(Foto : Raul Ștef/Inquam Photos)
La începutul acestui an am revenit în țară, cu mașina, după o scurtă excursie în Italia. Primele lucruri care îți sar în ochi când treci de Nădlac, după ce conduci doar pe autostrăzi de la Trieste până la granița cu Ungaria, sunt toaletele murdare din benzinării și din popasurile special amenajate, găurile din carosabil și „pitoreștile” căruțe. Acesta este unul dintre multele contraste care vorbesc despre România de azi: mașini occidentale, staționând în coloana în spatele atelajelor răsăritene, pe un drum european cu două benzi. Și, stând astfel în coloană, am avut reconfirmarea că România este încă la granița dintre Apus și Orient.
Până mai ieri. Când am aflat din presa online că România nu are nimic de-a face cu Occidentul. Nici geografic, nici mental. Că noi, românii, suntem un popor eminamente răsăritean și că România nu aparține nici macar periferiei Europei de Vest. Am aflat și că pe noi, românii, nu ne prea inspiră democrația și că am fi mai degrabă motivați de o mână forte. Carevasăzică, acum 30 de ani, cineva a trasat neinspirat linia imaginară între Apus și Răsărit. Între democrație și autocrație. Între „modernitate” și „tradiționalism”. Iar apartenența României la spațiul euroatlantic este o mare eroare.
Academicianul care postulează această realitate se alătură astfel unei liste lungi a formatorilor de opinie conform cărora Occidentul este o opțiune nepotrivită pentru viitorul acestui popor. Ce deduc eu din aceasta poziție este că între autonomie și obediență, românul ar trebui să o aleagă pe a doua. Nu de alta, dar „așa ne-a așezat Dumnezeu” pe harta Europei.
Revin puțin la natura programatică a acestei intervenții, care se înscrie în aceeași retorică tradiționalistă, pro-orient din ultima vreme (să spunem… doi ani?!). A se vedea și semnalele de la „Cultură” care ne avertizează ca internetul „generează și manipulează tinerii sau tinerele generații și îi îndreaptă către alte direcții decât cele ce ar trebui să fie normale” (concentrați-vă pe idee dacă puteți ignora sintaxa lipsită de sens). Să nu uităm de asemenea ieșirile sistematice din ultima perioadă conform cărora multinaționalele și Bruxelles-ul alterează starea firească, națională, a societății românești.
Dacă ascult „strada” și „vecinătatea”, aș putea fi de acord cu domnul academician. Realitatea este că o bună parte a acestui popor trăiește în linie cu cele descrise de domnia sa. Este realitatea asistaților sociali și a alinierii la „așa zice/ face lumea” care primează în detrimentul convingerilor și aspirațiilor personale. Este realitatea cumetriei generalizate din relațiile sociale, de muncă, sau de afaceri. Este realitatea lui „nea Cutare”, a lui „cum o vrea Dumnezeu”, a lui „merge și-așa”. Este, intr-adevar, o realitate răsăriteană.
În multe zone rurale, în care se zvonește ca am scăpat de noroaie, găsim o realitate pe alocuri medievală apropo de ceea ce înseamnă accesul la elementele de bază ale unui trai decent, specifice secolului XXI: asfalt, educație, servicii medicale, salubritate, condiții sanitare minime - WC-ul din fundul curții nu e un mit.
E valabil și pentru viața urbană. Cel puțin prin București, capitala europeană, ca după fiecare iarnă, străzile sunt din nou pline de gropi, praf și unse pe lângă borduri cu o mâzgă neagră. Trotoarele sunt înțesate de mușuroaie de moloz, chiștoace de țigări, peturi, cutii de bere și fecale de câine – astea toate ne aparțin nouă, cetățenilor. Fire și cabluri electrice rupte, atârnă încă prin oraș ca după bombardament.
Cum spuneam, nu pot să neg faptul ca domnul academician are partea sa de dreptate. Ceea ce mă pune pe gânduri – și aici poate ne explică istoricul din spatele academicianului – este de ce diaspora a ales occidentul? De ce români cu șanse reduse de afirmare în țara lor – răsăriteană – aleg, invariabil, drumul spre Apus. Oameni din toate categoriile sociale, din toate provinciile țării și indiferent de nivelul de educație. Și nu de ieri de azi, ci de la Brâncuși și Eliade încoace.
Mă intrigă în egală măsură tonul paternalist al discursului domnului academician. Dacă „lumea protestantă și lumea catolică, extrem de respectabile, dătătoare de măsură pentru Europa Occidentală” are atâtea virtuți, de ce ne refuză aspirațiile apusene? De ce separă lumea în continuare după criterii „tradiționale”? De ce ignoră oportunitatea fuziunilor culturale? De ce nu încurajează opțiunea „și-și” postulând, radical, varianta „ori-ori”?
Adevarul este că noi românii nu am învățat în acești 30 de ani să ne asumăm destinul și nici să exploatăm oportunitățile. Sigur, avem și circumstanțe atenuante: istoria nu a fost prea generoasă decât sporadic – spre exemplu, când ne-am ales cu un monarh occidental. Dar, cumva, ne-am și cultivat această stare de „vasali”, chiar în relație cu modelele indicate de domnul academician – Turcia și Rusia. Pare un blestem (că tot suntem un neam cu frica lui Dumnezeu). Ce ne învăță însă trecutul este că, uneori, blestemele sunt, de fapt, rezultatul unor năravuri. De aceea cred că ne sunt speculate slăbiciunile de când ne știe istoria.
Ceea ce probabil nu conștientizează (sau nu acceptă) domnul academician, este că în ultimii ani, în aceasta țară cu mental preponderent răsăritean, a încolțit un mental nou, ale cărui valori sunt împărtășite de un segment deloc neglijabil al societății românești. Care nu mai poate fi ignorat. Și nu e vorba doar de ponderea lui în societate, ci și de profilul lui demografic.
E un segment care nu împărtășește doar reperele occidentale, cum eronat și tendenșios s-a tot spus, ci care a descoperit beneficiile diversității culturale. E un segment care poate aprecia, în același timp, clasa Baletului Bolshoi, exotismul oferit de trupele Fire of Anatolia, energia spectacolelor Lord of the Dance și romantismul scenelor de Flamenco. Și care, dincolo de orice, se simt bine în pielea lor de români.
E acea parte a populației care prețuiește democrația și care consideră că libertatea este cel mai de preț dar oferit omului. Sunt românii care cred în accesul echitabil la oportunități și care cultivă ideile de performanță, muncă și justiție. Sunt românii pentru care « a opta » nu e un moft și pentru care a se realiza în țara lor este o ambiție autentică. Această parte a societății românești întelege deopotrivă că poziția domnului academician nu este întâmplătoare, chiar dacă s-a consumat, intelectual, într-o dezbatere publică.
Întrebarea este: cum de s-a reconturat acest curent de opinie pro-răsăritean? Vine direct de la Răsărit? L-am plămădit noi? Sau s-or fi prins și occidentalii că nu o scot la capăt cu noi și ne-au lăsat „în banii noștri”?! N-ar fi pentru prima dată...
Dar clipește încă speranța. Care se hrănește din nevoia de libertare. Pentru că, de bine de rău, gândim, vorbim și ne mișcăm liber. Cel puțin deocamdată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Clasa politica implementata in 1989 in Romania de dl Gorbaciov, va fi pentru totdeauna obedienta Moscovei. Chiar daca suntem in UE si NATO. Nu ar fi o noutate sa intoarcem armele. Am mai facut-o, nu noi, plebea, ci cei ce ne-au condus si ne conduc si astazi.
Aceasta "mizerie" in care a ajuns Romania si neamul romanesc, ultima tara din Europa la mai toate capitolele, s-ar putea explica si prin faptul ca suntem singurii din Europa acuzati de Holocaust (in afara Germaniei, care este bine merci desi de la ei a pornit Holocaustul). Numai noi suntem categorisiti ca niste bestii, restul popoarelor europene care au contribuit intr-un fel sau altul la Holocaust sunt niste mieluisei, niste oi ale Domnului. Suntem canalizati spre iad, cum sa ne ajutam si cine sa ne ajute ? Mai ales acuzatiile vin de la Moscova, Rep. Moldova fiind porta-vocea Moscovei, liderii moldoveni din fascisti, legionari, imperialisti, etc, nu ne scot. Nu ne mai ramane decat sa fim exterminati si sa fim stersi de pe harta Europei si din istorie precum fenicienii, tracii, edomitii, moabitii, etc.
Clasa politica implementata in 1989 in Romania de dl Gorbaciov, va fi pentru totdeauna obedienta Moscovei. Chiar daca suntem in UE si NATO. Nu ar fi o noutate sa intoarcem armele. Am mai facut-o, nu noi, plebea, ci cei ce ne-au condus si ne conduc si astazi.
Aceasta "mizerie" in care a ajuns Romania si neamul romanesc, ultima tara din Europa la mai toate capitolele, s-ar putea explica si prin faptul ca suntem singurii din Europa acuzati de Holocaust (in afara Germaniei, care este bine merci desi de la ei a pornit Holocaustul). Numai noi suntem categorisiti ca niste bestii, restul popoarelor europene care au contribuit intr-un fel sau altul la Holocaust sunt niste mieluisei, niste oi ale Domnului. Suntem canalizati spre iad, cum sa ne ajutam si cine sa ne ajute ? Mai ales acuzatiile vin de la Moscova, Rep. Moldova fiind porta-vocea Moscovei, liderii moldoveni din fascisti, legionari, imperialisti, etc, nu ne scot. Nu ne mai ramane decat sa fim exterminati si sa fim stersi de pe harta Europei si din istorie precum fenicienii, tracii, edomitii, moabitii, etc.
Si punem la democratie = vest si obedienta = est?
Pai parca Brexitul era despre stirbirea suveranitatii UK-ului, deci obedienta catre Bruxelles...
In al doilea rând personajul la care va referiți este din anturajul lui Ion Iliescu, inculpat pentru crime contra umanității.
Orice mizerie spune, intr-o țară civilizată ar fi ignorată, si comunistoidul ar dispărea în uitare.
Dar ceva dreptate are, praful, peturile si fecalele de pe strazi apartin oamenilor cu vederi răsăritene. Insa nu trebuie generalizat, vad destui care arunca la gunoi mizeria animalului de companie, destui care cauta sute de metri un coș de gunoi.
Și mai este un fapt de necontestat, președinte a iesit în ultimii 15 de ani candidatul pro occidental