Din Amsterdam, orașul în care am studiat și am lucrat, cu greu îți poți imagina în Europa un loc în contrast mai puternic cu Amsterdam decât locul în care m-am mutat – Cârlibaba, România. Aici, în nord, la granița cu Ucraina, se întinde Bucovina – o regiune pe care Arnout le Clercq o descrie în de Volkskrant drept cea mai tradiționalistă și mai extremistă parte a României – aici, majoritatea îl susține pe liderul populist, anti-european Călin Georgescu. Când încerc să-mi explic pozițiile pro-europene, sunt adesea întrebat: „Dar ești și pentru răspândirea homosexualității și pentru diversitatea de gen?”
Scrierea acestui articol mi-a luat considerabil mai puțin timp decât ezitarea care a precedat-o. Problematica LGBTQ+ ca obstacol în procesul integrării europene – o premisă îndrăzneață, dar, în tensiunile actuale, în opinia mea, de neocolit. Scriu același articol în două orașe, Amsterdam și București, tocmai pentru a evita orice aparență de duplicitate. Discursul poartă semne de intoleranță de ambele părți ale Europei și observ, în multe conversații, că e mai ușor să navighezi între Vest și Est decât să susții consecvent o poziție – ceea ce încerc aici, totuși, să fac. Când, într-un interviu TV în România, explic că am prieteni homosexuali atât în Olanda, cât și în România și că nu văd nicio amenințare pentru propria mea libertate, o fac cu toată prudența. Dar cu aceeași prudență încep și acest text, pentru că orice obiecție pe care ai vrea s-o formulezi în Olanda față de insistența cu care se promovează beneficiile diversității de gen e, practic, tabu. Poziția mea față de chestiunile LGBTQ+ s-a schimbat în timp și schițez mai jos această evoluție, tocmai pentru a nu fi catalogat drept exponentul unei agende homofobe ascunse.
Educația mea protestantă a fost moderată, dar suficient de clară în privința Bibliei ca „cuvânt al lui Dumnezeu”, în care homosexualitatea era ferm dezaprobată. În anii ’70 și ’80 îmi amintesc puține întâlniri concrete cu fenomenul homosexualității; cel mult se șușotea pe un ton glumeț, iar pentru imaginația mea de heterosexual era oricum ceva greu de cuprins. În timpul studiilor de antropologie, lumea mea s-a lărgit rapid, dogmele mele s-au dovedit greu de apărat și am întâlnit oameni pentru care heterosexualitatea nu era firească. Nimic nu mi-a schimbat însă poziția atât de brusc ca lectura volumului Red Azalea al lui Anchee Min, despre o relație între persoane de același sex în timpul regimului maoist. N-am devenit imediat un militant pentru drepturile homosexualilor, dar am încetat orice rezistență față de ideea că e dreptul fiecăruia să iubească pe cine vrea. Pentru un film recent despre iubirea între băieți – Close – le-am cumpărat bilete părinților mei. La Filmhuis De Schuur din Haarlem, în timpul unei scurte șederi în Olanda, am văzut The Blue Caftan și Joyland, acesta din urmă despre viața unei persoane transgender în Pakistan. Spun toate acestea pentru a ilustra patruzeci de ani de schimbare treptată de perspectivă – și o recomand tuturor: renunțarea la poziții rigide poate fi o eliberare personală. Iar arta și cultura mi se par mijloacele prin excelență pentru a face posibilă o asemenea transformare.
Am mai puțină încredere, însă, într-o agendă coercitivă de a convinge Europa de Est de oportunitatea sau necesitatea extinderii libertății în materie de identitate de gen și exprimare a orientării sexuale. Toleranța nu poate fi impusă. De aici și îngrijorarea mea când văd că Eurovision a devenit o pană de zâzanie în Europa, prin concentrarea aproape exclusivă pe această temă. Sau când o văd pe primărița Amsterdamului defilând la marșul Pride de la Budapesta. Nu-i pun la îndoială intențiile, ci eficiența acestei opțiuni. Fiindcă toarnă apă la moara celor care îmbrățișează narațiunea dominantă din Estul Europei: „Occidentul nu cunoaște limite în răspândirea ideilor care ne stârnesc serioase rezerve. Politicienii occidentali au un singur scop: distrugerea identității noastre creștine și a valorilor familiei...” Sfârșitul citatului. Mai ales dacă realizăm că războiul hibrid al Rusiei încearcă să ațâțe toate faliile din Europa, iar armata de troli joacă această carte până la capăt, poate că ar trebui să acționăm cu mai mult tact.
Nu trăim într-o lume ideală în care singura, ultima cauză pentru care mai trebuie să luptăm ar fi libertățile LGBTQ+. Avem războaie la granițele noastre și are loc un genocid la care întoarcem privirea. În același timp, Europa riscă să se fractureze sub presiunea populismului; America a încetat să mai fie reperul moral de altădată, iar China, că un stat control, își consolidează ambiții de lider global.
Prin urmare, pe lângă lupta pentru emanciparea persoanelor LGBTQ+, trebuie să luptăm și pentru unitatea Uniunii Europene – o uniune în care aceste drepturi sunt mai bine garantate decât în multe alte părți ale lumii. Pentru asta ar ajuta să intrăm în dialog, fără aroganță, cu populația mai tradițională din Europa de Est. A ține la tradiții nu te face automat fascist, iar credința creștină are destule interpretări mai tolerante – nu a rezumat Isus legea spunând că iubirea este împlinirea legii? Dacă am asculta fricile lor și ne-am deschide către o discuție în care pot fi puse întrebări – de pildă dacă prea multă libertate în privința identității de gen îi poate confuza pe copii sau dacă expresia de gen nu riscă să fie adoptată ca formă de rebeliune adolescentină? Iar dacă răspunsul la toate aceste întrebări este „nu”, atunci trebuie să explicăm mai bine, pentru că armata de troli a Rusiei nu are îndoieli și nu are milă – va juca Europa pe contre, nu prin includerea Estului în sfera ei politică, ci în cea religioasă, cu Putin drept păzitor al moralei creștine, străjerul rânduielii naturale dintre bărbat și femeie.
O Europă șchioapă, paralizată de populism reacționar, nu ne ajută să ne asigurăm libertățile și drepturile. Așa că haideți să încercăm să trecem și peste această falie!
Acest text apare și în limba olandeză pe joop.nl.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1 Palestinienii au respins în mod constant inițiativele de pace, cum ar fi Planul de Partaj al ONU din 1947, ceea ce a dus la războiul civil imediat și la Războiul Arabo-Israelian din 1948, în care peste jumătate din populația arabă a fugit sau a fost expulzată, demonstrând o lipsă de angajament față de coexistență și justificând o profundă neîncredere.
2 Iordania, ca Transiordania, a controlat Cisiordania după 1948 și ar fi putut integra palestinienii acceptând planul din 1947, creând un stat arab viabil alături de Israel; eșecul său de a face acest lucru a prelungit criza refugiaților și conflictele, deoarece arabii au prioritizat războiul în detrimentul statalității.
3 Închiderea de către Egipt a punctului de trecere Rafah din 2007, chipurile din motive de securitate împotriva jihadiștilor din Sinai, i-a blocat pe palestinieni în Gaza, agravând crizele umanitare și blocadele; această poziție egoistă ignoră datoriile fraterne și susține tacticile de izolare ale Israelului.
4 Terorismul perpetuu justifică vigilența Israelului: dreptul Israelului la autoapărare conform Articolului 51 al Cartei ONU este declanșat de atacurile armate palestiniene continue, inclusiv asaltul Hamas din 7 octombrie 2023, care a ucis 1.200 de persoane; atâta timp cât terorismul persistă, Israelul trebuie să mențină poziții defensive.
5 După retragerea Israelului din Gaza în 2005, palestinienii au ales Hamas în 2006 cu o participare de 74%, optând pentru un grup terorist în detrimentul moderației, în ciuda corupției Fatah; această „gestionare” a împuternicit militanții, ducând la blocade și războaie.
6 Doctrina islamică permite pedepse pentru apostazie - hadisuri precum „Cine își schimbă religia, ucideți-l” (Sahih al-Bukhari) prescriu moartea pentru apostați, promovând o cultură în care disidența este echivalată cu trădarea, legând islamul de conformitatea impusă și violența împotriva celor percepuți ca trădători.
7 Terorismul ca inerent guvernanței islamiste: conducerea Hamas în Gaza din 2007 a deturnat ajutoarele în tunele și rachete, transformând teritoriul într-un „bastion terorist” cu peste 20.000 de morți în conflicte, dovedind că conducerea islamistă prioritizează jihadul în detrimentul păcii.
8 Carta inițială a OEP viza recuperarea întregii Palestine istorice, respingând existența Israelului; chiar și sprijinul moderat pentru soluția a două state a scăzut, sondajele arătând neîncredere reciprocă și susținere scăzută pentru soluții, perpetuând ciclurile de violență.
9 Controlul Egiptului și Iordaniei asupra Gaza și Cisiordania după 1948, fără a acorda cetățenie sau statalitate, i-a lăsat pe palestinieni fără stat, folosindu-i ca proxy în războaie împotriva Israelului în loc să ajute la integrare sau dezvoltare.
10 Precedente istorice precum Nakba din 1948 au strămutat 750.000 de palestinieni pentru a securiza granițele Israelului; fără eliminarea completă a elementelor rejectioniste, așa cum se reflectă în apelurile moderne pentru „transfer”, terorismul perpetuu asigură lipsa unei păci viabile, necesitând acțiuni decisive.
Savvy ?
Descrie plastic și eficient "prioritățile" UE de astăzi.
Nu interesează pe nimeni, nici în Vest nici în Est cine ce face în dormitor. Când însă unii încearcă cu obstinație, ba chiar ridică la nivel de "politică europeană" să aducă dormitorul în stradă, devine o problemă și inevitabil naște reacții adverse.
Mai mult, e vorba de oameni normali din toate punctele de vedere, unii dintre ei chiar excepționali, mai ales pe tărâm artisitic.
Homosexualitatea nu se transmite genetic și nu e molipsitoare.
Asta apropo de "coruperea fragedelor lăstare" de către cei cu "porniri diavolești"..
Nu știm și nici vechile scripturi nu ne spun clar, cum și-o pun Lucifer și colegii/colegele de la subsol, sau dacă le mai "arde" de ceva pe nădușeala aia..
Familia tradițională nu e în pericol, dacă se găsesc câteva perechi de inși de același sex (cu ceva curaj și tupeu), care să se căsătorească.
E dragoste până la urmă și dorința de a fi împreună. Iar adoptarea unui copil nu înseamnă coruperea lui, ci poate șansa unui viitor fericit.
E pur și simplu vorba de atracție, sau lipsa ei față de sexul opus.
Poți să interzici prin lege, să scrii pe pereții blocurilor, să organizezi marșuri pro-familia, dacă atracție fizică nu e, nimic nu e..
Te mișcă, sau nu.. Atâta tot. E motorul lumii vii (cu rare excepții..)
Așadar acceptarea diversității, fără însă a face paradă de ea, mi se pare atitudinea logică și de bun simț.
Fiecare e liber să facă în intimitate tot ce-i trece prin cap, cu condiția de a nu-i deranja pe cei din jur, așa cum e civilizat de altfel pentru toată lumea, gay sau hetero.
Încercarea de a impune homosexualitatea ca model, mi se pare de asemena o idee stupidă, din motivele arătate ceva mai sus.
"Mult zgomot pentru nimic" cum scria bătrânul Will..
Iar toleranța față de diversitate e o dovadă de civilizație, până la urmă.
Dar m-am luat cu vorba/scrisul și era să uit că astăzi e Duminică și merităm să ne relaxăm și noi cu două-trei piese :
- "It's A Long Way Back" cu John Illsley, bass-istul de la Dire Straits.
https://www.youtube.com/watch?v=BQYwl3gSUwk&list=RDEMLbkwiRvvP-_o_9EphZRdEw&start_radio=1
- "Wipe Out" cu The Ventures și energia anilor '60. Nu vă vine să credeți ?
https://www.youtube.com/watch?v=XjiOtouyBOg&list=RDAlSjx6F5Pl8&index=30
- Și ca să vedem cum stăm, fiecare dintre noi cu hormonii..;
"Hello Mary Lou" cu Rockin 58
https://www.youtube.com/watch?v=ETHgq5WovIY&list=RDAlSjx6F5Pl8&index=3
La bună reauzire.
Azi vedem doi băieți care se iubesc și acceptăm că e bună homosexualitatea, inclusiv să explicăm în școli că e totul e ok, .
Peste un timp (când apar alți potenți interesați ce cealaltă parte a adevărului) vedem un documentar în care ne este arătat cât de nociv e sexul anal (sau chiar cel oral) și îi vedem pe practicanți cum se îmbolnăvesc și mor în chinuri (asta se întâmpla și mai des în trecut când nu erau prezervative).
Realitatea e că nu trebuie încurajat sexul între doi de același gen fiindcă acel sex se poate face doar prin metode mai puțin avantajoase.
În gură și anus e plin de agenți morbizi.
De aia învățămintele religioase spun că nu e bine, că e păcat...
Pe de altă parte persoanele credincioase sunt (în medie) mai intolerante. Când ei atacă, nu respectă legea morală:
Fiecare e liber să facă ce dorește atât timp cât nu inhibă libertatea altuia de a face ce dorește.
P.S. Nici marșurile care opresc circulația rutieră nu respectă legea morală...
Din observațiile mele, morala (comportamentul adecvat) se schimbă de la o generaţie la alta.
Să omori pe cineva care te-a jignit era lucrul moral (mai demult) şi puteai să primeşti "ca premiu" pe partenera celui pe care l-ai omorât. Nu acelaşi lucru se întâmplă azi!
Morala nu e la fel în fiecare parte a lumii.
În unele locuri e ok să mănânci pisici și câini. Sau era un comportament normal, acceptat, dar nu mai e acceptat azi (încă o dovadă că morala e ceva schimbător).
Morala nu e la fel de la un individ la altul.
Singurul lucru fix (busola morală) e legea morală menţionată de mine:
"fiecare e liber să facă ce dorește atât timp cât nu inhibă libertatea altuia de a face ce dorește"
Se aplică inclusiv la celulele corpului uman. Dacă celulele din creier - în dorinţa lor pentru "distracţie" - fac ce doresc (tapetează plămânii cu negreală provenită de la ţigări inhibând libertatea celulelor din plămâni), celulele din plămâni se adaptează devenind anarhişti transformaţi în cancer.
În cazul organismelor şi a structurilor (mai mari sau mai mici) orice abatere de la legea morală are un preţ. Şi preţul va fi plătit negreşit! Se va plăti din ce în ce mai puţin cu cât vom fi mai aproape de perfecţiune, de adaptare completă.
În cazul menţionat mai sus, adaptarea (perfecţiune, adaptare completă) înseamnă (pe speţa respectivă) renunțatul la fumat.
P.S.
Eu nu am pomenit de dormitor fiindcă sună deja ca o repetiție intrată în mentalul comun.
- Eu sunt creștin ortodox. Pentru mine morala creștină chiar e fixă, absolută. Sigur că alte societăți sau grupuri din societate, de diverse credințe și orientări au diverse direcții morale. Dar eu nu la ele mă refer, ci la societatea noastră, care nu ar trebui să fie chiar un ”MOZAIC” de orientări morale până la relativizarea acestora. Noi ar trebui să ne bazăm mai mult pe tradiția noastră ca popor și pe valorile conservatoare. Asta aș vrea eu, desigur. Tu înțeleg că vrei doar libertatea de a face absolut ce vrea fiecare și de a nu simți nimeni nicio jenă sau vinovăție indiferent de ce face, dacă e legal și nu restrânge libertatea de a-și da în petec și a altora. Mie nu mi se pare asta ceva bun. Sunt și eu pentru libertate, am mai zis că pe asta se și bazează democrația. Dar vorbesc de libertatea cuvântului, a conștiinței, a comunicațiilor, libertatea de mișcare, nu aruncarea la gunoi a oricărei bariere morale. Repet, e OK că fiecare poate face ce vrea dacă nu face rău altcuiva, dar asta nu înseamnă că toate aceste lucruri pe care e acceptat să le facă sunt și morale și dezirabile. Or, tocmai de asta ne lovim în acest tip de societate progresistă: ni se impune să acceptăm ca morale lucruri imorale din punctul de vedere al multor oameni. Adică eu n-am nimic cu LGBT-iștii, dar ei au ce au cu mine, fiindcă îmi impun (prin ideologia lor adoptată în mod oficial de stat) să îmi reneg opiniile și valorile morale și să-i consider foarte normali din punct de vedere sexual și foarte morali, deși nu sunt... Deci să consider că ceea ce fac ei e bine și că ei au doar o ”orientare” și atât. Dar nu, orientare sexuală înseamnă pentru mine, de exemplu dacă eu ca bărbat prefer femeile mai tinere sau mai bătrâne, mai grase sau mai slabe, blonde sau brunete, mai aprige sau mai domoale. Dar orientare nu înseamnă să-mi placă anormalul. Alea se cheamă deviații sexuale dacă vorbim de pulsiunile anormale și se cheamă perversiuni sexuale dacă vorbim de punerea în practică a deviațiilor sexuale. Iar astea nu sunt nici morale și nici normale. Dar treaba lor, a devianților, cum a fost în toate timpurile. Fiecare face păcatele lui și trage după propriile păcate. Numai să nu mi se vină mie cu principiile DEI (diversitate, echitate, incluziune) pentru a mă sili să accept ceva împotriva valorilor mele. Adică să fiu obligat să spun că anormalul e normal, că păcatele, viciile sunt firești, că răul e bine ș.a.m.d. Asta NU o voi face. Ideea de diversitate și incluziunea diversității ne e impusă de ideologia progresistă. Teoria e corectă, morală, dar depinde de ce anume vrei să pui laolaltă. Dacă vrei să armonizezi persoane și fapte toate bune și morale, atunci e OK. Dar dacă vrei să faci un amestec urât mirositor de bine și rău, de moral și imoral, asta NU mai e OK. Tocmai de asta nu sunt de acord cu principiul ăsta al vostru în jurul căruia ne-am tot învârtit și am discutat până acum. Pentru voi nici nu mai există ideea de imoralitate, voi toate faptele le vedeți ca OK atâta timp cât nu deranjează pe nimeni. Adică nu deranjează concret, faptic, că așa, la nivel de senzații multe lucruri deranjează pe unii sau pe alții. Dar să-ți dau un contraexemplu pentru a justifica că nu orice faptă neinvazivă pentru alții poate fi considerată OK, omenește vorbind. Să presupunem că un tip e extraordinar din toate punctele de vedere, atât profesional cât și uman. Dar are și el o anumită ”orientare”: e COPROFAG. Îi place, la propriu nu la figurat, să mănânce rahat. În speță pe al partenerei sale. Sigur, omul e curat, civilizat, se spală pe mâini, pe dinți, face dușuri zilnice, se îmbracă îngrijit, se parfumează frumos etc Dar ai fi mulțumit dacă o persoană dragă ție (să zicem fata ta adolescentă) ar simți o afecțiune pentru acest individ și chiar ar vrea să se alăture jocului partenerei sale cu el, devenind un joc în 3? Tu însuți ai putea sta de vorbă cu el de aproape? De foarte aproape, cât să îi simți răsuflarea? Ei bine acest tip nu încalcă deloc principiul enunțat de tine. Ar trebui să-ți placă, zic....
În timp, mâncători de rahat (dar şi cei care umblă cu mâncători de rahat) s-ar îmbolnăvi şi ar dispărea de pe faţa pământului sau ar rămâne foarte puţini.
Aşa cum sunt azi...
Un stat care ar angaja supraveghetori activi 24 din 24 să prindă şi să întemniţeze mâncătorii de rahat (fiindcă nu e moral să faci asta) încalcă el legea morală fiindcă consumă resursele populaţiei aiurea şi inhibă libertatea omului de a mânca rahat.
"fiecare poate face ce vrea dacă nu face rău altcuiva"
Nu e definiţia corectă (fără echivoc) fiindcă "rău" e ceva interpretabil.
"Tu înțeleg că vrei doar libertatea de a face absolut ce vrea fiecare și de a nu simți nimeni nicio jenă sau vinovăție indiferent de ce face, dacă e legal și nu restrânge libertatea de a-și da în petec și a altora."
Eu am expus axioma morală, explicată în detaliu de Herbert Spencer, dacă citiţi atent cartea de mai jos (nu comentarii despre autor sau rezumate).
"Condiţiile esenţiale pentru fericirea oamenilor":
https://oll.libertyfund.org/titles/spencer-social-statics-1851
Audiobook*:
https://librivox.org/social-statics-by-herbert-spencer/
*La audiobook recomand să începeţi de la "Introduction: Lemma I" fiindcă e citită mai bine.
Iar acum ceva referitor la problematica LGBT. În primul rând abia în ultima vreme, de când cu progresismul care și-a instaurat puterea în cam toate țările occidentale, a apărut o întreagă preocupare pentru persoanele LGBT. Și de fapt pentru toate minoritățile, de orice fel: rasiale, sexuale, religioase, pe criterii de dizabilități fizice sau intelectuale etc Așa cum vechiul marxism promova ideea de asuprire pe criterii de clasă socială (proletariat versus burghezie) tot așa actualul neomarxism / progresism promovează ideea de asuprire a minorităților menționate mai sus de către majoritate. Așa cum în vechiul marxism era ”câh” să ai origine burgheză, tot așa în actualul neomarxism e ”câh” să fii bărbat, alb, heterosexual, creștin, familist etc Dacă în vechiul marxism lucrurile aveau totuși un sens și o apropiere de realitate, în schimb în actualul neomarxism e o ”nebunie ideologică” totală. S-a inversat binele cu răul într-un mod foarte pervers. Această ideologie alienată e exemplul perfect de cât de rău ne poate face căutarea și impunerea unui bine relativ cu orice preț. Se ilustrează perfect zicala: ”mai binele e dușmanul binelui”. Din încercarea de a scăpa societatea de discriminare, s-a ajuns rapid la discriminare pozitivă, adică tot la o discriminare dar a celeilate părți. De la discriminarea negrilor s-a ajuns la discriminare albilor. De la discriminarea femeilor s-a ajuns la discriminarea bărbaților. De la discriminarea homosexualilor s-a ajuns la promovarea lor cu obstinație și la discriminarea persoanelor straight. De la condamnarea libertinajului s-a ajuns la înfierarea familiei tradiționale. Și nu în ultimul rând, de la condamnarea ateismului sau a religiilor necreștine s-a ajuns la dezavuarea și chiar persecutarea creștinismului. E asta o lume în care îmi place să trăiesc? Răspuns: NU. Nici în cea veche nici în asta nouă. Trebuie găsit altceva, mai bun decât amândouă....
Nu e vorba că am sau n-am eu sau alții ceva împotriva persoanelor LGBT. Dar persoanele straight sunt de multe ori discriminate în raport cu aceștia. E adevărat, nu în România, dar în alte țări da. Țări de la care ne luăm lumină ideologică și cu care suntem obligați să fim în concordanță în ceea ce privește deciziile justiției. Astfel că dacă lucrurile rămân pe făgașul acestei politici progresiste la nivel european (că în SUA pare că se dezumflă) vom fi obligați și noi, să acceptăm, pe viitor, căsătoriile homosexuale sau de cine știe ce alt tip. Cum de care alt tip? Poate de tip lărgit, cu mai mulți membri, de diverse sexe. Poate între oameni și obiecte, poate cu animale, poate cu cadavre (?!?) Poate între adulți și copii (de diverse sexe).... (?!?) Că deviații psiho-sexuale sunt multe pe lumea asta, iar dacă acum asta pare fantezist, să nu uităm că în urmă cu câteva zeci de ani și căsătoriile homosexuale păreau fanteziste....
Aș mai avea muuulte de spus, dar domeniul e vast și nu pot să-l abordez acum exhaustiv....