Foto - PhotoAlto/ Profimedia
Tot aud chestia asta când ajung români la mine pe șantier și fac tâmpenii: „hai frățică, suntem români, n-o putem lăsa așa, trăi-ț-ar familia?”
Ori n-au bocanci de muncă, ori nu respectă regulile elementare, ori se apucă de furat ceva. Dacă le zic să fie oameni civilizați și gata, mă iau pe partea sentimentală: „boss, da’ suntem români, ce dracu’!”
Iar eu ar trebui să întind covorul roșu, să scot pâinea cu sare pe ștergar și să trag o ie peste vesta reflectorizantă când intră ei pe șantier, eventual să ne luăm pe după umeri și să încingem o mică horă printre paleții cu rigips, ca niște românași bravi ce suntem. Poate se așteaptă și la o țuiculiță din partea casei, după care să ne batem pe burtă și să începem să ne dăm în p... noastră că tot ne-am împrietenit.
Ca și cum ar avea drepturi speciale, mă înțelegeți. Dacă ești român, la fel ca saitmenegeru, poți să fii idiot, că trebuie să ți se ierte orice măgărie. Ca-n familie, unde oricât de tembel ai fi, ți se trece cu vederea, că n-are maică-ta cum să te repudieze pe motiv de cretinism, că-i sânge cu tine.
Sunt șocați profund că nu-s patriot și că le cer doar să aibă un dram de bun simț. Clatină din cap, șușotesc între ei, îmi aruncă priviri veninoase. Trădător de neam și țară, maimuțoi cu nasu’ pe sus ce sunt, ah, ce mi-ar trage una peste ochelarii ăia de filfizon arogant.
M-am dat cu străinii și nu țin cu frații mei, că doar se știe, român pe român sapă. Oof, ce m-ar da ei pe mâna lu’ Simion, să mă treacă la catastif pe lista neagră a românilor necorespunzători... Cerere de extrădare și la canal cu mine, să mă învăț minte.
Vă spun, am o mare durere de fiecare dată când mi se spune că nu-s român de comitet și nu-mi las conaționalii să facă românești pe șantierul pe care-l conduc. Simt cum mă sting de tristețe când sunt atenționat că nu se așteptau la așa ceva de la un românaș printre români.
Mi se rupe sufletul când trebuie să dau afară români întreprinzători care dosesc în ruscac câte o Makita ciordită de pe șantier. Că au dreptate, e și ei oameni. Fură de la bogați, ca robinhuzii, nu violează pe nimeni. E dreptul lor moștenit să se descurce, că doar n-o să trăiască doar din muncă cinstită ca fraierii. Au furat, dar au mai și făcut. Numai eu-s al dracu’ și nu-s prietenos și înțelegător cu băeții.
Sufăr că-i oblig să respecte regulile. E crunt, simt cum mă topesc sub privirile lor de victime ale românului ajuns, care-și oropsește românii cu voioșie, fără scrupule și fără să-și pună măcar un pic de cenușă în cap.
Mi-e o rușine de mine de-mi vine să sar în primul Wizz, să o iau la fugă pe pista din Otopeni, să sap o gaură în pământul strămoșesc și să mă ascund acolo. Aș face-o și azi, dar aștept o ofertă rezonabilă la bilete doar dus. Poate după sărbători, că-s mai ieftine. Mă mai gândesc și v-anunț.
Până atunci, rămâne cum am stabilit. Cum vă prind cu bormașina ciordită-n sacoșă, cum vă ard patriotic, până vă ies ochii din cap ca la melc în timp ce zbierați simbolic ca din gură de șarpe: trădare!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu inteleg nici aici. E santierul dvs? Atunci nu mai angajati romani. E santierul altuia? Oricum ar fi luati masurile necesare: de instructaj, reguli, consecinte daca nu sunt respectate, penalizari, raportari, politie si inchiderea contractului dupa o informare si un consult cu cel ce detine santierul. Nu am inteles daca santierul e in Romania sau nu.
Daca e in Romania inevitabil vor lucra romani. Ei ce sa vezi? Din cauza capitalismului de cumetrie pe care-l traversam de 33 de ani, oamenii corecti, muncitori, bine pregatiti au cam disparut de pe plaiurile mioritice. S-au dus in cele patru zari, inclusiv UK (ma mir ca n-ati gasit si din astia printre ei), pentru salarii mai mari si o viata mai buna. Acolo unde un calificat primeste in jur de 2000 Euro, fata de 500 in tara natala. De aia sunt adusi aici nepalezi, ca nu are cine sa mai dea cu pensula.
Ca printre cei plecati sunt destule hahalere, asta-i drept, dar ei sunt in final rejectati de societate, nu-si gasesc de lucru, nu-si gasesc locul acolo, mai fura, o mai lalaie ca zilieri si apoi se intorc in tarisoara.
Textul asta pe care l-ati scris cu atata patos trebuia sa-l afisati in engleza si romana la intrarea in santier ca tot omul sa inteleaga ce si cum: si romanul si nepalezul si indianul si toate natiile constructoare de pe pamant.
Daca va uitati pe National Geographic o sa vedeti niste documenatre incredibile despre constructii Wow, realizate cu echipe fantastice. Pun pariu ca printre ei se regaseste si cate un roman. Acum, desigur, nu orice bloc care se construieste pe lumea asta e de Wow, dar in Romania o meserie grea si importanta (cea de constructor) cu toate specializarile si ramurile sale, a devenit o bataie de joc. Orice afacerist veros (dezvoltator imobiliar) deschide un santier prin care trage in piept pe toata lumea (mai ales pe cumparatori), oamenii pleaca usor, usor si ramane cu niste Dorei cu care ridica o structura care la primul cutremur mai serios se va duce naiba.
„Toată viața am trăit printre năpăstuiți și infractori”. Nu e limpede deloc ce vrea sa comunice, pentru mine, vreau sa spun. E vorba de lucru, e vorba de locuinta? Si Politehnica aia aproape terminata, ce vrea sa insemne? Cand te expui ca autor de texte, carti de poezie etc, trebuie sa spui si ceva despre tine coerent.
Imi place argumentul "pentru ca poate". De aia suntem aici, pentru ca fiecare e unde poate si nu unde trebuie.
În numele doamnei Widocks nu aș vorbi. Nu are nevoie. Scrie câte ceva și în materialul acela din ziar. Nu e doar despre poezii. A povestit multe în articole aici.
Cred mai degrabă că majoritatea lucrătorilor sunt la locul lor. Iar cu cei care calcă strâmb trebuie purtat un dialog civilizat. Regulile sunt reguli, aceleași pentru toată lumea. Cine nu le respecta trebuie penalizat, financiar, sau părăsește echipa. Este o chestiune simplă de comunicare și acceptare din start a regulilor. Ține de organizarea muncii. Iar frustrările nu își au rostul.
Nu cumva, văzând doi-trei brazi uscați, începeți să vă lamentați că toată pădurea e uscată?
Pe un șantier e posibil să fie mai mulți Dorei așa cum îi descrieți dumneavoastră. Deci nu pot să vă contrazic.
Totuși, întorcându-mă la articol, nu pot să remarc decât că tonul face muzica.
În rest, trecerea prin comunism nu i-a folosit la nimic târlicului, în afara unui complex de superioritate etalat din când în când pe-aici. Am avut niște ion bogdan lefter vibes (nu, nu e un compliment).
P.S. Probabil că faza cu „nasul înfundat” a fost una dintre glume.