Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Nu pot să-l las singur iar eu să mă ghiftuiesc”. Larry, omul străzii care și-a împărțit porția de mâncare cu prietenul său bolnav mi-a reamintit ce înseamnă Crăciunul

Om al străzii în Londra

Foto - Alex Lentati/ Eyevine/ Profimedia

Foarte aproape de clădirea în care am lucrat până ieri, pe Ufford Street, la câteva minute de mers pe jos de stația Southwark, se află o cantină pentru oamenii străzii. Am descoperit-o acum două zile, când am plecat de la muncă spre casă pe un traseu diferit față de cel obișnuit. O casă tipică englezească, cu o plăcuță modestă pe care stă scris numele organizației caritabile care oferă mâncare caldă pentru cei fără adăpost.

Câțiva bărbați stăteau la coadă pe trotuar, alții erau înăuntru și mâncau deja, i-am văzut prin ușa deschisă. Nici măcar o femeie, inclusiv voluntarii care pregăteau mâncarea erau bărbați. M-am oprit să-mi aprind o țigară, mai mult ca să arunc o privire. Câțiva metri mai încolo, ca să nu deranjez pe nimeni.

Sala de mese era puțin sub nivelul străzii, nu prea mare, să fi fost vreo patru mese acolo. Farfurii de tablă pline cu tocăniță, felii de pâine așezate în coșuri albe de plastic, oameni mâncând într-o liniște spartă doar de zgomotele ce veneau din bucătărie. Pe trotuar, unul dintre voluntari, un bărbat la vreo 50-55 de ani, scund și cu o barbă nerasă de săptămâni bune, avea o discuție cu unul dintre bărbații ce așteptau să le vină rândul.

“Larry, ți-am mai spus, nu pot să-ți dau două porții. Dacă prietenul tău vrea să mănânce, să facă bine să-și miște fundul aici. Avem reguli, trebuie să se înregistreze și apoi mai vedem”. Larry dădea din cap, în semn că pricepe, dar că lucrurile nu stau chiar așa. „Înțeleg, Brian, dar, pentru numele lui Dumnezeu, e bolnav și de-abia își târâie picioarele. Ce vrei să fac, să-l car în spate? Dacă nu mă crezi, hai cu mine să te convingi. Aproape o milă de aici, lângă podul Blackfriars. Dacă nu îmi dai două porții acum, măcar de Crăciun, ce zici? Nu pot să-l las singur iar eu să mă ghiftuiesc. Altfel nu vin la nici o blestemată de cină de Crăciun, ca să știi”.

Brian nu părea impresionat. „Nu vin nicăieri cu tine, omule, treaba mea e să am grijă ca toți oamenii de la coada asta să apuce să mănânce până nu ne prinde seara pe aici. Iar două porții de la mine nu vezi, punct. Dacă vrei să vii de Crăciun, bine, dacă nu, poți să faci foamea. Regulile-s reguli și lunea, și marțea și de Crăciun”.

Doi bărbați tocmai ieșeau din sala de mese și urcau cele câteva trepte ca să ajungă pe trotuar. Voiam să aflu cum se termină dialogul dintre Larry și Brian, așa că am hotărât să mai aștept puțin. Cred că Larry a mai zis ceva, n-am auzit ce, iar apoi a coborât în sala de mese. A ieșit repede cu o pungă transparentă în care se vedeau o caserolă albă și câteva felii de pâine. A luat-o spre podul Blackfriars, strângându-și pe el geaca de fâș, să-l apere un pic de vântul rece care nu a slăbit Londra toată ziua. 

Povestea e reală, doar dialogurile au fost un pic finisate ca să aibă sens în limba română. Am vrut să o scriu joi seara, dar nu am avut starea necesară. În dimineața asta m-am trezit cu gândul la Crăciun, la ce simt de fiecare dată în perioada asta a anului, la ce înseamnă toate lucrurile astea pentru mine, dacă mai înseamnă ceva. Mi-am amintit de Larry și de prietenul lui bolnav cu care a împărțit caserola cu tocăniță și pâine acum două zile, lângă podul Blackfriars, cel mai probabil la intrarea de sud, unde or fi găsit adăpost sub zidurile de piatră. Tot cu el o să împartă mâncarea și în ziua de Crăciun, sunt sigur, lui Larry nu i-ar prii să se îndoape de unul singur. O să ia din nou mâncarea la pachet și o să facă drumul înapoi, ca să împartă cina de Crăciun cu prietenul lui. N-am nicio îndoială că așa va face.

Asta cred că înseamnă, de fapt, Crăciunul. Sau, cel puțin, despre asta ar trebui să fie, oricâte piedici ni s-ar pune, oricâtă presiune ar pune societatea pe noi să ne conformăm unui anumit standard, oricâte reguli ar încerca să ne îngrădească umanitatea, câteodată. Crăciunul este, dincolo de orice, despre magia spiritului uman, care găsește, ca în povești, întotdeauna drumul spre casă. Indiferent unde-ar fi ea, într-o sufragerie plină de căldură, râsete și farfurii încărcate, ori la adăpostului podului Blackfriars, unde doi prieteni împart o tocăniță sub magnificele lumini de Crăciun ale Londrei.

Crăciun fericit, dragi prieteni, sper ca fiecare dintre voi să aveți alături un om cu care să vă doriți, mai mult decât orice, să împărțiți totul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult