Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Din corul vocilor grăbite să găsească soluții la problemele educației lipsește o întrebare: „Cum facem ca şcoala să rămână relevantă?”

Fetiță cu mască

Foto: Guliver/ Getty Images

Acum câțiva ani, Ionel era un copil din Ferentari (unul dintre cele mai ‘dificile’ cartiere ale Bucureştiului) care visa să devină actor. La şcoală și acasă, nu l-a întrebat nimeni niciodată despre visurile lui. Nici pe el, nici pe prietenii lui. Întâmplarea a făcut că în cartierul lui s-a înfiripat la un moment dat un proiect de educaţie prin teatru – PlayHood, iar Ionel a fost unul dintre cei mai fericiţi participanţi. O vreme. Copilul Ionel devine cât ai clipi, adolescentul Ionel, ager la minte și la corp, povestitor cu o voce de aur și cu preocupări de artist profesionist. Astăzi, Ionel muncește în Marea Britanie și visul lui doarme în România: proiectul de teatru a făcut ce a putut, dar nu a reușit să-i pună lui Ionel o pâine pe masă, un venit lunar, care să îl ajute să trăiască. Sprijinul comunităţii sau o finanţare în regim bursier, ar fi fost mănuşă, dar nu a fost să fie.

Dintr-un sat din Buzău, un profesor de limba şi literatura română uimeşte o ţară întreagă atunci când patru dintre elevii săi obţin nota 10 la evaluarea naţională, iar mai bine de jumătate au avut nota peste nouă. Elevi obişnuiţi, fără posibilităţi financiare, ba, unii dintre ei, chiar cu greutăţi foarte mari. O performanţă unică în ruralul românesc actual. Întrebată cum i-a ajutat domnul profesor, una dintre eleve a spus că pentru ea foarte important a fost că domnul profesor a încurajat-o: “Să nu renunț niciodată la visul meu. Și mai este un sfat. Acela de a învăța și de a munci foarte mult și să pui suflet în tot ceea ce faci".

Anul acesta sute de mii de copii au fost la şcoală stând acasă. Nu doar că au trebuit să se adapteze unei noi forme de învăţământ (din care mulţi au fost excluşi, datorită lipsei infrastructurii specifice), dar au trebuit să îşi şi auto-regleze motivaţia pentru învăţare. Multe voci au pus problema nevoii de a simplifica programa şcolară, considerată excesiv de stufoasă. “La ce ne foloseşte latina? La ce ne foloseşte desenul?”. În acest cor de voci grăbite să găsească soluţii la probleme stringente (cum facem ca toţi copiii să aibă un laptop sau o tabletă ca să se poată conecta?), lipeşte o întrebare fundamentală: “Cum facem ca şcoala să rămână relevantă? Cum facem ca ea să rămână sau să redevină locul în care elevii îşi identifică visurile şi se pregătesc pentru realizarea lor?”. Aceasta este o întrebare esenţială, pentru că acum, mai mult ca oricând, învăţarea trebuie să fie personalizată. 

A-i întreba pe elevi “Care e visul tău?” nu mai este un lux. E o necesitate, pentru că de acolo îi va veni elevului motivaţia să rămână conectat (nu doar digital, ci şi cognitiv şi emoţional) încă o oră şi încă o oră. Cercetătoarea germană Gabrielle Oettingen, arată că gândirea orientată spre viitor (care se formează atunci când elevii se gândesc la aspiraţiile lor) are trei funcţii principale: explorarea mentală a viitorului prin analizarea posibilităţilor lui; formarea abilităţii de a preîntâmpina viitorul prin organizarea şi canalizarea eforturilor; şi concentrarea asupra unor obiective specifice. De felul în care ne gândim la viitor depinde bunăstarea noastră de termen lung (inclusiv cea psihologică), starea noastră de sănătate, capacitatea de a performa şi funcţiona în societate.

Imaginaţi-vă că elevii din România nu ar fi ca Ionel din Ferentari, ci ca Alexandra din Buzău. Că la şcoală ar merge pentru că acolo sunt întrebaţi despre visurile lor şi pentru că ar fi foarte conştienţi că şcoala e acel loc din care îşi poate lua instrumente, idei şi cunoştinţe ca să îşi realizeze aspiraţiile. Mai mult, deciziile strategice ale şcolii s-ar lua pornind de la apirațiile elevilor. Imaginați-vă că şcoala ar construi parteneriate cu companii care ar “adopta” visurile elevilor şi le-ar pun la dispoziţie mentori şi resurse. Elevii care visează să câştige următorul campionat mondial de robotică ar avea un sprijin de nădejde în companiile de IT din zonă, iar pentru elevii care visează să călătorească în jurul lumii s-ar construi un parteneriat strategic cu câteva dintre firmele importante de turism. Gândiți-vă cum ar fi să avem în gimnaziu sau la liceu cluburi de Dream Management în care elevii se susţin unii pe alţii să îşi realizeze visurile şi activează resurse din comunitate.

Într-o conversaţie despre importanţa aspiraţiilor personale, Cosmina Mironov (membră a comunităţii de Dream Management şi conferențiar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București şi co-fondator al Comunității și Centrului Educație pentru Știință) îmi spunea că e esenţial ca adolescenţii şi tinerii să fie mereu conectaţi cu visurile lor pentru că acest lucru “poate genera cele mai îndrăznețe și definitorii proiecte de viață și carieră. Cum ar fi dacă, din rolul de educatori, am iniția și am finaliza orice demers educațional pornind de la visurile elevilor? Abilitatea tinerei generații de a formula aspirații înalte ar trebui să fie cultivată cu grijă, de la cea mai fragedă vârstă”.

“Nu m-a întrebat nimeni niciodată aşa ceva, dar a fost fantastic. Când mai ai întrebări, să strigi la mine la poartă, da? Mi-au plăcut foarte mult”. Aşa i-a spus Dorinei un ghemuleţ de fetiţă, după ce au lucrat împreună cu o fişă de lucru pentru explorarea aspiraţiilor ei pentru viitor. Idea acestei fişe de lucru s-a născut la unul dintre cursurile de Dream Management, când Adela, profesoară de matematică din Cluj şi bună prietenă a mea din copilăria mică, ne-a spus: “Ştiţi, eu tare aş vrea să duc conceptul de Dream Management spre elevii mei, dar nu ştiu… parcă mi-ar trebui un instrument, ceva aşa mai… structurat”. Aşa că ne-am pus pe pritocit şi socotit: cum să arate o astfel de fişă de lucru, ca să îi placă Adelei şi elevilor lor? Şi a ieşit o listă de 10 întrebări, dintre care nouă sunt inspirate din serioase cercetări ştiinţifice din domeniul realizării obiectivelor personale.

Iar în toamna asta, în cadrul unor webinarii organizate în colaborare cu unele dintre cele mai mari comunităţi educaţionale din România, vrem să strigăm la poarta tuturor cadrelor didactice din România care vor să afle mai multe despre această fişă de lucru şi despre importanţa conectării învăţării cu aspiraţiile elevilor. Ba chiar şi la poarta părinţilor am vrea să strigăm, pentru că nu e lucru mai important pe care aceştia pot să îl facă pentru pruncii lor decât să îi ajute să se gândească la viitor cu entuziasm şi bucurie. (Mai multe informaţii despre acest proiect sunt disponibile aici. Cei interesaţi sunt invitaţi să completeze ACEST formular de înscriere pentru a primi link-ul de acces şi detaliile). 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Printre altele, autoarea articolului ar trebui să se mai documenteze. Materia numită DESEN nu mai există din anii 60. În locul ei a fost introdusă EDUCAŢIA PLASTICĂ, însemnând noţiuni de cultură artistică. În mod evident, la fel cum la literatură există şi o parte practică (elevii scriu, compun şi lecturează), tot la fel şi la educaţie plastică se experimentează cu diverse materiale: acuarele, tempera, lut pentru modelaj, cărbune etc. În clasele mari se studiază fotografia şi modelarea 3D, iar în clasa a X-a sunt studiate artele cinetice (cinematografia, coregrafia, teatrul etc.)
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Există şi veşti bune: şcolile pilot încep să pună la punct programe-pilot la standarde europene. Există şi mentorat pedagogic din partea unor sisteme ca cel olandez, finlandez, american etc.
    Ce trebuia să înceapă cu ani în urmă începe acum. Mai bine mai târziu decât niciodată.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Programe la standarde europene avem deja. Cat despre experimente, momentan exact asta sunt, le vom afla relevanta si utilitatea in timp.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu, nu avem, şi asta află fiecare copil atunci când intră într-un sistem de învăţământ european. Ceea ce se face nu este un experiment - termen pe care nu l-am folosit - ci doar aşezarea programelor pe aceste standarde. Lucrurile se mişcă deja din rădăcină. Dacă până acum am avut doar modificări de curriculă, acum avem - pentru prima dată în învăţământul românesc - şcoli-pilot care vor propune o arhitectură curriculară la standarde egale cu cele din Olanda, Finlanda etc.
      E ca la procesoare: Pentium n-a fost doar un simplu 586, ci un procesor cu o arhitectură diferită.
      Schimbarea pe care o aşteptam încă din anii 90 începe ACUM. E o schimbare radicală, nu doar o ajustare de programă. Am prieteni care fac parte din şcoli pilot şi vă asigur că schimbările vor fi radicale şi nu de formă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Ba da, avem, sunt redactate in conformitate cu standardele europene. Asta se vede si din faptul ca standardele examenului de bac nu sunt atat de diferite fata de cele ale bacului international sau ale celui francez, la mate cel putin. Programele nu trebuie sa fie identice cu cele ale altor state.
      "Ceea ce se face nu este un experiment - termen pe care nu l-am folosit " - chiar daca dvs. nu ati folosit termenul, un proiect pilot exact asta este, un experiment. In cazul nostru acest experiment se desfasoara in 6 scoli, daca nu ma insel (erau 7 la inceput, una inteleg ca a iesit din program inainte sa inceapa).
      "E o schimbare radicală, nu doar o ajustare de programă." - nu este nici macar o schimbare de programa la nivel de sistem, momentan cel putin. In acele scoli se vor face niste schimbari pe perioada experimentului, da. De aici insa pana la a schimba intreg sistemul de invatamant e cale lunga.
      • Like 2
  • "A-i întreba pe elevi “Care e visul tău?” nu mai este un lux." - nu stiu daca a fost vreodata. Un profesor bun se ocupa de aspectul asta, evident. Si mai ales un diriginte bun.
    • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Daca o intreb pe fica-mea (clasa I) care e visul ei, raspunde ca sa aiba o pisica. Dar abia asteapta sa inceapa anul scolar pentru ca ii e dor de colegi.
      • Like 1


Îți recomandăm

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult