Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

De ce se tem unii învățători de repartizarea aleatorie a elevilor

Elevi la inceputul scolii

(Foto: Inquam Photos / Diana Oros)

De câteva zile urmăresc cu interes felul în care învățătorii și învățătoarele se raportează la propunerea Ministerului Educației care prevede ca la clasa pregătitoare distribuirea copiilor pe clase să fie aleatorie. Multe dintre voci argumentează că e o abordare total nepotrivită, ba chiar se poate simți un refuz categoric ce, pe ici pe colo, e inserat chiar cu o atitudine pasiv-agresivă, de înțeles dealtfel, dacă e să ne raportăm la ce ne spune neuroștiința.

Și pentru că vorbim despre știința felului în care ne funcționează creierul, tot ea ne poate fi de ajutor pentru a înțelege valul de nemulțumiri stârnit în urma acestei propuneri venită de sus în jos. Comportamentul cadrelor didactice arată în multe situații o rezistență la această schimbare ce apare ca urmare a pierderii controlului – mi-e frică de ce ar putea să aducă noutatea pentru mine, imprevizibilul, când eu am fost obișnuit o bună bucată de vreme să fac lucrurile într-un anumit fel, ceea ce îmi creează o zonă de confort în care pot funcționa. Tot neuroștiința ne explică faptul că în astfel de situații pentru un învățător/o învățătoare poate fi activată frica dată de faptul că nu se va putea descurca, că grupul de copii va fi greu de gestionat ori că relația cu părinții va fi dificilă față de ce eram obișnuit să trăiesc. 

Părinții joacă un rol împortant în această poveste a oamenilor care doresc să lucreze cu copii selectați, asta și pentru că în momentul când eu nu pot alege numai copii ce vin din familii cu statut social privilegiat, mă pot confrunta cu lipsa resurselor pe care familia să le investească în educația formală a copiilor, că părinții pot fi mai puțin deschiși către recomandările cadrului didactic, nu știu cât de mult timp au să se ocupe de copil acasă, să-l ajute la teme sau să-i asigure suportul financiar pentru a rămâne la after school.

Această frică poate veni și din teama de a pierde prestigiul de învățător/învățătoare ”bună”. În lipsa acestei etichete nevoia de validare a competenței am putea spune că nu mai este satisfăcută și atunci apare firesc întrebarea ”Oare eu nu mai sunt văzut/ă ca un cadru didactic ce își face treaba foarte bine?”. Nu în ultimul rând, teama poate veni și din faptul că noutatea înseamnă acceptarea nevoii de învățare continuă, de a recunoaște că nu sunt perfect și că e nevoie să depun efort pentru a răspunde nevoilor de învățare ale copiilor care se pot transforma de la o generație la alta.

Rândurile de mai sus nu au rolul de a stigmatiza un grup de oameni care a fost obișnuiți să lucreze cu copii selectați, ci e o încercare de a înțelege care sunt mecanismele din spatele refuzului. Realitatea arată că sunt și multe cadre didactice din ciclul primar care îmbrățișează ideea, însă puterea lor dată de statut sau de resursele simbolice (recunoaștere, putere de influență, acces la roluri cu putere decizională) sunt mai mici față de învățătorii și învățătoarele care au clase selectate.

Care ar putea fi însă avantajele unei asemenea măsuri?

Prin distribuirea aleatorie a copiilor în învățământul de masă, odată cu intrarea la clasa pregătitoare, contribuim la formarea unor clase eterogene, îi obișnuim pe copii cu diversitatea lumii în care trăim – astfel îi scoatem din globul de sticlă în care părinții îi țin pe copii, din dorința de a-i proteja și a nu suferi în niciun fel, grijă firească dealtfel care provine mult din iubire. Contribuim totodată la întărirea comunității și dezvoltăm solidaritatea și atașamentul local – astfel poate că nu vom mai merge pe principiul că, dacă nu îmi place ceva în comunitatea în care trăiesc, varianta cea mai potrivită e să las problema să persiste iar eu, dacă am resurse, să merg într-o altă comunitate educațională unde lucrurile merg bine. O astfel de măsură contribuie și la un echilibru personal pentru copil mult mai sănătos. În momentul în care învăț în comunitatea în care locuiesc nu voi mai fi pasiv la problemele din jur, ci voi învăța că pentru a-mi fi bine personal e nevoie de bine comun. Copilul își poate face prieteni în comunitatea în care trăiește, nu mai face naveta pe o distanță mare pentru a merge la o școală unde e o învățătoare bună pentru că așa cred părinții, devine sensibil la ceea ce înseamnă asigurarea drepturilor de către stat în comunitatea în care trăiește și ia atitudine atunci când observă nereguli.

