Anca, mamă a patru copii, a reușit să demareze un proiect jurnalistic de succes în plină pandemie. „Fără planificarea foarte riguroasă a timpului, nu am putea funcționa ca familie”

Foto: Prathan Chorruangsak / Alamy / Alamy / Profimedia

O cercetare din 2002 arăta că 81% din oameni îşi doresc să scrie o carte într-o bună zi. Dar pentru mulţi dintre ei, acesta rămâne un vis care nu se va realiza niciodată. Atunci când a venit la cursul de Dream Management, Anca Popa a adus cu ea visul ei de a scrie. La finalul cursului a şi scris un articol despre asta. De curând, am stat de vorbă cu Anca şi m-am simţit aşa de inspirată încât am transformat conversaţia în interviu. Anca Popa are experiență în marketing, management ecologic, proiecte culturale și sociale. Dacă o întrebi ce face acum, o să îţi spună că scrie povești adevărate. Poveşti adevărate, pe care le citeşti dintr-o suflare, că ai sau nu ai timp. Cum a reuşit Anca, mamă a patru copii, să demareze un proiect jurnalistic de succes în plină pandemie? Asta şi multe altele am vrut să aflu.

Anca, de unde vine acest vis al tău? Care sunt primele amintiri pe care le ai despre visul tău de a scrie?

Dorința de a scrie o port cu mine de când mă știu dar, din păcate, am avut grijă să o țin latentă și ascunsă. Am fost un copil cu libertate multă și cu genunchii zdreliți, iar acasă mă întorceam flămândă și murdară. Am avut bunici de poveste în Poiana Sibiului și într-un sătuc pe malul Murășului, care luau nepoții, coșul de merinde și o porneau pe coclauri. Cele mai frumoase povești le-am aflat în lanurile de levănțică de pe vremea Austro-Ungariei sau pe dealurile Mărginimii, la foc, cu o slană în băț. Apoi am început să scotocesc bibliotecile bunicilor, unde am găsit comori. Insula Neagră a lui Traian Teodorescu, Karl May, Dumas. Cartea care m-a frapat cel mai mult a fost Domnișoara Ursuza, a Iuliei Hașdeu. Prevăzătoare, mi-am făcut provizii câteva prune renglote dulci ca mierea și m-am ascuns în nucul din fundul grădinii. Aveam o creangă destul de comodă, cu spătar și loc pentru sprijinit picioarele. La cină am coborât doar pentru că se înserase și nu mai vedeam să citesc. Aveam cam aceeași vârstă cu scriitoarea și eram fascinată de faptul că o fetiță a scris o carte în două limbi, română și franceză, pe care a ilustrat-o. Cred că de aici s-a născut dorința mea de a scrie.

Care este cea mai frumoasă versiune a acestui vis al tău? Cel mai minunat lucru pe care ţi-l poţi imagina în acest moment.

Îmi doresc să continui seria Povești ascunse printre noi, în care creez povești din viața unor oameni care nu sunt foarte cunoscuți la nivel național, dar care au o pasiune pe care au transformat-o în stil de viață. Pentru că ei mișcă prin ceea ce fac comunități, influențează vieți, fac bine, salvează, protejează, ajută. Și merită să îi cunoaștem, să le fim recunoscători și să îi sprijinim cu ce putem, chiar și cu un share sau cu un like.

De asemenea, doresc să scriu pentru adolescenți. Din experiența mea, copiii de azi încă mai au interes pentru cărți, dacă își văd părinții citind cărți, nu știri pe telefon și dacă sunt îndrumați în acest sens și li se citește constant de la o vârstă fragedă. Provocarea vine la vârsta adolescenței, pentru că e greu ca o carte să concureze TikTok, Instagram sau jocurile video. Cât de palpitantă trebuie să fie acea carte, încât să ridice pulsul precum 10 head shot-uri sau 3 curse de mașini? De aceea, visez să scriu un roman de aventuri pentru adolescenți. Iar dacă îl vor citi până la capăt și vor spune Da, bă, putea fi mai nașpa, atunci voi fi mulțumită.

Când ai început să scrii, ai avut un succes instantaneu: mai rar am văzut comentarii aşa de entuziaste ale cititorilor. Ce impact a avut asta asupra ta?

Succesul cred că se consolidează în timp, de aceea mă feresc de asocierea cu acest cuvânt puternic. Este adevărat că am avut un răspuns nesperat de bun la poveștile mele. Faptul că oamenii și-au luat timp să le citească cap-coadă și să îmi dea un feedback adevărat, mai mult decât wow și ce fain, m-a bucurat și m-a încurajat totodată. Suntem în mare parte înconjurați de știri negative și de senzațional. Cred că oamenii se bucură să citească lucruri frumoase, adevărate, care să le lase un colț de zâmbet și o mirare. Poveștile mele sunt despre oameni obișnuiți, care trăiesc printre noi. Fiecare avem în jurul nostru asemenea oameni, trebuie doar să ne oprim o clipă din goana zilnică și să privim mai atent, mai intens. Încerc să nu cad în capcana presiunii interioare sau exterioare: acum trebuie să scrii mai mult, mai repede, mai bine, să publici o carte până la sfârșitul anului. Partea frumoasă este că nu, nu trebuie nimic. Mă simt încurajată să scriu cu timp și tihnă, să scriu povești adevărate, cât mai frumoase despre oamenii care mă onorează cu încrederea lor.

Cum au reacţionat familia şi cei apropiaţi la succesul tău?

Este interesant cum cei mai apropiați au uneori o anumită lentoare în a accepta schimbări. Pentru familie a fost o noutate faptul că am început să scriu și să public. După surpriza inițială, acum mă sprijină și mă încurajează. Undeva cred că încă mai planează întrebarea: bine, bine, înțeleg partea cu scrisul, totuși, mă întreb când plănuiești să ai din nou un job adevărat? Gabi, soțul meu, este cel care mă susține necondiționat și care îmi spune de ani buni: apucă-te și scrie! Este primul pe care testez orice text și aștept verdictul lui cu emoție, pentru că mă pot baza pe critica lui constructivă.

Care este reţeta ta? Cum găseşti, documentezi şi aşezi în pagină subiectele?

În primul rând, când lucrez încerc să nu mă las distrasă de nimic. Pun telefonul pe modul silențios și îl scot din raza vizuală, ca să nu fiu tentată să mă întrerup să verific WhatsApp sau Facebook. Apoi, mă înconjur de câteva lucruri frumoase: un clopoțel sau o floare, o cafea bună într-o ceșcuță translucidă. Ca absolventă a Facultății de Jurnalism, am învățat importanța primei fraze. Gândesc o ramă pentru povestea mea, încerc să surprind, să provoc un zâmbet. Este important să fi petrecut destul timp cu oamenii despre care scriu, încât să scot la lumină ceea ce îi evidențiază. Uneori sunt mici gesturi sau întâmplări, care sunt grăitoare și definitorii pentru munca sau personalitatea lor, iar pentru a nu uita sau distorsiona detalii, înregistrez convorbirea. Pentru că folosesc umorul și ironia, pentru mine este foarte important ca persoana despre care scriu povestea să fie confortabilă cu ceea ce scriu despre ea și, mai ales, cu felul în care scriu. Stând de vorbă cu mine, oamenii se vulnerabilizează, de aici crește povestea și se conturează profilul lor, iar acest lucru trebuie să fie acceptat și asumat.

În timpul cursului de Dream Management, ne-ai împărtăşit despre obstacolele tale în ce priveşte realizarea acestui vis. Fiind mamă a patru copii, lipsa timpului a fost unul dintre primele obstacole pe care le-ai menţionat. Spune-ne cum ai reuşit să depăşeşti acest obstacol.

Cei patru copii reprezintă în continuare un obstacol, care probabil că va fi depășit doar atunci când vor pleca cu toții de acasă, iar asta nu se va întâmpla în viitorul apropiat. Cei trei copii mari fac de ani buni schi de performanță și de la ei am învățat să fac slalom printre obstacole. Fără organizare și planificarea foarte riguroasă a timpului, nu am putea funcționa ca familie. Stabilim în prealabil nevoile fiecăruia, consumatoare de timp al familiei: sprijin la mate sau la germană, drumuri la antrenamente, concursuri, nevoia mea de timp pentru scris sau alergat și le planificăm ca durată. Timpul liber, individual sau comun, pentru citit, ieșit la munte sau cu bicicletele, nu îl ocupăm niciodată cu altceva, gen cumpărături sau curățenie. Avem un sistem perfectibil, dar care funcționează. Școala online a venit ca o provocare suplimentară pentru toți, abia așteptăm să înceapă cea adevărată. Mai ales eu.

Ce alte obstacole au mai apărut? Povesteşte-ne cum le-ai transformat în oportunităţi.

Obstacolele au fost în primul rând interne, venite din lipsa de încredere: De ce cred eu că pot să scriu? Pe cine o să intereseze ce am eu de spus? E plină lumea de scriitori ratați sau neînțeleși! Alții sunt mai culți și mai citiți decât mine... Apoi, în viața noastră, a tuturor a intervenit pandemia. Ne-am dezmeticit destul de repede, deși nu ne-am imaginat că va dura atât de mult și că ne va afecta pe toți, la nivel global, atât de tare. Am început să facem online tot felul de lucruri interesante, cum ar fi tururi virtuale în muzee, vizionat piese de teatru sau concerte. Copiii au făcut un curs de public speaking în primele săptămâni de lockdown. Au învățat atât de multe, încât m-am înscris și eu la un curs pentru companii. În paralel am participat la cursul de Dream Management, care te învață, cu ajutorul studiilor științifice, să prioritizezi visurile, să le analizezi, și apoi să le dai viață, pas cu pas. A urmat un curs de personal branding, în care am învățat că trebuie să ies din zona mea de confort și să mă pun în lumină, dacă vreau să ajung ca poveștile mele să fie citite. Pentru că îmi doresc, într-un viitor nu prea îndepărtat, să transform textele mele în podcast, am făcut cursuri de dicție, de voice-over și am fost o săptămână într-o tabără de televiziune, ca să îmi înving teama de camera de filmat și să reușesc să țin un microfon în mână, în timp ce articulez câteva fraze. Așa am ajuns să mă reinventez pe plan profesional, să îmi creez „jobul” de vis. Fac în sfârșit ce mi-am dorit: scriu despre ce doresc, fără presiune, am o colaborare extraordinar de bună cu hotnews.ro, care îmi publică materialele. Și în felul acesta, din nesiguranță și îndoială, am reușit să transform perioada complicată a pandemiei, într-o oportunitate profesională.

Dacă ai avea o baghetă magică, ce ai face cu ea pentru a avansa şi mai mult pe calea visului tău?

Pentru că nu cred în salturi uriașe spre succes – oricum am defini acest termen – ci în muncă temeinică și în înaintare treptată, bagheta magică aș folosi-o precum un dirijor, să îmi dea ritmul, intensitatea. Sau… mai bine așa: să înceapă școala fizic, iar copiii să înțeleagă mai bine explicațiile la clasă – piiing cu bagheta! Să ducă cineva copiii la antrenamentele de schi, de patru ori pe săptămână, de câte două ori pe zi, dimineața și pe nocturnă, în funcție de școala fiecăruia – piiing, din nou! Oala de ciorbă să fie mereu plină – piiing! “Decât” atât cer! Și voilà, am timp de scris, cu carul.

În comunitatea de Dream Management, noi vorbim despre importanţa de a identifica un prieten al visului tău? Ai reuşit să faci acest lucru? Cine e cel mai bun prieten al visului tău?

Am avut o revelație în cadrul cursului de Dream Management, atunci când am înțeles că familia și prietenii mei nu sunt neapărat și prietenii visului meu, din motive variate. Cei din jurul meu au o părere formată în timp, în mod solid, despre mine. Pentru că mă cunosc bine, așteaptă constanță și liniaritate, iar dacă fac ceva care îi scoate din tiparele în care m-au pus, atunci reacția nu este întotdeauna una pozitivă. Orice schimbare a mea, în mod paradoxal, se răsfrânge într-un fel sau altul și asupra lor, presupune un proces de adaptare din partea lor, cu care nu sunt foarte fericiți. Implicit resimt o anumită presiune de a se schimba și ei, de a susține ceea ce fac eu, chiar dacă ei nu simt așa. Așadar, noutatea pentru mine a fost că atunci când încerc să îmi îndeplinesc un vis, cei apropiați nu sunt neapărat cei care vor, știu sau pot să mă susțină. Este nevoie să merg spre oameni, spre comunități care fac lucruri asemănătoare, care au experiența necesară, care pot oferi sprijin autentic și neutru, adică dezinteresat. Acest aspect l-am experimentat în comunitatea de Dream Management, care reunește specialiști din multe domenii, precum educație, psihologie, ONG-uri, jurnalism, advertising, IT. Fiecare își urmărește propriul vis, dar are disponibilitatea de a ajuta printr-o încurajare, un sfat, un contact, o carte. Așadar, pe partea de visuri, am un prieten nou și de nădejde: comunitatea de Dream Management. Sau, cum ar spune fetița mea pe TikTok: Anca+DM=BF (Best Friends)

Care ar fi o întrebare pe care nu am formulat-o, dar pe care ai fi vrut să o primeşti? Ce răspunzi la ea?

Mi-aș fi dorit să mă întrebi, Mirela, dacă mai am și alte idei, alte proiecte în pregătire. Am! Mi-ar plăcea să scriu o serie de texte despre provocările unei familii cu patru copii. Am citit multe cărți despre stiluri de parenting, multe bloguri care te învață ce să faci și ce să nu faci. Eu nu simt că am de învățat pe cineva, ceva. Nu sunt specialist în parenting. Sunt doar un părinte care se luptă, speră, disperă, râde și se supără, de o sută de ori pe zi, în fiecare zi. Poate ajută să vină cineva care nu face totul perfect și să împărtășească din îndoieli și greșeli.

Și mai am un gând: să urmăresc natura și să scriu despre flori, un an întreg. Multe flori, câmpii, dealuri pline, poieni. Este și o provocare de a ieși din casă, de a explora, de a căuta înflorirea din natură, cu rezonanțe în înflorirea interioară. Vreau să scriu povești despre dealuri de ghiocei și bujori de munte, lanuri de mac sau levănțică, poieni de iriși sau narcise, păduri de liliac și brândușe. Vreau să aduc imagini acestor povești, să creez dorința de a le vedea, mirosi, mângâia. De a ieși din casă, cu mic, cu mare. Să scoatem lenea la drumeție și burta sau celulita la soare.

Care a fost lucrul cel mai de folos pe care l-ai găsit în comunitatea de Dream Management? Pentru ce ai recomanda-o?

La început am găsit informații valoroase, structurate, dar mai ales științifice, bazate pe psihologia pozitivă, despre cum să identific și să clarific un vis, să îi definesc obstacolele și să îl gestionez ca pe un proiect de management. Apoi, am participat la închegarea unei comunități în jurul conceptului de Dream Management, formate din oameni valoroși, cu cariere solide, care se întâlnesc regulat pe forum sau în cadrul unor webinarii. Ideea de bază este una simplă: fiecare dintre noi reprezintă o sursă de informații, cunoștințe, resurse, care pot folosi celorlalți. Membrii comunității își cunosc reciproc visurile și se ajută. Aici facem legături și conexiuni: când găsesc informații sau cunosc o persoană care ar putea fi relevante pentru unul din membri și ar putea ajuta cu un pas mic la îndeplinirea visului lui, atunci împărtășesc acest lucru. E simplu, eficient și chiar funcționează. Pentru cei care își doresc să facă lucruri pentru ei sau pentru alții, nu știu de unde să înceapă și nu au timpul necesar, recomand participarea la un curs de Dream Management și, ulterior, implicarea în comunitate. Aici vor găsi resurse bogate, structură și oameni deschiși spre a oferi sprijin.

Cititorii acestor rânduri cum ar putea să te ajute ca să îţi duci visul mai departe? În programul de Dream Management învăţăm despre importanţa abilităţii de a cere ajutor. Ai acum oportunitatea de a-ţi exersa această abilitate.

Da, am învățat să cer ajutor! Și știi ce e cel mai fain? Că nu îmi mai este rușine să îl cer. Dacă mă blochez pe parte tehnică cu blogul meu, apelez la cineva din domeniul IT, nu mai stau să mă dau cu capul de pereți, că pe internet scrie că e simplu și oricine ar trebui să se descurce. Așadar, daaa, am nevoie de ajutor, de mult ajutor să îmi continui proiectul literar Povești ascunse printre noi. Caut oameni din toate domeniile, la care partea profesională și latura personală se contopesc. Care și-au transformat pasiunea într-un mod de viață. Oameni care fac bine, creează frumos, care ajută, educă, protejează. Și o fac cu atâta firesc și modestie, încât dacă nu ne uităm cu atenție, aproape putem să îi trecem cu vederea. Eu cred că fiecare din noi suntem înconjurați de Oameni-Poveste. Vă cer ajutorul să le spunem împreună povestea, să îi scoatem la lumină, să apreciem ceea ce fac ei.

Și dacă tot m-am pornit, am o listă lungă. Caut comunități literare care să fie interesate de demersul meu, oameni din lumea editorială cu care să intru în contact, publicații care să rezoneze cu ceea ce scriu eu. Îți mulțumesc, Mirela, pentru oportunitatea de a exprima toate aceste gânduri. Cei care doresc să mă ajute, mă pot contacta prin intermediul blogului meu: www.ancapopa.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp