Paul Atreides, șovăielnicul mesia din saga SF Dune, scrisă de Frank Herbert în anii ‘60 ai secolului trecut, străbate un drum tumultuos de la salvator la distrugător. Transformarea ecologică a planetei Arrakis, o lume deșertică și aparent sterilă, într-un paradis fertil are un preț planetar: pe măsură ce dunele de nisip lasă loc oazelor de verdeață, echilibrul complex al planetei se clatină, amenințându-i economia, cultura și esența spirituală.
Pilda „Arrakis” poate fi o lecție pentru noi, pământenii secolului XXI din lumea reală, despre faptul că transformarea vine întotdeauna cu o serie de consecințe. Unele, controlabile, altele, nu. În plus, ne aduce aminte că, în evoluția socială și climatic, singura constantă este ciclicitatea. Astăzi, planeta noastră se confruntă cu o provocare similară, dacă ne uităm la tranziția ecologică (sau verde): trecerea de la combustibilii fosili la energia regenerabilă. Trecere, care, iată, mai nou, poate fi și în sens invers.
Ce lecții putem trage din experiența Arrakis (o lume fictivă, de acord!) pentru a traversa cu bine implicațiile ecologice, economice și sociale ale acestei transformări?
Frank Herbert a creat universul Arrakis (sau Dune) pornind de la realitățile acelor vremuri (prima carte din serie a fost publicată în 1965). Părea justă și atunci o intervenție asupra mediului; deci tema „înverzirii” globale nu este nouă, apropo de ciclicitate. Proiectul de terraformare inițiat de fremeni, locuitorii de baștină ai planetei Arrakis, proiect la care aderă și Paul Atreides devenit între timp Muad'dib, își propunea să creeze un mediu durabil și locuibil pe scară largă, prin lupta lor cotidiană și continuă pentru recuperarea apei din orice sursă posibilă, inclusiv din lacrimi, sânge și sudoare.
Transformarea riscă însă să șteargă identitatea definitorie a planetei Arrakis – ecosistemul său deșertic și viermii de nisip, cruciali pentru producerea mirodeniei (spice mélange), piatra de temelie a economiei planetei și resursa esențială pentru întregul Univers din saga lui Frank Herbert.
Schimbarea de paradigmă socială și geopolitică țesută de Herbert aduce repercusiuni sociale și economice nedorite: foamete și sărăcie din cauza perturbării producției de mirodenie; instabilitate economică extinsă în întreaga galaxie, deoarece comerțul cu mirodenie era esențial pentru călătoriile interstelare; tulburări culturale, întrucât fremenii au trebuit să facă față schimbărilor tradițiilor deșertului ca urmare a modificării peisajului planetei și a regimului religios și de guvernare instaurat; diviziune politică, deoarece structurile de putere bazate pe veniturile din mirodenie au slăbit; și, nu în ultimul rând, un jihad sângeros în tot Universul cunoscut.
Subtil, Herbert critică și tendința umanității de a exploata resursele în mod nesustenabil, dintr-o perspectivă a „tragediei bunurilor comune”. Mirodenia, care era colacul de salvare al mai multor lumi, comunități și ghilde, multe dincolo de planeta Arrakis, este supra-exploatată, reflectând dilema din lumea reală descrisă de Garrett Hardin în The tragedy of the commons”. Pe Arrakis, dependența colectivă de mirodenie a dus la comportamente care riscau să instaureze un colaps ecologic – o metaforă sugestivă pentru supra-solicitarea globală a combustibililor fosili de pe Pamânt, prezentă și în retorica tranziției verzi contemporane. Sau, dimpotrivă, în contra-retorica din aceste zile a necesității exploatării petrolului (”Drill, baby, drill.”) pentru bunăstarea și independența celor care dețin această resursă.
Astfel, astăzi, omenirea se confruntă cu provocarea transformării ecologice: viabilitatea și oportunitatea trecerii la energie regenerabilă și practici sustenabile. La fel ca proiectul de terraformare al fremenilor, această tranziție este promițătoare, dar riscă să aducă consecințe nedorite și multă tensiune.
Spre exemplu, eliminarea combustibililor fosili perturbă industriile consacrate, dependente astăzi de aceste resurse. Mai departe, schimbările din structura economiei pun presiune asupra economiilor vulnerabile, conducând la crize energetice în unele zone sau regiuni. Schimbările industriale, cum ar fi cele din domeniile minerit (în general, și pentru metale și pământuri rare, în particular), ciment, oțelul, aluminiu etc. ridică întrebări etice legate de siguranța mediului. Digitalizarea menită să reducă amprenta de carbon prin eliminarea hârtiei și eficientizarea proceselor este ea însăși o consumatoare din ce în ce mai mare de energie.
Tranziția verde are implicații economice și financiare globale, în timp ce soluțiile se manifestă mai degrabă prin intervenții locale. Costurile tranziției sunt mari, necesitând investiții de ordinul trilioanelor de dolari. Țările în curs de dezvoltare și cele cu piețe emergente riscă să rămână în urmă, amplificându-se astfel inegalitatea economică. De asemenea, provocările derivate din distorsiunile unor lanțuri de aprovizionare afectează comerțul și tranzacțiile cu „mirodeniile” momentului (de exemplu, dependența de pământurile rare creează tensiuni geopolitice, potențiale monopoluri și așa-numita „geo-fragmentare economic”). Națiunile par să se confrunte astfel cu o situație de tip punct critic: dacă tranziția nu este gestionată ordonat, programat, cu eforturi de previziune și implementare dozate corespunzător, ar putea destabiliza sistemele financiare și comerciale globale.
Cum spuneam la începutul acestui articol, tema tragediei bunurilor comune se regăsește și ea, ca ingredient derivat, în procesul de tranziție la o economie verde, ceea ce presupune și înțelegerea comportamentelor piețelor. Pentru că acestea acordă prioritate câștigurilor pe termen scurt, exploatând resursele în mod nesustenabil (de exemplu, defrișarea în numele agriculturii sau exploatarea necontrolată a pădurilor pentru cherestea). În mod similar, consumatorii casnici și firmele „rezistă” schimbărilor de comportament, cum ar fi reducerea anumitor consumuri sau adoptarea de practici (mai) ecologice, agățându-se de comoditate în detrimentul sustenabilității.
Toate acestea, dar și altele, ne conduc către potențiale puncte critice (tipping points): la fel ca în cazul echilibrului fragil de pe Arrakis, planeta noastră se confruntă cu puncte critice, climatice și de mediu. Consecințele ireversibile, cum ar fi pierderea biodiversității, creșterea nivelului mării și „războaiele” comerciale pe teme legate de resurse și materii prime se pot acutiza cu rapiditate dacă acțiunea colectivă nu se materializează la nivel global. Și, având în vedere știrile de peste Ocean, nu prea pare să se materializeze.
Așa cum Arrakis-ul imaginat de Frank Herbert în anii ‘60 ai secolului trecut s-a luptat cu costul transformării sale, trebuie să pășim și noi, cu atenție, în căutarea unui Pământ mai „verde”. Lecțiile unui scenariu fictiv ne amintesc că o tranziție – în cazul de față ecologică – necesită echilibru. Între progres și conservare. Între economie și mediu. Între dezvoltare și chibzuință. Între bunăstare și evitarea risipei. Între responsabilitate colectivă și acțiunea individuală.
Pe acest drum de schimbare, alegerile ne aparțin. Însă dilemele persistă: vom putea evita tragedia bunurilor comune sau radicalismul ecologic de pe Arrakis pentru a construi un viitor durabil, demn atât de „deșerturile” noastre, cât și de visele copiilor noștri?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.