Dați-mi voie să nu fiu dintre cei care se enervează când oamenii descoperă brusc niște subiecte care până atunci erau discutate doar într-un colț de lume. Mi se pare că trăim într-o lume suficient de complexă încât să fie complicat să fii atent la atât de multe teme, geografii sau personaje, chiar și dintre cele care ar putea schimba decisiv cursul lumii. Dacă ești un om normal, interesat de soarta cetății, evident că te apuci să citești mai mult despre Venezuela, Mercosur, Iran, abia atunci când explodează mămăliga. Și faptul că oamenii simt nevoia să exprime opinii pe tema asta pe social media sau pe unde o mai fi e o dovadă de sănătate a discursului democratic. Așa că, mă iertați, dar mi se pare mai antipatic să îți dai ochii peste cap că „ia uite-i și pe ăștia, abia acum au descoperit x, y, z”.
Cu o excepție. Parlamentarii/ politicienii cu putere de decizie. Nu pentru că sunt altă categorie umană, ci pentru că au un alt rol și nu își permit să se trezească brusc și dintr-o dată cu „oh, wow, a votat România pentru Mercosur, groaznic, bieții noștri fermieri, să facem o moțiune de cenzură că nu a dezbătut MAE subiectul”. Pentru că spre deosebire de omul de pe Facebook, ei nu au voie să fie surprinși și să se apuce să studieze impactul unei teme care ține agenda europeană de 25 de ani, care e probabil în fiecare ziar european care se respectă măcar o dată pe săptămână, care a stârnit proteste în Bruxelles cu tractoare și ceva lucruri inflamabile etc. Pentru că e ipocrit (și asta nu e o jignire, dimpotrivă, cred că îi bănuiesc de prea multă sofisticare, când de fapt e foarte multă ignoranță pe subiect).
Revenind la subiect. Mercosur. Aș vrea să subliniez câteva unghiuri pe care eu le cred importante. Dacă vreți detalii, nu o să îmi dau ochii peste cap nici la asta, bunul GePeTo (apud Adrian) face o treabă bună la briefing. Dar uite ce aș reține eu:
1. Lumea asta se fragmentează din ce în ce mai tare pe două sfere de influență: SUA și China. Sunt convinsă că suntem într-un nou Război Rece, dubios și poate nu atât de bine articulat (dar nici primul nu a fost articulat din prima), dar care va duce cu siguranță în perioada următoare la niște re-așezări geopolitice clare. Ori o tabără, ori cealaltă. Și o să spuneți – dar nu merge și niște autonomie strategică? Merge, dar doar dacă ai o economie suficient de bună și putere încât să te aperi, să negociezi, să fii atractiv. Vorba aia – „either at the table or on the table”. În acest moment, singura economie majoră care își permite luxul să nu aleagă o tabără este India.
2. Aici intervine problema noastră majoră. Iubesc proiectul European și mi se pune pe inimă când văd UE atacată din atât de multe direcții. Dar avem o problemă reală de competitivitate/ productivitate care nu ne mai permite să menținem status quo-ul în care ne aflăm, din cauza a o sumedenie de tendințe pe care nu le mai detaliez acum (i.e. demografie, schimbări climatice etc). Asta este o realitate. Și chiar dacă viața în Europa este de departe cea mai decentă în raport cu demnitatea umană, pur și simplu nu putem fi o oază în această lume. Nu dacă nu devenim mai puternici economic. Nu dacă nu devenim mai autonomi și capabili să ne apărăm singuri. Și toate aceste discuții mari despre geopolitică, autonomie strategică sau comerț se traduc, inevitabil, într-un lucru foarte concret: bani. Buget. Cadru Financiar Multianual al UE.
3. Tocmai de-asta cred că trebuie să încercăm (aproape) orice pentru a ne da drumul un pic la această postură de freeze în care ne aflăm. Din păcate, nu cred că UE mai are acum capacitatea să recupereze suficient de repede și mult cât să devină un al treilea pol de influență. Dar dacă nu vom vrea să fim aliniați necondiționat la orice decid alții, avem opțiunea de a încerca să creștem deschizându-ne comercial la alte zone (cum e America Latină). Deși nici asta nu va fi suficient, va fi ceva. Și dacă nu va funcționa, va trebui să nu ne blocăm în asta și să încercăm altceva. Statul pe loc nu e însă o soluție.
4. Problema impactului pe unele zone – agricultură în special – este însă cât se poate de reală. Printre altele, de asta a și durat 25 de ani negocierea acestui acord. Dar dacă stăm să ne uităm în jurul nostru (pe lângă șocul cu Venezuela, lumea se reașază în multe alte zone – vedeți Iran), nu ne permitem să nu facem nimic.
5. Fermierii europeni trebuie ajutați să devină competitivi. Iar ai noștri politicieni, în loc să descopere cu surprindere că a trecut un acord comercial discutat de atâta vreme, ar trebui să aibă grijă ca Politica Agricolă Comună să aibă resurse suficiente în noul Cadru Financiar Multianual. Sau ca investițiile care ne pot aduce energie mai ieftină să fie făcute mai repede, indiferent de ce cuiburi de viespi sunt deranjate acolo. Mercosur fără un MFF solid și orientat spre compensare și investiții nu e curaj politic, e improvizație și auto-sabotare.
6. Ipocrizia cu moțiunea de cenzură în Parlament e aproape înduioșătoare. Dacă parlamentarilor români care se dau acum cu fundul de pământ că „of, bieții fermieri” chiar nu le convenea Mercosur, puteau face din timp, așa cum au făcut parlamentarii austrieci, toate diligențele pentru ca România să nu aprobe sau să se abțină de la vot. Austria, țară care și-a exprimat un vot negativ, a trecut prin Parlament o decizie în acest sens încă din 2019.
7. Cât despre europarlamentarii sau oficialii români, sunt doar câțiva care să fie și activi cu adevărat pe apărat interesele fermierilor la Bruxelles. Mai ales acolo unde chiar contează și de unde pot veni bani adevărați nu blabla, adică în negocierile pe MFF/ noul buget multianual, din păcate pot număra pe degetele de la o mână (și îmi și rămân câteva libere) pe cei care chiar se bat pentru asta.
Închei cu un gând care mă obsedează în ultima vreme. România nu e o insulă. Nu suntem Elveția, nu ne ajută nici istoria, geografia sau altele să fim. Putem reuși doar în UE și ar trebui să fim printre primii care știu să folosească uriașa, fantastica oportunitate de a ne fi prins vremurile într-o gașcă mișto de data asta. Da, e o gașcă obosită, care se mișcă încet, unii au probleme mari pe acasă, dar doar în acel cadru putem să supraviețuim și, Doamne ajută, poate să și creștem.
În ultimii ani, am urmărit destul de aproape ce se întâmplă pe partea de trade policy în Europa și am avut și ocazia să particip la destule discuții la Geneva (WTO), am mai prins și o Ministerial Conference etc. Am fost în discuții cu oficiali pe zona de comerț și din partea nord-atlantică, dar cel mai mult am observat cum arată dinamica negocierilor din lumea asta. Suntem incredibil de înceți (sau am fost în negare?) în a observa cum China a reușit să folosească mecanismele care au adus prosperitate occidentului de o manieră care a distorsionat piețele (subvenții etc) până într-acolo încât era o chestiune de timp să ajungă în dinamica de Război Rece cu America. Nu cred că soluția e să renunțăm la comerț deschis, dar, din păcate, ne-am trezit (dacă ne-om fi trezit) prea târziu, când reparația nu prea mai pare posibilă. Eu mă tem că Europa va trebui să admită că încremenirea în fața unei clădiri în prăbușire nu ne ajută, după cum sigur nu ne ajută să mai încercăm să o oprim doar noi. Așa că e foarte foarte bine că uite, ani mai târziu, măcar facem ceva și ne mișcăm pe tratate bilaterale. Probabil că acolo va fi direcția cea mai sănătoasă.
Iar pentru noi, în România, poate nu ne-ar strica să ne uităm un pic mai din timp la marile teme de discuție europene. Poate așa îi forțăm și pe politicienii noștri, cine știe, chiar să apară pregătiți pe la întâlniri la Bruxelles sau să avem o agendă bine articulată.
(bucata cu diplomația economică sună bine, dar dacă nu ai cadrul european, e peanuts).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cum spuneți și dvs. de pe urma acestui “comerț deschis” profită actori care joacă după alte reguli, e simplu să fie “mai competitivi”. Când China și țările Mercosur vor putea furniza produse obținute cu aceleași standarde de ecologie și de respectarea a drepturilor omului ca în EU atunci putem discuta de comerț corect și piețe libere.
Dacă tot știți cum arată dinamica negocierilor vorbiți-ne și de miile de lobby-iști de la Bruxelles și interesele pe care le reprezintă.
Ne sugerați că acest acord ar fi OK pentru că se negociază de 25 de ani, dar nu ne-ați trecut în revistă câteva argumente despre ce beneficii, oportunități sau ce impact va avea asupra cetățenilor EU, mai ales asupra fermierilor.