Permiteți-mi să fluier nițel în biserică și să spun că am niște sentimente tare amestecate legate de discuția cu înmormântarea președintelui Iliescu.
Pentru că odată cu moartea lui, România se confruntă cu sfârșitul unei ere și cu moștenirea complicată a unui om care a definit tranziția noastră democratică – cu toate bunele și, mai ales, cu toate relele sale.
Ion Iliescu a fost omul care ne-a lăsat până la urmă în NATO și în UE, care a acceptat liberalizarea economiei nu fără a fi ridicol în șorț și șepcuță cu McDonald's, care a navigat cumva prin Revoluție fără să lase țara să se prăbușească complet, dar și bușind pervers idealurile la care avea dreptul o populație abrutizată în frig, frică și foame.
Dar a fost mai ales omul care ne-a împiedicat să avem o adevărată tranziție democratică, care s-a agățat de putere cu o tenacitate ce a îmbolnăvit generații întregi de instituții, care nu ne-a permis niciodată să facem cu adevărat ceea ce literatura de specialitate numește „transitional justice”.
Văd multă ură acum, și o înțeleg. O și merită. Problema cu "voi scuipa pe mormintele voastre" e că e eliberator, dar îți face rău și ție. Te transformă în ceva ce nu vrei să fii. Te coboară la nivelul răului pe care îl exorcizezi prin furie
În același timp, lipsa de claritate morală poate fi ea însăși un păcat. Pentru că dacă nu spunem ce a fost greșit, dacă nu înțelegem costul alegerilor lui, cum învățăm? Cum construim altceva?
Adevărul e că Iliescu a fost tot ce am putut noi, ca societate, să producem în acel moment. Poate că nu am avut dizidenți la fel de puternici sau de mulți ca în Polonia. Nu am avut o opoziție organizată ca în Cehia. Biserica a fost complice. Societatea civilă era moartă. Și el a exploatat această slăbiciune cu o măiestrie politică care trebuie recunoscută, chiar dacă ne-a costat scump.
Poate că am fi meritat mai mult. Poate că dacă nu s-ar fi agățat atât de vicios de putere, am fi avut o democrație mai puternică, o societate civilă mai curajoasă, instituții mai sănătoase. Poate că problemele cu care ne confruntăm azi - neîncrederea în instituții, lipsa de cultură civică, corupția sistemică - sunt încă ecoul alegerilor lui. Sau al frânelor lui.
Dar istoria nu se face cu "poate că". Se face cu oamenii pe care îi avem și cu curajul pe care îl găsim.
Acum, în fața acestui sfârșit, cred că datoria noastră nu e să-l înjurăm pe mort, ci să construim în sfârșit democrația pe care nu ne-a permis să o avem. Să învățăm din greșelile lui. Să fim mai curajoși decât am fost. Să nu mai acceptăm că "asta e tot ce putem".
Poate că acesta e adevăratul omagiu pentru o generație care a plătit prețul tranziției noastre incomplete: să o terminăm în sfârșit cum trebuie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Oboseala" democratiei survine atunci cind exista o mare diferenta intre interesele celor alesi și alegători, astfel oamenii isi pierd increderea in modul de functionare a societatii. Ca urmare, cetatenii saraciti și disperati vor vota cu oricine le va promite un colac de salvare, adică cu populistii sau demagogii.
Aspectul democratic este un efect colateral in societățile în care economia are un puternic aspect concurențial, adică interesele celor ce detin puterea economica în societate sint divergente. Astfel cei cu bani, și implicit cu putere politica în societate, se supraveghează între ei ca nici unul sa nu aibe avantaje nemeritate datorita politicului. Din aceasta cauza tarile în care resursele minerale au o pondere importanta în PIB nu sint democratice (Rusia, Venezuela etc.), pentru ca un grup mic de oameni poate exploata aceste resurse în interes propriu. În tările sarace (Romania, Bulgaria, Grecia etc.) resursa principala exploatata poate fi chiar bugetul statului, ei avind interese convergente în a beneficia, în interes propriu, de aceasta resursa. E simplu sa vezi dacă e oligarhie pentru ca intr-o democratie adevărată nu ar trece legi care nu ar fi în interesul celor mulți.
Prima oligarhie moderna a aparut in Anglia pe la sfirsitul secolului 17. După ce revoluția burgheza condusa Cromwell a reușit, grupurile de interese ale celor bogati nu au fost in stare sa se puna de acord cum sa își împartă puterea politica pentru a nu se ajunge la dictatura uneia. Soluția a fost numirea unui rege care sa fie arbitru. În republici poporul este arbitru, dar sa nu confundam posibilitatea de a alege ce grupare te va guverna cu democratia, adică cu posibilitatea de a decide cetatenii ce legi sa treacă si ce nu.
Soluția este democratia directa moderna în care fiecare cetățean poate vota, atunci cind dorește, peste capul parlamentarului ce îl reprezinta. Ba chiar îl poate demite dacă majoritatea alegătorilor lui considera ca nu le reprezinta corect interesele.
E ca atunci cind ai de construit o casa și alegi șeful de șantier si arhitectul, dar aceștia nu au datoria de a se consulta cu tine. În mod sigur casa nu va arata asa cum iti dorești tu, ci cum doresc aceștia, ba mai sigur e ca vei ramine și cu banii dați și fără casa. E ciudat ca in afara sferei politice, nicăieri nu vei găsi, în nici o activitate economica sau sportiva, pe cineva ales intr-o funcție de conducere și care are eșec după eșec și sa nu fie dat afara decit după 4 ani. Noi, alegătorii, trebuie sa fim consultați în privința deciziilor și dacă acestea au efecte negative sa ii putem demite oricind, nu sa așteptăm să se îndeplinească sorocul, pentru ca noi plătim, nu ei. În orice companie echipa de conducere vine cu un plan aprobat de actionari. Orice schimbare în acest plan trebuie reaprobat de către acționari și este normal asa pentru ca acționarii plătesc.
"Oboseala" democratiei survine atunci cind exista o mare diferenta intre interesele celor alesi și alegători, astfel oamenii isi pierd increderea in modul de functionare a societatii. Ca urmare, cetatenii saraciti și disperati vor vota cu oricine le va promite un colac de salvare, adică cu populistii sau demagogii.
Aspectul democratic este un efect colateral in societățile în care economia are un puternic aspect concurențial, adică interesele celor ce detin puterea economica în societate sint divergente. Astfel cei cu bani, și implicit cu putere politica în societate, se supraveghează între ei ca nici unul sa nu aibe avantaje nemeritate datorita politicului. Din aceasta cauza tarile în care resursele minerale au o pondere importanta în PIB nu sint democratice (Rusia, Venezuela etc.), pentru ca un grup mic de oameni poate exploata aceste resurse în interes propriu. În tările sarace (Romania, Bulgaria, Grecia etc.) resursa principala exploatata poate fi chiar bugetul statului, ei avind interese convergente în a beneficia, în interes propriu, de aceasta resursa. E simplu sa vezi dacă e oligarhie pentru ca intr-o democratie adevărată nu ar trece legi care nu ar fi în interesul celor mulți.
Prima oligarhie moderna a aparut in Anglia pe la sfirsitul secolului 17. După ce revoluția burgheza condusa Cromwell a reușit, grupurile de interese ale celor bogati nu au fost in stare sa se puna de acord cum sa își împartă puterea politica pentru a nu se ajunge la dictatura uneia. Soluția a fost numirea unui rege care sa fie arbitru. În republici poporul este arbitru, dar sa nu confundam posibilitatea de a alege ce grupare te va guverna cu democratia, adică cu posibilitatea de a decide cetatenii ce legi sa treacă si ce nu.
Soluția este democratia directa moderna în care fiecare cetățean poate vota, atunci cind dorește, peste capul parlamentarului ce îl reprezinta. Ba chiar îl poate demite dacă majoritatea alegătorilor lui considera ca nu le reprezinta corect interesele.
E ca atunci cind ai de construit o casa și alegi șeful de șantier si arhitectul, dar aceștia nu au datoria de a se consulta cu tine. În mod sigur casa nu va arata asa cum iti dorești tu, ci cum doresc aceștia, ba mai sigur e ca vei ramine și cu banii dați și fără casa. E ciudat ca in afara sferei politice, nicăieri nu vei găsi, în nici o activitate economica sau sportiva, pe cineva ales intr-o funcție de conducere și care are eșec după eșec și sa nu fie dat afara decit după 4 ani. Noi, alegătorii, trebuie sa fim consultați în privința deciziilor și dacă acestea au efecte negative sa ii putem demite oricind, nu sa așteptăm să se îndeplinească sorocul, pentru ca noi plătim, nu ei. În orice companie echipa de conducere vine cu un plan aprobat de actionari. Orice schimbare în acest plan trebuie reaprobat de către acționari și este normal asa pentru ca acționarii plătesc.
Înmormântarea lui Iliescu e e despre ce am fost : este despre ce suntem
Suntem cei care jucau fotbal cu capetele celor din fața mapn în zilele de 23 dec sau suntem niște oameni decenți care nu scuipă pe morminte ?
Cine astazi , ar putea prezice anul viitor de exemplu?
Sa faca socoteli si sa iasa in castig ?
Asa si atunci,s-am mers cu varianta propusa ca alta nu era ...
Daca Ion Iliescu nu chema minerii, azi era un erou fara pata....
Nu chiar :)
Sunt nimic in general : încercați și dumneavoastră și veți găsi fericirea