Foto: Hanna Kuprevich / Alamy / Alamy / Profimedia
- 5 aprilie: „Un medic de la Spitalul Județean Timișoara s-a sinucis. Bărbatul lucrase la ATI suport COVID-19”
- 25 aprilie: „O doctoriță de la o clinică privată din Constanța a fost găsită moartă în camera de gardă. Anchetatorii iau în calcul ipoteza sinuciderii pe fondul depresiei”
Sunt doar două dintre titlurile cu care am fost bombardați în presă în ultima vreme și care ne-au îngrozit. În ultimii ani însă dăm din ce în ce mai des fie peste astfel de subiecte, fie peste opusul lor: medici complet lipsiți de empatie, care se poartă oribil cu pacienții ori aparținătorii acestora.
„Este rezultatul unei igiene emoționale precare”, spun specialiștii. Într-un interviu acordat site-ului de știri brasov.net, psihologul și psihoterapeutul în formare Petronela Rotar vorbește despre rușinea cadrelor medicale de a cere ajutor specializat, ajungând astfel să fie răpuse de presiunea și durerea cu care se întâlnesc zilnic la locul de muncă.
„Le este teamă de stigma și de felul în care este privit omul care merge la psiholog în țară la noi”, spune Petronela. În ce se traduce asta? În clacări pentru ei – din ce în ce mai mulți ajungând să se sinucidă, dar și în clipe de coșmar pe care fiecare dintre noi, ajuns pacient sau aparținător, le trăim odată ce intrăm în contact cu sistemul medical din România.
Consilierea psihologică ar trebui să fie obligatorie pentru angajații din sistemul medical, crede scriitoarea. Pe lângă consumul emoțional uriaș de care ei suferă de la începutul pandemiei, oricum nu au o viață ușoară nici în restul timpului - mai ales cei care lucrează cu bolnavi în stadii terminale și se iau zilnic la trântă cu moartea. Iar suprasolicitarea lor se răsfrânge tot asupra pacienților, care ajung să fie tratați de cele mai multe ori robotic, fără pic de empatie ori înțelegere.
Nimeni din conducerea Ministerului Sănătății nu a vorbit însă vreodată despre asta. Niciun plan de reformă nu conține până acum astfel de intenții, măcar pe hârtie. Nici măcar în clinicile private nu sunt disponibile astfel de servicii pentru personalul medical, ci doar pentru pacienți. Dar continuăm să ne mirăm când vedem că ne pleacă medicii și asistentele în alte țări, continuăm să ne înfuriem și scârbim când suntem tratați ca niște obiecte în spitale și continuăm să ne îngrozim când aflăm de medici care se sinucid ori pur și simplu se prăbușesc din cauza sindromului de burnout nu doar fizic, ci și psihic. Pentru că ei pur și simplu nu au unde să pună și ce să facă cu emoțiile și stările pe care le primesc zilnic de la zecile de pacienți cu care se întâlnesc.
Însă deși poate cei mai de blamat, din păcate medicii nu sunt singurii care evită să-și rezolve problemele emoționale, afectându-i în același timp și pe cei din jurul lor. De ce în secolul depresiei evităm să cerem ajutor și de ce ar fi bine să o facem, cum recunoaștem semnele unei afecțiuni și în ce măsură putem să ne ajutăm apropiații? Vezi aici interviul complet.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.