Îndemnul olandezului de la Cârlibaba: Să refuzăm să dăm șpagă. Să ne opunem controalelor abuzive. Și un autodenunț

Când am venit pentru prima dată în România (2003), am stat șase luni în Cârlibaba, iar faptul că dl Iliescu era președintele țării era pentru mine doar un fapt divers – eram începător în politica românească. Dar satul Cârlibaba era viu: baruri și restaurante pline, distracții, toată lumea acasă. E drept – se tăia pădurea în neștire –, dar plutea un aer de belșug, chiar dacă era tip „wild-west”.

Acum, din Cârlibaba a plecat jumătate din populație în căutarea unei sorți mai bune, iar cei care au plecat au în comun cu cei rămași dorul de vremuri mai bune. Am observat, la un moment dat, că melancolia nu i se aplică dlui Iliescu, spre deosebire de predecesorul lui, dl Ceaușescu. Cum se explică? Probabil faptul că dl Iliescu nu a exprimat niciodată vreun regret și nu a fost pedepsit în niciun fel i-a făcut pe oameni mai puțin iertători. But correct me if I am wrong! (I-aș atenționa pe toți cei care încă se consolează cu „beneficiile” moștenirii lăsate de dl Iliescu: încă este timp să faceți ceea ce nu a făcut el – să vă declarați de acord cu etica nouă impusă de guvernul Dan-Bolojan).

În ziarul olandez de Volkskrant, corespondentul pentru Europa de Est, Olaf Tempelman, a scris un necrolog pentru dl Iliescu. Un detaliu grăitor: în zilele Revoluției, Iliescu s-a îmbrăcat cu un pulover pentru a se poziționa ca lider al mișcării dizidenților. Doar că România nu a avut o asemenea mișcare, iar dl Iliescu nu semăna nici cu Václav Havel, nici cu Lech Wałęsa – era un comunist de vârf, căzut în dizgrația lui Ceaușescu, un oportunist care și-a văzut șansa. Faptul că era un „fake disident” e ilustrat și de faptul că, după aceea, nimeni nu l-a mai văzut vreodată purtând pulover.

Tempelman scrie că dl Iliescu nu a pus capăt structurilor de putere, dimpotrivă – le-a oferit securiștilor oportunitatea de a crea o întreagă clasă de profitori și clienți politici, care până în ziua de astăzi țin România sufocată. Nu e nimic nou pentru dvs., dar să știți – și cei din afară știu!

Moartea dlui Iliescu a venit într-un moment simbolic – în primele zile ale guvernului Dan-Bolojan, un guvern care a declarat război sistemului vechi de privilegii, drepturi fără răspundere și rețelelor de clientelism și favoritism. Dar lupta pe care o vedem acum în fața ochilor noștri e haotică și difuză: nici nu știi cine ține cu cine, presa a rămas la fel de împărțită în două tabere ermetice, iar singura certitudine pe care o avem e falimentul modelului de guvernare moștenit din trecut. Ce va veni în loc e greu de prezis: guvernul încearcă să se impună, iar opoziția folosește fiecare măsură nepopulară ca să câștige votul popular.

Am citit articolul dnei Dumitrescu, care apelează la susținere pentru dl Bolojan, dar simt ambiguitate. Aș vrea să-i dau încredere – când am văzut interviul dlui Bolojan pentru G4Media, am văzut un om implicat, conștient de ceea ce are de înfruntat, cu intenția clară de a duce lupta până la capăt. Aș vrea să-l susțin, dar în același timp sunt realist - noi suntem încă supuși unui sistem de stat care ne intimidează, care își bate joc de noi, și mai degrabă aș chema la o acțiune de civil disobedience – nesupunere civică – ca să facem și noi partea noastră împotriva sistemului.

Când a scris Thoreau despre civil disobedience, era vorba de refuzul de a mai plăti taxe – nu voia să contribuie la un stat care purta un război nedrept. Eu nu aș face un apel de a refuza plata taxelor: România este deja în mari probleme financiare, iar schimbarea pe care vrem să o realizăm tot va costa bani. Mai degrabă aș chema la un tip de nesupunere civică mai bine țintit – custom made – împotriva instituțiilor care fac viața în România imposibil de trăit.

În primul rând, să refuzăm categoric șpaga, în orice situație. Apoi, să opunem rezistență în cazurile de controale abuzive la care antreprenorii sunt supuși: orice amendă trebuie adusă în instanță. Sunt multe situații în care putem obstrucționa bunul mers al sistemului abuziv al instituțiilor de stat. Eu am făcut un filmuleț în care mă autodenunț că am făcut ceva „ilegal”, pentru a atrage atenția asupra unei situații absolut absurde din Parcul Național Munții Rodnei.

Sunt sigur că vor veni și alte idei despre cum să nu ne mai supunem unui sistem nociv, astfel încât, în sfârșit, să reconstruim țara pe standarde meritocratice. Și ca să fim clari – nu o să fie ușor. Am ajuns în ceea ce s-ar putea numi faza finală a confruntării – un „end game” –, în care cei care beneficiază de pensii speciale și alte sume uriașe pe statele de plată ale tuturor instituțiilor statului românesc nu vor renunța ușor la ele, dar nici noi nu ne mai putem lăsa păgubași.

Un ultim gând:

După demisia vicepremierului Anastasiu, dl Bolojan s-a apărat spunând că a căutat oameni cu experiență. Nu știu dacă e o idee bună. Experiența în sistemul de stat – chiar și succesul în sectorul privat – e aproape sinonimă cu lipsa de integritate, fie că vorbim de „șpagă de supraviețuire”, trafic de influență sau luare de mită. I-aș sfătui pe dl Bolojan să folosească alte criterii de selecție în echipa sa – să caute oameni fără prea multă experiență. Eu sunt exemplul viu că acest lucru se poate: în câteva luni, și cu puțin ajutor de la AI, am reușit să fac filmulețe artistice – ceva la care nu aveam nicio experiență înainte. Aș spune că, pe orice post de conducere, am putea pune orice tânăr inteligent, cu o viziune nouă și cu o atitudine corectă – cu puțin ajutor de la AI s-ar descurca mai bine decât cei „cu experiență” de până acum. Măcar AI nu cere șpagă și nu are niciun interes personal, ci doar să „conducă” țara cât mai inteligent – chiar și fără experiență.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp