Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Eșecul elitelor și regruparea pentru o bătălie mai importantă decât prezidențialele: alegerile parlamentare

politician - mâini

Foto: Lucian Alecu / Alamy / Alamy / Profimedia

Eșecul elitelor, asta cred că trăim acum. Și istoric, și ontologic (filozofia cunoașterii existenței) e dovedit că elitele comunităților au adus progres uman, social, au găsit drumul spre securitate și prosperitate. Așa s-a urcat pe piramida lui Maslow, cu elite călăuzitoare. Marele mase de oameni s-au orientat după acestea, le-au urmat, pentru că elitele arătau drumul spre starea de bine.

Ce avem acum este o societate românească dezorientată, fragmentată. Se duce după instinct, or instinctul e dat de mulți factori: experiență de viață, frici, amintiri, educație, influența de grup, lecturi, obiceiuri de informare etc. Toate declanșează reacții instinctuale, aproape necontrolabile și oricum netrecute prin filtrul rațiunii. Ăsta era rolul elitelor, care acum sunt în păpușoi. Nimeni nu mai arată o direcție articulată, fundamentată pe valori, pe predicții socio-științifice, pe modele de performanță și bunăstare, pe alianțe strategice. Ăsta era rolul elitelor. Locul lor a rămas gol, nu mai ține nimeni cârma, trece pe la postul de comandă cine e mai fâșneț sau cine se crede salvatorul suprem. Nava e în derivă.

Cine ne-a dus în derivă? Păi, mai întâi, un președinte de țară complet inadecvat rolului de mentor, de conducător. S-a și supărat ca măgarul pe sat și a plecat înapoi acasă convins că nu-l merităm. Să vedem și clasa politică. Uff, aici e și mai complicat. Sunt decenii de când clasa politică nu iese din marasmul clientelismului, al promovării oamenilor mici, fără anvergură și fără principii sănătoase. Electoratul i-a dat mai multe semnale că nu e bine așa. Partidele mari, care dau tonul, au ignorat avertismentele și au ajuns aici: scoase din cursa pentru Președinție și obligate să-și decapiteze liderii în mai puțin de 24 de ore.

În fine, să vorbim și de elitele din societate. E greu și aici să acuzi o Biserică cu aceleași valori sociale ca acum 100 de ani sau o Academie de un naționalism abraziv. Sunt instituții importante, cu influențe importante, dar greu reformabile. Au rămas elitele societății civile. Aici acuza este de neimplicare, de părăsire a luptei de iluminare a oamenilor, de auto-protejare într-o crisalidă din care nu mai iese niciun fluture.

Cu tot acest inventar trecut în revistă, parcă nu mai e așa surprinzătoare finala pentru Președinția României. Eu cred că e o șansă această situație. Cum se zice, în orice criză este și o oportunitate. Finala asta ar putea fi un moment zero, de resetare socială. Și resetarea nu va veni de la votul la prezidențiale, acolo e capitol închis. Ce-o fi, o fi, nu mai e nimic de salvat. Partea bună a lucrurilor și, slavă unor politicieni inspirații acum ceva ani!, este că avem o republică semi-prezidențială. Nu de la Cotroceni redefinim viitorul, ci din Parlament. Or, alegeri parlamentare avem acuși, în câteva zile. Mi se pare infinit mai important decât dezbaterea TikTok – Orientul Mijlociu să ne concentrăm pe refacerea statului la nivel de Parlament. Aici este bătaia peștelui! Valorile democrației, drumul european, asigurarea securității naționale și căutarea traiului bun de aici se apară, se prezervă, indiferent de trăirile de la Cotroceni. Pilonii statului sunt partidele și poate au învățat și ele ceva din deriva în care au ajuns, din lecția dată de români. Acești piloni trebuie ranforsați și nu dinamitați de iluzorii curente care nu au dovedit niciodată în istorie că aduc pace și prosperitate. Doar au alimentat frustrări personale sau de grup, dar au sfârșit mereu lamentabil. Extremismul, misticismul nu au creat societăți sau națiuni, au condus doar populații. Și asta efemer.

În fine, văd o rază de lumină după lovitura de ciocan de duminică. Cele mai mari, și importante, deh, partide s-au trezit, s-au adunat de pe jos și au acționat rapid pentru a se angaja în următoarea bătălie, cea a parlamentarelor. La PNL s-a aplicat ex abrupto principiul meritocrației, iar la PSD s-a virat strâns pe drumul modernizat, cu vocație europeană. Sper ca partidele să supraviețuiască și după alegeri acestor bruscări interne și atunci putem spera ca și elita civică să își reia rolul călăuzitor. Hai că poate orice rău e spre bine!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Francisc check icon
    Despre ce „elite” putem vorbi astăzi, domnule Mitroi, când „momentul istoric” pe care îl traversăm nu permite afirmarea lor?

    În cei 59 de ani pe care îi port în cârcă am acumulat prea multe frustrări, de care nu reușesc să mă eliberez. În adolescență (vorbesc de anii ‘80 ai secolului trecut) eram îndemnați să credem că „e mândră corabia și meșter cârmaciul”. Apoi, după evenimentele pe care astăzi le numim revoluție, ni s-a spus că țara are nevoie de liniște. Și a fost liniște: minerii și-au scos bâtele din dotare și au plantat trandafiri (nu prea mulți, doar trei!) în Piața Universității. Profesorul în care toți „golanii” țării și-au investit nădejdea a fost scufundat de sistem...

    Se fac în curând 35 de ani de când nava e în derivă. Cum ar putea fi altfel, când în toți acești ani tot felul de mateloți vin să ne spună cât de mari „cârmaci” sunt, în timp ce spală punțile murdare ale stăpânilor de la care își încasează simbria.

    Finala asta prezidențială nu e un război între două lumi, ci o luptă democratică între niște cetățeni împărțiți în două tabere. Să nu credeți cumva că țin partea tovarășului Georgescu. Ăsta e încă un individ pus să prostească generațiile tinere...

    De multă vreme mi-am dorit să scap de ciuci și de ciolaci. Mi s-a îndeplinit dorința. Baiul e că nu mi-am închipuit să văd atât de mulți români votând un personaj creat de tik-tok.

    Să ne dea Dumnezeu sănătate și mintea de pe urmă, că mare nevoie avem de amândouă...

    • Like 2
  • mg check icon
    ..cam asta e buba, "elitele care acum sunt în păpușoi", cam peste tot în lume. Mase mari de oameni, cu o educație precară, sunt mană cerească pentru manipularea de pe rețelele sociale, care a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit.

    Au comis-o americani, iată că o comitem și noi. Germania, Austria, Franța, Italia au și ele cucuie din pricina manipulării populiste.
    "Vox populi" sună bine dar și "Est modus in rebus".. S-a-ntors piramida aia cu fundul în sus, iar când vine vorba de alegeri, e turtită ca o plăcintă de elanul maselor..

    Că egalitarismul e hiba principală a democrației, a sesizat și Platon cu mai bine de 2.000 de ani în urmă. El considera că un stat ideal se construiește pe principiul meritocrației (sună cunoscut, nu-i așa.. ?)
    Fiecare să ocupe locul pe care îl merită, pe bază de competență.

    "Hai să dăm mână-cu-mână" sau "Turkey for the people" sună îmbietor, dar când vine vorba de decizii importante, e bine să consultăm pe cine se pricepe. Nu o-ntreb pe croitoreasă dac-ar fi bine să mă operez de apendicită, deși ea e gata să sară cu sfaturile..
    Nu pot pune semnul egal între părerea unei personalități (din orice domeniu) și ce-mi toarnă un habarnist oarecare..
    • Like 2
    • @ mg
      Francisc check icon
      Egalitarismul este o iluzie, domnule mg. Ca să fim cu toții egali ar fi nevoie de „patul lui Procust”, în care să-i scurtăm pe cei lungi și să-i lungim pe cei scurți...

      Democrația este și ea o iluzie. Întotdeauna va exista o tabară mai numeroasă care își impune poziția pentru că are o bâtă mai groasă...

      • Like 1
  • deocamdată România e un loc neștiut și neimportant unde interlopii ard gunoaiele occidentului sub atenta atenție și grijă a structurilor. când „statul” hotărăște că România trebuie să fie groapă de gunoi poluantă, sfârșitul e firesc și matematic. a vorbi despre viitor e pură fentă.
    • Like 0


Îți recomandăm

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Bun, cartea Rinocerii e una despre o epidemie de “rinocerită”. Oameni de toate felurile, cu probleme normale și vieți ca ale noastre, află că în localitatea în care ei trăiesc au apărut niște rinoceri, deși situația era improbabilă. Pentru că rinocerii trăiesc pe lângă mlaștini, nu în zone secetoase, ca aceea din orașul lor. Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Citește mai mult

Victor Rebengiuc, Când rinocerii

Ca de obicei, bula s-a grăbit să tragă concluzii și să-i îmbrățișeze pe cei pe care îi cred vizați de piesă. Că n-au avut oportunitățile și privilegiile noastre (nu știu care noi că eu, una, nu m-am născut în puf). Că nu-și dau seama cât de nocivă e extrema dreaptă. Că o duc rău și, iată, ăsta e rezultatul unei revolte legitime. Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult