Vasile Brașovanu

A fost o singurătate care a ținut până la finalul liceului. Când venea ziua de vineri era un adevărat chin să plec acasă căci știam că nu am pe cine să sun să ieșim în oraș ori să facem tot ce ne trece prin cap (nu că aș fi stat prea bine la capitolul creativitate). Abia în facultate, cu greu și cu multe alte greșeli în felul în care încercam să mă apropii de oameni, am legat prietenii care durează și astăzi. (Foto: Guliver/Getty Images)

La 3 ani după incident, sora lui Ionuț își face în sfârșit curaj și intentează divorț, ocazie cu care viața ei capătă un alt curs, în care liniștea și împlinirea iau locul fricii, violenței și neajunsurilor. (Foto Inquam Photos/Adriana Neagoe)

La finalul primului semestru noua doamnă învățătoare îi anunță pe părinți că cel mai probabil nu va continua să vină aici și anul următor căci e departe de casă, naveta nu a fost încă decontată, ajunge târziu acasă și nu reușește să se mai ocupe de propriul copil. (Foto: Guliver/Getty Images)

La un calcul simplu de scădere apare o întrebare cât se poate de pertinentă: ce s-a întâmplat pe parcursul anilor cu cei aproape 65.000 de elevi care nu apar în evidență pentru examenul desfășurat zilele acestea? (Foto? Dragoș Savu)

Cuvintele de laudă și felicitare merg în special către școlile din urban care au profesori motivați și mai bine plătiți (majoritatea fiind titulari și având gradul didactic II), cu condiții mult mai bune față de școliile din rual, cu acces la diferite oportunități culturale,educaționale, sociale, de divertisment. (Foto: Inquam Photos)

Un miros puternic de băutură spirtoasă însă îmi fură atenția. Ridic ochii din carte și văd în stanga mea un bărbat cam la 30 de ani, același om pe care mai devreme îl întrebam dacă locul e liber, cum desface o sticlă de coniac probabil, ce poartă numele regiunii din care vin. (Foto: Guliver/Getty Images)

Cancelaria devine un loc al bârfei pe care oamenii așezați încep să o evite. Școala la rândul ei devine un loc apăsător pentru adulții care sunt acolo. S-a ajuns în situația în care fiecare se consideră nedreptățit și nu-și mai face cu drag meseria ci vrea să plece cât mai repede acasă, în parc, la cumpărături, într-o excursie cu cei dragi, cât mai departe de colegi.

Mi-am făcut până la urmă curaj și i-am spus preotului că m-ar ajuta dacă le-ar povesti oamenilor despre faptul că strâng fonduri pentru un grup de copii dintr-un trib uitat de lume. Fără să stea prea mult pe gânduri mi-a propus ferm ca după ce-și termină predica să le vorbesc chiar eu oamenilor.

Mă adun și printr-un efort susținut îmi mut atenția pe copii și relația dintre ei. Îi văd cum o parte copiază mecanic de pe tablă rezolvările unor exerciții. La câteva minute se mai aude un „dă-te mai așa, că nu văd ce ai scris” și ora continuă firesc. (Foto: Inquam Photos)

Școala la care Ion mergea zi de zi a intrat pe lista rușinii. E o școală într-un sat în care asfaltul nu a ajuns. Doar satul comună ce are de vreo 3-4 ani asfalt pe strada principală. E sărăcie multă în comunitatea unde e școala. Mulți dintre părinții copiilor sunt plecați la muncă în Austria, Italia sau Spania. Acasă rămân bătrânii care iau loc de mamă și tată.