foto: Inquam Photos / George Călin
Magistrații au ieșit în aceste zile din sălile de judecată și au protestat în stradă. Se plâng de pensiile speciale, de privilegiile amenințate, de „nedreptatea” care li se face. Dar cine le mai crede autovictimizarea? Cetățenii care trăiesc de ani de zile într-un stat de nedrept, construit chiar de către acești magistrați? Oamenii care nu știu dacă dosarele mari de corupție vor ajunge vreodată la o condamnare sau se vor îneca, din nou, în hățișul prescripțiilor și al trucurilor procedurale?
Sigur, magistrații nu sunt singurii vinovați. Au lucrat mână în mână cu politicieni ai vechii puteri, cu instituții obediente, cu sertarele SRI-ului și cu toate frânele puse unei societăți meritocratice. Dar ce am văzut în ultimii ani nu e un corp profesional dispus să gândească constructiv despre rolul său, ci un sistem care și-a apărat privilegiile: a blocat reforma pensiilor speciale, a anulat măsuri de transparență privind veniturile din sectorul public și a contribuit la pierderea, prin prescripție, a dosarelor de corupție de aproape un miliard de lei.
Și asta în timp ce apare știre după știre despre îmbogățirea lor. Dacă în restul Europei magistrații ies la pensie mai târziu decât media populației, în România abia încep să lucreze ca să iasă la pensie. Nu pentru a se odihni, de regulă – ci pentru a începe o altă carieră, cu alți bani, dublându-și astfel veniturile și uneori chiar mai mult. O anomalie care nu se explică decât dacă spui: „poate au pe cineva la mână”! Au profitat de poziția lor apropiată de politică, decizând soarta multora, și au știut să folosească acest „leverage” la maximum.
Două propuneri simple
Prima: plafonarea veniturilor cumulate în sectorul public. În Olanda există așa-numita „normă Balkenende” – nimeni din aparatul de stat nu poate câștiga mai mult decât premierul. Poate că pentru România e un prim pas prea drastic, dar am putea imagina o regulă „dublu Bolojan”: niciun angajat al statului, indiferent câte salarii pentru câte posturi, pensii sau comisii adăugate, să nu depășească dublul salariului domnului Bolojan. Simplu și clar. Nu am făcut calculele, dar cu siguranță ar corecta abuzuri și ar reduce deficitul bugetar.
A doua: un pardon voluntar. Nu o amnistie generală ca în Africa de Sud după apartheid, ci o ofertă individuală: fiecare angajat al statului poate alege să semneze un nou cod de conduită, cu reguli ferme despre corupție, trafic de influență, salarizare, pensii și transparență totală. Cine semnează primește o șansă de resetare; cine refuză rămâne cu stigmatul vechiului sistem. Și pentru a fi credibil, încălcarea acestui cod ar trebui pedepsită cu dublă sancțiune și excludere definitivă.
De ce ar funcționa
Un astfel de mecanism ar oferi și magistraților ceva de câștigat: siguranță. Pentru mulți, salariile și pensiile sunt singura garanție într-o lume în care poți pierde totul de la o zi la alta – consecința trăitului într-un stat de nedrept. Un „fall from grace” se poate întâmpla chiar și unui președinte de comisie juridică din Parlament. Construind treptat un stat de drept, folosind chiar experiența celor care își recunosc greșelile, am putea oferi o altfel de siguranță: una care nu se bazează pe privilegii, ci pe reguli egale pentru toți.
O răscruce istorică
România este la un moment de cumpănă. Societatea e obosită, maltratată de decenii de o nouă aristocrație sinistră, în care cei mai lipsiți de scrupule au tras totul pentru ei, s-au îmbogățit fără limite și au împărțit totul între cercurile lor, lăsând restul populației în rol de figuranți. Într-o zi balanța se va răsturna, iar dorința de răzbunare este de necontestat.
Ar fi bine să găsim o altă cale: un contract social nou, bazat pe un cod corect de conduită. Un cod care trage o linie sub trecut, dar recunoaște în același timp că avantajele acumulate – diplomele scumpe ale copiilor lor, conturile din străinătate, imobilele „aici și acolo” și fotografiile din Dubai – nu pot fi șterse. Dar tocmai pentru că nu pot fi șterse, trebuie contrabalansate printr-un angajament real pentru viitor.
Un pardon voluntar nu ar fi o slăbiciune, ci o formă de înțelepciune colectivă. Reconcilierea vine numai după adevăr, responsabilitate și asumare. Și abia atunci România ar putea să iasă din rolul de stat al nedreptății și să intre, cu pași mici, dar reali, în rolul de stat de drept și economie meritocratică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Boicotul lor este îndreptat împotriva poporului din care ar trebui să facă parte. Șantajul lor va avea urme adânci în soarta unor oameni. Unii infractori vor scăpa (așa cum se întâmplă tot mai des) iar mulți păgubiți vor rămâne cu paguba.
Situația gravă în care ne aflăm li se datorează în bună măsură. Dacă scoteau dreptatea la iveală cu onestitate de-a lungul timpului, jafurile din banii publici erau cu siguranță pedepsite și prejudiciile recuperate. Dar nu asta au înțeles ei că este misiunea lor. Astfel au creat în societate impresia că e la fel și cu ei, și fără ei. Și atunci la ce ne-ar trebui?
Să ferească Domnul să ajungem în situația ca oamenii să-și facă singuri dreptate. Demersurile lor acolo împing societatea.
Boicotul lor este îndreptat împotriva poporului din care ar trebui să facă parte. Șantajul lor va avea urme adânci în soarta unor oameni. Unii infractori vor scăpa (așa cum se întâmplă tot mai des) iar mulți păgubiți vor rămâne cu paguba.
Situația gravă în care ne aflăm li se datorează în bună măsură. Dacă scoteau dreptatea la iveală cu onestitate de-a lungul timpului, jafurile din banii publici erau cu siguranță pedepsite și prejudiciile recuperate. Dar nu asta au înțeles ei că este misiunea lor. Astfel au creat în societate impresia că e la fel și cu ei, și fără ei. Și atunci la ce ne-ar trebui?
Să ferească Domnul să ajungem în situația ca oamenii să-și facă singuri dreptate. Demersurile lor acolo împing societatea.
La Bucuresti, nu prea il inghite pe Bolojan ca ia stricat biletelul din campania electorala, a inceput sa faca cu ochiul spre extrema dreapta si spera la un al doilea mandat (care nu va mai veni niciodata daca o tine tot asa).
Cat despre Justitie si speciali, cui nu-i convine sa se duca in "privat" ca sunt destule santuri de sapat pe campiile patriei. Scapi de stress si ai parte si de munca reconfortanta in natura, la aer curat. Eventual pe salariul minim pe economie.
Aferim!
Greșit, oamenii știu exact faptul că dosarele mari de corupție NU ajung la condamnare, doar se amână până la prescriere!
Indiferent ce norme de salarizare am adopta rezultatul va fi același.
Singura variantă pe care trebuie să o adoptăm este demolarea completă a sistemului juridic și reconstruirea lui din temelii pe baza de jurați.
Judecătorul trebuie să rămână exclusiv ca "arbitru" însărcinat exclusiv cu menținerea ordinii în sala de judecată dar nu cu verdictul în sine.
Doctorul se face doctor pentru ca "se castiga bine" si "merge si o spaga", profesorul "mai face o meditație" si "are catredă pana la pensie", judecătorul nu poate fi atins, iese la pensie "tânăr" pe o pensie de neam prost, după ce a încasat bani si favoruri ca sa meargă sau nu dosare, etc, etc.
Cand vom face oameni bine pentru ca suntem doctori si asta este ceea ce vrem sa facem, cand vom educa minți curat si corect pentru ca asta e ce vrem sa facem, cand vom împărți judecata imparțială si corectă pentru ca asta este ce vrem sa facem, poate atunci vom îndrepta tara in direcția corecta.
Pana atunci, ne mulțumim sa facem bani.
https://youtu.be/KFttEE_LlZg
Cine sa-l mai inteleaga pe matematicianul nostru,cu intorsatura asta .