Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Nu dați cu piciorul educației și celor care o formează. E mare păcat...

Petrut Rizea

Se încheie acest an școlar. Unul plin de greutăți, stres, prea puțin timp pentru noi, profesorii și dedicare multă pentru cei pe care i-am "adoptat" în suflet ca pe copiii noștri.

În decursul ultimilor, am observat o constantă atenție pe câte vacanțe avem și cât de simplă e o zi la catedră, vorba unui internaut, "stai trei ore degeaba și pleci".

E nedrept. Și am senzația că orice grevă am face în învățământ, orice salariu am avea, tot nu vom primi respectul pe care îl merităm părticică cu părticică.

Doar în douăsprezece luni am ajuns de două ori la spital, am răcit săptămânal, erau dimineți în care mă îndreptam spre școală și mă țineam de piciorul semaforului la trecere să nu cad din picioare.

Seri în care nu puteam dormi încercând să mă gândesc cum să fac să predau cât mai bine lecțiile de a doua zi, caiete și teste întregi corectate până la orele 2:00, 3:00.

Totul pentru un crez. Unul nobil. Dar care a ajuns să fie luat în râs și batjocură de elevi prea ocupați să își mute ochiul în TikTok și părinți care nu au cerut o consultație în 5 module școlare să vadă cum progresează al lor copil.

În fiecare nou septembrie am o speranță. Ea se topește tot mai mult cu fiecare iunie agitat.

Unii dintre voi vor spune cu indiferență și răutate că sunt și alte profesii pe acest pământ. Și e adevărat.

Puțini, însă, vor înțelege că nu-i doar o profesie, ci o dăruire continuă a propriilor resurse către cei ce vor fi viitorii doctori, avocați, politicieni și ce mai vreți.

Nu dați cu piciorul educației și celor care o formează. E mare păcat."

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Stimate domn, un articol mai patetic nu ati putut scrie ?
    Ati racit de 12 ori ?
    Am stat la catedra , ca profesor ... nu se compara cu alte domenii de activitate .
    Dar nimeni nu doreste sa puncteze adevarata problema : cati profesori sunt competenti ? cati inspectori scolari sunt comptetenti ?
    Eu am avut si la universitate , '' domni profesori'' care reciteau acelasi curs obosit , citind din foi scrise la mana in anii 70's..Dar taiau si spanzurau..
    • Like 1
    • @ Sir Mihai
      Ce ar fi să-ți instruiești tu plozii acasă, Mișule? Faci economie de timp măcar, pentru activități mai importante, grătare, fotbal, d-astea.
      • Like 2
    • @ Ionut Dimache
      Stimate domn, va multumesc pentru sugestie...Copii mei sunt instruiti pentru ca m-am ocupat sa inteleaga ca munca si omenia sunt criterii importante pentru a progresa social.Daca puteti cu mana pe inima sa infirmati cele declarate de mine va rog sa va argumentati pozitia...
      • Like 1
    • @ Sir Mihai
      maripos check icon
      De unde nu e, nici D-zeu nu cere!
      • Like 1
    • @ maripos
      Stimate ( presupun ) domn, daca ma insel imi cer scuze,,
      Aceasta nu este zicala biblica ci populara produsa de oameni sarmani si fara viitor .
      Zicala biblica , ( poate aveti noroc cu ea ) este de exemplu urmatoarea : '' Fericiti ce saraci cu duhul , caci a lor este imparatia Cerurilor ''
      • Like 0
    • @ Sir Mihai
      maripos check icon
      Imi cer scuze daca am creat confuzii, la Ionut Dimache ma refeream. Dar da, e si sarac cu duhul, dupa modul "academic" in care se exprima. Probabil daca-mi citeste replica, o sa indrepte si spre mine un torent de intelepciune.
      • Like 1
    • @ maripos
      Stimate domn, va multumesc pentru precizari.Uite dovada ca multe se pot indrepta daca explicatiile sunt facute cum trebuie .
      In alta ordine de idei dat fiind replica de 2 AM in Romania, se poate sa fim amandoi acesibili pe Eastern Standard Time. ?
      • Like 0
    • @ Sir Mihai
      Comentariul este patetic , nu articolul , Dar auto intitulatul <Sir> n-are cum sa inteleaga
      • Like 1
    • @ Sir Mihai
      eu zic sa impuscam toti profesorii. Dumnezeu ii va alege pe ai sai (cei buni). P.S. pentru cei ce au fost la scoala, e o pastisa dupa un episod din reprimarea catarilor
      • Like 0
    • @ Réinventant
      Stimate domn sau doamna, nu stiu daca va aduceti aminte de un film mai vechi in care juca Louis de Funes , personajul avec un caine care se numea
      Mars ( Marche )
      • Like 0
    • @ Vasile Ostaciuc
      Stimate domn, interesanta comparatie...
      Nimeni nu sustine asa ceva , vorbim doar de o posibila reforma.
      Sunt foarte multe anomalii in nomenclatura muncii..
      Stiati de exemplu ca un muzician care sufla in instrument , trompetist de exemplu intr-o orchestra de muzica simfonica ,este pus pe acelasi nivel de dificultate profesionala ca un miner ?Ambii se pot pensiona cu grad ridicat dat fiind conditiile de munca..
      Vi se pare correct ?
      • Like 0


Îți recomandăm

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult

Prof.dr. Victor Costache

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Casa dintre blocuri / sursa foto: Mystage.ro

Afrim este regizorul care a înțeles ceva esențial despre cum funcționează psihicul uman: că ceea ce ne marchează profund nu sunt doar evenimentele mari, spectaculoase, catastrofice, deși acestea își fac din plin loc pe scenele lui. Ceea ce ne marchează sunt gesturile mărunte, repetitive, tăcerile prea lungi la masa de seară, privirea unui părinte care nu reacționează, melodia care se aude mereu din camera de alături.

Citește mai mult
sound-bars icon