschis pro-Rusia și pro-Europa, iar guvernul lovește în influența externă, închizând conturi false pe rețelele sociale și combătând dezinformarea. Iar înaintea alegerilor de duminica viitoare, tabăra pro-europeană din România și Moldova își ține răsuflarea: va reuși Maia Sandu să-și mențină cursul?

„Am intrat pe TikTok și am găsit mama tuturor conspirațiilor”

În România, armata de troli ruși – dar poate nu doar ei – mizează pe o strategie mai difuză: religia, războiul din Ucraina, corupția și tema de gen sunt țintele predilecte. Dețin mai multe conturi pe rețelele sociale, ca să nu văd doar ce-mi confirmă convingerile – și cantitatea de știri false e uriașă și eficientă, în sensul că mulți ajung debusolați.

Clipuri cu concentrări de trupe (pe alte meleaguri) care „dovedesc” că UE vrea cu orice preț să prelungească și să extindă războiul. Despre Ursula von der Leyen, acuzată necontenit de corupție într-un scandal al vaccinurilor – ceea ce o face una dintre cele mai detestate figuri în Est, în timp ce în Vest rar auzim ceva despre ea. S-a construit un „pachet” potent: corupție, covid și decăderea morală totală a Uniunii, ilustrată prin „răspândirea homosexualității și a confuziei de gen”. Și clipuri cu partenera președintelui Macron sunt populare, până la „asasinarea” lui Kate Middleton și înlocuirea ei cu o sosie – dacă nu știați! Acest pachet dezinformativ, mama tuturor teoriilor conspirației, seamănă îndoială peste tot. Iar în ultimele zile, feed-urile de pe TikTok s-au umplut iar de triumfuri ale lui Georgescu – filmări vechi din apariții publice, „lustruite” cu AI.

Estul are alt peisaj mediatic decât Vestul: televiziunile sunt în mare măsură comerciale și partizane politic, iar tot mai mulți oameni se informează exclusiv din TikTok și Facebook. Bulele informaționale sunt etanșe, opozițiile – ascuțite, opiniile – înțepenite. Din descurajare devii uneori fatalist și te-ai retrage din dezbatere: „fă cum crezi; cine nu vrea să audă, va simți”. Te încrezi că, până la urmă, realitatea va răsturna carul – și totuși te întrebi cu ce preț. Uneori te încearcă gândul că populismul n-ar mai putea fi oprit decât cu mână forte, știind în același timp că aceasta nu e o opțiune.

„Frica ne separă, dar viitorul copiilor noștri ar putea fi terenul comun”

Singura șansă la pace e să respirăm adânc, să facem un pas înapoi și să înțelegem mai bine ce se întâmplă în tabăra celuilalt – apoi, în ciuda tuturor, să reluăm dialogul. Teren comun există: viitorul copiilor noștri. Doar că felul în care credem că îl asigurăm diferă radical și e, mai ales, condus de frică. O tabără se teme de o întoarcere în trecut (cât de departe nu e clar, înapoi la fascism, la Evul Mediu sau chiar la preistorie?), de pierderea drepturilor, de restrângerea libertăților, de un regim totalitar. Cealaltă se teme că progresul duce la decădere morală – și, până la urmă, ce e mai important decât mântuirea sufletului? De aici frâna trasă prin religie, valorile familiei și tradiția națională. Mâine, în partea a doua a acestui articol, voi aborda un exemplu concret de liniei de fractură în Est: dezbaterea LGBTQ+. Gheață subțire, dar un subiect inevitabil – și ocolit de teamă de mai toți.

Pentru că prea multe sunt în joc, cum se vede și în America. Subminarea statului de drept și disprețul față de știință atacă fundația lumii occidentale. În Germania lui Hitler, știința măcar era tratată serios. Odată cu dez-ierarhizarea opiniei – în care o părere nefundamentată valorează cât una construită științific – educația, în sens larg, intră sub presiune (inclusiv muzeele). În artă, pasul spre etichetarea „degenerat” (entartet, în anii ’30) se poate face ușor. Partidele populiste au pus demult artele spectacolului la colț, ca „hobby-uri de stânga”. Așa că mă tem că Orchestra Concertgebouw va mai putea fi auzită doar la Amsterdam, cântând toate variantele imnului „Wilhelmus”, iar Orchestra de Cameră Radio din București se va dedica lui Enescu pe bază de voluntariat neplătit.

„Nu vreau să mă las condus de frică – de aceea aleg dialogul, chiar și cu cei care nu mă ascultă”

Nu vreau însă să mă las condus de frică. De aceea, acest apel la luciditate și comunicare. Să nu mai întărim doar validarea internă a propriei bule cu argumente și logică. Mai bine întindem o mână celeilalte. Chiar dacă rămânem ancorați în adevărul nostru și le semnalăm neadevărurile, îi putem asigura, măcar, că nu au de ce să se teamă de noi. Și atunci n-ar trebui să fie greu să împăcăm valorile de bază ale creștinismului – iubirea aproapelui și iertarea – cu o metodă luminată de stabilire a adevărului, clădită pe mii de ani de filozofie europeană și pe jertfa generațiilor care au luptat pentru libertatea științei. Pentru ca ai noștri copii să continue să facă și să asculte muzică într-o Europă liberă; o Europă în care tradițiile naționale rămân vii, dar în care se lucrează și la o identitate europeană, cu toată arta și istoria ce ne leagă – formând o alternativă demnă la statul de control chinez ori la modelul american pe care nici nu știu cum l-aș putea numi...?

Acest text apare și în limba olandeză pe joop.nl.

Campania mea cultural-activistă pe TikTok – Olandezul din Carlibaba – a fost hackuită și dezactivată, dar poate fi urmărită în continuare pe YouTube

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp