Foto Inquam Photos/Adriana Neagoe
Ionuț are 14 ani și se pregătește să meargă la liceu. Vine dintr-un sat în care tot mai puțini tineri rămân aproape de părinți. Își dorește de mult să plece pentru că de ani buni este agresat relațional la școală. Întregul val de emoții, de la furie, tristețe, sentiment de abandon, l-au împiedicat să vorbească vreodată cu părinții despre ceea ce trăiește la școală în pauze și după ore. Așa că a tăcut și și-a reprimat mai de fiecare dată orice pornire, fiind victima perfectă pentru agresori.
În toamnă ajunge în orașul aflat la vreo 50 de kilometri de sat, într-un liceu unde 85% dintre elevi sunt fete, fiind un liceu cu profil pedagogic. Și-a spus că nemaifiind înconjurat de băieți poate va scăpa și de tachinări și va putea zâmbi atunci când merge la școală, fără teama că cineva ar putea râde de el.
Pentru că părinții mai au încă 2 copii la oraș, fac efortul să-i țină pe toți într-un apartament cu 2 camere. Una dintre surori s-a căsătorit de curând și în câteva săptămâni va aduce pe lume un băiețel. La început de octombrie minunea se întâmplă, iar în apartamentul micuț își face loc puiul de om. Venirea lui pe lume nu a fost deloc ușoară, iar pe lângă asta s-au adăugat și zilele care au părut ani în care a dus o bătălie continuă, astfel încât inima lui să reziste. În timpul acesta, sora lui Ionuț, speriată și punându-și mereu întrebarea cu ce a greșit de copilul nu este sănătos, are nevoie mai mult ca oricând de sprijin emoțional din partea celui căruia copilul îi poate spune tată. Frica însă se adâncește și în locul bărbatului devenit peste noapte tatăl unui băiețel firav, așa că strategia pe care acesta o știe în momente grele e să se retragă, să fugă. Astfel, dintr-un cuplu în care înainte de sarcină iubirea era foarte prezentă, situația transformă statutul celor 2 în oameni care suferă, dar care stau departe unul de altul.
Câteva luni mai târziu nepoțelul lui Ionuț se face bine așa că e acasă, înconjurat de mama, tata, un unchi și o mătușă. În tot acest timp însă, mama trece printr-o ușoară depresie post-natală, experiență ce o face foarte anxioasă. Tatăl se sperie de situația în care e mama așa că i se activează mecanismul de fugă și începe să fie tot mai distant și rece în relația cu soția. Trece primul an și în întreaga lume criza financiară lovește puternic lăsând în urmă sute de milioane de oameni fără joburi, un loc deasupra capului, familii destrămate, oameni care aleg să ia calea drogurilor sau a băuturii. În apartamentul cu 2 camere în care locuiește Ionuț criza financiară înseamnă tot mai puțini bani, lucru care o forțează pe mamă să-și lase copilul de numai un an în grija soacrei și să plece la muncă, de dimineață până seara. Oboseala, nopțile nedormite, nevoile emoționale neîmplinite fac din cuplul care pentru Ionuț acum un an era un adevărat model, un cuplu disfuncțional, cu multe certuri, reproșuri, separare emoțională. Cu alte cuvinte iubirea e înlocuită de suferință de ambele părți.
În câteva luni însă suferința, acumulată pe fondul neîncrederii și a geloziei se tranformă în hărțuire din partea soțului. Dacă la început erau înjurături spuse pe un ton grav și o voce mult ridicată, în scurt timp ele se transformă în amenințări, trântit lucruri, reproșuri. Ionuț asistă neputincios, neștiind cum să reacționeze, primul instinct fiind să-și protejeze sora și nepotul de furia bărbatului ce între timp îl simte ca pe un dușman. I se activează frica și anxietatea adunate în toți anii în care s-a simțit drept victimă, fapt care îl face să nu intervină.
Se apropie finalul liceului. Din apartamentul de două camere, una dintre surori se mută la cămin iar Ionuț, împreună cu sora, cumnatul și nepotul, se mută într-o casă ce stă să se dărâme, din chirpici, fără apă curentă sau canalizare. Condițiile grele de trai, veniturile tot mai mici, tensiunea acumulată între cei doi adulți din casă duce la apariția unui alt tip de violență și anume cea fizică. Dacă la început a fost o palmă dată la beție dublată de furie, în câteva luni palma se transformă în mai multe, și mai multe.
Ionuț vede suferința surorii lui și îi spune în mod repetat să plece de lângă acest bărbat. Rușinea, neputința, frica că nu se va putea descurca singură, teama că ar putea fi judecată de familie, dorința ca cel mic să aibă o familie în care ambii părinți să fie prezenți o fac însă pe sora lui să nu-l asculte și să rămână alături de soțul ei. Pentru Ionuț e o situație greu de înțeles, vorbește cu părinții să îl mute la cămin, însă aceștia îi spun că e mai bine să rămână acolo unde e acum căci așa se pot sprijini unul pe altul.
E seară iar Ionuț a început de curând cursuri de dansuri populare. Speră să fie selectat în echipa casei de cultură a studenților și să plece astfel în turnee nu doar în țară, ci în întreaga lume. După ce își termină de realizat temele și pregătirea pentru examenul de bacalaureat, băiatul își ia echipamentul, se urcă în autobuz și pleacă spre centrul orașului, lăsând-o pe sora lui împreună cu nepoțelul. La câteva stații după ce s-a urcat primește un telefon de la sora lui în care aceasta, speriată și cu lacrimi, îi spune să vină urgent acasă căci soțul o bate și-i este frică să rămână singură cu el. Îi spune să sune la poliție însă aceasta îi răspunde că nu vrea să iasă scandal și mai mare. Băiatul, pentru prima oară în viață, își face curaj și iese din rolul de victimă sunând la 112 și raportând un caz de violență în familie. E ora 18:30. Operatoarea îi face legătura cu cea mai apropiată secție iar acolo un domn îi spune foarte lejer că poliția nu poate interveni decât dacă victima este cea care solicită intervenția. Ajuns acasă, Ionuț o vede pe sora lui plângând și toată roșie la față. Soțul acesteia țipă și o amenință cu moartea. Frica îl face pe băiat să sune din nou la poliție și să cheme sprijinul oamenilor legii. Nici de data aceasta însă poliția nu vine în ajutor. A treia oară Ionuț spune că el este victima, moment în care poliția spune pentru prima oară că încearcă să trimită un echipaj. Este trecut de ora 20 când în fața porții apar 2 polițiști. În aproape 2 ore, poliția nu a intervenit, deși o femeie avea viața pusă în pericol de către soțul ei ce era băut, furios, mult mai puternic decât ea, soț care o bătuse și o amenința cu moartea.
La 3 ani după incident, sora lui Ionuț își face în sfârșit curaj și intentează divorț, ocazie cu care viața ei capătă un alt curs, în care liniștea și împlinirea iau locul fricii, violenței și neajunsurilor.
Între timp Ionuț termină facultatea și părăsește orașul ajungând în capitală unde devine în scurt timp învățător. Aici preia o clasă de copii pe care ceilalți profesori din școală o blamează ca fiind o clasă în care nu se mai poate face nimic. În scurt timp tânărul avea să afle care erau motivele din spatele tipului acesta de gândire. Copii veniți din familii disfuncționale, unii dintre ei cu situații materiale greu de dus, violență, unii dintre părinți analfabeți.
Cu sprijinul directoarei și al câtorva colege din cancelarie Ionuț reușește însă încetul cu încetul să facă din această clasă un grup în care să existe interes și motivație pentru învățare, reduce numărul actele de violență, îi apropie pe părinți de școală și le redă acestora încrederea în educație.
Vine iarna peste școala din cartierul muncitoresc. Ionuț își începe orele ca de obicei, însă observă că unul dintre băieți lipsește. Îi întreabă pe copii dacă știe cineva ceva despre colegul lipsă însă nimeni nu cunoaște motivele pentru care B. absentează. Domnul învățător o sună pe mama acestuia, însă nu răspunde. Începe ora de limba română. Copiii învață astăzi despre regatul părților de vorbire, și încep cu prima fiică a regelui parte de vorbire și anume substantivul. Timpul trece repede și în curând urmează să se sune de ieșire. Se aude un ciocănit la ușă, Ionuț iese să vadă despre ce e vorbă și îi găsește pe B., fratele acestuia și mama lui, cu bagaje după ei, speriați. Învățătorul vorbește cu mama copilului și, printre lacrimi, aceasta îi povestește cum soțul a bătut-o noaptea trecută și a amenințat-o cu moartea. După luni întregi în care aceste episoade s-au tot repetat femeia și-a făcut curaj și a plecat de acasă împreună cu copiii.
Ionuț rămâne împietrit, tot ce reușește să facă e să spună că-i pare nespus de rău pentru cele întâmplate. Intră cu B. în clasă și le spune copiilor că acesta trebuie să se mute la bunicii lui și că cine dorește să-și ia la revedere de la B. o poate face acum. Din cele 10 minute cât le-a spus mama că poate sta s-au făcut mai bine de 30, timp în care pentru prima oară Ionuț a plâns alături de copii aflând că trebuie să se despartă de un pui de om pe care ajunsese să îl îndrăgească tare mult. Conducându-l pe B. spre mama, învățătorul o întrebă pe aceasta dacă și-a reclamat soțul la poliție. Spune că nu vrea să amestece poliția în toată treaba aceasta căci soțul ar urmări-o și i-ar face rău. În aceeași zi, B. a plecat la bunici. A revenit la oraș în clasa a V-a când mama s-a împăcat s-a reîntors în apartamentul din București. Ionuț se mai aude cu B. din când în când prin câte-un mesaj pe facebook sau când merge la școală și se vede cu copiii.
Conform statisticilor la nivel european, în România, una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau fostul partener. Totodată, țara noastră e una dintre puținele țări din spațiul european în care educația pentru sănătate sau educația sexuală a fost puternic respinsă de organizații ce sunt într-un fel sau altul sub umbrela cultelor creștine, cu greu făcându-și loc în opționalele școlilor. Asta ne face ca an de an să normalizăm violența asupra femeilor, să perpetuăm credințe și practici care fac din femei un grup vulnerabil în fața partenerilor lipsiți de empatie. Frica, rușinea, slaba intervenție a autorităților, neputința dată de situația financiară fac din România o țară în care femeile sunt nevoite într-un fel sau altul să accepte violența în cuplu.
Pentru a vorbi cât mai puțin despre cazuri precum cele de mai sus avem nevoie de educarea copiilor în spiritul respectului reciproc, a felului în care o relație de cuplu este funcțională, educarea și exersarea abilităților empatice, crearea unui spațiu instituțional și legislativ care să protejeze în mod real femeile victime ale violenței, dezvoltarea de programe de consiliere psihologică atât pentru victime cât și pentru agresori, măsuri de monitorizare a activității agresorilor, dezvoltarea de centre de locuit pentru victimele violenței fizice, crearea unor instituții de sprijin care să asigure consiliere vocațională pentru victimele care nu au un loc de muncă pentru a le ajuta să se angajeze.
Într-o țară în care violența vine cu replica merge și-așa, compasiunea dispare tot mai mult dintre cetățeni, nepăsarea civică față de aproapele de lângă noi devenind nu doar normă socială la nivel informal ci normă și la nivel instituțional.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La 112 ești luat la mișto, ești sfătuit să revii, ori să te mai gândești, iar polițianul, dacă deschide vreo lucrare, nu înregistrează plângerea conform obligațiilor de serviciu, încercând să ascundă faptele și făptașul.
La încheierea pr.-verbal, chiar dacă eram singura persoană care se afla la fața locului, alături de polițian, mi-a fost refuzată copia pr.-verbal, cerută prin cerere oficială, invocându-se datele (mele) personale. de fiecare dată.
Odată, chemând polițienii pentru a constata cum un impostor încasa sume de bani în numele unei asociații al cărei reprezentant/angajat nu era, pentru că individul era cățel de partid roșu, au început să ceară sfaturi la telefon, au omis să încheie un pr.-verbal, dar m-au amendat pe mine, pentru că i-aș fi apelat în mod abuziv. Mafia (și) din pooliție, acoperă cu mare supunere infracțiunile și abuzurile politrucilor cu care sunt în cârdășie.
Am anulat amenda în instanță, fără avocat, dar nu am reușit să intru în posesia pr.-verbal de constatare la fața locului; pe care polițienii erau obligați să-l întocmească.
Pentru că am cerut ajutorul SNUAU, polițienii m-au inclus într-un ”registru special”, iar la proximul apel la ”112”, sunt trimis la plimbare, sunt lăsat să aștept, sunt îndrumat să revin, sunt sfătuit să depun o plângere ulterioară, chiar dacă faptele se petrec atunci, iar legea spune că SNUAU are în grijă apărarea vieții, proprietății și mediului... doar că acestea toate sunt niște boscheți în spatele cărora gașca și-a angajat supușii, fără a-i obliga să muncească, fără a-i sancționa dacă dorm, abuzează, ori bat câmpii.
Și prin această structură, a crescut numărul slugilor de partid, care au primit un post călduț, de unde să fură dormind, fără să fie trași la răspundere legală, având obligația să sprijine haita roșie și, mai ales să voteze complicii, șefii și, mai ales, să perpetueze propriile avantaje ilegale.
Nu-i așa că toți cățeii de partid merită niște pensii speciale babane, din buzunarele fraierilor pe care doar îi sabotează, îi ignoră, îi disprețuiesc... pentru că pot?!
Noi de ce nu ne trezim?