„Copiii ajung la liceu extrem de dezorientaţi”. Cum să îi ajuți să își găsească și atingă visurile

Foto: Guliver/ Getty Images

Ce fel de şcoală dorim? Una care susţine visurile elevilor sau una care le ignoră sau chiar descurajează activ pentru că şcoala este despre note, referate, portofolii, lucrări de control şi altele asemenea? Una care îi întreabă pe elevi “Care e visul tău?” sau una care îi întreabă orice altceva mai puţin asta? Una care îi ajută să îşi formuleze visurile şi aspiraţiile personale, sau una care le ucide prin nepăsare? Una care îi ajută să înţeleagă ştiinţa realizării aspiraţiilor personale, sau una care vorbeşte despre oricare ştiinţă mai puţin despre asta? Acestea sunt unele dintre întrebările pe care ni le punem în comunitatea de Dream Management şi care ne-au dat ghes să creăm o punte între comunitatea noastră şi universul educaţional. 

Pe scurt, în vara asta am creat o fişă de lucru numită “Fii COPIL cu visul tău!”, prin care punem la îndemâna cadrelor didactice şi a consilierilor şcolari un instrument care să genereze conversaţii despre visurile şi aspiraţiile elevilor. Punctul de pornire a fost sugestia unei profesoare de matematică din Cluj-Napoca şi membră a comunităţii noastre, care îşi dorea un astfel de instrument pentru elevii ei. După ce am elaborat şi testat fişa de lucru, ne-am gândit: “Dar ia hai să dăm sfoară-n ţară, să ajungă şi la alţi elevi, nu doar la elevii Adelei”. La sfatului unei prietene învăţătoare şi profesor Merito, am contactat câteva dintre cele mai mari comunităţi educaţionale din România şi am dat un comunicat de presă, iar ce a urmat… ne-a luat pe sus. Peste 1000 de cadre didactice, părinţi şi consilieri şcolari s-au înscris pe listele noastre pentru a primi informaţii şi pentru a participa la un webinar în care urma să prezentăm visul nostru de a aduce programul de Dream Management în şcolile din România (despre care am vorbit pe scurt în acest video de 2 minute).

Sincer, nici eu şi nici colegii mei din comunitatea de Dream Management nu ne aşteptam să fie aşa de multe cadre didactice interesate de visurile elevilor din România. Gabriela, cea care şi-a asumat pe nepusă masă coordonarea logistică a webinariilor, spune că pentru ea nu a fost o surpriză, pentru că ideea e valoroasă. Eu, însă, o suspectez că ea este un exemplu clasic de ‘over-achiever’ care e obişnuit să îi iasă la superlativ orice proiect în care se implică. De la aceste webinarii am aflat că sunt, în România, foarte multe cadre didactice care fac lucrurile cu infinită pasiune, creativitate şi dorinţă de schimbare. Sub presiunea pandemiei şi a altor tare ale sistemului, s-a format un curent de opinie care adesea pune la zid cadrele didactice. Sunt denigraţi, trataţi cu neîncredere, acuzaţi de interese meschine, etc. Fiecare pădure îşi are uscăturile sale, dar ce s-a întâmplat la webinariile noastre, mi-a redat speranţa. Învăţătorii şi profesorii sunt în prima linie a dezastrului social al ţării noastre. Sistemul în care ei lucrează este grav sub-finanţat şi nu este corelat cu alte sisteme care ar putea veni în sprijinul copiilor la risc de excluziune şi marginalizare socială (în ţara noastră mulţi, extrem de mulţi, aproape jumătate). Conform ‘normei’, consilierii şcolari deservesc un număr enorm, sute şi chiar mii de elevi: ce poţi face cu adevărat când ai aşa de mulţi “clienţi”?

Dar în acest articol nu vreau fac un diagnostic al problemelor existente, ci vreau să împărtăşesc câteva din întrebările şi sugestiile pe care le-am auzit de la profesorii cu care ne-am conectat în această toamnă.

În primul rând, am auzit despre dorinţa cadrelor didactice de o mai strânsă colaborare cu părinţii. O participantă a spus: “Nu e suficient să acționăm punctual, fără a conlucra cu părinții, sper că veţi realiza astfel de webinarii şi pentru părinţi, pentru că trebuie să fim ca o echipă unită în jurul visurilor copiilor; să îi susţinem din toate părţile”. Altcineva a spus: “Este mare nevoie de o educare a părinţilor în paralel. De multe ori părinţii au renunţat la visurile lor: de unde să înveţe copiii despre importanţa visurilor?”. Apoi: “Ar fi interesant un chestionar aplicat copilului despre visurile sale, concomitent cu un chestionar aplicat părinților despre visurile propriului copil”. În acelaşi gând: “Interesant să vedem şi care sunt visurile părinţilor pentru copiii lor, în ce măsură se intersectează cu ale copiilor, pentru că mulţi părinţi îşi proiectează visul asupra copiilor şi îi pot deturna de la visul lor”. Iar noi ne-am spus: “Desigur! E clar că asta e soluţia. Cluburile de Dream Management din şcoli ar putea să fie exact acel vehicul care va aduce împreună elevi, profesori, părinţi şi întreaga comunitate. Ne imaginăm cum următorul pas ar fi crearea unui ghid pentru înfiinţarea unor astfel de cluburi în cât mai multe şcoli din România”. 

Vocea celor care îşi doresc să colaboreze cu părinţii pentru a susţine visurile elevilor, a fost completată de cei care îşi doresc o abordare sistemică: “Ar fi bine să existe un opţional de Dream Management. V-aţi gândit în direcţia asta?”. Cineva şi mai îndrăzneţ: “Cred că un opţional ar fi bun, dar şi mai bine ar fi ca acest concept să fie integrat la toate disciplinele”. Când am întrebat cum s-ar putea face asta, am primit o mulţime de răspunsuri: “La arte plastice am putea să îi încurajăm să îşi deseneze visul”, “La engleză şi alte limbi străine am putea să îi îndemnăm să scrie un eseu despre visul lor”. Un profesor ne-a povestit cum un elev al său era pasionat de motoare şi nu îl interesa nimic altceva. I-a dat ca temă să realizeze acasă, în pandemie, un motor din carton, cu toate componentele sale. Pentru asta a trebuit să studieze mai mult decât alţii în tot anul, dar elevul s-a achitat de sarcină cu brio: visul lui este să ajungă cel mai bun mecanic auto din judeţul lui. O profesoară de română din Iaşi mi-a scris: “În timpul webinarului deja mă gândeam cum voi discuta cu elevii despre visurile personajelor literare. Despre visul lui Ion de a aveva pământ, a lui Moromete de a avea familia unită şi aproape, a lui Ghiţă din nuvela lui Slavici de a avea bani şi tot aşa”. O altă profesoară a completat: “I-aş întreba pe elevi despre visurile lor de acum, ca să facem o comparaţie peste timp, să vedem cum evoluează visurile oamenilor, în funcţie de contextul istoric şi social. I-aş îndemna, pe baza fişei de lucru “Fii COPIL cu visul tău!”, să se gândească la obstacolele pe care personajele literare le-au avut, la paşi pe care i-au făcut, cu mai multă sau mai puţină isteţime de minte, la cei care au fost prieteni ai visului lor, la gândurile care i-au însoţit şi cum aceste gânduri i-au susţinut sau i-au sabotat, aducându-le rezultate sau pierzanie”. Altcineva a spus: “Poate ar trebui făcute petiţii la minister pentru ca această ‘materie’ să fie preluată şi introdusă cumva la toate clasele, la toţi anii. Copiii ajung la liceu extrem de dezorientaţi. La liceu e prea târziu. Trebuie să începem să vorbim cu ei de la gimnaziu”.

Apoi am auzit despre nevoia de formare cu sens. Un profesor ne-a spus ceva de genul: “Participăm la multe formări, dar pe multe dintre ele le ‘bifăm’, pentru că nu învăţăm nimic util cu adevărat. Asta a meritat cu adevărat, deşi nu e o formare oficială”. O altă participantă a spus: “Mi-aş dori ca un curs de Dream Management să fie disponibil şi pentru profesori. Dacă aşa cum spuneţi, există o ştiinţă a realizării aspiraţiilor personale, trebuie să învăţăm mai multe despre ea, în primul rând pentru noi, pentru că dacă noi nu suntem în contact cu visurile noastre, cum putem să îi inspirăm pe elevi?”. Apoi (iar asta m-a durut): “Niciodată nu m-am gandit dacă ştiu visurile soţiei sau a copilului, ce să mai vorbesc despre elevi sau colegi... Un astfel de concept este extrem de bine venit. Vă rog să vă grăbiţi şi să nu rămâneţi la acest nivel cu proiectul dumneavoastră”. Altcineva a fost şi mai explicit: “Poate colaboraţi cu casele corpului didactic sau cu cei de la Minister, ca să veniţi şi spre noi, profesorii, cu acest concept”.

Alte întrebări au reliefat dorinţa cadrelor didactice prezente de a “lua” şi a duce cât mai mult către clasele lor:

• “Daca cineva îşi schimbă visul o luăm de la capăt?” Da, la fel cum dacă cineva uită tabla înmulţirii, o luăm de la capăt. De altfel, la vârsta copilăriei e foarte important ca “cineva” să îşi schimbe visul pentru că visurile sunt o modalitate în care experimentăm mental opţiuni posibile ale viitorului şi evaluăm în mintea noastră dacă aceste opţiuni ar fi potrivite pentru noi, pentru ca într-o zi să “găsim” acel ceva care rezonează profund cu noi înşine. Unii dintre noi sunt norocoşi şi ‘găsesc’ mai repede, alţii trebuie să caute mai îndelung.
• “Cât e de "sănătos" ca cineva să aibă mai multe visuri?” E foarte sănătos. Un exerciţiu de psihologie pozitivă recomandă ca fiecare dintre noi să avem o listă cu… 100 de visuri, pentru o bună cunoaşte a tuturor cotloanelor sufletului nostru şi pentru a menţine viu interesul pentru cunoaştere, lume şi viaţă.
• “Parcă lipseşte o măsurare a progresului în atingerea visului?” Lipsesc multe. Pentru moment, noi suntem o mână de oameni, voluntari, care au la dispoziţie resurse limitate. În timp, cu voia Domnului şi ajutorul oamenilor ca voi, vom construi şi alte dimensiuni ale proiectului.
• “Senzaţia mea este că succesul aplicării instrumentului ţine mult de imaginaţia / creativitatea cadrului didactic”. Cu siguranţă aşa este, doamna profesoară. În timp, o să dezvoltăm mai multe resurse, ghiduri, manuale, poate o să publicăm încă o carte, dedicată lucrului cu copii şi tinerii (prima a fost dedicată lucrului cu adulţii). Dar între timp, într-adevăr, ne bazăm mult pe creativitatea şi imaginaţia dumneavoastră.
• “Ce-i spui unui copil când îţi dai seama că visul lui nu e realizabil, pentru că nu are resurse financiare, nu e susținut, nu are suficientă încredere în forțele proprii?”. Aici am două răspunsuri. Pe de o parte, Walt Disney spunea: “If you can dream it, you can make it”. Dacă poţi să visezi la ceva, vei putea să realizezi acel ceva. Într-adevăr, unele visuri sunt imposibil de realizat din perspectiva resurselor existente deja. Dar resursele există. Undeva pe planeta asta, resursele există, pentru orice vis. Întrebarea este: Cum facem să conectăm acel copil cu acele resurse? Cum facem să îl ajutăm să îşi construiască încrederea în sine? Cum facem să găsim oameni care să îl susţină? Cum facem să găsim prietenii visului acelui copil? Desigur, cadrele didactice nu pot întotdeauna să facă toate aceste lucruri. Un cadru didactic lucrează cu zeci, sute de copii. Dar asta nu înseamnă că visurile copiilor sunt imposibil de realizat. Înseamnă doar că noi nu putem aloca suficient sprijin. E o diferenţă importantă. Pe de altă parte, nu toate visurile trebuie să se realizeze. Contrar citatelor motivaţionale, e ok ca uneori să ne despărţim de visurile noastre, pentru că în acest fel construim spaţiu mental pentru aspiraţii pe care le putem realiza.
• “Visul poate fi construit... important este gândul, apoi transpunerea în practică… E un fel de orientare profesională?” Conceptul de Dream Management poate avea o componentă de orientare profesională, dar nu e doar asta. Pentru ca un om să fie fericit şi împlinit, nu e suficientă doar profesia. Un copil poate visa să zboare o dată cu elicopterul sau să ajungă pilot de elicopter. Ambele visuri sunt importante în egală măsură. Noi creştem cu obsesiva întrebare: “Ce vrei să te faci când eşti mare?”, dar mai important ar fi să îi întrebăm pe copii (şi pe noi înşine): “Care sunt visurile tale pentru acum şi pentru viitor?”. Viaţa nu începe “când eşti mare”, când devii o rotiţă în angrenajul economiei naţionale sau globale, viaţa trebuie trăită cu sens şi bucurie în fiecare moment al ei. Dar noi ce mesaj transmitem copiilor cu veşnica noastră întrebare (nu că n-ar fi importantă): “Ce vrei să te faci când eşti mare?”.
• “Este / nu este rău să visezi, să fii visător?” Să fii “visător” poate fi foarte rău. În DEX cuvântul “visător” e definit ca “persoană lipsită de sens practic”. Noi nu promovăm asta, pentru că pentru a se realiza, orice vis are nevoie de o doză de simţ practic. În schimb, capacitatea de a formula visuri şi aspiraţii persoanle, de a conceptualiza viitorul, este cea mai importantă caractersitică definitorie a omului, aşa cum arată Martin Seligman, în una dintre cele mai recente cărţi ale sale: Homo Prospectus. Incapacitatea sau lipsa de dorinţă de a conceptualiza viitorul este asociată unui mare număr de boli şi suferinţe psihice.
• Cu o delicateţe infinită: “Îmi doresc ca această fișă să aducă puțină liniște pentru temerile proprii, ale elevilor și chiar ale părinților în această perioadă provocatoare.” Aşa ne dorim şi noi, doamna profesoară…

Mai sunt încă multe de spus la finalul acestui articol, dar simt că riscă să devină prea lung. Un ultim gând: acest demers ne-a prilejuit formularea unui nou vis în cadrul comunităţii de Dream Management. Visul ca în curând să putem porni prin ţară la caravane şi poate chiar tabere de Dream Management, în special pentru copiii din mediul rural. Pentru că cineva ne-a spus: “Aș vrea să se poată aplica și la elevii, deja mari, de la școli, clase dezavantajate, care se consideră ca și ratați...aș vrea să-i pot ajuta cu adevărat”. Dar despre asta vom reveni cu un articol viitor. Până atunci, vă lăsăm în compania unui gând de la unul dintre ultimele webinarii: “Fişa aceasta îmi clarifică lucrurile atât de bine şi abia aştept să mi-o aplic şi mie”. Dacă vrei şi tu, cititorule să o foloseşti, iată, poţi să o descarci de aici. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp