Nu orice poezie are loc în altar

Foto: Profimedia

A cânta versurile lui Radu Gyr într-o slujbă religioasă, în Catedrala Mântuirii Neamului, este, cel puțin pentru mine, o alegere total neinspirată. Din punctul meu de vedere, poate fi considerată chiar o asumare cu implicații profunde, pentru că spațiul sacru al ortodoxiei nu trebuie amestecat cu umbrele unei istorii care a produs suferință, discriminare și moarte. 

Radu Gyr este și poetul care a scris „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”. Dar este și un fost lider legionar, parte a unei mișcări care a promovat ura, antisemitismul și violența. A-l aduce în centrul unei slujbe religioase prin opera sa literară, fără contextualizare, înseamnă a legitima, chiar și indirect, o memorie toxică. Înseamnă a transmite un mesaj ambiguu: că Biserica poate fi locul unde trecutul extremist, materializat prin ură și moarte, este reabilitat prin artă religioasă.

Și aici e marea problemă. Catedrala Mântuirii Neamului este simbolul unei țări întregi. Acolo vin oameni care caută alinare, credință, speranță. Printre ei sunt și urmași ai victimelor fascismului, ai celor persecutați pentru că erau evrei, romi, sau pur și simplu „ceilalți”. Cum se simt acești oameni când aud, în cel mai important spațiu religios al țării, versurile unui om care a fost parte dintr-o ideologie ce i-a condamnat la suferință și moarte pe bunicii și părinții lor?

Confuzia nu este doar de ordin moral, ci și educațional. Într-o societate care se luptă, mai mult ca niciodată în ultimii 30 de ani, cu prejudecăți, cu antisemitism latent, cu rasism, cu xenofobie, a aduce în prim-plan un astfel de autor, fără explicații, înseamnă a normaliza, ba chiar a întări, acțiunile lui. Înseamnă a spune tinerilor: „nu contează ce ai făcut, contează doar ce ai scris”. 

Dar istoria are cu totul alte repere și că responsabilitatea publică ne cere să privim omul în întregimea lui, cu lumini și umbre, și să alegem cu grijă ce modele aducem în fața comunității.

Biserica are o forță uriașă de formare a conștiințelor. Tocmai de aceea, ea trebuie să fie atentă la mesajele pe care le transmite. În condițiile în care au mai existat astfel de scandaluri pe spețe similare, ba chiar care-l vizau fix pe același autor, a cânta Gyr în Catedrală poate fi percepută, mai degrabă, o acțiune asumată cu o largă încărcătură simbolică. Și trebuie înțeleasă ca atare.

Într-o Românie care vrea să fie democratică, europeană și incluzivă, nu putem accepta ca spațiile sacre să devină locuri de reabilitare ale unui trecut extremist plin de sânge nevinovat. Sigur că avem nevoie de poezie, de cultură și de frumusețe literară, dar avem nevoie, poate mai abitir și mai urgent – și anul 2024 ne-a arătat asta, de reconciliere istorică bazată pe memorie, de responsabilitate și de respect.

Pentru mine nu există dubiu: cântarea versurilor lui Gyr la Catedrala Mântuirii Neamului a fost o asumare a unei direcții clare pe care BOR o are de ceva vreme. O alegere asumată care ne arată cât de mult mai avem de lucru la capitolul educație istorică, la capitolul discernământ public și la capitolul respect față de cei care au suferit. Și poate că tocmai din această întâmplare putem învăța ceva: că memoria nu e negociabilă, iar spațiile sacre trebuie să rămână locuri de vindecare, nu de confuzie, sau chiar mai rău, de ură.

Dacă acceptăm că a cânta versurile lui Radu Gyr într-o slujbă la Catedrala Mântuirii Neamului a fost o greșeală, atunci pasul firesc este să ne întrebăm: ce facem mai departe? Cum transformăm un derapaj într-o lecție de responsabilitate colectivă?

Cu grijă pentru nuanțe, și dornic de a contribui la dezbaterea pe care am lansat-o dimineață pe această pagină, aș formula câteva direcții:

1. Educație istorică și memorie colectivă

Biserica, școala și spațiul public trebuie să transmită clar cine a fost Radu Gyr (și cei ca el) în întregimea lui: poet, dar și lider legionar.

Este total greșit să separăm opera de biografie, mai ales atunci când vorbim de promovarea ei în spații sacre sau instituționale. Contextualizarea este obligatorie.

2. Responsabilitate instituțională

Patriarhia și clerul trebuie să aibă proceduri clare privind repertoriul folosit în slujbe.

Orice text sau cântec cu potențial de controversă istorică trebuie analizat înainte de a fi introdus în cult.

3. Respect pentru victime

În spațiile sacre, memoria victimelor fascismului, antisemitismului și rasismului trebuie onorată, amintită și asumată. Faptul că nu avem muzee de stat ale sclaviei, holocaustului sau ale comunismului (doar ca exemplu) ne arată cțt de departe suntem.

O simplă alegere greșită poate răni comunități întregi și poate transmite un mesaj de indiferență.

4. Dialog și transparență

Biserica ar trebui să explice public de ce a fost o greșeală și ce măsuri ia pentru a evita repetarea ei.

Nu cred că o astfel de asumarea slăbește instituția, ba chiar din contra. Sunt convins, că Biserica poate ieși cu un plus de imagine.

5. Construirea unor modele pozitive

Avem destui autori, poeți și compozitori care pot fi aduși în spațiul liturgic fără a genera confuzii morale.

Alegerea lor ar transmite un mesaj de unitate și de respect pentru valorile democratice.

Greșelile, inclusive de genul celor pe care le analizăm în acest text, sunt inevitabile. Dar ceea ce contează cu adevărat este ce facem după ele. Dacă Biserica va învăța din acest episod, dacă va deschide un dialog onest cu societatea și va pune accent pe educație și responsabilitate, atunci această greșeală poate deveni un punct de cotitură benefic pentru întreaga societate. Pentru că România are nevoie de repere morale clare. Iar Catedrala Mântuirii Neamului trebuie să fie un loc al adevărului și vindecării prin iubire și solidaritate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp