Foto: presidency.ro
Nu m-am simțit niciodată atât de vulnerabil precum mă simt astăzi ca locuitor, alegător și plătitor de dări în România. Sau „cetățean” cum ne spun politicienii. Zilele acestea politicienii ne arată și cât de vulnerabilă este democrația din țara noastră. Și nu pentru că nu aș avea libertatea de alegere a ceea ce vreau, simt sau mă lasă conștiința. Ci pentru că cei pe care îi alegem, odată intrați în pâine, se transformă invariabil în anomaliile pe care vrem să le evităm când ne ducem la vot.
Mă simt vulnerabil pentru că, ori de câte ori s-au născut „alternative”, ele au sfârșit fie prin a deveni că sunt remorcile altcuiva, fie prin a se dovedi nepregătite și insuficiente. Și, de aici, ezitante, sceptice, inoportune, pe alocuri superficiale și (ceea ce mi se pare cel mai trist) trufașe. În final, incapabile să insufle pentru noi, „cetățenii”, un atribut cheie: încredere.
„Dacă duminica viitoare ar fi alegeri”, pentru prima oară după mulți ani, aș avea pornirea să umplu buletinul de vot cu ștampile. Simt o nevoie acută (chit că e inutilă) să „corup” acest act civic just – exprimarea votului – pe care actuala coaliție l-a transformat într-un act steril. În aceste zile nu doar dezamăgirea a pus stăpânire pe mulți dintre noi. Ci și furia legată de faptul că nația asta nu poate naște lideri. Nu poate!
Pentru acest „monstru” pe care l-au scos din mine, îi detest. De la stânga la dreapta; de la Cotroceni, până în Dealul Arsenalului; de la progresiști, la tradiționaliști. Politicianul a fost, este și va rămâne un profil social caracterizat de egoism cras și cu empatie sub genunchiul broaștei (că înțeleg că din când în când e bine să mai înghiți câte una). Politicienii sunt oameni pentru care doar prezentul contează. Trecutul dispare brusc atunci când apare funcția. Iar viitorul este incert... că așa e în politică. Și își spun „oameni de stat”. Sau și mai... penetrant: „bărbați de stat”!
Am văzut în aceste luni cum se face politică din hashtag și selfie-uri. Atâta desfășurare de PR și narcisism politic nu am văzut până acum. #noifacem... #noidregem... #noirevoluționăm... Nu mai bine făceau ceva înainte de a da cu ambiția de pereții din social media? Administrația centrală și locală sunt zone hardcore; aici nu merg lucrurile „cool” și guvernarea prin SMS, WhatsApp sau facebook. Sau nu încă. Dintr-un motiv simplu: funcționarul public este hardcoded. Poate că de aici ar fi trebuit actuala coaliție să plece cu reformele pentru a elimina, citez: „jaful”, „mafia”, „corupția”, „sinecurile”. Presupunând că le pasă... Dar știm că nu le pasă.
Ca votant încrezător în schimbare (și o spun cu mare regret), cred că cei de la USR+ au intrat în actul de guvernare destul de nepregătiți. Au vânat „victoriile rapide”, pentru imagine, iar pe alocuri nu le-au ieșit nici acelea. Experiența lor politică și administrativă este limitată și, în consecință, au oferit (oferă) o prestație la suprafață, nesigură, de amânare. Și aș adăuga... trufașă. Dau sentimentul ca fac parte din grupul celor care „nu știu că nu știu”. Iar când își dau seama că nu știu, sunt prea aroganți să accepte. Probabil că ideile și principiile din spate sunt onorabile (da, păcat de Drulă!), dar în bună parte ele au rămas intenții. Și încă ceva: când îți dai demisia în bloc, chiar credeți că e oportun să rânjești pe sub mască, să bați cuba în fața camerelor, să te îmbrățișezi, să aplauzi la scenă deschisă și să îți faci selfie de grup? E rost de vreo bravură?! Nu e oare un moment de smerenie și de asumare a unui eșec? Las la o parte asocierea de conjunctură „extremisto-satanistă”…
Apropo... AUR nu a fost „legitimizat” de USR+, ci de alegătorii de orientare naționalistă, cu un profund simț tradițional. USR+ doar i-a luat în considerare ca să treacă puntea. E evident. AUR există în parlament ca urmare a voturilor unor oameni. Acest strat social a existat, există și va exista întotdeauna în România. Indiferent că ne place, sau nu, atât la nivelul societății, cât și la nivelul algoritmilor politici. Și cred că acest segment nu trebuie ignorat sau desconsiderat. Oricum, greșeală mare.
La PNL lucrurile sunt de groază (a se citi „horror”). Le-am dat și lor jumătate din vot. Ideologic, eu, omul care apreciază oportunitatea născută din alegeri libere - electorale, sociale, economice - mă simt pierdut printre multele curente și opinii care traversează această feudă. Vor să și exploateze niște principii originare... vor să și conserve niște valori tradiționale, vor să și insufle progres și modernitate... Da, mă aștept să mi se răspundă cu elocvență că anumite curente, comportamente și valori pot coexista. Problema e că în ultimul partid istoric (infuzat altminteri de fostul PDL) aceste curente sunt contradictorii. PNL a devenit, peste noapte, o shaorma cu de toate. Demagogie... este. Ipocrizie... este. Trădare... este. Confuzie... este. Cinism... la greu. Zgomot... din plin. Altminteri chiar crede cineva cu tărie în rândul alegătorilor PNL că era oportună pâra (de grădiniță!) la forurile străine? Sau are cineva senzația că reprezentanța Comisiei Europene la București se uită doar cum se așterne toamna (și valul 4) în România?! Nu, ei ne arată de vreun an și mai ceva ceasul, de pe vremea anteriorului guvern PNL, apropo de livrarea unui PNRR consistent și sustenabil. Ce facem, mergem încă la „Înalta Poartă” cu jalba în proțap? Ăsta e gest de „bărbați de stat”?
E interesant și „duelul” verbal din aceste zile. El seamănă – dacă știți – cu acea competiție rusească de dat și luat palme: doi zdrahoni stau față în față și, cu palmele pline de pudră, se izbesc „bărbătește” peste obraji. Cu public! Așa pare la noi, zilele astea. Se alternează invitația la dialog, cu câte un rever de palmă. După câte un „solicităm responsabilitate” jap! o „hoție”. După „reconciliere”, jap! un „sunt imaturi”. După o „singura soluție de guvernare”, jap! „jaful național”. După „e nevoie echilibru”, jap! „mafioții”. După „să ne așezăm la masă”, jap! un „neo-marxiștii”/ „extremiștii”. După „interesul poporului”, jap! „e un zombi”.
Ce deduc eu este că de fapt oamenii ăștia nu știu să negocieze. Cum să ajungi la un numitor comun dacă în prima parte a discursului ești conciliant și, după virgulă, îi arzi „partenerului” un dos de palmă? Uitați-vă la declarațiile ambelor părți. Sau mai multelor părți. Chiar așa, cam câte părți sunt în povestea asta?
La sfârșitul zilei pare că, deși ambele tabere au avut mână proastă, au jucat, fiecare, la cacialma. Cu o strategie de poziționare și comunicare la fel de prost gândită. Aș putea să fac pariu că și USR și PNL își mușcă acum monturile și se gândesc ce gafă de proporții au făcut. Sau așa îmi place mie să cred. Dar le vine greu să recunoască și să accepte compromisul, pentru ca, deh, le scade autoritatea în propria feudă... Și mai au și alegeri interne!
Și, astfel, din acest joc prost nu poate să câștige decât cei care fac cărțile de 30 de ani. Și cei care joacă „mână moartă”...
#vaidenoi
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Și am avut o revelație: românii, în general, nu știu să negocieze.
Faceți un experiment, încercați să vindeți ceva pe olx și treceți "preț negociabil". Singura "negociere" pe care o veți primi este întrebarea "care este ultimul preț?".
Cred ca atat va ramane in manualele de istorie dupa mandatele d-lui Johannis: "A fost presedintele Romaniei intre xxxx -xxxx. Nu a facut nimic notabil, dar s-a remarcat prin hobby-urile sale: calatoriile, ski-ul si mersul pe bicicleta".
Îmi aduce aminte de "baschetbalista Kovesi".
Chiar, e ceva rău, urât, greșit în a avea pasiuni precum schiul, ciclismul sau baschetul?