Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Petronela Rotar: „Asistența psihologică ar trebui să fie obligatorie pentru angajații din sistemul medical”

burnout dr - Foto: Hanna Kuprevich / Alamy / Alamy / Profimedia

Foto: Hanna Kuprevich / Alamy / Alamy / Profimedia

  • 5 aprilie: „Un medic de la Spitalul Județean Timișoara s-a sinucis. Bărbatul lucrase la ATI suport COVID-19”
  • 25 aprilie: „O doctoriță de la o clinică privată din Constanța a fost găsită moartă în camera de gardă. Anchetatorii iau în calcul ipoteza sinuciderii pe fondul depresiei”

Sunt doar două dintre titlurile cu care am fost bombardați în presă în ultima vreme și care ne-au îngrozit. În ultimii ani însă dăm din ce în ce mai des fie peste astfel de subiecte, fie peste opusul lor: medici complet lipsiți de empatie, care se poartă oribil cu pacienții ori aparținătorii acestora.

„Este rezultatul unei igiene emoționale precare”, spun specialiștii. Într-un interviu acordat site-ului de știri brasov.net, psihologul și psihoterapeutul în formare Petronela Rotar vorbește despre rușinea cadrelor medicale de a cere ajutor specializat, ajungând astfel să fie răpuse de presiunea și durerea cu care se întâlnesc zilnic la locul de muncă.

„Le este teamă de stigma și de felul în care este privit omul care merge la psiholog în țară la noi”, spune Petronela. În ce se traduce asta? În clacări pentru ei – din ce în ce mai mulți ajungând să se sinucidă, dar și în clipe de coșmar pe care fiecare dintre noi, ajuns pacient sau aparținător, le trăim odată ce intrăm în contact cu sistemul medical din România.

Consilierea psihologică ar trebui să fie obligatorie pentru angajații din sistemul medical, crede scriitoarea. Pe lângă consumul emoțional uriaș de care ei suferă de la începutul pandemiei, oricum nu au o viață ușoară nici în restul timpului - mai ales cei care lucrează cu bolnavi în stadii terminale și se iau zilnic la trântă cu moartea. Iar suprasolicitarea lor se răsfrânge tot asupra pacienților, care ajung să fie tratați de cele mai multe ori robotic, fără pic de empatie ori înțelegere.

Nimeni din conducerea Ministerului Sănătății nu a vorbit însă vreodată despre asta. Niciun plan de reformă nu conține până acum astfel de intenții, măcar pe hârtie. Nici măcar în clinicile private nu sunt disponibile astfel de servicii pentru personalul medical, ci doar pentru pacienți. Dar continuăm să ne mirăm când vedem că ne pleacă medicii și asistentele în alte țări, continuăm să ne înfuriem și scârbim când suntem tratați ca niște obiecte în spitale și continuăm să ne îngrozim când aflăm de medici care se sinucid ori pur și simplu se prăbușesc din cauza sindromului de burnout nu doar fizic, ci și psihic. Pentru că ei pur și simplu nu au unde să pună și ce să facă cu emoțiile și stările pe care le primesc zilnic de la zecile de pacienți cu care se întâlnesc.

Însă deși poate cei mai de blamat, din păcate medicii nu sunt singurii care evită să-și rezolve problemele emoționale, afectându-i în același timp și pe cei din jurul lor. De ce în secolul depresiei evităm să cerem ajutor și de ce ar fi bine să o facem, cum recunoaștem semnele unei afecțiuni și în ce măsură putem să ne ajutăm apropiații? Vezi aici interviul complet. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

plaja Bulgaria

Există un moment în fiecare an în care litoralul românesc ar trebui să dea semnalul de start: Paștele. Nu este doar o sărbătoare, ci și un test. Un test despre cât de pregătiți suntem, ca sistem, să transformăm intenția de consum a românilor într-o experiență coerentă. Anul acesta, însă, testul a fost picat într-un mod atât de vizibil, încât nici măcar nu mai poate fi ascuns în spatele unor explicații de sezon sau al unor justificări administrative. Foto: litoral în Bulgaria/ Foto Profimedia

Citește mai mult

fani Peter Magyar

Ungurilor le-au trebuit 16 ani pentru a răsturna un regim dictatorial, aservit Kremlinului. Oare la noi câți ani ar trece pentru a da jos extremiștii/suveraniștii/fasciștii dacă, ferească Dumnezeu, ar conduce România? Fiindcă ăsta este principalul pericol, odată ajunși la putere, este extrem de greu să-i mai poți răsturna democratic, deoarece schimbă legile în favoarea lor, manipulează și acaparează toate instituțiile, media și tot ce se mai poate, pentru a avea controlul total. foto Profimedia

Citește mai mult

CTP--

„Olé-olé, olé, olé, Viktor Orban nu mai e!” – mă pregătesc să strig, ca în `89. Orban e un Ceaușescu. A împânzit mediul politic și de afaceri cu cimotiile și acoliții lui, creând o rețea de corupție la nivel de stat comparabilă cu a Ceaușeștilor. Încearcă să acopere situația economică a Ungariei, mai proastă decât a României, cu „dușmanul iestern”, UE-Ucraina. Până și un stadion a construit în comuna sa natală, aidoma lui Ceaușescu în Scornicești. Un singur lucru nu a făcut: nu a sugrumat alegerile libere; în compensație, nu va fi împușcat.

Citește mai mult

CT Popescu

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Citește mai mult

Madeira / sursa foto: arhiva personala

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.

Citește mai mult