Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Am fost „cealaltă femeie”

Cealaltă femeie

Foto: Getty Images

La prima noastră întâlnire am adulmecat în el pericolul şi i-am spus: „Tu o să mă rupi în două!”. Şi aşa a fost. Nu era cine ştie ce de atrăgător, dar îi exploda capul de deştept. Râdeam cu hohote, cum nu râdeam decât cu frate-meu şi cu taică-meu. Avea un copil şi locuia cu mama acestuia, dar îmi spunea că asta e doar pentru cel mic. Nu am simţit că distrug ceva. Şi într-adevăr, din fericire, nu am distrus nimic: ei sunt împreună şi acum, iar eu sunt mai bine ca atunci.

Fără să îmi dau seama cum, timp de 18 luni am fost „cealaltă femeie”. Iar spre surprinderea mea, asta a fost una dintre cele mai transformatoare experienţe din viaţa mea. Cu cuvintele lui Charles Dickens:

„Au fost cele mai bune vremuri, au fost cele mai rele vremuri, a fost epoca înțelepciunii, a fost epoca prostiei, a fost epoca credinței, a fost epoca incredulității, a fost anotimpul luminii, a fost anotimpul întunericului, a fost primăvara speranței, a fost iarna disperării”.

Când m-am rupt în două aşa cum prezisesem, nu s-a auzit „crac!”. Nu a fost un moment anume. De fapt, nici nu știu când s-a întâmplat. Am alunecat pe furiş, tot mai departe de mine şi de lumină. Dacă la început cel mai bine râdeam cu el, în timp, am început să pot să mai râd doar cu el. Iar apoi nici cu el.

Gânduri – lăcuste

Nu am încheiat ce a fost între noi aşa cum aş fi vrut. Să ne spunem ce a mers şi ce nu a mers, să ne luăm la revedere. Ca urmare, doi ani şi mai bine am continuat să rumeg în mine gânduri. Valuri, stoluri, roiuri de gânduri ca lăcustele hămesite: „Poate ar fi trebuit să mai am răbdare. A fost vina mea. Nu am ştiut cum să procedez. Am fost naivă. Doamne, de ce nu sunt mai deşteaptă?”.

La prima psihoterapeută la care am fost, am încercat să vorbesc despre situaţia mea. Despre cum e să fii „cealaltă femeie”. Doamna m-a privit siderată (sau aşa am perceput eu) şi a încercat una-alta, dar eu nu am reuşit să trec dincolo de privirea aia. Am plecat şi nu m-am mai întors la ea, dar am avut noroc să o găsesc pe Simona şi alţi oameni şi profesionişti extraordinari.

Fantoma

Datorită lor, am început să îmi doresc să înţeleg nu doar ce mi s-a întâmplat mie, dar şi fenomenul în sine. Am căutat studii de psihologie, sociologie şi antropologie despre „cealaltă femeie”. Am găsit câteva cărţi despre amante faimoase din istorie, de la Cleopatra, până la Camilla Parker Bowles. Na, ca să vezi puncte de referinţă! Dar în rest, prea puţine firimituri.

Cealaltă femeie, deşi ubicuă în viaţa reală, este o fantomă în literatura de specialitate. Se vorbeşte despre ea la colţ de stradă, dar nu în scrierile serioase ale societăţii. Ea poate să fie obiect de „entertainment” (divertisment) în sute de mii de cântece, de filme, de romane, de poezii, de nuvele, de bancuri, de piese de teatru etc. Dar prea puţin poate să fie obiect al unor studii de specialitate, care să îi înţeleagă psihologia şi condiţia. Cărţile de self-help pe care le găseam îşi propuneau să ajute soţia înşelată sau soţul rătăcitor. Să salveze căsnicia. Mult prea puţine resurse erau pentru „cealaltă femeie”.

Surprinsă de aşa descoperire, mi-am promis că într-o zi voi scrie cartea pe care aş fi vrut să o citesc eu. Mi-au mai trebuit încă patru ani ca să pot să îmi asum decizia aia. Între timp am scris o altă carte, despre realizarea aspiraţiilor personale, ca urmare a atelierelor de Dream Management pe care am început să le facilitez din 2017. Şi o lucrare de disertaţie la finalul formării în psihoterapie despre cazul specific al femeii single (cum eram eu) care se implică într-o relaţie cu un bărbat căsătorit sau într-o altă relaţie (cum era el). 

Sindromul Ană…

„Sindromul Ană”, i-am zis eu, după cântecul lui Ioan Bocşa, care zice aşa: „Ană, zorile să varsă/ lasă-mă să mărg acasă/ La copchii şi la nevastă/ Ană, zorile să varsă. Ană, mândra me frumoasă/ stânje lampa de pă masă/ Lasă-mă şi nu mă lasă/ Ană zorile să varsă. Că nevasta-i numa una/ şi cochiii tătdeuna/ Doru face cale-ntoarsă/ Ană, zorile să varsă”.

Vocea lui Bocşa, versurile scurte şi acompaniamentul muzical au o valenţă hipnotică. Vrei să te întorci o dată şi încă o dată să asculţi, pentru că povestea spusă în aceste strofe este simplă şi surprinzător de onestă. Un bărbat căsătorit, tatăl a doi sau mai mulţi copii, a petrecut o parte din noapte cu „cealaltă femeie” din viaţa lui. Cel mai probabil aceasta din urmă este necăsătorită: putem să ne imaginăm că lampa de pe masă se află în casa ei (motiv pentru care ea este cea care o va stinge), în care ea poate să îl primească pentru că nu există un alt bărbat mereu prezent. Timpul petrecut împreună a fost de neuitat, aşa cum înţelegem indirect din versul „lasă-mă şi nu mă lasă”, dar acum el se reconectează cu datoria şi iubirea faţă de soţie şi copii, în faţa cărora „dorul face cale-ntoarsă” şi cere să fie lăsat să se întoarcă acolo unde îi este dublul rol acceptat social, acela de soţ şi tată.

… sau sindromul „femeie singură – bărbat căsătorit”

Sindromul “femeie singură – bărbat căsătorit”, i-a zis Richard Tuch, unul dintre puţinii autori care s-au aplecat asupra acestui fenomen. Tuch spune că atitudinile, comportamentele, gândurile şi sentimentele unui anumit tip de bărbaţi căsătoriţi care sunt în relaţii romantice cu un anumit tip de femei single sunt atât de recognoscibile şi predictibile, încât se poate vorbi de un adevărat sindrom. Tuch identifică următoarele caracteristici ale femeii care se implică într-o astfel de relaţie: ea nu e căsătorită sau în altă relaţie şi cel mai adesea nu e „stingherită” de prezenţa unuia sau mai multor copii aflaţi în grija sa; în general, ea este mai tânără decât partenerul ei şi deţine mai puţină putere în relaţie, datorită lipsei sale de experienţă sau a statutului socio-economic mai scăzut; speră, în ciuda tuturor evidenţelor şi a opiniilor celor din jur că relaţia are un viitor; experimentează frustrare intensă, amestecată cu speranţă oarbă; idealizează bărbatul cu care se află în relaţie; este atât de prinsă în meandrele relaţiei, încât nu este capabilă să reflecteze la sensul acţiunilor ei pentru a înţelege de ce îşi doreşte să rămână alături de un bărbat căsătorit; se gândeşte excesiv la motivele şi acţiunile lui, încercând cu disperare să înţeleagă ce se întâmplă în capul lui, mai degrabă decât ceea ce se întâmplă în sufletul şi mintea proprie; nu îşi înţelege propria psihologie şi îl învinovăţeşte pe el, mai degrabă decât să îşi asume responsabilitatea pentru propria viaţă.

Ce păţesc prinţesele şi ce fel de Ane există?

Mici fiind, toate fetiţele se visează prinţese cu un prinţ al lor. Apoi, ca adolescente îşi caută „sufletul pereche”. Nu cred să fie vreuna care să îşi spună: „Eu când o să fiu mare vreau să mă fac… Ană”. Cum ajung prinţesele în rolul „celeilalte femei”? Pentru a înţelege asta am studiat – şi pus în lucrarea mea – elemente de neuroştiinţă (ex. cum funcţionează creierul femeii îndrăgostite), teoria ataşamentului, scenariul de viaţă, personalitate, psihologia secretului şi câte şi mai câte. Apoi am luat interviuri şi am găsit mai multe Ane: o „Ană asumată”, cea care îşi acceptă pe deplin rolul, cu toate consecinţele lui şi spune că e perfect fericită aşa şi că nu îşi doreşte nimic mai mult; o Ană căreia i-am spus „cea puţin văzută şi foarte iubitoare”, care este în relaţie cu bărbatul ei „special” pentru că el a fost singurul până acum care i-a oferit tipul de atenţie de care ea avea nevoie şi care nu îl iubeşte doar pe el, ci şi pe soţia şi copiii lui (da, există); Ana „cea îndelung răbdătoare”, care a aşteptat 15 ani pentru ca iubitul ei să decidă să divorţeze şi să fie în relaţie doar cu ea.

În fine, am studiat şi elaborat câteva direcţii pentru pihoterapeuţii care în viitor ar putea să o aibă de clientă pe „Ana”, pentru ca niciodată, până o mai fi lume şi cer, ea să nu mai ajungă în vreun cabinet unde, după ce şi-a strâns bruma ei de curaj, să se simtă neînţeleasă.

Cartea încă tot nu am scris-o, pentru că acum am idei noi, pe care vreau să le explorez. De exemplu, pentru lucrarea de disertaţie am elaborat un chestionar şi mărturiile celor care au răspuns au fost absolut fascinante. Aş vrea să strâng mult mai multe - 50 sau poate chiar 100 – ca să înţeleg mult mai bine. (Aici chestionarul dacă vrei să răspunzi sau ştii pe cineva care ar vrea să îşi împărtăşească experienţa: persoanele care l-au completat au spus că simplul fapt de a reflecta la întrebările adresate a fost revelator.)

Cercul Anelor

Mai mult, pentru că mă specializez în coaching şi în terapie de grup, aş vrea să creez un grup de susţinere pentru femei care se află acum sau s-au aflat în trecut în rolul „celeilalte”. Mi-ar plăcea să creăm o comunitate, un cerc ale Anelor. La vremea mea, de asta aş fi avut cea mai mare nevoie. De un grup cald şi blând, facilitat de o persoană care să fi avut o experienţă asemănătoare, dar care să aibă şi instrumente preferabil terapeutice care să ne însoţească. Am căutat în lung şi-n lat, peste nouă ţări şi nouă mări, şi nu am găsit acel grup. Aşa că mai întâi am devenit eu însămi persoana care ar putea facilita un astfel de grup, iar acum lansez o invitaţie în Univers (aici detalii).

Pentru ca viitoarea carte să spună o poveste colectivă, mai degrabă decât una individuală, şi pentru ca ea să fie un instrument de vindecare și/ sau dezvoltare, mai degrabă decât unul de „entertainment”.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nonverba check icon
    adevaru' ca dupa o experienta impresionanta de 18 luni de clandestinitate cu un zeu care te-a transformat total, simti nevoia sa-ti impartasesti sentimentele si senzatiile cu alte speciale care au trait asa ceva, sa le consolezi bland, sa le redai stima de sine si speranta. Si o faci cu generozitate, contra cost si cu speranta ca-ti iese si o carte din povestile amaratelor. Brava, Ana!
    • Like 0
  • Rucs Rucs check icon
    Dvs ati devenit cealalta femeie cumva prin accident. Cu un barbat care v-a spus ca divortul e iminent si ruptura existenta de facto. Deci ati fost cumva pacalita si afectiunea a crescut treptat, insinuant.
    De aceea nu aveti mai nimic din amanta tipica. Cea constienta de ceea ce face. Poate in special spre aceea e necesar sa ne aplecam, sa ne gandim cum e posibil ca o femeie sa aiba atat de putina incredere si stima de sine incat sa se multumeasca cu resturi.
    Cand viata e asa de frumoasa (si grea, dar ramane frumoasa) si cand se asteapta atatea de la noi, e incredibil sa iti ingropi visele doar intr-un om, intr-un barbat care adeseori e doar un narcisist, un manipulator, ce nu isi respecta nici sotia, nici amanta. Poti face atat de multe: sa ajuti pe cei din jur (cata suferinta nu striga spre noi zilnic), sa construiesti ceva, sa ai initiativa, sa mangai pe cineva, sa dai un sfat, sa plantezi o floare, sa inveti o limba straina, sa faci un sport, sa te plimbi, sa dai un telefon unei persoane singure, sa gatesti ceva nou… In schimb, tu ce faci, Ana draga? Iti rumegi la nesfarsit suferinta, alergi ca hamsterul pe roata captiva in ganduri?
    Unii oameni nu merita iubiti intr-o relatie amoroasa. Da, merita sa ii respecti, dar de departe. Sa le doresti binele, sa te rogi pt ei, dar exista oameni care nu stiu sa se iubeasca decat pe ei insisi. Sinele e zeul si idolul lor. De astia nu trebuie decat sa ne departam.
    • Like 1
  • Mda, Ma lansez intr-o concluzie '' pripita'' si prezic ca de fapt in carte vina este a barbatului .Cunoastem cazul clasic : asa dupa vreo 15 -20 de mariaj , te intrebi ce dracu nu mai merge ( de vreo 10 ani nu mai esti bagat in seama ) si faci analiza : nu bei , nu joci carti , ai job, platesi ipoteca, nu umbli dupa altele etc doar ca parca nu mai ai partenera ,mai degraba o fantoma obosita care nu mai are chef de nimic.Scopul ei s-a terminat in momentul in care au mai crescut copiii si acum vrea doar liniste .De fapt chiar daca aveti aceasi varsta , ea are parca un deceniu in plus - de aceea ce faci tu este'' copilaresc , insuficient si enervant;; Si atunci incepi sa te uiti dupa alta , de fapt esti impins inspre asta every f... day .Problema este ca nu vei face nimic altceva decat sa iei de la inceput intr-o implacabila si reduntanta munca sisifica .
    • Like 2
  • Daca vrei ca lucrara ta sa fie una obiectiva, detasata de impresia subiectiva, e musai sa analizezi si situatia „celuilalt barbat”. Altfel, cartea ta se va baza exclusiv pe impresia subiectiva izvorata din experienta personala, extinzand-o exclusiv, dar gresit, asupra conditiei amoroase (si de viata) a femeii in genere.
    • Like 1


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult