Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Mintea copiilor cu care lucrăm astăzi este diferită de mintea noastră. Simplul fapt că generațiile actuale se nasc înconjurate de tehnologie le modifică felul de a gândi și așteptările. Mircea Miclea, despre o altfel de educație pentru o altfel de generație

Mircea Miclea

Foto - Facebook Aletheea - Scoala Privata

O altfel de educație pentru o altfel de generație - cu acest motto, școala în care în ultimii ani am ales să-mi pun priceperea în slujba copiilor, a ales să aducă spre lume, părinți și profesori, dialogul cu domnul profesor Mircea Miclea. S-a întâmplat de curând, în 14 noiembrie, la ceas de seară, moment numai bun după o zi agitată de a ne așeza gândurile și de a ne pune întrebări, lucru mai important poate decât a găsi răspunsuri.

L-am mai ascultat în trecut pe domnul Miclea, cu unele perspective aduse de dumnealui în spațiul public am fost de acord și m-am bucurat că diverse credințe, idei și practici pedagogice mi-au fost confirmate de un om cu multe studii în zona educației. Pe altele le-am criticat din rolul de practician în educație, de om care în sala de clasă observă că lucrurile se întâmplă într-un anume fel.

Cu ce am rămas după cele aproape două ore de dialog, într-o sală plină de oameni curioși (poate că nu întâmplător e numită Agora), vă invit să descoperiți în cele ce urmează:

1. Ca profesori avem nevoia fundamentală de a înțelege și accepta că mintea copiilor cu care lucrăm astăzi și vom lucra în viitor este diferită de mintea noastră, a celor în rol de educatori, atunci când eram copii. Simplul fapt că generațiile actuale se nasc înconjurate de tehnologie, că au contact zilnic de la vârste foarte mici cu tehnologia le modifică mintea, așteptările, nevoile de dezvoltare. Astfel că atunci când cel mic ajunge în spațiul școlii, fie că vorbim de grădiniță sau școală primară, așteptarea lor e ca, în acest nou univers, multimedia să fie cel puțin la fel de prezentă ca în spațiul familiar de acasă, ca plăcerea produsă de accesul la tehnologie și folosirea ei să fie oricând la îndemână, totul să se întâmple rapid, cu mulți stimuli. În rol de educator am nevoie să cunosc această realitate și să pot căuta acele pârghii care să mă ducă spre istoricul copiilor pe care îi am în față și, în limita rezonabilității, să-mi adaptez procesul de învățare.

2. Am nevoie ca în rolul profesional de zi cu zi să experimentez conștient diverse procese de învățare, de la planificare, implementare, evaluare, regândirea învățării, cu ajustările necesare. Cu alte cuvinte să fiu un designer, un arhitect al învățării. Un profesor bun (iar aici apreciez accentul pe zona aceasta – suficient de bun și nu excelent) construiește experiențe de învățare în funcție de variabilele pe care le cunoaște (și e nevoie să le cunoască, nu doar ipotetic ci faptic) cu privire la copiii pe care-i are în față. Ne uităm pe de-o parte la constrângerile pe care toate aceste variabile le pot aduce în influențarea învățării, cât și la oportunitățile posibile.

3. Formarea competențelor era scopul vital al sistemelor educaționale într-o lume în care viitorul era simplu de gestionat, în care aveam o siguranță asupra felului în care omenirea va evolua. Într-o lume în continuă schimbare așa cum o trăim astăzi, metacompetențele sunt cele care pot să aducă un oarecare grad de încredere și siguranță că suntem echipați cu resursele necesare pentru a face față viitorului. Autodisciplina, autonomia, gândirea critică sunt doar o parte dintre aceste resurse care ne pot face să fim adaptabili, să trăim în prezentul viitorului și nu în trecut.

4. E de-ajuns să am acces neîngrădit la cunoștințe pentru a fi integrat în lumea de azi și de mâine, sau e nevoie să dețin înainte de toate cunoștințe, să-mi exersez mușchiul memoriei? Autonomia, văzută ca metacompetență, are nevoie înainte de toate de un bagaj serios, are nevoie ca eu, ființă umană, să posed o serie largă de cunoștințe, să le pot folosi astfel încât să rezolv diverse probleme contextuale din viața obișnuită, să identific posibilele situații problematice care pot interveni zi de zi, astfel încât prin soluțiile găsite să pot controla, în favoarea mea și a comunității în care trăiesc (privind dincolo de interesul strict personal), viitorul. Folosirea excesivă a internetului, a formelor de inteligență artificială, având credința că simplul acces facil la informație înseamnă că o voi și putea integra în acțiune, în procese ale gândirii, este o amăgire, și nu face altceva decât să fetișizeze instrumentul.

5. O viață trăită cu scopul de a obține în permanență confortul (emoțional, cognitiv, social) ne face mai puțin deschiși către curajul de a confrunta problemele din jurul nostru. O minte disponibilă la a observa realitatea și a acționa în consecință, fiind atentă la detalii și la felul în care viitorul poate evolua, este o minte care devine complexă. Ca să ajungem să creionăm diverse posibilități despre cum poate arăta viitorul plecând de la starea de fapt avem nevoie, înainte de toate, să fim învățați să punem întrebările potrivite, iar aici rolul educatorilor e fundamental. Tipul acesta de observații fine ale realității, de chestionare atentă și bine gândită a stării de fapt, de „cum ar fi dacă...?”, ne fac să găsim soluții ipotetice pentru gestionarea viitorului.

6. E nevoie să înțelegem și să acceptăm, părinți, profesori, elevi deopotrivă, că școala nu mai poate și nici nu va mai putea în viitor să țină ritmul dezvoltării lumii în care trăim. Prin urmare școala este o instituție care poate să pară conservatoare, demodată chiar. Asta nu înseamnă însă că rolul profesorului nu e fundamental în dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor. Rucsacul acesta plin de metacompetențe și competențe cheie pe care educatorii îl aduc prin experiențe de învățare copiilor, ne pot face să fim ființe proactive în viitor, și nu pasive, simple instrumente în folosul unei minorități cu resurse considerabile (de cunoștințe, de tehnologie, etc.). Cu alte cuvinte să ne încredem în școală și în profesori, să-i validăm cu competența pe care aceștia și-o pun în slujba copiilor, să construim relații sănătoase, atât de la părinți și elevi către profesori, cât și viceversa.

O altfel de educație pentru o altfel de generație poate pleca de la cum ne uităm că ar putea arăta viitorul? Putem avea certitudinea că perspectiva educațională în care școala de azi funcționează e cea potrivită pentru ce are să ne aștepte peste 10, 20 sau 30 de ani? Mi-e greu să vin cu certitudini însă, ce mă face să fiu sigur e faptul că observându-mă că îmi pun aceste întrebări și că am disponibilitatea de a căuta răspunsuri din lecturi fundamentate științific, din reflecțiile de la practica de zi cu zi din sala de clasă, din întâlnirile cu oameni competenți și curioși, voi fi într-o continuă devenire conștientă, alături de copii, părinți, colegii din școală. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ușor de spus, vorbind doar teoretic, Ar trebui ca domnul fost ministru să coboare din stratosferă într-o școală gimnazială să vadă infimul interes al elevilor pentru tot ceea ce înseamnă școală, educație și dorința de a învață.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult