foto: Profimedia
N-am mai scris nimic aici de la alegeri, prieteni. N-am avut nici timp, nici chef. E ok, chiar aveam nevoie să iau o pauză, mă încărcasem negativ excesiv în campania aia electorală absolut mizerabilă. D-asta și prefer să scriu puțin despre politică, e pur și simplu toxic.
Am scris ani de zile mii de articole legate de politică, mi-a ajuns. Știu că e important să stăm cu ochii pe politicieni, dar eu chiar nu o pot face constant și nici nu vreau, drept să vă spun. Am un job full time în UK și ăsta are grijă să-mi mănânce o bună parte din resurse. Sunt suficienți oameni care au timpul și pregătirea să facă analize politice, nu e nevoie și de mine în peisaj.
În fine, altceva voiam să vă spun. Zilele trecute am ajuns la spital, nu m-am simțit deloc bine în cursul dimineții. Niște dureri în piept pe care le simțeam reverberând și în omoplați, dificultăți de respirație, stare generală de rău. Am mai avut și în trecut niște episoade similare, dar de scurtă durată. Ieri a fost altceva.
Am început să mă simt așa după a doua cafea și câteva țigări, în fața clădirii din centrul Londrei în care lucrez. La câteva minute după ce am urcat pe unul dintre cele două etaje care compun șantierul, m-au apucat durerile. Am crezut că vor trece repede, dar nu. 10 minute, 20, o jumătate de oră.
Începeam să pricep că e groasă. Se uitau muncitorii la mine la mine ciudat, cred că începusem să îmi schimb culoarea. Mai era și cald în draci, au fost vreo 30 de grade în Londra. Am încercat niște exerciții de respirație și am sfârșit prin a mă hiperventila. Am băut apă, degeaba. Pur și simplu nu funcționa nimic.
Am decis să o iau din loc și să mă duc la spital. Două stații de metrou, University College Hospital în Euston. Am ajuns repede, am intrat la Urgențe, m-am înregistrat și am așteptat să mă cheme cineva la consultație. Speram să-mi treacă durerile, să încep să respir normal și să plec de acolo rapid. Nu s-a întâmplat.
Nu vreau să o lungesc. Am petrecut aproape 5 ore în spital, timp în care mi s-au făcut toate testele posibile: sânge, inimă, plămâni, dracu’ mai știe ce. Am stat de vorbă cu doi doctori, care mi-au pus zeci de întrebări. Dacă beau, dacă fumez, ce și cum mănânc, câtă mișcare fac, de cât stres am parte, cât de bine sau de prost dorm, în ce poziții, câte ore șamd. Pe la prânz, a venit cineva cu sendvișuri și sucuri naturale, invitându-mă să mănânc. La fix, începuse să mă cam doară capul de foame, nu mâncasem nimic toată ziua.
După vreo oră, când au ieșit rezultatele testelor, am avut iar ședință cu doctorii. Inima ok, plămânii surprinzător de curați pentru un fumător, tensiune bună, nimic în neregulă. Și totuși, încă nu mă simțeam bine, durerile se mai estompaseră, dar parcă tot aveam greutatea aia în piept și nu puteam respira cum trebuie. Nu pricepeam de ce.
Medicii mi-au spus că din punctul lor de vedere, sunt sănătos, dar tot nu e ok să mă simt așa. Mi-au propus analize și mai amănunțite, la o clinică de specialitate. Au trimis toate testele medicului meu de familie, cu care urmează să aranjez o programare la clinica respectivă. Însă înainte să plec din spital, mi-au zis o chestie pe care o știam, dar căreia nu i-am dat cu adevărat atenție niciodată.
Durerile alea ar putea fi din cauza unei combinații complexe de factori, mi-au spus oamenii. Stres. Oboseală. Alimentație proastă. Sedentarism. Țigări. Sucuri. Plus multe altele. Pe scurt, stilul meu de viață. Suma alegerilor pe care le-am făcut acum multă vreme dar și a celor pe care le fac în fiecare zi.
Lipsă de responsabilitate, lene, nepăsare față de propria-mi persoană șamd. Sigur, au subliniat din nou că ar fi indicat să fac investigații amănunțite, nu au vrut să mă convingă de nimic.
Pentru prima oară în viață, am înțeles perfect la ce se refereau oamenii ăștia. Nu că din punct de vedere logic nu știam de mult cum stă treaba. De fapt, nu mă interesase cu adevărat chestia asta, d-aia nici nu o pricepusem la modul real. De data asta, a fost altfel, pentru că am ascultat. A fost ca un mare pumn în față.
Recunosc, m-a speriat ziua aceea. Senzația aia că nu pot respira cum trebuie, că e ceva în neregulă cu mine. Mi-a aprins toate beculețele în bord. Șoc total. Am decis instant să renunț la fumat complet. Să fac un abonament la sală. Să ies la alergat măcar de 3 ori pe săptămână. Să nu mai ating mâncare proastă și sucuri.
Nu știu dacă o să-mi iasă toate în același timp, dar trebuie să fac ceva. Știu că nu pare mare lucru, dar am mai bine de 24 de ore de când nu am mai pus țigară în gură. Sunt decis să nu mai pun vreodată, de data asta chiar sper să-mi iasă. Ideea e că așa nu se mai poate.
Că dacă nu fac acum ceva, nu o să fie deloc bine în următorii ani, dacă-i apuc și p-ăia. Se pare că învăț doar când e groasă. Că trebuie să mi se întâmple ceva nasol rău, ca să pricep că nu-i de glumă.
Cam asta voiam să vă spun, prieteni. Am zis să scriu lucrurile astea, cine știe, poate ajută pe cineva. Dacă nu, ignorați rândurile de mai sus. Nu v-aș condamna niciodată, am făcut și eu asta ani la rând. Până ieri, când am sperat să nu mor ca prostul, prăbușit între două scări, o ladă cu scule și un morman de moloz, fără să înțeleg de ce.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Treceti pe zero carb si zero zahar .. va va ajuta sa renuntati si la tigari.
Va recomand calduros,doua mese pe zi fara snackuri , doar , legume ,fructe si carne.
Am avut un prieten cu care jucam baschet (pe vremuri), care a emigrat în Franța. Softist. Cam același stil de viață. Într-o zi cobora scările din apartamentul lui duplex și... poc, infarct. End of story.