O asemenea politică publică poate conduce la diminuarea segregării școlare și la crearea unei presiuni constante pe autoritățile publice locale și centrale să facă investiții în toate școlile și nu doar în cele de centru sau cele cu populație școlară unde copii provin din familii cu statut social și financiar ridicat, educație înaltă, unde se produce ”performanță” la nivel înalt. Astfel evităm supraglomerarea în clasele ”bune” unde învață și câte 35 de copii într-un spațiu de 30 de metri pătrați, totul pentru că părinții își doresc cu ardoare ca al lor copil să fie pe mâna cuiva recunoscut drept expert. Dăm astfel șansa să vedem și să apreciem mult mai mulți învățători și învățătoare care își fac foarte bine treaba dar care nu sunt văzuți și validați ca urmare a provocărilor pe care le ai atunci când lucrezi ani la rând cu copii care nu au avut șansa să meargă într-o școală ”bună” ori nu au fost acceptați în clasele unde există mai multe resurse și oportunități create de părinți sau de școală.

Uitându-ne la dinamica din cancelarie am putea să asistăm la scăderea nemulțumirii în rândul învățătorilor care știu că trăiesc o nedreptate, lucrând cu copii care vin din medii vulnerabile, și privind către aceia care își pot selecta copii pe care îi au în clasă, cei din urmă fiind avantajați. Având o distribuire aleatorie se pot crea premisele pentru dezvoltarea unor comunități active de învățare în care cadrele didactice încep să coopereze între ele, să-și împărtășească practici pedagogice, să găsescă soluții comune pentru provocările pe care le au la clasă. Cu alte cuvinte, să iasă din singurătatea clasei și să dezvolte puterea lui ÎMPREUNĂ. Școlile nu ar mai fi în competiție pentru copii (aici s-ar schimba poate și felul în care se face finanțarea), ci s-ar transforma în rețele care se sprijină unele pe altele.

Nu în ultimul rând, printr-o astfel de distribuire a copiilor, putem mult mai mult să încurajăm nevoia ca învățătorii să facă tot ce le stă în putere să dezvolte competențe pentru toți copiii și nu doar pentru unii, să pună mai puțin accent pe învățarea de performanță decât pe echitate și nevoia de a nu lăsa niciun elev în urmă. Copiii își însușesc astfel un sistem valoric ce le spune că toată lumea contează, nu doar cei care au premise favorabile pentru învățare, își dezvoltă empatia, există mai multă coeziunea socială, colaborare.

Trăim vremuri în care avem o populație școlară în continuă scădere. Vremuri în care tot mai multe școli, în special din mediul rural și cu precădere din mediile defavorizate, sunt închise din lipsă de copii. Părinții cu resurse își permit să-și ducă copiii la școli despre care aud că sunt ”bune”. Se adâncesc tot mai mult diferențele între cei cu potențial financiar și cei care trăiesc din venituri minime sau la pragul sărăciei.

Într-o lume în care inechitatea dă semne că e din ce în ce mai prezentă, comunitatea își pierde din putere și începem să trăim fiecare cam ”pe barba lui” fără să ne mai preocupe și binele aproapelui. Competiția și nevoia de a ne fi bine la nivel personal poate duce uneori la nedreptate socială. Stă și în puterea noastră, a celor care lucrăm în educație, să fim repere și modele pentru cei din jur, să contribuim nu la divizare ci la a-i ajuta pe oameni să vadă binele și frumosul lui ÎMPREUNĂ, dincolo de frici venite de multe ori din intenții cât se poate de bune.

Copiii învață ceea ce trăiesc iar dacă ne dorim o lume mai bună, mai atentă la nevoile celor din jur și mai dreaptă putem începe transformarea de la om cu om, clasă cu clasă, școală cu școală!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Stimate dl Brașoveanu, mă iertați, dar e cam multă teorie în articol. De ce se tem învățătorii de distribuția aleatorie, când ar trebui să înțeleagă că abia acest tip de distribuție dovedește dacă sunt buni și pasionați de meserie? În primul rând distribuirea aleatorie a copiilor înseamnă mai mult efort pentru învățător, dacă își respectă meseria. Cu copii selectați jumătate din treabă sau chiar mai mult o fac meditatorii și părinții. Copiii selectați au părinți cu conturi mai substanțiale în bancă și pot contribui la acțiuni spectaculoase gen olimpiade plătite, excursii în destinații de top nu doar în părculețul de la colțul străzii (dacă există și acela)... Deci învățătorii nu se tem de necunoscut, doar nu le cere nimeni să fie strungari sau astronauți în loc de învățători. Se tem de pierderea comodității și a unor avantaje. Și aceasta e doar problema învățătorilor din orașele mari, care nu sunt prea multe. Dacă ești învățător într-un oraș mic sau la țară oricum trebuie să lucrezi cu copiii care sunt, nu poți să alegi. Și e și o problemă de etică: oare copiii din medii cu conturi mai modeste la bancă nu au și ei nevoie să fie iubiți, ocrotiți și luminați de învățători?
    • Like 1
    • @ Stroe Adriana
      maripos check icon
      Si pierderea avantajelor doare cel mai mult!
      • Like 0
  • Teodora check icon
    Repartizarea aleatorie a copiilor la clasa 0 a creat două categorii de nemultumiti: cea a învățătorilor obișnuiți să primească copii cu potențial intelectual si/ sau financiar și nu au chef acum de copii oarecare sau chiar in risc de excluziune; si cea a părinților îngroziți că va ajunge copilul lor pe mana cine stie cărui agronom care a devenit prin reconversie profesională invatator si care mai bine ar fi rămas agronom.
    Legea asta a repartizarii aleatorii este excelenta, dar ar mai fi nevoie si sa se respecte celelalte legi, conform cărora agronomul cu chip de învățător sa se întoarcă pe tarlaua lui.
    Găsesc absurd sa cauti scuze unor învățători care nu vor sau nu stiu sa lucreze cu copii din toate categoriile sociale. E ca si cum un medic care nu ar trata decât pacienți cu boli mai puțin grave ar fi considerat cel mai bun pentru ca nu i-a murit niciun pacient din cei pe care îi trata el de durere de cap. În timp ce confratele lui, care îngrijește cardiaci, o tot da în bara...
    • Like 1
  • check icon
    Excelentă ideea cu repartizarea aleatorie:
    se taie craca elitismului forțat la vârste mici. E ușor să ai rezultate bune cu copii buni...
    Școli de elită ar fi bune și necesare, dar chiar numai pentru copiii de elită, nu pentru cei piloși, cum este acum.
    Nu în ultimul rând, poate s-ar mai tăia și din conflictul de interese generat de after-school-ul făcut de învățătoare cu proprii lor elevi.
    • Like 2
  • Dorin check icon
    Câți, Dascălii,, din sistemul nostru bolnav de învățământ vor schimbarea cu adevărat? Puțini , foarte puțini,pentru că ea le-ar arata incompetență și nepăsarea.
    • Like 2
  • Corect, distribuirea aleatoare la clasa 0 are sens, selectii pe baza de merit se pot face mai tarziu. Competitia insa nu e un lucru rau.
    • Like 6
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Ba e foarte rau, in special cand se adreseaza profesorilor sau directorilor de scoala, mai ales daca presupune si arme egale.
      Cand se adreseaza copiilor de 5 ani mai treaca-mearga.
      • Like 1
    • @ Parerist
      Pai cu arme egale, evident, sa fie cinstita.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Mai târziu se face o selecție naturală, pe baza performanțelor individuale. E bine dacă se recurge la distribuirea aleatorie la clasa pregătitoare. Selecția care se poate face atât la clasa pregătitoare cât și la celelalte, să poată fi făcută pe criterii de condiționare (ex. starea de igienă și de sănătate --tuberculoza ș.a.). Asta presupune ca, la începutul fiecărui an, să se efectueze o vizită medicală sumară și operativă. Altfel, nu !
      • Like 0
    • @ Ion Filip
      check icon
      Domnule, cu tot respectul, dar incidența TBC-ului e neglijabilă în prezent. Recunoașteți că de fapt nu sunteți de acord să fie și țigani în clasă cu nepoții dvs.... :)
      • Like 4
    • @
      Suntem rar de acord, dar aici like maxim.
      • Like 0
  • Parerist check icon
    Pregatiti-va sa va luati injuraturi (pasiv-agresive :D ) pentru asemenea idei "stangiste".
    • Like 2
  • Baiatul meu a mers intr-o clasa aleatoare la o invatatoare abia adusa in scoala. Ce a vazut in clasa 0 ? Bullying, furt din ghiozdan, discreditarea invatatoarei de catre neamurile proaste. Am plecat din tara intre timp, doamne ajuta. Articolul este cordct dpdv teoretic dar foarte naiv in practica, cind esti afectat direct. O astfel de decizie m-ar fi impins sa il dau la scoala privata. De ce elevii sa fie alocati aleator catre profesori neselectati ei insisi pe criterii de performanta? Ca parinte fac eu selectia daca sistemul nu este capabil. Este prea mult amatorism in invatamint din pacate.
    • Like 0
  • Se tem pentru că vor pierde șpăgile și cadourile, adunate cu ajutorul câtorva cățeluși, omniprezenți încă din sistemul comunist.
    Mie, mi-a spus învățătoarea că este prea bătrână (la 45 de ani) pentru a se putea debarasa de obiceiurile prin care aduna ”bunăvoința” părinților, convinși de grupul de inițiativă.
    Nu am vrut să ”rup rândurile” acestor combinatori, astfel că am dat șpaga cerută de către cățelușa, șefă a găștii; fiind informat anterior cu privire la repercusiunile suportate de copilul părintelui opozant. Am dat câteva zeci de lei, acum 11 ani, pentru oarece fond al clasei, După câteva săptămâni, cățelușa șefă m-a informat despre iminenta sosire a zilei doamnei învățătoare, precum și despre faptul că ”s-a hotărât” să-i cumpărăm un set de bijuterii. Era vorba despre inel, cercei și brățară. Atunci am reacționat în mod definitiv, am informat cățelușa despre refuzul meu, precum și despre faptul că nu vreau să mai aud vreodată despre strânsul banilor de la părinți.
    Au urmat vremuri grele, copilul mi-a fost batjocorit, i-a fost tăiat părul, i-au fost rupte hainele, a fost amenințat; toate acestea în clasă. Am încercat să opun rezistență haitei, am cerut sprijin la inspectorat, dar eram luat peste picior. Curios, ministerul m-a ajutat, a reacționat și a obligat inspectoratul să publice pe site și în cancelariile școlilor documente prin care se interzicea strângerea de bani de la părinți sau elevi; chiar dacă același cățel roșu de la inspectorat, în răspunsul lui scris, mă anunțare că în școală totul este legal.
    Am reușit să trecem cu bine peste suferința copilului, dar nu am mai dat niciodată șpagă, și am insistat la începutul fiecărui an școlar ca să se menționeze în pr.-verbal al ședinței cu părinții despre ilegalitatea strângerii de bani de la părinți, despre ilegalitatea existenței unui responsabil cu strângerea banilor, precum și despre neobligativitatea (prevăzută în ROFUIP) hotărârilor adoptate în ședințele cu părinții. Mulți cu istoric roșu, părinții au impresia că pot hotărî în numele altora, în acele adunări comunistoide, în care cei ca mine erau puși la zid, iar rezultatele copiilor erau comentate în ”plen”. Norocul meu a fost acela că am avut copii care s-au descurcat foarte bine la învățătură, eu având grijă să ne acoperim toate obligațiile zilnice.
    Am reluat lupta cu aceleași metehne roșii și la următorul copil, dar puterea acestor nenorociți de partid a dat semne vizibile de slăbire.
    Trebuie remarcat faptul că părinții intrau în jocul găștilor profitoare din prostie, ori de rușine, pentru că toate darurile erau diminuate începând cu clasa a cincea, deopotrivă cu tupeul cerșetorilor. Dacă până în clasa a patra, marea majoritate a copiilor primeau notări maxime, începând ci clasa a cincea rezultatele erau inversate, astfel că doar 10-20 la sută dintre copii mai reușeau să se mențină peste medie, iar cei din frunte erau ca degetele de la o mână, până în cinci. Așadar, haita și-a făcut treaba, a mai păcălit o generație de copii, a mai adunat ceva pentru propria decădere. Așadar, toată lupta cățelușilor politici este doar pentru buzunarele lor, copiii fiind păcăliți chiar de către părinții lor, de credulitatea sau de lipsa lor de reacție. Întotdeauna i-au lăsat pe alții să spună ce este important pentru copilul lor! Bine, dacă nu acceptai ”deciziile” cățelușei, erai imediat taxat și pus la zidul tovărășesc - tribunalul rămas de la nenorociții de pe vremea lui Ceașcă.
    Pe de altă parte, politrucii au conservat șpăgăria, ca și în alte instituții ale statului corupt, pentru ca presiunea fiscală să se sprijine pe buzunarul părinților (clienților, pacienților) , iar nu pe obligația publică a sistemului condus de către... politruci și plătit de către noi toți. Așa s-a generalizat și sintagma ”nu sunt bani”, de parcă nu ar fi fost obligația sistemului de găști politice să asigure fondurile necesare. Banii publici erau astfel la dispoziția sistemului găștilor politice.
    Lumea fuge din calea pârjolului roșu, comunistoid, pleacă din țară, pentru că nu mai poate fi prostită, iar cei care rămân să lupte cu sistemul de găști vor suferi dezamăgiri succesive și vor deveni chiar ei ”vinovați”, în mințile bolnave ale găștilor. De câte ori am văzut reacția! Adică, tu, cel care te opui ilegalităților, ești vinovat. Iar găștile se asmut împotriva oricărei opinii potrivnice, pentru că altfel vor pierde privilegiile pentru care... au plătit.
    Politizarea a distrus totul în țară, iar inspectoratele sunt niște pârghii prin care se trafichează influența, se încalcă legea și se promovează cățelușii de partid.
    Jegurile care vor promova alte scursuri politice. Am spus aceste lucruri tuturor șefilor de instituții publice, cu care am intrat în contact. Cea mai inedită reacție a fost cea a fostului (i) edil roșu; acesta ascunzându-se în spatele secretarei, spunând că nu a auzit decât vorbe rele... fiindu-mi confirmată astfel existența găștii. adică, el, în calitate de șef al haitei, știa tot ce se petrece, știa și despre șpăgi și despre nevoile învățământului, dar lăsa găștile să-i facă ”munca”. Și greața mea a devenit mai evidentă. Individul și-a clădit susținerea pe pomenile aruncate pensionarilor - care au nenumărate avantaje și cluburi, precum și pe cele aruncate țiganilor și rudarilor. Copiii nu votează! Părerea mea.
    • Like 11
    • @ Ion Popescu
      Ada check icon
      Nu va pot da atatea like-uri cate meritati.
      " Catelusa"- imi place cum suna .
      Va spun un caz real: caletusa strange bani pt ca copilul ei nu invata, este apropape repetent. si atunci ce poate fii ma bine decat sa stranga bani si sa ii dea sub forma de cadouri unor profesori sau sub forma de contributia clasei : creta, jocuri, etc. Bineinteles ca esti "vinovat": esti "vinovat" ca vezi si intelegi ce se intampla si ca nu accepti mita ( nici de dat nici de luat ). Felicitari pt cum v-ati crescut copii !
      • Like 0
    • @ Ion Popescu
      check icon
      Bravo, domnule!
      • Like 0
    • @ Ion Popescu
      Dorin check icon
      Corect, asta este șobolănimea roșie din învățământul românesc.
      • Like 1
  • opozitia apare din cauza lipsei cadourilor,atentiilor si a plicului cu bani.
    • Like 5


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult