De Ziua Limbii Române, am reflectat la invizibilitatea autorilor români în spațiul public și editorial. Dincolo de festivism, rămâne întrebarea incomodă: mai știm să ne recunoaștem cultura vie, a celor care scriu acum, aici, în română?
Elogiu? Nu. Realitate
Ar părea demodat, poate chiar ușor patetic, să fac un elogiu limbii române. Să ridic literatura română pe vreun soclu. Dar, cu toate astea, de fiecare dată când intru într-o librărie – fie ea în Iași sau oriunde altundeva prin țară – mă izbește același lucru: rafturile cu autori români sunt marginal dispuse sau, în cel mai bun caz, modeste, parcă agățate acolo de obligație, nu de respect.
Unde sunt autorii români?
Și totuși, în fiecare zi descopăr autori care scriu bine, autori vii sau deja adormiți, din România, Republica Moldova, ori din alte colțuri în care se mai gândește și se mai visează în română. Îi citesc cu fascinație și mirare, pentru că nu-i văd nici în rafturi, nici în podcasturi, nici în emisiunile culturale centrale. Nu prea știm cine sunt scriitorii din orașul nostru, darămite din Arad, Alexandria, Brăila, Chișinău sau Cahul.
Ce (nu) vedem în rafturi
Ni se servește aceeași listă de nume, aceleași chipuri cunoscute din capitală. Rareori, dacă se face loc pentru cineva din Cluj ori Iași, ne bucurăm ca de o excepție. Iar ceea ce vine din restul țării pare, de cele mai multe ori, un suvenir al anilor ’90 – și nici acela bine păstrat.
Din provincie, cu sens
De aproape două decenii, mă ocup de literatura scrisă de medici români – o zonă puțin explorată, dar bogată în autenticitate. În tot acest timp, am organizat evenimente, am tradus, am scos la lumină voci și istorii care meritau auzite. Recent am vorbit cu doi prieteni despre traducerea în română a doi scriitori-medici – unul mexican, altul danez – care merită, fără îndoială, un loc în cultura noastră.
Cuvinte vii, din Basarabia
Pentru că literatura, în orice limbă, nu e doar despre glorie, premii și campanii de marketing. E despre înțelegerea locului în care trăim, despre memorie, despre felul în care gândim și simțim împreună.
Recent, de Ziua Limbii Române, am dat peste un scriitor basarabean care m-a surprins prin prospețime, inteligență și curaj. Nu-l cunoșteam până acum, dar m-a făcut să-mi doresc să-l citesc mai mult, să-l cunosc personal și să-l invit la Centrul Cultural „Mironescu”, pe care îl coordonez. Nu pentru că era Ziua Limbii, ci pentru că, în fiecare zi, limba română are nevoie să fie auzită, nu doar vorbită.
Mai avem curajul să ne privim unii pe alții?
Astfel de descoperiri dau sens acestei zile – și fiecărei zile în care limba română e scrisă cu adevărat.
Mi-aș dori să nu ne mai purtăm ca niște oaspeți stingheri, calici intelectuali, în propria noastră cultură – mereu așteptând ca altcineva să ne spună ce e demn de prețuire. Știm. Dacă vrem să vedem.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Limba română este prost vorbită de populație, politicieni, jurnaliști, etc.
În plus este subminată de folosirea excesivă a limbii engleze- culmea, venită prin filieră americana , nu din Anglia. De exemplu chiar în domeniul culturii. Marea majoritate a evenimentelor sunt titrate în engleză când sunt pentru aceleași denumiri expresii normale în limba română.
Exemple de folosirea defectuoasă a limbii române - ministra - un barbarism, corect ministru culturii, doamna X, nici din greșeală nu se mai acordă numeralul 12 - de aici doisprezece legi, doisprezece clase etc, oribilul ca și de cele mai multe ori folosit greșit- ex ca și profesor, ca și elev, ca și jurnalist etc, etc, .